Nevoile umane si resursele societatii

Microeconomie - Nevoile umane si resursele societatii

Microeconomie - Nevoile umane si resursele societatii
Analizarea si caracterizarea activitatilor economice ca forma specifica de actiune sociala are ca punct de plecare omul si nevoile sale.
Microeconomie - Nevoile umane si resursele societatii

Nivel: Liceu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 9645
Materia: Economie

Rolul resurselor umane

• Să îndeplinească condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
• Să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea serviciului, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite ci intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia în care a intervenit reabilitarea.
• Să nu fi fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

Alte referate despre: resurse umane, managementul resurselor umane, resurse umane referat

Managementul resurselor umane

Din această perspectivă, nevoile de recrutare pot fi strategice, deoarece răspund unor nevoi pe termen lung, pot răspunde unor urgenţe temporare sau unor cerinţe conjuncturale sau pot fi legate de mişcările interne de personal (promovare, transferuri, dezvoltări).

Alte referate despre: managementul resurselor umane referat, referat managementul resurselor umane, referate managementul resurselor umane

Microeconomie

Care din următoarele caracteristici nu pot fi atribuite muncii în calitate de factor de producţie?:

Alte referate despre: microeconomie, referat microeconomie, microeconomie probleme rezolvate

Probleme de microeconomie

Durata programată a unei rotaţii a capitalului circulant într-o întreprindere este de 90 zile. Volumul total al capitalului circulant ( Kc ) este de 109 lei. Dacă durata unei rotaţi se reduce cu 20 zile, perioada totală anuala ( T ) este de 360 zile, să se calculeze :
a) producţia marfă programată şi realizată;
b) sporul producţiei de marfă obţinut;
c) economiile de capital circulant în cazul în care volumul producţiei marfă rămâne constant ( la nivelul programat).

nr. mediu anual de nefuncţionare a unui război =10 ore;
nr. de duminici şi sărbători legale = 58.Să se determine capacitatea de producţie a secţiei respective.Cp = 3mp x [(360 zile – 58 zile) x (8 ore x 3 ore) – 10 ore] = 21,714mpCp = 1700 x 21,714 = 36,913800 mp/an
Doi agenţi economici produc aceeaşi marfă. Primul agent economic produce din produsul ...

Alte referate despre: probleme rezolvate microeconomie, probleme de microeconomie, probleme la microeconomie

Societatile comerciale

In vederea asigurarii bunei functionari in cadrul societatilor comerciale se constituie trei organe. Acestea sunt mai mult sau mai putin evidente in functie de forma juridica a societatii dar in principiu sunt:
organele deliberative si decizionale – adunarile generale;
organele administrative – administratorii;
organele de control al gestiunii – cenzorii.

Alte referate despre: societati comerciale, prezentarea unei societati comerciale, societatile comerciale

Procedura infiintarii unei societati comerciale

Procedura infiintarii unei societati comerciale
Caracterul comercial. Caracterul comercial al contractului este dat de obiectul de activitate al viitoarei societati, convenit de asociati. Acesta este si criteriul de distinctie dintre contractul prin care se constituie o societate civila si contractul care sta la baza constituirii societatii comerciale.

Partile contractante.
Aspecte generale.
Preliminarii. Constituirea societatilor comerciale este guvernata de dreptul la libera asociere, drept consacrat prin art. 1 din Legea nr. 31/1990 care prevede ca: “In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale”.

Alte referate despre: procedura infiintarii unei societati comerciale, referate procedura infiintarii unei societati comerciale, procedura infiintari unei societati comerciale

Influenta energiei electrice asupra societatii moderne

Influenta energiei electrice asupra societatii moderne - Această descoperire a reprezentat cel mai mare salt tehnologic din istoria umanităţii. Fără energia electrică şi fără aplicaţiile acesteia, civilizaţia secolului XX ar fi arătat altfel, iar viaţa noastră nu s-ar fi bucurat de facilităţiile pe care energia electrică ni le oferă.

Alte referate despre: influenta energiei electrice asupra societatii moderne, influenta energiei electrice asupra societati moderne, influenta energia electrice asupra societatii moderne

Societatea pe actiuni

Societatea pe actiuni se constituie prin vointa asociatiilor exprimata in actul constitutiv.
Indiferent de modalitatea folosita, pentru constituirea societatii pe actiuni trebuie indeplinite formalitatile prevazute de lege.
2. Actele constitutive ale societatii
A. Consideratii generale

Alte referate despre: societate pe actiuni, societatea pe actiuni referat, societatea pe actiuni

Contabilitatea unei societati - practica de specialitate

"Contabilitatea unei societati - practica de specialitate"
Modul de constituire si functionare a entitatii economice; etapele constituirii, modul de functionare si dizolvare/lichidare. Societatea ASSA ABLOY ROMANIA SRL a luat fiinta in data de 01.05.1998. Numarul si data inregistrarii la Registrul Comertului este J40/3566/09.04.1998 . Inca de la inceput s-a declarat ca societate comerciala platitoare de TVA , avand CODUL UNIC de inregistrare R 10473502 din data de 27.04.1998. La infiintare, in anul 1998 ,societatea comerciala avea denumirea de « URBIS SECURITY « SRL . In decursul timpului a absorbit alte doua societati comerciale care aveau acelasi patronat :
"Contabilitatea unei societati - practica de specialitate"

Alte referate despre: contabilitatea unei societati - practica de specialitate, contabilitatea unei societati practica de specialitate, contabilitatea unei societati-practica de specialitate

Geografie fizica - geografie umana

Paul Vidal de la Blache defineşte geografia ca fiind “ştiinţa locurilor”, iar accentul trebuie pus pe “diversitatea socială asociată cu diversitatea locurilor”. Dicţionarul Colegiului American a emis formularea de “study of areal differentiation”.

Alte referate despre: ochiul uman, creierul uman, ficatul uman

Nevoile elevului in raport cu familia scoala si societatea in Republica Moldova

În acest context, putem afirma că în clasele primare este importanta aprecierea si aprobarea profesorului, copilul încearcă să capteze atentia acestuia , iar în clasele gimnaziale, punctul de referintă devin colegii de clasă, ulterior gasca, care deseori e constituită din elevi din mai multe clase. Astfel, în special baietii au tendinta de a-si neglija proprii colegi de clasă pentru ca să stabilească relatii de prietenie cu băietii din clasele paralele sau liceale. Deseori, ei sunt pusi să treacă prin anumite ritualuri sau pusi să adopte anumite comportamente pentru a-si câstiga dreptul de a fi membru al grupului respectiv.

Revolta adolescentină deseori poate avea repercursiuni negative asupra rezultatelor si integrării scolare. În acest sens, absentele si notele proaste sunt preocupări secundare comparativ cu problemele legate de sexualitate si sensul vietii. Idealurile sociale si cerintele acesteia influentează valorile persoanei.

Alte referate despre: nevoile prescolarului in raport cu familia gradinita, relatia familie scoala in societatea romanesca contemporana, parteneriatul familiei scoala si societatea

Articulatiile corpului uman

1. Articulaţii fixe sau sinartroze, în care oasele nu pot executa nici o mişcare sau fac mişcări foarte reduse. Aceste tipuri de articulaţii le întîlnim la oasele cutiei craniene şi la articulaţiile cutiei toracice. Legătura dintre oasele care alcătuiesc o sinartroză poate fi făcută prin ţesut carti-laginos, ţesut conjunctiv fibros sau chiar osos. După felul ţesutului care leagă oasele unei sinartroze, deosebim trei categorii:

Alte referate despre: articulatiile corpului uman, articulatii corp uman, articulatiile corpului uman imagini

Starea societatii romanesti contemporane din punct de vedere al sistemului judiciar

Sistemul trece printr-o criza profunda, provocata de intarzierile nepermise ale unei reforme reale si este in afara oricaror indoieli ca valorile politice, economice, sociale si umane trebuiesc protejate juridic, iar actiunilor contrar lor trebuie sanctionate.

Alte referate despre: starea societatii romanesti contemporane din punct de vedere juridic, starea societatii romanesti contemporane bibliografie, romania contemporana din punct de vedere al inegalitatilor

Evaluarea unei societati cu obiect de activitate bancar - Banca Transilvania

Evaluarea unei societati cu obiect de activitate bancar prin aplicarea metodelor de evaluare patrimoniala si de evaluare a fluxurilor de venituri (DCF, cash-flow).

Alte referate despre: evaluarea unei societati cu obiect de activitate bancar, evaluarea unei societati cu obiectiv de activitate turistica, evaluarea unei societati cu obiectiv de activitate comercial
Referate afisate : 15
Medie note: 8.19 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles