Mihail sadoveanu-hultanul

Mihail Sadoveanu

Din punct de vedre al orientarii politice, la inceputul activitatii sale, Sadoveanu a facut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu cand acesta si-a fondat propriul partid, timp in care fost numit presedinte al Senatului. Dupa instalarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numarat printre cei fideli monarhiei, dar dupa venirea comunistilor la putere acesta si-a schimbat brusc orientarea politica devenind un fervent sustinator al regimului. Astfel, exact in acesta perioada, Mihail Sadoveanu ocupa functia de presedinte al Adunarii Deputatilor si se numara printre cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Romane, care a preluat conducerea statului dupa abdicarea regelui Mihai I.
Originea. Studiile

Tatal sau, Alexandru Sadoveanu, era de profesie avocat, originar din Oltenia, iar mama sa, Profira Ursachi, era fiica de razesi. Studiile primare le-a facut la Pascani (1892 - 1897) unde l-a avut ca dascal pe Mihai Busuioc ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 1273kb
Downloads: 2
Materia: Romana

Hanu Ancutei - Fantana dintre plopi Mihail Sadoveanu

"Fantana dintre plopi" este a patra povestire a volumului,avand ca tema iubirea tragic reflectata in evocarea unui singur fapt epic,trista poveste de iubire a tanarului Neculai Isac,relatare care,realizata acum din perspectiva maturlui,isi reveleaza rolul de initiere in tainele vietii.

Alte referate despre: hanu ancutei - fantana dintre plopii mihai sadoveanu, hanu ancutei fantana dintre plopi - m sadoveanu, mihail sadoveanu hanu ancutei fantana dintre plopi

Hanu Ancutei - Mihail Sadoveanu

Opera lui Sadoveanu nu poate fi incadadrata unui curent artistic
anume, întrucât in operele sale se îmbina elemente ale romantismului,
ale realismului, ale umanismului, ale naturalismului si nu in ultimul
rând ale samanatorismului.

Alte referate despre: hanu ancutei mihail sadoveanu, hanu ancutei mihail sadoveanu rezumat, hanu ancutei-mihail sadoveanu

Venea o moara pe Siret de Mihail Sadoveanu - rezumat

Intr-o zi de iarna Costi si Anita s-au facut cunostinta si, in sfarsit, Anita a aflat cine este Costi. Anita se simtea foarte rau. In ea se luptau sentimentele de datorie fata de Alexandru Filoti si de dragoste fata de tanatul boier. Pana la urma a decis sa fuga de Costi si ascultand sfaturile madamei Arnold s-a dus la Bucuresti.

Alte referate despre: venea o moara pe siret de mihail sadoveanu, rezumat venea o moara pe siret de mihail sadoveanu, venea o moara pe siret de mihail sadoveanu analiza literara

Cealalta Ancuta de Mihail Sadoveanu rezumat

Atunci, Costea planuieste ca arnautii sa plece prin Tupilati si sa-1 incolteasca pe fugar la Timisesti, iar el cu duduca sa treaca pe podul plutitor raul Moldova spre Agapia. Dupa ce au baut cofe cu vin, slujitorii au prins curaj si au plecat fiecare la treburile lui, asa cum stabilise jupanul.

Alte referate despre: cealalta ancuta de mihail sadoveanu, cealalta ancuta de mihail sadoveanu-momentele subiectului, ideile principale din cealalta ancuta de mihail sadoveanu

Mihail Sadoveanu - proza

Sadoveanu este in primul rand un povestitor, in traditia unor ilustri inaintasi, Ion Neculce si Ion Creanga, remarcandu-se printr-o extraordinara capacitate de a se contopi cu lumea evocata, astfel incat un singur narator, autorul insusi, in postura unui adevarat rapsod, povesteste viata de azi sau din trecut participand afectiv la cele povestite si inplicand cititorul-ascultator la o asemenea participare afectiv-subiectiva ce nu puermite detasarea obiectiva, ci indeamna adesea la o reflectie meditativa asupra conditiei umane. Povestirea sadoveniana capata rezonante de poem sau balada, pastrand accente de revolta si un profund sentiment de nemultumire, generat de nevoia de libertate si demnitate a eroului sadovenian, care este adesea taranul roman intr-o infinitate de ipostaze, confirmand marturisirea autorului: “taranul a fost principalul meu erou”. Intr-o epoca in care se cultiva cu predilectie poezia citadina, Mihail Sadoveanu a imbogatit substantial traditia poeziei de ...

Alte referate despre: mihail sadoveanu proza, mihail sadoveanu proza fantastica, noptile de sanziene mihail sadoveanu proza

Mihail Sadoveanu - lumea baltagului

Oamenii nu ştiu carte, ei se adresează preotului pentru citirea şi scrierea scrisorilor şi a actelor. Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de poştă şi de tren. Mihail Sadoveanu evocă o lume arhaică, departe de binefacerile civilizaţiei. Izolate de lumea din văi, rânduri după rânduri de generaţii, în sute după sute de ani, se veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor; toate urmai ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel demult; stăpânii se schimbaseră, limbile se prefăcuseră, dar rânduielile omului şi ale stihiilor stăruiseră; aşa încât se cuvenea ca şi copii să-şi aibă partea lor.

Alte referate despre: mihail sadoveanu - lumea baltagului, mihail sadoveanu rezumat baltagul, mihail sadoveanu romanul baltagul

Baltagul - Mihail Sadoveanu

Curajul si barbatia acestei taranci de la munte se vad atunci cand, calatorind din sat in sat si intrebandu-i pe oamenii intalniti in cale despre sotul sau, ea reuseste sa refaca drumul pe care a trecut Nichifor Lipan.

Alte referate despre: baltagul mihail sadoveanu, rezumat baltagul mihail sadoveanu, baltagul mihail sadoveanu rezumat

Hanu Ancutei - Mihail Sadoveanu

Hanu Ancutei - Mihail Sadoveanu.Ceilalti naratori, personaje in naratiunea-cadru si, pe rand, ascultatori, au in povestirile relatate de ei roluri diverse: narator-martor, personaj-narator, de unde varietatea diegezei si caracterul polifonic.

Alte referate despre: rezumat hanu ancutei mihail sadoveanu, in volumul hanu ancutei mihail sadoveanu recurge, hanu-ancutei mihail sadoveanu

Mihail Sadoveanu - date biografice

Mihail Sadoveanu - date biografice - Urmeaza cursurile scolii primare in orasul natal, gimnaziul la Falticeni, iar liceul la Iasi. Devuteaza in revista "Dracu" din Bucuresti cu schita "Domnisoara M. din Falticeni" (1897), sub semnatura Mihai din Pascani.

Alte referate despre: mihail sadoveanu date biografice, mihail sadoveanu-date biografice, mihail sadoveanu - date biografice

Argumentarea romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu

Toate aceste personaje contribuie fiecare in felul sau la descoperirea adevarului. In plus, personajele contureaza doua lumi diferite: o lume arhaica, cunoscuta Vitorie si pe care o respecta cu sfintenie si o lume noua in care Vitoria intalneste alte randuieli.

Alte referate despre: argumentare la baltagul de mihail sadoveanu, argumentare ca baltagul de mihail sadoveanu este roman, argumentare ca baltagul de mihail sadoveanu este un roman

Mihail Sadoveanu-caracterizarea Vitoriei Lipan

Mihail Sadoveanu-caracterizarea Vitoriei Lipan - În tot ce face şi spune este dragoste şi inteligenţă nativă şi o vitalitate care este a naturii însăşi. Vitoria Lipan este exemplară prin tărie şi perseverenţă. Conform unui calendar natural ea îşi dă seama că întârzierea soţului său are o singură explicaţie: moartea. Ea se adresează preotului, face vrăji, apelează la autorităţi, dar experienţa o învaţă că trebuie să se bazeze pe ea însăşi, pentru că la ea e durerea.

Alte referate despre: baltagul de mihail sadoveanu caracterizarea vitoriei lipan, baltagul mihail sadoveanu caracterizarea vitoriei lipan, baltagul de mihail sadoveanu caracterizare vitoria lipan

Mihail Sadovenu

Mihail Sadovenu urmeaza cursurile scolii primare in orasul natal, gimnaziul la Falticeni, iar liceul la Iasi. Devuteaza in revista ”Dracu” din Bucuresti cu schita ”Domnisoara M. din Falticeni” (1897), sub semnatura Mihai din Pascani. Se casatoreste cu Ecaterina Balu (1901), cu care are 11 copii, iar in 1904 se muta la Bucuresti, unde desfasoara o prodigioasa activitate literara.

Alte referate despre: mihail sadovenu, mihail sadovenu-dumrava minunata, mihail sadovenu baltagul

Baltagul - Mihail Sadoveanu

Se împlinesc nouă ani la Sfântu Gheorghe de când a sărit ca o caie asupra lui, să-i vâre căngile în ochi şi sub bărbie. El o dădea încet la o parte cu braţul şi râdea. Ea s-a învierşunat mai tare, pomenindu-i de-o rea şi de-o slută de la gura Tarcăului. „Acolo-ţi faci popasurile şi-ţi cheltuieşti averea”, îl împungea ea cu vorbe îndesate, şi iar îşi răşchira căngile. Atunci el întâi a lovit-o: Pe urmă a cuprins-o lapiept ş-a strâns-o în braţe.

Alte referate despre: baltagul-mihail sadoveanu, referat baltagul mihail sadoveanu, baltagul mihail sadoveanu cap 9mai amanuntit

Universul operei - Mihail Sadoveanu

Sadoveanu neaga orasul, considerat ca un spatiu al instrainarii, in care eroii traiesc drame ale dezechilibrului sufletesc, in timp ce satul conserva cele mai valoroase elemente de spiritualitate romaneasca. In ceea ce priveste romanele lui Sadoveanu, George Calinescu le clasifica astfel: romane ale regresiunii, cu intriga lirica (“Apa mortilor”);romane patetice, cu intriga nestructurala (“Haia Sanis”); romanul miscarilor milenare, cu intriga antropologica (“Baltagul”); romanul nemiscarii milenare, cu intriga mitologica (“Noptile de Sanziene”). Tendinta de retragere din fata civilizatiei moderne alienate este evidenta si in romanul istoric sadovenian.

Alte referate despre: universul operei mihail sadoveanu, universul operei-mihail sadoveanu, universul operei lui sadoveanu

Mihail Sadoveanu - viata literara

”Fa-te si tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade sa te faci! Sa nu rapesti munca saracului (...), sa nu-ti bati joc de nevoiasul care varsa lacrimi pe brazda.” (”La noi in Viisoara”); - inclinatia lor catre confesiune, placerea de a povesti intamplari din ”vreme adanca” (”Hanu-Ancutei”). Opere reprezentative: ”Povestiri” – volumul de debut; povestirile ”In drum spre Harlau”, ”Pacat boieresc”, ”Bordeienii din volumul ”Dureri inabusite”, opere de maturitate de o reala valoare literara; ”Hanu-Ancutei”, in care cele noua povestiri ilustreaza o lume arhaica, povestitorii sunt tarani care retraiesc intamplari de demult, din ”vreme veche” si care au vocatia confesiunii, placerea de a istorisi intamplari petrecute in locuri specific sadoveniene: hanu, moara, crasma; ”Baltagul”, roman ce ilustreaza viata arhaica, aspra si plina de pericole a taranilor de la munte, oieri sau taietori de lemne, care-si duc traiul intr-un spatiu spiritual si fizic ...

Alte referate despre: mihail sadoveanu viata literara, date mihail sadoveanu viata literara, mihail sadoveanu - viata literara

Mihail Lomanosov

Mihail Lomanosov
Lomanosov a proiectat si a construit un telescop pentru observarea stelelor si a planetelor. Cu ajutorul acestui telescop el a descoperit ca planeta Venus este inconjurata de atmosfera ca si Pamintul nostru. Astronomii au izbutit sa repete aceasta observare mai mult de o suta de ani.

Alte referate despre: dumbrava minunata de mihail sadoveanu, mihail sadoveanu-fisa bibliografica, mihail sadoveanu

Lomanosov Mihail Vasielivici - chimist si poet

Lomanosov Mihail Vasielivici - chimist si poet
E greu de inchipuit, cum de un singur om a putut sa faca asa de mult in domeniul stiintei, in literatura si in arta. Un istoric francez credea ca in Rusia sint doi Mihail Lomanosov – unul invatat si chimist iar celalat scriitor.

Alte referate despre: mihail sadoveanu poet, cantarile poetului lui mihail eminescu, poetul mihail sadoveanu
Referate afisate : 18
Medie note: 8.34 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.