Monarhia absoluta

Monarhia absoluta

Monarhia absolută este regimul în care puterea de stat, absolută şi invizibilă, este încarnată de rege ale cărui competenţe sunt limitate de legile tradiţionale, dar nu pot fi controlate nici de nobilime, nici de reprezentanţii corpului social sau politic din Adunarea Stărilor Generale. Ideile sale de bază sunt unitatea şi legea, expresie a ordinii şi controlului asupra societăţii. Limitele puterii regale(executivă, legislativă, juridică) rezultau doar din responsabilitatea sa în faţa lui Dumnezeu-sursa unică a autorităţii monarhice. Monarhul este astfel dezlegat (sensul etimologic al termenului absolut) de orice răspundere terestră, liber de a legifera şi decide singur.
Absolutismul monarhic se cristalizează treptat îi Spania sub domnia lui Filip al-II-lea (1556-1598) şi în Franţa, începând cu Henric al-IV-lea (1589-1610).Stăpân al unui imens imperiu colonial, regele Spaniei s-a preocupat de constituirea unei birocraţii eficiente, pe care să o poată ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 5kb
Downloads: 12
Materia: Istorie

Revolutia franceza

Revolutia franceza a rasturnat monarhia absoluta, proclamand"Libertate, Egalitate si Fraternitate" si a reusit sa respingaatacurile puterilor ostile din Europa. A reusit sa deschida o era nouain istorie, chiar daca jertfa a fost enorma.In 1789 Franta era cea mai puternica tara din Europa. Aceasta pozitieo ocupa deja de 150 de ani, datorita pamantului ei fertil, numaruluimare al populatiei si resurselor naturale bogate. Industria sicomertul au cunoscut o crestere rapida in secolul al XVIII-lea. S-aformat o burghezime puternica si au inflorit artele si stiintele.Dar dezvoltarea si bunastarea franceza avea la baza un fond nesigur.Societatea franceza era din multe puncte de vedere feudala.Dezvoltarea economica era incetinita de multitudinea obiceiurilorregionale, legi si restrictii. Privilegiile feudale si-au pus amprentape viata rurala. De exemplu, taranii erau obligati sa macine cerealein moara mosierului, bineinteles la pretul stabilit de acesta, sauerau obligati sa lucreze pe gratis la ...

Alte referate despre: revolutia franceza, revolutia franceza referat, revolutia franceza 1789

Revolutia franceza ppt

La 7 februarie 1794 Napoleon este numit comandatul artileriei din armata dinItalia,iar la 16 februarie primeste diploma sa de ofiter general. Solda lui se ridica la 15.000 de livre si sase ratii de hrana. Pastrandu-si functiile de inspector al litoralului, trebuie sa isi ocupe insa postul la armata de Italia, astfel Buonaparte se instaleaza la Nisa. De la numirea sa la armata din Italia, Napoleon a lucrat la un plan de operatii care "ar deschide Piemontul armatelor republicii".

Alte referate despre: revolutia franceza ppt, revolutia franceza prezentare ppt, referat revolutia franceza

Revolutia franceza

Revolutia franceza a rasturnat monarhia absoluta, proclamand “Libertate, Egalitate si Fraternitate” si a reusit sa respinga atacurile puterilor ostile din Europa. A reusit sa deschida o era noua in istorie, chiar daca jertfa a fost enorma.Revolutia franceza

Alte referate despre: marea revolutie franceza, revolutia franceza 1848, revolutia franceza rezumat

Sfatul Monarhului

Absolutismul monarhic englez, care a început cu Henric VII, şi a atins apogeul cu Elisabeta I a avut următoarele caracteristici: corpul de funcţionari ai regelui era în număr redus, iar majoritatea membrilor justiţiei şi administraţiei era compusă din persoane alese de rege; Henric VII şi-a constituit un consiliu cu vaste competenţe, prin intermediul căruia monarhul guverna în toate sectoarele de activitate; o parte a consiliului era constituit în tribunalul regal – “Camera înstelată” ; progresiv, Curtea regală devine centrul vieţii politice.

Alte referate despre: sfatul monarhului, sfatul monarhului in franta, monarhia egipteana

Monarhia romaneasca in perioada interbelica

Un moment important pentru institutia monarhica l-a reprezentat incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria. In ziua de 15 octombrie 1922, dupa serviciul religios desfasurat in Catedrala de la Alba Iulia, recent construita, numita si "catedrala incoronarii", Regele Ferdinand si-a pus pe cap vechea coroana de otel careia i s-au adaugat insemnele Bucovinei, Basarabiei si Transilvaniei.

Alte referate despre: monarhia romaneasca in perioada interbelica, societatea romaneasca in perioada interbelica, cultura romaneasca in perioada interbelica

Ungaria in umbra monarhiei habsburgice

Facand abstractie de dreptul de impotrivire anulat deja in 1687, regele recunostea toate drepturile speciale politice, sociale si economice, ale nobilimii inclusis dreptul de a nu fi arestat fara titlu juridic valabil, de a fi supus numai regelui si de a beneficia de deplina scutire de inpozit. Insa deoarece scutirea de impozit incepand din Evul Mediu se baza pe obligatia nobililor de a face serviciul militar, starile cramponau de principiul devenit intre timp absolut desuet al mobilizarii, al asa - numitei insurectii.

Alte referate despre: monarhia habsburgica, revolutia de la 1848 monarhia habsburgica, revolutia din 1848 din monarhia habsburgica

Regimul de autoritate monarhica 1938-1940

- 30 martie 1938 a fost publicat decretul-lege pentru dizolvarea partidelor politice; liderii partidelor mici- N. Iorga, Al. Vaida Voievod, C. Argetoianu, Gr. Iunian, A.C. Cuza, O. Goga, Al. Averescu- au primit aproape fara nici o reactie acest decret, unii dintre ei sustinand noul regim; pe de alta parte, liderii principalelor partide politice, PNL si PNT au reactionat negativ fata de decretul de dizolvare;

Alte referate despre: regimul de autoritate monarhica 1938 1940, regimul politic in romania 1938-1940, regimul de autoritate monarhica

Monarhia Egipteana

UNIFICAREA STATULUI EGIPTEAN
În jurul anului 3200 î.Hr., faraonul Narmer (Menes) unifică cele două state egiptene.

Alte referate despre: monarhia egipteana referat istorie, monarhia egipteana referat, referat monarhia egipteana

Procesele politice ale centralizarii monarhice in Franta

La inceputul domniei sale,nobilimea anarhica infiintase impotriva autoritatii monarhice "Liga Binelui Public ",reunind peste jumatate din teritoriul Frantei - domeniile a 6 mari case feudele si ale vasalilor acestora - sub patronajul ducelui Burgundiei,Carol Temerarul (1467-1477),principalul concurent al monarhiei franceze.Fortele regale fura invinse;si doar gratie ajutorului vechiului dusman,Anglia,Ludovic se putu redresa pe plan intern si extern.Carol Temerarul,in schimb,ramasese un suveran medieval,traind de pe urma razboiului;cand ambitiile sale in Germania il adusera in conflict cu elvetienii,infanteria acestora,inzestrata cu arme de foc,il zdrobi in bataliile de la Granson si Morat (1476).

Alte referate despre: absolutismul monarhic in franta, monarhia in franta, informatie despre politica externa si coloniala din franta 1871-1914

Razboiul civil in Anglia

Revenind la Londra, Oliver Cromwell a procedat la o "epurare" a parlamentului (inlaturandu-i pe deputatii presbiterieni) care a devenit o institutie dominata de partida independentilor si a intentat regelui un proces de inalta tradare.

Alte referate despre: razboiul civil din anglia, cauzele razboiului civil din anglia, razboiul civil din anglia 1642-1660

Monarhia si republica in gandirea lui Machiavelli

O astfel de alegere, scoate in evidenta de la inceput ca avem de a face cu un carturar de o factura aparte. Este de notorietate faptul ca la Florenta avea sa fie angajati in slujbele politice “oameni invatati, patrunsi de cultura clasica, care sa stie sa scrie elegant latineste, sa compuna epistole abile si sa faca discursuri elocvente.” La varsta de 29 de ani, Machiavelli a fost angajat la a doua cancelarie, cu insarcinarea expresa de a rezolva problemele interne ale cancelariei.

Alte referate despre: monarhia si republica in gandirea lui machiavelii, monarhia si republica in gandirea lui machiaveli, monarhia si republica

Cauzele de nulitate absoluta

Cauzele de nulitate absoluta - Alte incapacităţi speciale sunt prevăzute şi în art. 1308 şi art. 1309 Cod civil. De asemenea, în art. 68 din Legea nr. 18/1991, la aliniatul 1 se spune că “personele fizice care nu au cetăţenia romănâ şi domiciliul în România, precum şi persoanele juridice care nu au cetăţenia română şi sediul în România, nu pot dobândi în proprietate terenuri de orice fel prin acte între vii”.

Alte referate despre: nulitatea absoluta, nulitate absoluta, nulitatea absoluta si relativa

Jocul ielelor - Camil Petrescu

Tema dramei - drama intelectualului, care se raporteaza la absolut si
intra astfel in conflict cu sine si cu ceilalti.

Alte referate despre: jocul ielelor camil petrescu, momentele subiectului jocul ielelor camil petrescu, jocul ielelor camil petrescu rezumat

In cautarea cartii absolute

Intr-o Nota despre Walt Whitman, Jorge Luis Borges amintea despre un motiv devenit ulterior tema obsedanta pentru meditatia sa asupra Cartii; motivul in sine nu era necunoscut scriitorului atit de profund atasat universului creat prin Carte. Important era acum, in eseul consacrat autorului Firelor de iarba, sensul conferit arhetipului Textului generator al altor texte, "carte a cariilor", cum il numeste Borges, rezultat din infinite conexiuni, din invocarea marilor carti ale lumii, din amintirea lor, care provoaca un sistem (orizonturi de asteptare) de corespondente, de asocieri neasteptate si adesea fascinante, de analogii si de nesfirsite intilniri in spatiul privilegiat al Bibliotecii.

Alte referate despre: cautare - cartea izvor de bucurii, stefan gheorghidiu personaj lucid in cautare de absolut referat, stefan gheorghiu personaj lucid in cautare de absolut
Referate afisate : 15
Medie note: 8.45 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles