O scrisoare pierduta gen dramatic
O scrisoare pierduta - opera dramatica
“O scrisoare pierdută” este o comedie care dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni, care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire.
În opera al cărui nume a fost menţionat mai sus, un personaj important este Ghiţă Pristanda. Acesta este tipul omului practic, care se mişcă în viaţă după principiile nevestii: “Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi papă tot căci sătulul nu crede la ăl flămând!” Poliţistul este făţarnic şi se comportă ca atare în orice împrejurare, având un deosebit simţ al anticipaţiei.
Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă şi pe Nae Caţavencu. El simte că adversarul de azi poate fi prefectul de mâine şi devine foarte mieros. (“Poftiţi, coane Nicule, poftiţi şi zău, să pardonaţi în consideraţia misiei mele, care ordonă să fim scrofuloşi ...
O scrisoare pierduta - acte si scene
Scena 1 ii reprezinta pe Ghita Pristanda, politaiul orasului si pe Stefan Tipatescu, prefectul judetului, care citeste cu glas tare un articol din ziarul Racnetul Carpatilor, in care este acuzat guvernul ca a lasat unul dintre cele mai frumoase judete ale tarii in ghearele unui vampir ! ... Servil, Ghita imita indignarea prefectului Eu vampir, `ai ?... printr-un tic verbal, curat pe care-l alatura comentariilor acestuia : curat caraghioz, curat misel. Politaiul ii relateaza apoi prefectului despre misiunea pe care o avusese in noaptea precedenta si anume aceea de a afla ce discutau inamicii politici, tragand cu urechea la ferestrele casei lui Nae Catavencu. Cu acest prilej, Ghita scoate in evidenta dificila profesie de politai, care n-are si el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de sculare, ca tot crestinul ....
O scrisoare pierduta - comentariu literar si caracterizarea personajelor
Comicul de situaţie este rezultat din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupuri insolite (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu, cuplul Farfuridi - Brânzovenescu, diversele combinaţii de adversari, etc.). Caragiale mai foloseşte: revelaţiile succesive, quiproquo-ul (înlocuirea cuiva prin altcineva, substituirea), acumularea progresivă, repetiţia, evoluţia inversă, interferenţa, etc.
O scrisoare pierduta - pentru capacitate
Piesa O Scrisoare pierduta citita intial intr-o sedinta a societatii Junimea,a avut premiera pe 13 nov.1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti. De atunci si pana astazi au avut loc nenumarate reprezentatii ale ei, date fiind valoarea ei artistica desavarsita dar si remarcabila , actualitate ce parca nega rastimpul de peste 100 de ani scursi intre Caragiale si lumea de azi.Conform definitiei, genul dramatic cuprinde opere literaredestinate spre a fi reprezentate pe scena.Fiind un gen mixt rezultat din fuziunea elementelor epice caracterizate prin obiectivitatea actului povestiriicu cele lirice marcate prin subiectivitate . Opera dramatica este creatia literara conceputa sub forma de dialog si uneori monolog , special pt. a fi reprezentata in fata unui public.Textul scris se constituie astfel intr-un suport verbal al spectacolului care insa devine un produs artistic independent.Caracteristile ...
O scrisoare pierduta - Comicul
1 Comic al situatilor
Caragiale foloseste scheme tipice , modalitati cunoscute în literatura comica universala , cum ar fi încurcatura , confuzia , coincidenta , echi- vocul , revelatiile succesive , quiproquo - ul (= înlocuirea cuiva prin altcineva , substituirea , acumularea progresiva , repetitia ,evolutia inversa , interferenta ).
exemplu:
- pierderea si gasirea scrisorii.
-aparitiile neasteptate ale cetateanului turmentat.
-prezenta unor grupuri insolite:
-triunghiul conjugal:Zoe,Trahanache si Tipatescu.
-cuplul Brânzovenescu - Farfuridi.
-diversele combinatii , de adversari.
-indicatiile de la centru privind alegerea lui Dandanache.
-confuzia facuta de Dandanache între identitatea lui Trahanache si a lui Tipatescu .
Vizita - I.L.Caragiale
Autorul acestei schite este Ion Luca Caragiale, fiind cel mai mare dramaturg roman, surprinde in comediile sale “O scrisoare pierduta”; “O noapte furtunoasa”; “D-ale carnavalului”; Conul Leonida fata cu Reactiune” aspecte caracteristice societatii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. In schitele sale critica educatia gresita primita de copii la scoala sau in familie. Acesta opera litara este caracteristica genului epic care suprinde totalitatea operelor literare in proza in care autorul isi transmite in mod indirect gandurile si sentimentele prin intemediul naratorului si actiunii la care participa personajele. Schita este o opera epica, in proza, de dimensiuni reduse, avand o actiune redusa la un singur episode semnificativ din viata unui personaj sau a mai multor persoanje.
Naratorul acestei schite este la persoana I fiind participant ...
Comicul la Caragiale
Comicul - categorie estetica presupunând situatii care provoaca râsul printr-o disproportie , prin contrastul dintre esenta si aparenta , dintre efort si rezultatele lui , dintre viu si mecanic , dintre scopuri si mijloace.
-provoaca râsul dar sfera râsului este mai larga dacât cea a comicului.
-sanctioneaza , presupune o atitudine critica fata de obiectul asupra
caruia se exercita.
-presupune constiinta superioritatii celui care râde fata de obiectul
respectiv.
1.Comic al situatilor:Caragiale foloseste scheme tipice , modalitati cunoscute în literatura comica universala , cum ar fi încurcatura , confuzia , coincidenta , echi- vocul , revelatiile succesive , quiproquo - ul (= înlocuirea cuiva prin altcineva , substituirea , acumularea progresiva , repetitia ,evolutia inver- sa , interferenta ).
exemplu: - pierderea si gasirea scrisorii.
-aparitiile ...
O scrisoare pierduta - opera dramatica
Actul al treilea este actul discursurilor candidatilor si cuprinde punctul culminant al actiuni, incaierarea violenta dintre cele doua tabere. Dupa discursurile candidatilor, Agamemnom Dandanache devine candidatul de la centru. La acest anunt se incepe o incaierare in care Nae Catavencu isi pierde palaria in captusiala carea avea scrisoarea compromitatoare. Scrisoarea este gasita de cetateanu turmentat care o inapoiaza Zoiei Trahanache fara sa aibă alte pretenti decat sa i se spuna si lui pentru cine sa voteze.
O scrisoare pierduta - opera dramatica
Aceasta creatie a fost scrisa cu scopul de a fi jucata pe scena si este impartita in acte si scene, pentru a se putea schimba decorul, costumele, iar personajele sa poata intra si iesi din scena. Modul predominant de expunere este dialogul, iar personajele comunica intre ele si se comunica.
O scrisoare pierduta
O scrisoare pierduta - Nascut la 30 ianuarie in satul Haimanale din Prahova.Unul dintre marii scriitori ai literaturi romane, a scris schite si nuvele , dar partea cea mai imporatanta a operi lui ramane dramaturgia. O scrisoare pierduta
Genul Dramatic
Genul Dramatic
3. O scrisoare pierdută ,una dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale dramaturgiei româneşti ,mereu actuală ,pusă în scenă în diferite concepţii regizorale.
O scrisoare pierduta
Intriga piesei este declanşată de pierderea unui scrisori compromiţătoare, trimisă de Tipătescu, prefectul judeţului, lui Zoe, soţia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celălat luminează caractere, psihologii. Ea îi dă putere celui care o are în stăpânire, şi produce spaimă celui care o pierde. Lupta politică pentru desemnarea unui candidat se dă între Farfuridi sprijinit de Trahanache şi Brânzovenescu, şi Nae Caţavencu.
O scrisoare pierduta - dramaturgie
O scrisoare pierduta.Unitatea compozitiei este datorata armoniei dintre textul literar propriu-zis sub forma de dialog (replica) sau monolog si indicatiile autorului din paranteza. Subiectul are structura clasica, pe cele cinci momente,exista un conflict principapl si alte secundare, iar mesajul e transmis prin text si alte mijloace specifice teatrului.
Specific lui Caragiale, confictul dramatic, intriga de la care se dezvolta o actiune cu un final fericit se situeaza in afara teatrului si eu un fapt minor care pune in miscare personaje mediocre de si unele din” inalta societate” pierderea unei scrisori de dragoste. Ea a fost adresata de distinsul domn Stefan Tipatescu, prefdectul judetului, lui Zoe amanta sa dar sotia lui Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al orasului, aflat la o vasta venerabila, coleg de partid si bum prieten cu prefectul.
O scrisoare pierduta - acte
Scena V: Zoe se duce la Tipatescu foarte speriata,spunandu-i de scrisoarea pe care a primit-o de la Catavencu in care o anunta ca le va restitui documentul in schimbul unui favor.Zoe nu isi aminteste cand a pierdut scrisoarea dar la intalnirea cu Catavencu acesta i-a cerut in schimbul scrisorii sa-i asigure alegerea. Tipatescu se enerveaza foarte tare si ii spune ca l-a trimis pe Prisanda sa-i cumpere scrisoarea. Scena VI: In timp ce il asteapta pe domnul Tipatescu, Branzovenescu si Farfuridi, avocatii si membrii comitetului se intreaba daca nu cumva sunt tradati de catre Trahanache ,Zoe sau chiar de prefect (toti faceau parte din acelasi comitet). Acesta care tocmai sosea afla care este motivul sosirii celor doi si le reproseaza ca au venit sa-i ceara socoteala tocmai dumnealui care a infiintat comitetul. Avocatii sunt inca convinsi ca au fost tradati si se indreapta spre iesire cendusi de prefect. Scena ...
O scrisoare pierduta - demonstratie
Titlul evidentiaza pretextul in jurul caruia se dezvolta intregul subiect al piesei, pierderea scrisorii de catre Zoe si gasirea ei de catre adversarii politici.
O scrisoare pierduta - apartenenta la specie si gen
Comedia este specia genului dramatic ,în care dramaturgul prezintă în mod consecvent, situaţii şi personaje comice ,care stârnesc râsul.Aparţinând genului dramatic,comedia este creată pentru a fi reprezentată scenic,fiind sructurată pe acte ,scene ,părţi, prezenţa autorului facându-se observată prin indicaţiile de regie(didascaliile),modul de expunere dominant este dialogul (constituit din schimburi de replici), combinat cu monologul dramatic.
O scrisoare pierduta - demonstratie comedie
De asemenea, în cadrul dialogului se remarcă diversitatea replicilor, care constituie şi o modalitate de realizare a comicului. Aceeaşi măiestrie deosebită dovedeşte I.L. Caragiale şi în dezvoltarea conflictului de bază al piesei căruia îi subordonează o serie de conflicte secundare.
O scrisoare pierduta - comentariu
Conflictul principal antreneaza doua tabere a caror confruntare are loc intr-un spatiu politic: intre membrii partidului
aflat la putere(Tipatescu, Zaharia Trahanache) si grupul independent a lui Nae Catavencu, aspirant la functia de deputat.Cele patru acte ale comediei urmaresc traseul sinuos al scrisorii si complicatiile, confruntarile politice pe care biletul
le genereaza.
Genul dramatic
Ca denumire termenul provine de la cuvantul ' drama ' care inseamna actiune; prin definitie opera dramatica este scrisa cu un scop précis si anume de a fi pus in scena.
Medie note: 8.07 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!