O scrisoare pierduta-demonstratie comedie

O scrisoare pierduta (demonstratie)

Caragiale a adus teatrului şi prozei româneşti o strălucire deosebită, în acelaşi timp în care, prin Eminescu, poezia română cunoştea nivelul cel mai înalt. Toate cele patru comedii ale lui Caragiale îşi extrag substanţa comică din evidenţierea contrastelor caracteristice parvenirii.

O scrisoare pierduta (demonstratie)
O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri sociale, politice, familiale, ilustrate prin comportamentul unor personaje aflate în conflict. Capodoperă a dramaturgiei naţionale, comedia a fost pusă în scenă pentru prima dată în 1884. Tema operei o constituie dezvăluirea vieţii publice şi de familie a unor politicieni care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, se caracterizează printr-o dorinţă puternică de parvenire. Interesele eroilor, contrare numai în aparenţă, se armonizează în final, ceea ce subliniază ridicolul ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 0kb
Downloads: 5503
Materia: Romana

O scrisoare pierduta - acte si scene

Scena 1 ii reprezinta pe Ghita Pristanda, politaiul orasului si pe Stefan Tipatescu, prefectul judetului, care citeste cu glas tare un articol din ziarul Racnetul Carpatilor, in care este acuzat guvernul ca a lasat unul dintre cele mai frumoase judete ale tarii in ghearele unui vampir ! ... Servil, Ghita imita indignarea prefectului Eu vampir, `ai ?... printr-un tic verbal, curat pe care-l alatura comentariilor acestuia : curat caraghioz, curat misel. Politaiul ii relateaza apoi prefectului despre misiunea pe care o avusese in noaptea precedenta si anume aceea de a afla ce discutau inamicii politici, tragand cu urechea la ferestrele casei lui Nae Catavencu. Cu acest prilej, Ghita scoate in evidenta dificila profesie de politai, care n-are si el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de sculare, ca tot crestinul ....

Alte referate despre: o scrisoare pierduta acte si scene, o scrisoare pierduta - acte si scene, o scrisoare pierduta acte si scene rezumat

O scrisoare pierduta - caracterizare Farfuridi

Deposedat – cu cruzime – de catre autor , de orice urma de inteligenta, Farfuridi, ca om politic, isi cunoaste foarte bine interesele, printr-un soi de instinct si automatism de speta, intocmai ca Agamita Dandanache, care pastreaza scrisoarea, in virtutea faptului ca asa procedeaza toti cei din familia sa, incepand de la `48. Are antene ultrasensibile pentru a adulmeca tradarea care era pe punctul de a se pune la cale de catre Joitica si grupul ei. Stie, din instinct de speta, ca tradarea e in firea lucrurilor. Ceea ce il nelinisteste este faptul de a fi exclus de la beneficiile ei :  “ la urma urmei, fie si tradare – dar s-o stim si noi”.

Alte referate despre: o scrisoare pierduta copunere farfuridi si branzovenescu, o scrisoare pierduta caracterizare farfuridi, o scrisoare pierduta farfuridi

O scrisoare pierduta - caracterizarea personajelor

Personajele sale sunt asadar tipuri umane, personaje de factura clasica, avand ca dominanta o trasatura careia i se subordoneaza celelalte trasaturi, pentru ca personajele, desi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite in complexitatea lor. Astfel, exista trasaturi comune si trasaturi individuale care se contopesc in realizarea personajului.

Stefan Tipatescu, prefectul judetului, este tipul junelui prim, al primului amorez. Arogant, el traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite in favoarea partidului. Totodata, nu este lipsit de inteligenta, este instruit, dar este, de multe ori, nestapanit, impulsiv, devenind chiar violent, asa cum se intampla intr-una dintre confruntarile cu Nae Catavencu. Aceste insusiri sunt evidentiate direct de Zaharia Trahanache, care precizeaza ca este “bun baiat, cu carte, dar iute”. A=a se ...

Alte referate despre: o scrisoare pierduta caracterizarea personajelor, o scrisoare pierduta caracterizare personaje, o scrisoare pierduta-caracterizarea personajelor

O scrisoare pierduta - comentariu

Intriga piesei este declanşată de pierderea unui scrisori compromiţătoare, trimisă de Tipătescu, prefectul judeţului, lui Zoe, soţia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celălat luminează caractere, psihologii. Ea îi dă putere celui care o are în stăpânire, şi produce spaimă celui care o pierde. Lupta politică pentru desemnarea unui candidat se dă între Farfuridi sprijinit de Trahanache şi Brânzovenescu, şi Nae Caţavencu.

Alte referate despre: o scrisoare pierduta rezumat, o scrisoare pierduta rezumat pe acte, o scrisoare pierduta

O scrisoare pierduta - Comicul

b)ticuri verbale :
- " curat " (Pristanda) -> " curat murdar ";
- " ai putintica rabdare " ( Trahanache );
- " eu cu cine votez ? " , "nu ma-mpinge c-ametesc" (Cetateanul t. ).

Alte referate despre: o scrisoare pierduta comicul, o scrisoare pierduta comicul de nume, o scrisoare pierduta comicul de limbaj

O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale

Dramaturgul surprinde mijloacele necinstite, folosite în lupta politică, corupţia şi demagogia politicienilor. În acelaşi timp pune în evidenţă incultura, prostia unor politicieni din vremea sa.

Alte referate despre: rezumat o scrisoare pierduta de ion luca caragiale, o scrisoare pierduta de ion luca caragiale, o scrisoare pierduta de ion luca caragiale rezumat

O scrisoare pierduta - demonstratie comedie

Caracteristic structurii piesei „O scrisoare pierdută” este însă prezenţa unor scene alcătuite numai din monolog, datorită prezenţei unui singur personaj, prin care se face legătura dintre diferite scene şi acţiuni ale piesei.

Alte referate despre: o scrisoare pierduta demonstratie comedie, o scrisoare pierduta-demonstratie comedie, o scrisoare pierduta - demonstratie comedie

O scrisoare pierduta

Ca specie este comedie deoarece,satirizeaza intamplari,aspecte sociale,moravuri prin intermediul personajelor ridicole in care se nasc conflicte puternice. Are scopul de a indrepta acele defecte umane si sociale prin ras .

Alte referate despre: o scrisoare pierduta comentariu, rezumat o scrisoare pierduta, comentariu o scrisoare pierduta

O scrisoare pieduta

Punctul culminant este o rasturnare de situatie. Intre timp,de la centru este trimis candidatul Agamemnon Dandanache, „mai canalie decat Catavencu si mai prost decat Farfuridi”.Numirea acestuia este obtinuta prin santaj,tot cu ajutorul unei scrisori,pe care Dandanache o pastreaza pentru a o folosi si alta data.

Alte referate despre: o scrisoare pieduta, o scrisoare pieduta rezumat, o scrisoare pieduta comentariu

O scrisoare pierduta - pentru capacitate

Piesa O Scrisoare pierduta citita intial intr-o sedinta a societatii Junimea,a avut premiera pe 13 nov.1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti. De atunci si pana astazi au avut loc nenumarate reprezentatii ale ei, date fiind valoarea ei artistica desavarsita dar si remarcabila , actualitate ce parca nega rastimpul de peste 100 de ani scursi intre Caragiale si lumea de azi.Conform definitiei, genul dramatic cuprinde opere literaredestinate spre a fi reprezentate pe scena.Fiind un gen mixt rezultat din fuziunea elementelor epice caracterizate prin obiectivitatea actului povestiriicu cele lirice marcate prin subiectivitate . Opera dramatica este creatia literara conceputa sub forma de dialog si uneori monolog , special pt. a fi reprezentata in fata unui public.Textul scris se constituie astfel intr-un suport verbal al spectacolului care insa devine un produs artistic independent.Caracteristile ...

Alte referate despre: o scrisoare pierduta povestire, o scrisoare pierduta momentele subiectului, rezumat o scrisoare pierduta pe acte

O scrisoare pierduta - Comedia

Specie a genului dramatic, scrisă pentru a fi pusă în scenă şi cu intenţia clară de a stârni râsul, această capodoperă a lui Caragiale (jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti la 13 noiembrie 1884), este o comedie de moravuri care surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea de politică ,,în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, de fapt cu ocazia unor alegeri parlamentare (din 1883).
Structurată, după desfăşurarea acţiunii, în patru acte, cu un total de 44 de scene, comedia se remarcă prin unitate (compoziţională) datorită textului literar propriu-zis sub formă de dialog (replici ale personajelor) sau monolog, la care se adaugă indicaţiile autorului în stil indirect (metatext) în paranteze. Subiectul are structură clasică pe cele cinci momente, există un conflict principal şi altele secundare (iar mesajul este transmis atât prin textul literar cât şi prin viziunea regizorului, prin jurul actorilor şi efecte scenice).
Specific ...

Alte referate despre: o scrisoare pierduta comedie, o scrisoare pierduta-comedie, o scrisoare pierduta comedie demonstratie

O scrisoare pierduta - Comedie(dem)

Mijlocul de care se foloseste Catavencu pentru a-si atinge scopul este santajul, de fapt o scrisoare de amor pe care prefectul Stefan Tipatescu, i-a trimis-o Zoei Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache, presedintele partidului aflat la putere. Catavencu il ameninta pe Tipatescu ca daca nu voteaza pentru el, va publica scrisoarea de amor in ziarul la care este proprietar.

Alte referate despre: referate o scrisoare pierduta comedie dem, dem o scrisoare pierduta comedie, o scrisoare pierduta comedia

O scrisoare pierduta - comedia

În lumina contemporaneităţii ,pe meridianul românesc, Ion Luca Caragiale este una dintre acele personalităţi literare ce nu s-au învechit deloc. Comedia este o specie a genului dramatic în care se prezintă o întâmplare hazlie, cu deznodământ vesel, ridiculizându-se astfel personaje, moravuri, realităţi sociale şi situaţii general umane.

Alte referate despre: demonstratie o scrisoare pierduta comedie, o scrisoare pierduta comedie de moravuri, o scrisoare pierduta - comedie

O scrisoare pierduta

Găsind scrisoarea compromiţătoare Caţavencu o foloseşte ca mijloc de şantaj în lupta politică, dacă nu va fi sprijinit de Trahanache şi Tipătescu, va publica scrisoarea în gazeta pe care o conduce - Răcnetul Carpaţilor.

Alte referate despre: o scrisoare pierduta povestire pe momentele subiectului, o scrisoare pierduta rezumat scurt, un exemplu de monolog in opera lirerara o scrisoare pierduta

Caracterizarea lui Stefan Tipatescu din opera O scrisoare pierduta

Tipatescu este un barbat tanar si prezentabil, inteligent, dar imoral, fiindca intretine relatii amoroase cu Zoe, sotia prietenului de familie, Zaharia Trahanache. Orgolios nu accepta sa fie santajat si ameninta cu bastonul pe Catavencu, desi incalca legea, poruncind politaiului sa-l aresteze si sa-i scotoceasca toata casa.

Alte referate despre: stefan tipatescu caracterizare din o scrisoare pierduta, caracterizarea lui stefan tipatescu din comedia o scrisoare pierduta, caracterizarea lui tipatescu din comedia o scrisoare pierduta

O scrisoare pierduta - demonstratie

Comedia apartine genului dramatic intrucat aceasta opera literara este destinata pentru a fi prezentata pe scena, modalitatea fundamentala de exprimare fiind dialogul.

Alte referate despre: o scrisoare pierduta demonstratie, o scrisoare pierduta demonstratie ca apartine genului dramatic, o scrisoare pierduta demonstratie ca e comedie
Referate afisate : 17
Medie note: 7.86 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles