Motivul lunii la mihai eminescu

Luna lui Mihai Eminescu

Dintre toate motivele eminesciene legate de natură, cel mai des, şi poate mai important, este luna.

Dar astrul nocturn are o pondere deosebita în creaţia lui Eminescu. Văpaia lunii îl transpune într-un alt nivel spiritual şi îi dezvăluie tainele creaţiei ca şi zădărnicia vieţii. Concepţia despre lună a lui Eminescu, ca o putere care învie gânduri şi întunecă suferinţe gândirea şi imaginaţia poetului devine ecouri ale textelor indiene pe care le-a citit.

Predilecţia pentru efectele de lună rămâne o înclinaţie statornică. Se întâlneşte în poeziile acestei perioade a creatiei poetului, dar şi mai târziu. O întâmpinăm în “Melancolie” , în “Crăiasa din poveşti”, în “Lacul”, în “Călin”, în “Povestea codrului”, până la acel efect măret din “Scrisoarea I”, care sugerează cum dintr-un colţ de univers scăldat de lumina palidă şi rece a lunii, pornesc gândurile poetului, frumuseţea nopţii.

În multe ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 6kb
Downloads: 11
Materia: Matematica

Eminescu si Apocalipsa

Despre Apocalipsa vorbeste Dictionarul Enciclopedic care o defineste
ca ultima carte a "Noului Testament", atribuita de traditie
evanghelistului Ioan, scriere religioasa cu privire la sfârsitul
lumii. De asemenea, este si un gen literar apartinând iudaismului
(sec. 2-1 i. Hr.) si crestinismului primitiv, tratând simbolic si
conventional destinul lumii.

Alte referate despre: eminescu si apocalipsa, mihai eminescu sarmanul dionis si apocalipsa dupa ioan, apocalipsa scrisoarea 1 mihai eminescu

Teme si motive eminesciene

5. Inspiraţia din folclor.
Se încadrează şi ea în totalitatea temelor romantice, aşa că Eminescu îi conferă o tentă proprie: în poezia „Revedere”, pădurea apare ca un mit, ca şi când prin veşnicia sa, ar fi o zeitate.

Poemele „Călin(file din poveste)” şi „Luceafărul” au la bază mitul Zburătorului. Cele două poeme au elemente comune: dragostea nefirească dintre o pământeancă şi o fiinţă nemuritoare se termină în vis şi este proiectată în basm; fata îşi cheamă iubitul pe pământ(dar singura care se supune dorinţei acestuia –„Iar tu să-mi fii mireasă” –este fata de crai –„Călin…”). Numai în poemul „Călin(file din poveste)”are loc nunta ca mijloc de integrare în armonia cosmică; faptul că arborii capătă strălucire argintie datorită luminii lunii, iarba care „pare de omăt” şi albastrul florilor înzestrează nunta cu acea puritate caracteristică începuturilor.

Alte referate despre: teme si motive eminesciene, temele si motivele eminesciene, marile teme si motive eminesciene

Luceafarul - M.Eminescu

Si-a continuat studiile la Viena si Berlin. Intors in tara in 1874, s-a stabilit la Iasi unde a ocupat functiile: bibliotecar, revizor scolar, redactor la un ziar. A fost adapostit de bunul sau prieten, Ion Creanga. S-a stins din viata la 15 iunie 1889.
Opera: Volume de ziar: In 1877, se stabileste in Bucuresti, ca redactor al ziarului Timpul.

Alte referate despre: luceafarul mihai eminescu comentariu, luceafarul mihai eminescu, comentariu luceafarul mihai eminescu

Luna

In cat timp se invarteste?Luna se invarteste in jurul Pamantului in 27 de zile, 7 ore si 43 de minute, iar in jurul axei ei tot in 27 de zile, 7 ore si 43 de minute. Din cauza acestei sincronizari, daca stai pe Luna, Pamantul se vede tot timpul in acelasi loc.

Alte referate despre: balada soarele si luna, ultima luna de toamna, rezumat soarele si luna

Mihai Eminescu

1864 – Cu aceeasi trupa, e la Cernauti si Brasov. Toamna e copist in administratia judetului Botosani, pana in martie 1865.

Alte referate despre: lacul de mihai eminescu, mihai eminescu, viata lui mihai eminescu

Mihai Eminescu

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face două clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca „privatist” în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti, în care apare şi poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată de M. Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat şi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ...

Alte referate despre: mihai eminescu referat, referat mihai eminescu, fat frumos din lacrima de mihai eminescu rezumat

Mihai Eminescu

În primăvara anului 1887, Eminescu pleacă la Botoşani, la sora sa, Henrieta, şi este internat în spitalul local, Sfântul Spiridon. Se organizează în Iaşi comitete de ajutoare pentru întreţinerea şi îngrijirea poetului. În 1888, Eminescu are dorinţa de a-si termina unele lucrări pe care îşi aminteşte că le-a lăsat în manuscris. Veronica Micle vine la Botoşani şi îl determină pe Eminescu să se mute definitiv la Bucureşti, unde şi pleacă pe data de 15 aprilie. Tipăreşte în „Româna liberă” „Iconarii d-lui Beldiman”.

Alte referate despre: dorinta de mihai eminescu, mihai eminescu biografie, mihai eminescu lacul

Mihai Eminescu

1869 În 2 octombrie intrã la Universitatea de Filosofie din Vienna.
1872 1872-1874 Mihai Eminescu este student la Berlin,unde intrã în contact cu mare literaturã a lumii.
1873 El primeşte o slujbã la Consulatul Romận din Berlin.
1874 Mihai Eminescu este directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi.
1876 Este corector şi redactor al pãrţii neoficiale a ziarului “Curierul de Iaşi”.

Alte referate despre: lacul mihai eminescu, luceafarul de mihai eminescu comentariu, date despre mihai eminescu

Mihai Eminescu - copilarie, studii, opere

La Iaşi, citeşte în şedinţele „Junimii” şi publică poeziile „Egipetul”, „Înger şi demon” şi „Floare albastră” precum şi nuvela „Sărmanul Dionis”. Convins să-şi continue studiile universitare, pleacă la Berlin având asigurarea unei subvenţii din partea „Junimii”.

Alte referate despre: mihai eminescu - copilaria studiile si opera, mihai eminescu - copilarie studii opere, mihai eminescu copilaria

Mihai Eminescu - Poezia de inspiratie filozofica

Mihai Eminescu este poetul reprezentativ al literaturii române, "poetul nepereche" (Cãlinescu) creator al unei opere care strãbate timpul cu fortã nealteratã, trãind într-o perpetuã actualitate.
Prin tot ceea ce a creat, Eminescu a produs un efect de modelare profund şi de duratã, a fãcut ca "toatã poezia acestui secol sã evolueze sub auspiciile geniului sãu, iar forma infãptuitã de el limbii nationale sã devinã punct de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioarã a vestmântului şi cugetãrii româneşti".
Influenta copleşitoare a poetului avea sã vinã din înãltarea filozoficã şi din frumusetea expresivã a unei opere exemplare ce a jalonat, sintetizându-le, principalele elemente de recunoaştere a spiritualitãtii nationale, în afara cãreia nu existã creatie durabilã. El însuşi s-a proiectat cu vointã şi neclintire în sfera specificului românesc, spre care a adus întregul orizont de inteligentã şi sensibilitate europeanã.
Intre inzestrãrile ...

Alte referate despre: mihai eminescu poezia de inspiratie filozofica, mihai eminescu poezie de inspiratie filozofica, mihai eminescu poezia de inspiratie filozofica exemple

Floare albastra - Mihai Eminescu

Titlul este o metafora simbol, un motiv romantic care apare si in alte literature. In literature germana, in lirica lui Novalis “floarea albastra” se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. In literature italiana, in poezia lui Leopardi, motivul “florii albastre” sugereaza puritatea iubirii si candoarea iubitei. Iar la Eminescu reprezinta vointa dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea albastrul, simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele.

Alte referate despre: floare albastra mihai eminescu, floare albastra mihai eminescu comentariu, comentariu floare albastra mihai eminescu

Pe linga plopii fara sot - Mihai Eminescu

Sugestiile universului identic se bazeaza in primul rind pe motivul iubirii si al tristetei care-l putem numi si un leitmotiv care semnifica o suferinta din cauza dragostei catre o fiinta. Superba imagine-metafora “candela iubirii” sugereaza intensitatea sentimentului trait care a dat nastere unei energii acaparatoare. Iubirea e simtita de poet ca revarsare a flacarii, ca o intensificare a vitalitatii, e contaminarea de sacru si daruire totala.

Alte referate despre: pe linga plopii fara sot - mihai eminescu, pe linga plopii fara sot mihai eminescu comentariul, analizarea poeziei pe linga plopii fara sot - mihai eminescu

La steaua de Mihai Eminescu

La steaua de Mihai Eminescu - Cunoscuta poezie filozofica “ La steaua “ explica printr-un mecaanism cosmic elucidate de stiinta moderna si disparitia iubirii, avind tema de baza “ filozofia vietii” iar idea “ valoarea existentiala a omului in raport cu dimensiunea temporala”.

Alte referate despre: la steaua de mihai eminescu comentariu, la steaua de mihai eminescu, la steaua de mihai eminescu-rezumat

Mihai Eminescu - omul si poetul

Aici si-a petrecut anii frumosi ai copilariei, incantandu-se de farmecul naturii inconjuratoare, strabatand zglobiu si visator poienile si padurea din imprejurimi, ascultand sopotul izvoarelor, dupa cum marturiseste intr-una din poeziile sale:,,Fiind baiet paduri
cutreieram Si ma culcam des langa izvor Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam S-ascult cum apa suna-ncetisor”

Alte referate despre: mihai eminescu omul si poetul, mihai eminescu- omul si poetul, mihai eminescu-omul si poetul

Floarea albastra de Mihai Eminescu - comentariu

Floarea albastra de Mihai Eminescu - Mihai Eminescu a fost şi este cel mai mare poet şi scriitor român. S-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani, în familia unui mic proprietar de moşie. Tatăl său, Gheorghe Eminovici, avea o colecţie de lucrări literare naţionale şi străine, poetul a atins mîna de timpuriu în praful acestor cărţi şi a făcut din dragoste către ele o patimă nobilă şi nestinsă.Floarea albastra de Mihai Eminescu

Alte referate despre: comentariu floare albastra de mihai eminescu, floare albastra de mihai eminescu comentariu, floare albastra de mihai eminescu

Lacul de Mihai Eminescu - comentariu

In secventa urmatoare,pentru a sugera atmosfera de vraja si de visare,de alunecare in vis,poetul apeleaza la repetitia adv. ,,parca” si la verbele la present:,,parc-ascult si parc-astept”.Pron.pers. de pers III ,,ea” este scris cu litere cursive,deoarece denumeste o fiinta ideala,nu concreta.Este idealul de frumusete feminine pe care si-l imagineaza poetul.Pentru a sugera alunecarea in vis a eului liric este folosit epitetul antepus ,,lin” si vb la conj: (ea din trestii sa rasara/si sa-mi cada lin pe piept”).

Alte referate despre: poezia lacul de mihai eminescu, lacul de mihai eminescu comentariu, argumentarea faptului ca lacul de mihai eminescu esti opera lirica

Calin file din poveste de Mihai Eminescu

Sunt sunt folosite doua metafore unica in literatura noastra (''cuibar rotind pe ape''si ''bulagari fluizi'')care ne sugeraza stralucirea si faramecul noptii.Stralucirea noptii,care a cuprins padurea este amplificata de imaginea lunii care ''zace''. Verbul "zace"are sensul de intensitatea luminozitatii lunii,care mareste misterul cadrului naturii.Luna este simbolul iubiri si al farmecului.

Totul este invaluit de miresma florilor ce dau vazduhului calitatea de "tamaiet".Cdrul natural este paradisiac si este relizat prin acumularea de imagini vizuale ,auditiuve si olfacive care poarta amprenta genuluio eminescian. Patrea a doua a poemului ne prezinta imagine nunti imparatesti .

Alte referate despre: calin file din poveste de mihai eminescu, rezumat calin file din poveste de mihai eminescu, comentariu calin file din poveste de mihai eminescu

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu se deosebeşte de toţi scriitorii vremii sale şi prin aceea că opera lui întreagă n-are nici în cea mai slabă măsură şi supt nici un raport caracterul local, provincial, ci numai caracterul general românesc. E cel dintîi scriitor roman care scrie către toţi românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor.r.

Alte referate despre: luceafarul de mihai eminescu, referat despre mihai eminescu, bibliografia lui mihai eminescu
Referate afisate : 19
Medie note: 8.33 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles