Norma juridica si norma sociala

Norma juridica ca norma sociala

Acest proces de socializare începe din copilărie, când se formează o anumită atitudine faţă de rolurile şi statusurile aferente. În procesul de socializare, fiecare individ se raportează la mediul social, la sistemul normativ al societăţii şi, în cursul dezvoltării sale ontogenetice prin mai multe etape ale cunoaşterii, interiorizării şi transformării în motive a propriului comportament, a cerinţelor practicii sociale, a regulilor de conduită, precum şi a diferitelor valori sociale.

Procesul de formare şi de afirmare socială a individului este caracterizat prin raportarea personalităţii sale la societate, la sistemul normativ şi valoric al acesteia.

Însuşindu-şi anumite reguli juridice, odată cu aspectul punitiv al acestora, omul îşi creează anumite constructe personale, înglobând şi regulile de conduită şi existenţă impuse de norma juridică. Astfel, chiar în absenţa iminenţei pedepsei, omul totuşi acţionează în conformitate cu regulile ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 10kb
Downloads: 5838
Materia: Diverse

Raporturile juridice

Nu este posibila formarea unor raporturi juridice intre oameni si lucruri sau numai intre lucruri. Chiar si in cazul in care se vorbeste despre raportul dintre oameni si bunuri, de exemplu, dintre proprietar si bunurile ce ii apartin, trebuie to relatiile dintre oameni cu referire la bunuri, adica trebuie stabilite drepturile si obligatiunile proprietarului si ale celorlalti membri ai societatii in privinta buurilor proprietarului.

Alte referate despre: raporturile juridice de munca, raporturi juridice de munca, raporturile juridice de drept international privat

Notiunea, caracterele si structura raportului juridic

Plecând de la definiţia raportului juridic, în general, ca fiind o relaţie socială reglementată de norma juridică, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind relaţia socială, patrimonială sau personală nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil. În legătură cu această definiţie câteva precizări sunt utile.

Alte referate despre: structura raportului juridic, structura raportului juridic civil, structura raportului juridic in dreptul economic

Spatiul social si nevoia de asistenta sociala

Referat despre Spatiul social si nevoia de asistenta sociala
Problemele protecţiei sociale, cu care se confruntă în prezent toate ţările, este o preocupare aparte pentru statele aflate în tranziţie, în general, şi pentru ţara noastră, în special. Spatiul social si nevoia de asistenta sociala

Alte referate despre: referat spatiul social si nevoia de asistenta sociala, protectie sociala si nevoia de asistenta sociala, nevoia de asistenta sociala

Notiunea de norme juridice

Norma juridică şi norma juridică şi „regula juridică” în doctrina juridică are acelaşi înţeles. Literatura franceză, fără să înlăture cuvîntul „normă” l-a consacrat pe cel de „regulă”. Din contra în doctrina română este consacrată denumirea de „normă juridică”. Norma de drept este elementul primar al oricărui sistem de drept. Normele se grupează în instituţii de drept, instituţiile în ramuri, ramurile în părţi ale sistemului, iar părţile în sisteme.

Alte referate despre: norme juridice, norma juridica, normele juridice

Actiunea normelor juridice in spatiu

In mod cert, intr-o lume divizata intr-o multitudine de sisteme de drept national, apare in mod necesar problema coordonarii acestor sisteme, a eliminarii contradictiilor dintre acestea si reglementarea conflictelor de legi.Rolul esential in realizarea acestei functii integratoare a sistemelor de drept nationale il constituie dreptul comparat si dreptul international.

Alte referate despre: actiunea normelor juridice in timp spatiu si asupra persoanelor, actiunea normelor juridice in timp spatiu, actiunea normelor juridice in timp si spatiu

Interpretarea normelor juridice

In astfel de cazuri, el poate interveni, printr-o lege de interpretare, pentru a obliga pe toti destinatarii legii sa o aplice in acelasi
mod. Aceasta lege in virtutea exigentelor Teoriei Generale a Dreptului, ar trebui sa fie o lege retroactiva, dar exigentele constitutionale ale Romaniei opresc o asemenea abordare si obliga pe cei
care aplica o lege interpretativa sa-i valorifice validitatea doar pentru viitor, respectiv, dupa intrarea sa in vigoare1.

Alte referate despre: interpretarea normelor juridice, referat interpretarea normelor juridice din legile speciale, interpretare norme juridice

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului

Cu titlu de exemplu avem,în primul rând, art 29 lit.b) din legea nr.137/1995 în care se stipuleazã urmãtoarele :„persoanele fizice şi juridice care produc, comercializeazã şi/sau utilizeazã îngrãşãminte chimice şi pesticide au urmãtoarele obligaţii : sã livreze, sã manipuleze, sã transporte şi sã comercializeze îngrãşãmintele chimice şi pesticidele ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţã şi folosire, în condiţii în care sã nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului ”, coroborat cu art.83 lit.e) din aceeaşi lege, care prevede sancţiuni cu amendã de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încãlcarea prevederilor din lege privind reglementãrile pentru îngrãşãminte chimice, pesticide şi orice alte substanţe chimice, utilizarea de resurse de radiaţii ionizante, protecţia atmosferei şi apelor, ...

Alte referate despre: raspunderea juridica in domeniul protectiei mediului, raspunderea juridica contraventionala in protectia mediului referat, acte juridice in domeniul protectiei mediului

Structura normei juridice

In acest fel este contracarata conceptia libertatii absolute: omul isi infraneaza dorinta de libertate absoluta in momentul in care intelege ca o regula este justa si ca ea satisface prin urmare nu doar nevoia de securitate ci si pe cea de justitie.

Trasaturile normei juridice se refera la: gradul de generalitate, caracterul impersonal, caracterul coercitv. Gradul de generalitatte se datoreaza faptului ca norma juridica se adresaza tutror membrilor comunitatilor; gradul generalitate difera dupa natura prescriptiei continuta de norma juridica.

Alte referate despre: structura normei juridice, structura normei juridice civile, structura normei juridice referat

Caracteristicile raportului juridic civil

Din prezentarea acestui caracter rezulta:Vointa electoratului infatisata de legiuitor ca vointa de stat este incorporata in orice raport juridic, in general si in orice categorie de raporturi juridice civile in special;Caracterul dublu volitional al unor categorii de raporturi juridice civile este pus in evidenta de manifestarea de vointa a partilor prin care se creeaza un raport juridic civil concret;
Vointa de stat este dublata, deci, de vointa partilor raportului juridic civil.

Alte referate despre: caracteristicile raportului juridic civil, raportul juridic civil, raport juridic civil

Notiunea normei juridice

Notiunea normei juridice
Norma juridică este una categoriile centrale ale dreptului, atît ca părticică fundamentală a sistemului de drept pozitiv cît şi ca obiect de cercetare a ştiinţei dreptului în general şi a teorii şi filosofii dreptului în social.

Notiunea normei juridice
Obligatorie”. În concepţia lui J. Masguelin, „potrivit cu definiţia cea mai generală şi cea mai obiectivă, regulă de drept este orice punct investit cu forţa obligatorie şi care are ca obiect de a crea drepturi şi, corelativ, obligaţii, care sunt modurile de creare a acestui precept, puterea sa şi destinatorii săi”.

Notiunea normei juridice
Regulile de drept nu iau naştere decît cu condiţia că oamenii să formeze un grup pe „baza unei societăţi veritabile care implică scop social specific, organizare şi ierarhie, explică Jean Dabin.

Normă juridică poate fi numită doar acea normă socială ce conţine o regulă de conduită, stabilită sau autorizată ...

Alte referate despre: trasaturile normei juridice, principiile normei juridice, neretroactivitatea normei juridice

Personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale

Creditorii asociatilor nu pot sa îsi exercite drepturile asupra bunurilor societatii, ci numai asupra partilor din beneficii care se cuvin asociatilor dupa bilantul contabil pe durata societatii, iar la dizolvarea societatii, asupra partii ce s-ar cuveni asociatilor prin
lichidare. Obligatiile juridice ale societatii fata de terti nu se pot compensa cu obligatiile juridice ale tertilor fata de asociati. Totusi, la anumite tipuri de societati (de capital) obligatiile societatii fata de terti se pot compensa cu actiuni emise de societate, prin majorarea capitalului social al acesteia, în conditiile prevazute de lege.

Alte referate despre: personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale, dobandirea personalitatii juridice a unei societati comerciale, personalitatea juridica si nationalitatea socitatilor comerciale

Sistemul juridic englez Common-Law

Sistemul juridic englez Common-Law.Puternica influenţa economică a Statelor Unite ale Americii a accentuat ascendentul instituţiilor de common-law. Întregul drept al comerţului internaţional este profund tributar tehnicilor contractuale engleze şi americane. Contractele de know-how, factoring, leasing, folosesc elemente tehnice ale sistemului de common-law.

Alte referate despre: sistem juridic american common law, sistemul juridic englez common-law, sistemul juridic din common law

Tehnici de influentare sociala si persuasiune

Este interesant faptul ca in sens traditional cuvantul “carisma” se refera la un personaj sacru, iar in zilele noastre conducatorii cu carisma devin obiectul adoratiei maselor. Totusi carisma se bazeaza mai mult pe credinta maselor si mai putin pe talentele personale ale unui individ anume. Relatiile pe care masele le intretin cu conducatorul lor sunt foarte personale, sunt relatii subiective bazate pe o iluzie de reciprocitate.

Alte referate despre: tehnici de influentare sociala si persuasiune, referat de psihologie tehnici de influentare sociala si persuasiune, tehnici de influenta sociala
Referate afisate : 14
Medie note: 8.26 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles