Modele de organizare ploitica in grecia antica

Modele politice si educationale in Grecia antica

În epoca bronzului apar în Grecia forme importante de organizare statală. Cretanii sunt primii care îşi creează un stat înfloritor, care e la apogeu în jurul anului 1500 î.Hr. Cretanii dominau un vast imperiu maritim. Civilizaţia lor a decăzut din cauza unor catastrofe naturale şi a cuceririi succesive de către ahei şi apoi dorieni. Aheii s-au stabilit în sudul Greciei şi al Asiei Mici. Ei creează civilizaţia miceniană. Dorienii, care apar în jurul anului 1200, aduc cu ei metalurgia fierului şi îi înving pe ahei.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 10kb
Downloads: 11
Materia: Istorie

Zei din Grecia antica

6) Atena
Una dintre cele mai importante zeite in mitologia greaca, cunoscuta si sub numele de Palas Atena. In cea romana ea a fost identificata cu zeita Minerva. Atena s-a nascut si a crescut alaturi de Zeus, fiind fiica lui preferata. Ea a fost o zeita virgina, numita Parthenos („fecioara”). Principalul sau templu, Parthenon-ul, era in Atena, si conform legendei, a devenit al sau, din recunostinta pentru darul facut poporului atenian, maslinul.

7) Hefaistos
In mitologia greaca, zeu al focului si al metalurgiei, fiu al lui Zeus si al zeitei Hera, sau fiu numai al Herei. Spre deosebire de ceilalti zei, Hefaistos era schiop si stangaci. La putin timp de la nasterea sa, a fost alungat din Olimp, fie de Hera, care a fost ingrozita de deformarile sale, fie de catre Zeus, pentru ca i s-a alaturat Herei impotriva sa. In majoritatea legendelor, el a fost primit inapoi in Olimp, si s-a casatorit cu Afrodita sau cu Aglaia. Fiind singurul mestesugar dintre zei, Hefaistos le facea armurile, ...

Alte referate despre: zei din grecia antica, zeii din grecia antica, zei in grecia antica

Grecia antica

Mitologia grecilor este extrem de bogata, mai intai prin faptul ca la crearea nenumeratelor figuri de zei, semizei eroi a contribuit imaginatia mai multor generatii si oameni de talent.In conceptia vechilor greci zeii nu trebuiau izolati de muritori ci se amestecau in viata lor impiedicandu-le actiunile aducandu-le fericire s-au nenorocire. Inainte de a-si inchipui chipurile zeilor grecii au atribuit puteri zeesti unor obiecte apoi unor animale si in cele din urma unor fiinte cu chip omenesc.

Alte referate despre: grecia antica, grecia antica referat, referat grecia antica

Stiinta si arta in Grecia antica

Spre sfarsitul secolului al-V-lea i.Hr domeniul stiintei incepe sa se separe de cel al filozofiei . Situatia este mai evidenta in domeniul stiintelor exacte . Pitagora fundamenta o adevarata "filozofie a naturii" si o matematiza sistematic . "Totul este numar" considera acest matematician , fizician , filozof si "zeu" omul in jurul caruia s-a format o miscare (eterie) politico-militara cu numeroase caracteristici de secta ascetista si purificatoare(in S italiei si Sicilia) . El si urmasii lui au fundamentat si matematica greaca .

Alte referate despre: stiinta si arta in grecia antica, arta stiinta si educatia in grecia antica, stiinta si arta in grecia si roma antica

Roma antica - Grecia antica

Caracalla va ramane in istorie in deosebi prin Constitutio Antoniniana din anul 212, prin care acorda cetatenie tuturor oamenilor liberi din imperiu, cu putine exceptii. Participarea la guvernare era egala pentru toti si nu se mai faceau deosebiri intre Italia si provincii.

Alte referate despre: referate roma antica grecia antica, roma si grecia antica, sculptura in roma si grecia antica

Civilizatia greaca

Au existat multe conflicte intre orasele-state in timpul secolului VI i.Hr. si deseori puterea a fost detinuta de tirani. Tiran ca si aristocrat sunt termeni pe care grecii ii folosesc fara a spune prin asta ca, de pilda, tiranul ar fi un om crud sau indezirabil.

Alte referate despre: civilizatia greaca, cultura si civilizatia greaca, civilizatia greaca antica

Atena

Referat despre Atena
Atena a devenit cel mai renumit oras al Greciei Antice între anii 500-400 î.c. Regiunile pe care azi le numim Grecia, coasta Turciei si Egiptul erau pline de poleis sau orase cetăti. Unele erau cetăti mari, ca de exemplu Corintul. Fiecare cetate avea monedă proprie, legi proprii si modul lor de a vorbi.Între anii 500-400 î.c.atenienii au dus numeroase lupte împotriva altor orase cetăti. În această perioadă au întemeiat un imperiu si au creat un mod de viată, care de atunci a fost admirat de toată lumea.

Alte referate despre: atena, atena antica, sparta si atena

Relatiile publice in organizatii neguvernamentale

Bineînţeles că această aprobare de principiu trebuie să se transforme într-un sprijin concret. Pentru o buna functionare, ONG- urile au nevoie de tehnicile specifice activităţii de relaţii publice în patru mari domenii:
a) Promovarea - sensibilizarea şi conştientizarea opiniei publice şi demonstrarea importanţei muncii pe care o depun şi a ceea ce se poate realiza cu ajutorul serviciilor acestora;
b) Servicii – publicul trebuie să ştie în ce constau aceste servicii şi trebuie convins să apeleze la ele;
c) Colectarea de fonduri;
d) Angajarea de voluntari.

Alte referate despre: relatii publice in organizatii neguvernamentale, relatiile publice in organizatiile neguvernamentale, relatiile publice in organizatii neguvernamentale

Organizarea Bisericii Crestine

Se instaureaza o ierarhie a preotilor dupa cum urmeaza:
- episcopul, urmasul apostolilor, capetenia bisericii locale;
- preotii, colaboratorii sai, care alcatuiesc în jurul lui un sfat;
- diaconii, care îndeplinesc diverse servicii în comunitate.

Alte referate despre: organizarea bisericii crestine, cultul si organizarea bisericii crestine in primele secole, organizarea bisericii crestina

Organizarea sistemului judiciar romanesc

Asupra pretenţiei deduse judecăţii, şi după aprecierea faptelor ce sunt prezentate, judecătorul este dator să se pronunţe printr-o hotărîre. Puterea lucrului judecat este considerată un atribut exclusiv a actului jurisdicţional. Astfel spus, dacă un act dobîndeşte autoritate de lucru judecat el este un act jurisdicţional; în caz contrar, nu ne eflăm în prezenţa unui act jurisdicţional. Prin urmare, fără autoritatea lucrului judecat nu poate fi concepută nici funcţia judiciară.

Alte referate despre: organizarea sistemului judiciar, organizarea sistemului judiciar in romania, referat organizarea sistemului judiciar in franta si germania

BRD - piata organizatiei

BRD - piata organizatiei
e. coordoneaza elaborarea regulamentului propriu de organizare si functionare al directiei,inclusiv al fiselor posturilor
f. coordoneaza elaborarea sistemului informational al dierctiei (in colaborare cu serviciul informatica ),nominalizand documentele,circuitul,periodicitatea de intocmire,procedurile de lucru,sistemele de codificare etc.

Alte referate despre: piata organizatiei, piata organizatiei la o firma de constructii, referat piata organizatiei

Organizare traseu - Bucuresti-Apuseni

Organizare traseu - Bucuresti-Apuseni - Marea varietate de forme si roci face ca pe teritoriul Apusenilor sa se gaseasca cea mai mare densitate de rezervatii si monumente ale naturii raportate la suprafata. Cheile si defileurile intalnite in acesti munti constitue elementul cel mai spectacular si senzational prin verticalitate , maretia ansamblului , coloritul variat , salbaticia si inaccesibilitatea.

Alte referate despre: traseu bucuresti apuseni, traseu bucuresti, organizarea administrativa bucuresti

5 Modele de reusita

5 Modele de reusita
Michele Ferrero si familia
Se ocupă cu industria alimentară (ciocolata Ferrero) , averea este de 8,5 miliarde$. Grupul Ferrero a introdus un număr mare de produse noi , care astăzi sunt lideri pe piaţa mondială. Mărci precum Nuttele ouăle Kinder, Tic Tac, Rocher, Moncheri şi Pocket Coffee se numără printre cele mai renumite din domeniul lor. El a reuşit să aducă compania printre primele în Europa şi din întreaga lume, fiind unul dintre cei mai mari producători de dulciuri.

Alte referate despre: modele de reusita in afaceri, referat modele de reusita in afaceri, modele de reusita in afaceri referat

Management de proiect-Organizarea unei nunti

5.Contabila(Adriana Badea):
Cunoştinţe şi abilitãţi: - experienţã într-un post similar;
- studii superioare de contabilitate;
- limba engezã fluent;
- cunoştinţe PC (mai ales a unor programme de gestiune
computerizatã);
Atribuţii: - întocmirea documentelor contabile ale agenţiei;
- plata impozitelor şi a celorlalte datorii ale firmei;
- efectuarea tuturor operaţiunilor bancare ale firmei (depunerea de bani ,
retragerea de bani etc.)

Alte referate despre: managementul proiectelor informatice organizarea unei nunti, managementul proiectelor organizarea unei nunti, referat managementul proiectelor organizarea unei nunti

Modele atomice

Modele atomice - Fiind cunoscut faptul ca in atom sunt sarcini electrice s-a incercat formularea unui model de atom avand in vedere faptul ca atomul trebuie sa fie neutru din punct de vedere electric.Modele atomice

Alte referate despre: modele atomice, modele atomice referat, modele atomice referat fizica

Organizarea Bancii Nationale a Romaniei

Legile bancare adoptate de Parlamentul Romaniei in 1991 care consacra noul statut de banca centrala moderna pentru Banca Nationala se aliniaza , in general , standardelor Uniunii Europene , facilitand intr-o anumita masura , procesul de integrare a tarii noastre in structurile Europei unite . Stabilirea si conducerea politicii monetare si de credit , a politicii valutare a statului , autorizarea , reglementarea si supravegherea activitatii bancilor comerciale din tara noastra reprezinta domenii de mare raspundere pe care legiuitorul le-a pus in sarcina Bancii Nationale .

Alte referate despre: organizarea bancii nationale a romaniei, organizarea bancii nationale, organizarea bancii nationale romane

Moda in antichitate

"Moda in antichitate"
In timpurile preistorice, oamenii utilizau tatuaje si machiaje rituale, dar, cu timpul, machiajul a capatat o functie pur estetica. In Egipt, intalnim primele marturii inscrise pe peretii templelor, iar in diferite morminte egiptene s-au descoperit adevarate truse de machiaj.
"Moda in antichitate"

Alte referate despre: moda in antichitate, moda din antichitate, moda din antichitate pana in prezent
Referate afisate : 17
Medie note: 8.25 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles