Modul de hranire in mediul acvatic

Hranirea in mediul acvatic

Rechii mananca in general orice, chiar si alti rechini. S-a gasit in stomacul unui rechin un pantof, oasele unei pasari sau chiar un permis de conducere. Altii, de talie mai mare, sunt mai atenti la ceea ce mananca, cum ar fi rechinul- balena , care se hraneste cu plancton si cu pesti mici.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 1133kb
Downloads: 4654
Materia: Biologie

Comportamentul animalelor-instincte, jocuri,

Lumea animală este interesantă atât prin diversitatea formelor ei, cât şi prin nemărginita varietate a condiţiilor mediului de trai – terestru şi acvatic. De aceea noua ştiinţă despre comportarea animalelor numită etologie este una din cele mai captivante şi mai de perspectivă. Părintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel. El a scris o serie de cărţi, două dintre care, şi anume Prietenul omului şi Inelul Regelui Solomon au fost traduse în română. Încă o carte extrem de interesantă la acest capitol, de asemenea tradusă în limba română este Moştenirea sălbatică a naturii de Sally Carrigher.

Alte referate despre: comportamentul animalelor, comportamentul animalelor referat, referat comportamentul animalelor

Pestii de apa dulce

-In ţara noastră şalăul trăieşte in mod natural in bazinul acvatic Congaz,.Prin populare acestia pot popula si baltile izolate dar adaptarea acestora este mai dificila.
-Salaul prefera apele limpezi unde isi poate urmari prada in voie. Ca pentru orice peste rapitor, hrana este constituita din mici vietuitoare acvatice si in special pestii mici. Salaul are corpul alungit, rotunjit, subtiat mult spre coada, capul mare, gura larga. Are dinti ascutiti cu cite doi colti ascutiti pe fiecare falca. Culoarea este verde-cenusie iar burta este alba. Pe spate acesta prezinta 8-12 dungi.
-Salaul poate atinge o lungime de pina la 1 m si 15 kg greutate. Dimensiunea minima permisa pentru a retine salaul este de 50 cm. Reproducerea sa are loc primavara, in lunile martie-aprilie.

Somnul (Silurus Glanis)

Alte referate despre: pesti de apa dulce, peste de apa dulce, pestii de apa dulce

Mamifere oceanice - balenele

Balenele sunt printre cele mai mari animale de pe pamant, una dintre ele balena albastra fiind chiar cel mai mare animal al tuturor vremurilor. Sunt animale blande, inteligente; se hranesc cu microorganisme din ocean
planctonul. Cetaceele sunt mamifere marine, candva, stramosii lor au pe uscat.

Alte referate despre: mamifere acvatice balena, mamifere oceanice, mamifere acvatice-balena

Comportamentul si adaptarile animalelor in mediul lor de viata

Cooperarea sau comportamentul cooperativ, este comportamentul [n care
membrii unei specii se adun` [n grupuri pentru activitai ca
v@n`toarea, ap`rarea sau [ngrijirea puilor. Exist` multe denumiri
pentru astfel de grupuri cum ar fi: cirezi, colonii, trupe. Unele sunt
temporare formate cu un anumit scop, iar altele permanente ]i str@ns
unite av@nd structuri clare.

Alte referate despre: comportamentul si adaptarile animalelor in mediul lor de viata, comportamentul si adaptarile animalelor la mediul lor de viata, comportamenteul si adaptarile animalelor la mediul lor de viata

Poluarea mediului - imagini

Poluarea mediului - imagini pentru referate despre poluarea mediului.

Alte referate despre: poluarea mediului imagini, referate poluarea mediului imagini, poluare mediului imagini

Mediile naturale

Mediile reci
( Mediile reci sunt expuse unor ierni foarte lungi si destul de aride, zapada poate acoperi solul timp de 9 luni.
( Temperatura coboara iarna pana la –40 grade C si in unele zone chiar mai jos. Vara se instaleaza brusc, ea este scurta, relativ calda si ploioasa, cu o temperatura medie de aproape 20 grade C.
( Frigul este puternic si zilele sunt scurte, in consecinta, vegetatia este rara, cresc numai plante scunde de tundra( muschi, licheni, arbori pitici)
( Majoritatea animalelor raman in tundra numai in anotimpul frumos. Iaculs este una din speciile rare care traieste aici in permanenta. Renul, iepurele arctic migraza spre sud in anotimpul rece. Cea mai frumoasa pasare este harfangul, cucuvea cu penajul alb cu pete maro, care se hraneste cu rozatoare mici.
( Cu cat ne departam de cercul polar, temperatura creste si ploile sunt mai dese. Perioada vegetativa creste la randul ei si permite aparitia arbustilor, a arborilor( exclusiv conifere) care constituie taigaua.
( ...

Alte referate despre: mediul natural, protectia mediului natural, degradarea mediului natural

Transporturile si mediul inconjurator

Aparute, dezvoltate si modernizate in Europa de Vest si America de Nord, transporturile moderne au castigat teren in tari din toate continentele lumii. Ele au inlocuit treptat transporturile traditionale, de la ricsa si postalion, la automo¬bil sau autovehicule performante, de la lotca sau feluca (barca cu panze egipteana),la navele de mare capacitate pentru persoane sau diferite alte utilitati aeronavale supersonice ori aparatura telegrafica de tip Morse la transmisiile moderne prin satelit ori fibre optice.

Alte referate despre: transporturile si mediul inconjurator, influenta transporturilor asupra mediului inconjurator, impactul dezvoltarii transporturilor asupra mediului inconjurator

Mediul extern al intreprinderii - Studiu de caz la S.C. URSUS Breweries S.A.

Mediul extern al intreprinderii - Studiu de caz la S.C. URSUS Breweries S.A.
1. Factorii economici

SABMiller Plc este unul dintre cei mai mari producători de bere din lume, cu operaţiuni de producţie şi distribuţie în peste 60 de ţări de pe 5 continente. Ocupă locul 2 atât în China (cea mai mare piaţă a lumii din punct de vedere al volumului), cât şi în SUA, cea mai profitabilă piaţă berii din lume. În Europa şi Africa, ocupă unul dintre primele trei locuri pe aproape toate pieţele în care ne desfăşurăm activitatea, inclusiv în Africa, unde suntem prezenţi datorită alianţei noastre strategice cu Castel.

Alte referate despre: mediul extern al intreprinderii studiu de caz, mediul extern al intreprinderii studiu de caz ursus, mediul extern al intreprinderii studiu de caz la sc ursus breweries sa

Cuvinte in limba engleza folosite in mediul economic

Cuvinte in limba engleza folosite in mediul economic
• Borrower=a person or group that obtains funds from a lender for a particular period of time. They assume
legal obligations for the repayment of the load principal plus interest.
• Cash in hand= the amount of money held in the form of notes and coins by a person or business.
• Funding=the means of raising cash to invest in earning assets; banks fund their assets with deposit and non-deposit liabilities.
• Globalisation=the internalisation of financial institutions and markets.
• Hedge Fund=private investment partnership or an offshore investment corporation in which the general partner has made a substantial personal investment in order to invest in many markets; this funds often take large risks and speculative strategies.
• Leverage=the use of debt financing by a firm.

Alte referate despre: cuvinte folosite in mediul economic, cuvinte din limba engleza folosite in mediul juridic, cuvinte in limba engleza folosite in mediul

Mediile extratropicale temperate

Mediile extratropicale temperate
Mediiile extratropicale sunt temperate si reci. Mediile temperate reprezinta o tranzitie între zonele climatice reci (polare si subpolare) si cea calda (intertropicala).Temperaturile medii anuale variaza intre -5 grade C (inspre cercurile polare) si 15 grade C (spre tropice).
Mediile extratropicale temperate

Alte referate despre: mediile zonei temperate, mediul forestier temperat-oceanic si moderat continental, mediul deserturilor temperate

Poluarea mediului inconjurator

Omul, pe masura dezvoltarii cunostintelor si a tehnicii a folosit resursele biosferei cu mult peste nevoile necesare acoperirii existentei. Daca omul preistoric a extras din biosfera numai oxigenul necesar respiratiei, omul tehnicizat de azi consuma o cantitate de oxigen incomparabil crescuta, pentru intretinerea arderilor in uzinele energetice, pentru diverse procese tehnologice.

Alte referate despre: poluarea mediului inconjurator, poluarea mediului inconjurator referat, referat poluarea mediului inconjurator

Depeche Mode

Soon after the formation of "Composition of Sound", Clarke and Fletcher switched to synthesizers, working odd jobs to buy them, or borrowing them from friends. Gahan joined the band in 1980 after Clarke heard him perform at a local scout-hut jam session, crooning to a rendition of David Bowie's 'Heroes', and "Depeche Mode" was born.

Alte referate despre: depeche mode, depeche mode referat, referate engleza depeche mode

Mediul de marketing al firmei

f) Prestări servici:
- argăsire, tabăcire, vopsire, piei ovine si vânat, curăţirea şi recondiţionarea confecţilor din blană

Alte referate despre: mediul de marketing al firmei, analiza mediului de marketing al firmei, analiza mediului de marketing a firmei dacia
Referate afisate : 14
Medie note: 7.90 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles