Nostalgia de mircea cartarescu

Mircea Cartarescu - Eu-uri

Jurnalul National: Spre deosebire de romanele dvs., unde exista o explorare a lumii exterioare pana la aspectele ei cele mai concrete, in "Jurnal" sunteti preocupat de introspectie, o experienta destul de intima, pe care indrazniti s-o faceti un bun al tuturor.

Mircea Cartarescu: De fapt, motivul principal pentru care m-am hotarat sa public "Jurnalul" acesta este unul pur estetic: pentru expresivitatea lui literara. Pentru mine conteaza frazele, nu evenimentele. Pe de alta parte, "Jurnalul" exprima bunul meu cel mai de pret, viata interioara. Ceea ce apare aici este doar o parte din personalitatea mea, nici mai profunda, nici mai adevarata decat celelalte zone ale ei.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 14kb
Downloads: 20
Materia: Romana

Orbitor - Mircea Cartarescu

De la aceste seminţe de mac li s-a tras tot răul Badislavilor.În ziua mucenicilor Mina, Eugraf si Ermoghen, mortii au ieşit din morminte şi au început să terorizeze localnicii pentru că de când gustaseră din maci, nimeni nu mai mergea la biserică şi nimeni nu se ruga pentru ei.. Pentru că foarte mulţi păcătuiseră, de frică, au trecut de partea lor. Apoi au dat foc caselor.

Alte referate despre: orbitor mircea cartarescu, orbitor-mircea cartarescu, orbitor mircea cartarescu rezumat

Levantul - Mircea Cartarescu

Are ca punct de plecare una dintre “Scrisorile către Vasile Alecsandri” ale lui Ion Gica.

Alte referate despre: levantul mircea cartarescu, levantul mircea cartarescu rezumat, levantul-mircea cartarescu

Mendebilul de Mircea Cartarescu

8. Cand Mendebilul a iesit din camera pentru cateva minute, naratorul a tras din biblioteca cateva carti si a descoperit, socat, stiloul cu femeia dezbracata, a spus ca trebuie sa plece si a pornit speriat spre apartamentul sau.

Alte referate despre: mendebilul de mircea cartarescu, mendebilul de mircea cartarescu rezumat, rezumat mendebilul de mircea cartarescu

Florin scrie un roman - rezumat

Ajus în fata lui Florea, scrâsneste din masele, îl I-a de plete si îi
spune sa-si faca rugaciunea din urma. Haiducul, precum personajele
romantice înzestrate cu forte nesabuite, îl fulgera cu privirea s
suiera cum stie numai el. Scena urmatoare este palpitanta, dramatica
si fabuloasa, cu calul alb, coborât parca din basme, cu coama în vânt,
care navaleste în odaie, necheza îngrozitor si zdrrobeste capul lui
Gealatu cu copitele .

Alte referate despre: florin scrie un roman, florin scrie un roman rezumat, rezumat florin scrie un roman

REM de Mircea Cartarescu

Mai intai, faptura hidoasa care strabate toata camera, dezvaluind caracteristicile ei, este un narator de tip auctorial(simuleaza omniscienta si omniprezenta, realizeaza extrospectie,dar si introspectie,o analiza psihologica). Apoi, patrunzand in mintea lui Vali, incepe sa povesteasca din punctul de vedere al acestui personaj. Capata conditia unui narator heterodiegetic de tip narativ actorial.

Alte referate despre: rem de mircea cartarescu, rem de mircea cartarescu rezumat, rezumat rem de mircea cartarescu

Mircea Cartarescu

Afilieri
Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania
Membru al Pen Club, Romania
Membru al ASPRO

Alte referate despre: mircea cartarescu nostalgia, levantul de mircea cartarescu, nostalgia de mircea cartarescu

Mircea Cartarescu - Nostalgia

Contine ideile principale din opera Nostalgia scrisa de Mircea Cartarescu.

Alte referate despre: mircea cartarescu nostalgia rezumat, mircea cartarescu-nostalgia, mircea cartarescu nostalgie

La Tiganci de Mircea Eliade - nuvela fantastica

In acele momente,Gavrilescu,se simte atras ca de o forta oculta de racoarea si parfumul amarui al nucilor din gradina tigancilor.
Gavrilescu este intampinat de baba care ii ofera cafea si ii propune compania tinerelor : tiganca,ovreica si grecoaica. Pentru compania celor 3 fete , baba ii pretinde 300lei , echivalentul a 3 lectii de pian.
Fetele ii propun un joc, sa ghiceasca tiganca, insa acest joc este o proba initiatica.Gavrilescu nu trece proba pentru ca este cuprins de frica si pentru ca isi reaminteste de Hildegard.

Alte referate despre: la tiganci de mircea eliade nuvela fantastica, la tiganci de mircea eliade - nuvela fantastica, tiganci de mircea eliade nuvela fantastica

Viata si activitatea lui Mircea Eliade

Din 1976 începe publicarea în trei volume a operei sale capitale Istoria credinţelor şi ideilor religioase. Cu această lucrare se impune definitiv între savanţii secolului al XX-lea.

Alte referate despre: viata si activitatea lui mircea eliade, referat viata si activitatea lui mircea eliade, viata si activitatea lui mircia eliade

Romanul post modern Orbitor de Mircea Cartarescu

Dupa o modernitate manifestata si dezvoltata organic, in perioada interbelica, a urmat epoca neagra a proletcultismului, cand au fost scrise foarte putine opere literare de valoare. In anii 1960, traditia modernista a fost reinnodata prin aparitia unui curent denumit de Mircea Cartarescu in studiul sau, "Postmodernism romanesc", tardo-modernism, iar in alte surse, neo-modernism.

Alte referate despre: orbitor de mircea cartarescu, orbitor de mircea cartarescu rezumat, rezumat orbitor de mircea cartarescu

Caracterizarea lui Mircea din Scrisoarea III

In spatele sau brava armata romana asteapta doar un semn pentru a-si apara pamantul stramosesc. Nu numai oamenii sunt implicati in apararea gliei, ci toata natura. ,,Si de-aceea tot ce misca-n tara asata, raul,ramul,Mi-e preieten numai mie, iara tie dusman este”. Mircea nu se lasa impresionat de faima si laudele lui Baiazid si ii raspunde foarte realist ca in decursul timpului aceasta tara si acest popor a fost punct de rascruce in calea multor invadatori condusi de nume rasunatoare la vremea respectiva, dar acestea au trecut precum apa peste pietre si de multe ori plaiurile Tarii Romanesti au fost loc de inmormantare pentru acestea.

Alte referate despre: caracterizarea lui mircea din scrisoarea iii, caracterizarea lui mircea in scrisoarea iii proiect didactic, mircea din scrisoarea iii

Mircea Eliade referat

Dupa terminarea invatamantului primar la scoala de pe strada Mantuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arsavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica si Barbu Brezianu.Devine interesat de stiintele naturii si de chimie, ca si de ocultism, si a scris piese scurte pe subiecte entomologice. In ciuda tatalui sau care era ingrijorat de faptul ca-si pune in pericol vederea si asa slaba, Eliade citeste cu pasiune. Unul dintre autorii preferati este Honore de Balzac.

Alte referate despre: mircea eliade - maitreyi-caracterizarea personajelor principale, la tiganci de mircea eliade rezumat, rezumat maitreyi de mircea eliade

Mircea Eliade- Romanul adolescentului miop- critica

Romanul adolescentului miop precedandu- le cu cateva decenii, le e indubitabil superior prin sinceritate si autenticitate, prin fervoarea si febrilitatea unor capitole care ne familiarizeaza cu preocuparile enciclopedice de orientalism, istoria regilor, filozofie si literatura universala, prin felul in care foarte tanarul autor trece pe nesimtite, cu dezinvoltura, de la o tonalitate la alta. Nu trebuie sa uitam ca avem in fata opera unui adolescent, elev de liceu, care anterior se exersase in scrierea catorva nuvele, povestiri fantastice si articole stiintifice de popularizare.”

Alte referate despre: mircea eliade- romanul adolescentului miop- critica, critici despre mircea eliade romanul adolescentului miop, mircea eliade romanul adolescentului miop

Mircea Eliade-La tiganci

Tot din acest domeniu îsi sustine doctoratul în anul 1933 cu sinteza “Psihologia meditatiei indiene”” (studiu despre yoga), lucrare care la îndemnul comisiei, va fi publicata anul 1936, într-o noua forma, sub titlul „Yoga, essai sur les origines de la mystique indienne”. Studiile despre yoga sunt reluate în volumele: „Techniques du yoga” – (1948), „Le yoga”, „Immortalité et liberté” si „Patandjali et le yoga”.

O alta zona a laturii stiintifice din opera lui Eliade, zona sistematic explorata de acesta, este cea a mitologiei, domeniu în care preocuparile sale se interfereaza cu cele ale lui Lucian Blaga, autor care a adus un punct de vedere original în cercetarea mitologiei românesti. Reprezentative în acest domeniu sunt cunoscutele lucrari: „Mitul eternei reîntoarceri”, „Sacru si profan”,„Aspecte ale mitului”, „De ...

Alte referate despre: mircea eliade la tiganci, mircea eliade la tiganci rezumat, mircea eliade la tiganci rezumat scurt

Mircea Djuvara

Mircea Djuvara
Mircea T. Djuvara s-a nascut in Bucuresti la 18 ( 30 ) mai 1886, avand o origine – pe linia tatalui – aromana; din ascendenta n-au lipsit nici patriotismul, nici cultura juridica.
Mircea Djuvara

Alte referate despre: mircea djuvara, 1 fundamentul fenomenului juridic 1913 de mircea djuvara, drept si valoare de mircea djuvara

Mircea cel Batran

Batalia decisiva s'a dat la Rovine, la 10 Octombrie 1394, fiind câstigata de Mircea, constituind una din cele mai celebre victorii românesti asupra cotropitorilor otomani.

Alte referate despre: mircea cel batran, mircea cel batran referat, referat mircea cel batran

Mircea cel Batran

Mircea cel Batran a ajuns pe tronul Tarii Romanesti intr-un moment in care cresteau presiunile straine. Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman erau interesate sa gaseasca o cale de a ajunge la gurile Dunarii si la litoralul Marii Negre. Deasemenea, ele erau atrase de bogatiile naturale pe care le detineau statele romanesti abia create.

Alte referate despre: mircea cel batran de mihail drumes, mircea cel batran referat istorie, referat despre mircea cel batran
Referate afisate : 18
Medie note: 8.24 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles