Notiunea si clasificarea drepturilor omului

Clasificarea drepturilor omului

In realitate, acesta impartire in drepturi negative si drepturi pozitive este destul de simplista, pentru ca este greu de conceput cum doar prin neinterventia statului s-ar putea asigura exercitarea nestanjenita a drepturilor civile si politice.

In fapt, statele au chiar obligatia de a asigura, din toate punctele de vedere, mediul potrivit exercitarii acestor drepturi si obligatia de a interveni atunci cand ele sunt incalcate. Astfel, trebuie sa existe o legislatie interna si mecanisme judiciare (politie, tribunale) care sa garanteze ca drepturile pot fi exercitate, iar incalcarea lor este sanctionata. Dar aceasta inseamna tocmai o actiune pozitiva a statului si nu doar una de abtinere.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 16kb
Downloads: 1408
Materia: Drept

Casatoria in dreptul roman si contemporan

Astăzi, căsătoria este definită ca uniunea liber consimţită dintre bărbat şi femeie, încheiată în concordanţă cu dispoziţiile legale, în scopul întemeierii unei familii şi reglementată de normele imperative ale legii .

Alte referate despre: casatoria in dreptul roman si contemporan, referat casatoria in dreptul roman si contemporan, referate casatoria in dreptul roman si contemporan

Drepturile copiilor

Obiectivele:
De a analiza cît de importantă este educaţia sexuală;
De a vedea care este rolul şcolii şi a familiei în educaţia sexuală.
De a analiza metodele de protejare contra infecţiilor transmisibile sexual.
De a analiza modul de recepţionare de către minori a informaţiei despre sexualitate.

Alte referate despre: drepturile copiilor, drepturile copiilor referat, incalcarea drepturilor copiilor

Drepturile omului

ACTELE INTERNAŢIONALE CU CARACTER DE UNIVERSALITATE REFERITOARE LA DREPTURILE OMULUI
Preocupări privind drepturile fundamentale ale omului

Alte referate despre: drepturile omului, drepturile omului referat, referat drepturile omului

Drepturile omului din perspectiva eticii universale si a eticii adaptate

Mult mai tirziu, in zorii renascentismului italian, Machiavelli realizeaza in Principele apologia moralei burgheze, prin machiavelism intelegandu-se o combinatie intre tactica politica si norma morala care convine conducatorului, creandu-i acestuia conditii de guvernare de pe pozitia unui monarh absolut, in termeni moderni de conducator autocrat, totalitar.

Alte referate despre: drepturile omului si perspectiva securitatii individuale in rm, drepturile omului din perspectiva constitutionala romaneasca, declaratia universala a drepturilor omului referat

Drepturile Omului

Drepturile Omului
Drepturile omului pot fi definite, în general, ca acele drepturi , fără de care nu putem trai ca fiinţe umane.omului şi libertăţile fundamentale ne permit să ne dezvoltăm şi să ne utilizăm deplin calităţile noastre umane, inteligeţa, talentul şi conştiinţa şi să ne satisfacem nevoile spirituale.
Drepturile Omului

Alte referate despre: curtea europeana a drepturilor omului, referate drepturile omului, referat despre drepturile omului

Drepturile omului

Drepturile omului
Orice persoana are dreptul la opinie, fara nici un amestec.Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare, care cuprinde liberatatea de a cauta, primi si comunica informatii si idei de orice fel,fara a se tine seama de frontiere, fie oral, fie in scris sau sub forma tiparita, sub forma de arta, sau prin orice alt mijloc de comunicare la alegere.
Drepturile omului

Alte referate despre: declaratia universala a drepturilor omului, conventia europeana a drepturilor omului referat, curtea europeana a drepturilor omului referat

Protectia drepturilor omului

Protectia drepturilor omului
O primă problemă teoretică o constituie definirea drepturilor fundamentale cetăţeneşti.Pentru definirea lor trebuie sa luăm în consideraţie că:
a) sunt drepturi subiective;
b)sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni;
c)datorită importanţei lor sunt înscrise în acte deosebite, cum ar fi declaraţii de drepturi, legi fundamentale (constituţii).

a) Drepturile fundamentale ale cetăţenilor nu constituie o categorie de drepturi deosebite prin natura lor de celelalte drepturi subiective. La fel ca orice drepturi subiective ele constituie o anumită facultate (posibilitate) recunoscută de dreptul obiectiv unei persoane de a adopta o anumită conduită juridică sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzătoare şi de a beneficia de protecţia şi sprijinul statului în realizarea pretenţiilor legitime.

Alte referate despre: protectia drepturilor omului principiile conventionale, protectia drepturilor omului, institutii specializate ale onu privind protectia drepturilor omului

Respectarea conventiei europene a drepturilor omului in dreptul penal

Elementele constitutive ale dreptului la viata sunt formate din conditiile imperative de protectie si exceptiile de la beneficiul dreptului la viata sau cauzele care justifica provocarea mortii unei persoane.

Alte referate despre: conventia europeana a drepturilor omului in dreptul penal, referat conventia europene a drepturilor omului, competenta conventiei europene a drepturilor omului

Sistemul european de protectie a drepturilor omului

Inscriindu-se in filosofia “dreptului natural si al gintilor “ si stand la baza teoriei “contractului social “ a lui Jean-Jacques Rousseau, conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima data in secolul al XVIII-lea, insa a fost concretizat in timpul a doua mari evenimente: revolutia burgheza din Franta (1789) si rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord impotriva Marii Britanii (1776).

Alte referate despre: sistemul european de protectie a drepturilor omului, sistemul european de protectie al drepturilor omului, referat sistemul european de protectie a drepturilor omului

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Cu toate că nici Tratatele constitutive ale Comunităţilor Europene, nici Tratatul asupra Uniunii Europene nu au consacrat un catalog al drepturilor fundamentale ale omului, Curtea Europeană de Justiţie a recunoscut existenţa drepturilor fundamentale la nivelul Comunităţilor, şi în baza jurisprudenţei acesteia, garantarea drepturilor fundamentale consacrate atât la nivelul ONU, cât şi la nivelul Consiliului Europei.

Alte referate despre: carta drepturilor fundamentale a uniunii europene, carta drepturilor fundamentale ale uniunii europene, carta drepturilor fundamentale a uniunii europene referat

Educatia pentru drepturile omului si ale copilului

"Educatia pentru drepturile omului si ale copilului"
Drepturile omului reprezintă principalele condiţii care permit fiecărei persoane să-şi dezvolte şi să-şi folosească cât mai eficient calităţile :fizice ,intelectuale, socio-afective, morale şi spirituale. Ele decurg din aspiraţia – tot mai mare -a omenirii la o viaţă în care demnitatea şi valoarea fiecăruia este respectată şi protejată .Drepturile omului au un caracter universal :ele se referă la toate fiinţele umane de pe tot globul. DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI spune că toţi oamenii, indiferent cine sunt şi unde locuiesc ,trebuie să fie capabili să trăiască în linişte, libertate şi pace . Încălcarea drepturilor omului a constituit sursa unor tragedii personale şi a unor mari conflicte sociale şi politice, a violentelor dintre naţiuni şi în interiorul acestora .
"Educatia pentru drepturile omului si ale copilului"

Alte referate despre: preview referat educatia pentru drepturile omului si ale copilului, educatia pentru drepturile omului copilului, educatia pentru drepturile omului

Drepturile omului si declaratia universala a drepturilor omului

Drepturile omului si declaratia universala a drepturilor omului
Chiar si constitutiile moderne, care au proclamat egalitatea tuturor oamenilor in fata legii atmiteau ca nu toate fiintele umane au aceleasi dreturi, diferentele de ras, de sex, de avere au fost adesea propuse drept criterii care sa justifice asemena inegalitati.

Alte referate despre: drepturile omului si declaratia universala a drepturilor omului, drepturi pozitive din declaratia universala a drepturilor omului, drepturi negative in declaratia universala a drepturilor omului

Drepturile omului

Astfel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamată şi adoptată de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 este primul document cu vocaţie universală în acest domeniu şi stabileşte o concepţie unitară a comunităţii internaţionale despre drepturile şi libertăţile omului, deschizând calea spre un sistem de protecţie internaţională a drepturilor omului. Dupa 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat în acest domeniu peste 60 de convenţii şi declaraţii prin care s-a avut în vedere şi instituirea unor mecanisme specifice de protectie a acestor drepturi.

Alte referate despre: despre drepturile omului, drepturile omului referat educatie civica, protectia juridica a drepturilor omului

Drepturile omului

Astfel a fost conceputa, in 1948, Declaratia Universala ce formula drepturile universale si indivizibile ale persoanei umane, un ideal conceput pentru intreaga omenire drept baza si cadru pentru toate progresele planuite pentru mai tarziu. Declaratia (ce va fi reprodusa integral in ziarul nostru de sambata) este un cod complet al demnitatii umane: dreptul la viata, la libertate, la libertatea de constiinta si de exprimare, prezumtia de nevinovatie, interzicerea torturii, dreptul la libera circulatie, dar si dreptul la un trai decent, la munca, la educatie, la concedii platite si asistenta medicala etc., etc. Nici o tara membra a Natiunilor Unite nu a votat impotriva Declaratiei Universale. S-au abtinut "blocul sovietic" si Arabia Saudita.

Alte referate despre: care sunt drepturile omului, scara valorilor si drepturile omului, drepturile omului eseu

Omul abatut

Omul abatut - La alt telefon, secretara lui Charlie, Susanna, vorbea cu un cumparator. Cumparatorul dorea 6 masini Lamborghini si le dorea in acea zi. Apoi sunatul telefonului a venit de la banca. Susanna si-a pus mainile pe telefon si a spus :

Alte referate despre: omul, conditia omului de geniu, efectele poluarii mediului asupra omului

Omul Fanta Nichita Stanescu

Nu se ştie cine îl vede pe cine.// Nu e loc pentru semne,/ pentru direcţii./ Totul e lipit de tot.// Omul-fantă vine din afară,/ el vine de dincolo / şi încă de mai departe de dincolo./ Odată venit,/ nu se mai ştie cine-a venit / şi cine într-adevăr e de dincolo / şi încă de mai departe de dincolo / este.// Totul e lipit de tot;/ pântecul de pântec,/ respiraţia de respiraţie,/ retina de retină.//

Omul Fanta
Cheia din dedicaţie (lui Hegel), dar şi evoluţa eve¬nimentelor dată de poemele an¬terioare ne îndrep¬tă¬ţeşte să echivalăm expresia “omul-fantă” cu spiritul, mai precis cu naşterea sa şi proclamarea concomitentă a planului co¬respunzător. Însă o dată născut (“ia fiinţă venind”) el pri¬meşte un atri¬but uluitor: poate glisa în mod conştient pla¬nurile spa¬ţiului şi poate presa timpul pentru a-i viola mis¬terul şi legile bunului simţ (trecutul şi vii¬torul sunt astfel lipiţi unul de altul).

Alte referate despre: omul fanta nichita stanescu, semnificatia titlului omul fanta nichita stanescu, originalitatea poeziei lauda omului de nichita stanescu
Referate afisate : 17
Medie note: 8.18 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles