Octavian goga apostolul comentariu

Octavian Goga - Apostolul

Temperament puternic şi protestatar, Goga se impune în fruntea luptătorilor ardeleni pentru libertate. Suflul patriotic şi mesianic al poeziei lui răsare dintr-o profundă identificare cu „sfânta suferinţă” a neamului, cu „obida din cronica ţării”. Dar el a ştiut să dea durerii şi speranţei nu atât o varietate de ton, cât o profunzime şi o tensiune a credinţei. Rostul poeziei la Goga se explică prin rostul poetului – poetul unui timp, al unei ţări, ivit în lumina unui ideal, iluminat de credinţa izbăvirii neamului său.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 16
Materia: Romana

Din larg - Octavian Goga

Această privelişte i se pare îngustă şi ciudată deoarece el n-a mai vazut-o nici o dată. Prin întermediul epitetului “privelişte strâmbă , îngustă şi ciudată” eul liric ne trasmite impresia lui, la prima vedere, despre locurile de sus. Fiecare pas pe care-l face îi trezeşte o amintire, amintire ce poate fi legată de un glas, de un zâmbet sau poate de-o icoană. Tot ceea ce a lăsat acolo jos, îl urmăreşte “în goană”, vrănd parcă să-l ducă înapoi. Strofa a patra ne trasmite concluzia la care a ajuns eul liric, aceea de a lăsa totul din urmă şi de a-si cere de sus “paharul de otravă”. Acest pahar însemnând pentru el judecata de la Dumnezeu.

Alte referate despre: octavian goga din larg, octavian goga - din larg opera lirica, din larg de octavian goga

Octavian Goga - Din larg

Goga se deosebeste de sămănătorişti în viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendinţă de a scruta adânc aspectele sociale ale vieţii satului. El nu idealizează nici satul şi nici ţăranul, nu se limitează la surprinderea elementelor pitoreşti, decorative. Dimpotrivă, în concepţia lui Goga ţăranul nu are pe nimeni care să-l apere: “şi nimeni truda nu v-alina”, el, ţăranul trăieşte o viaţă istovitoare: “A voastra-i jalea cea mai mare, /A voastra-i truda cea mai sfântă”. De aceea poetul lor le închină aceste versuri convertite în imn şi elegie: “Al vostru-i plânsul strunei mele, /Creştini ce n-aveti sărbatoare, /Voi, cei mai buni copii ai firii, /Urziţi din lacrimi şi sudoare”.

Alte referate despre: din larg de octavian goga poezie, din larg de octavian goga imaginea artistica, poezia din larg de octavian goga

Rugaciune - Octavian Goga

Volumul „Poezii” din 1905, care se deschide cu poezia Rugăciune, este o evocare lirică a satului transilvănean. Satul lui O. Goga, robit de veacuri, tînjeste după libertate socială şi demnitate natională. Poetul dă glas pătimirii unui neam îmbătrînit într-o expresie dureroasă, părăsit de doruri si răzvrătiri neîmplinite; vestind credinţa in alte vremuri, de infricoşate izbăvite.
Mulţi dintre poeţii noştri şi-au sintetizat, în una sau mai multe poezii, cele mai preţioase din concepţiile lor despre artă şi rolul ei în societate. În mod demonstrativ, Goga publică şi el în fruntea primului său volum de versuri, care cuprind de astfel piesele de rezistenţă ale creatiei sale, un vibrant manifest literar ce defineste cu pregnanţă caracterul propriei inspiratii. Întelesul îl deducem din modalitatea compunerii metaforice a versurilor, sintetizat in tilul poeziei. Titlul poeziei, cuvântul rugăciune, implică sensul de împlorare, de rugă fierbinte, ...

Alte referate despre: rugaciune octavian goga comentariu, rugaciune octavian goga, rugaciune octavian goga referat

Toamna - Octavian Goga

Il ascult si simtsub gene
Cum o lacrima’mi invie
Ni s’aseamana povestea
Pui golasi de ciocarlie.
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate

Alte referate despre: toamna octavian goga, toamna-octavian goga, toamna octavian goga comentariu

Octavian Goga - Noi

Vocabularul este cel folcloric-popular adecvat: codri, jale, btrnul
soare, povestesc cu jale, plng, lacrimi etc. n acelai timp ns poezia
este oarecum ndeprtat de factura prozodic i lingvistic folcloric,
departe de o imitaia, chiar superioar, de felul celor ale lui
Eminescu. Generalitile largi nu sunt prsite, pe alocuri, i o und de
individualizare liric apare: nevestele plng, tata i feciorul se mbriaz
plngnd, hora e mai domoal, moii i prinii au rposat de jale etc. Se
observ apoi o uoar abatere de la construcia coordonatoare, prin
apariia n context a dou propoziii temporale: "De cnd pe plaiurile
noastre / Nu pentru noi rsare" (vs. 3 i 4, strofa a II-a) i "Cnd
zboar-n zri albastre" (vs. 2, strofa a IV-a), lucru iari puin obinuit
n poezia popular autentic. Mesianismul lui Goga a inoculat doinei,
astfel, i o not de litanie religioas, realizat prozodic dar i, mai
ales, prin introducerea anumitor cuvinte scoase din scrieri vechi:
"Visul nemplinit" este "un copil al ...

Alte referate despre: toamna de octavian goga, genul liric doina de octavian goga, cantec -octavian goga-demonstratie ca apartine genului liric

Octavian Goga - Toamna

Imaginea padurii este deprimanta sub povara de plumb a norilor cenusii
. Pe campul pustiu , porumbul uscat "tremura" cuprins de frigul
toamnei . Nu se mai aud sonoritatile vesele ale verii , natura devine
mohorata , trista , pustiita

Alte referate despre: octavian goga toamna, octavian goga toamna comentariu, octavian goga toamna rezumat

Octavian Goga - primul volum

Satul lui Goga e un chip al ţării sale fictive, este ţara însăşi, dar nu printr-o amplificare a satului,,la dimensiunile Transilvaniei întregi”, ci prin înţelegerea ţării închipuite ca un sat.Satul e o formă a ţării poeziei, un chip de a o vedea, aşa cum ţara aceasta ar fi putut să fie o pădure, o insulă, o stepă.

Alte referate despre: o doina de octavian goga din volumul din umbra zidurilor, toamna de octavian goga prima strofa, dimineata octavian goga prima strofa

Octavian Goga - mesianismul poeziei

Relatia poet-colectivitate rurala este organica, indisolubila, asa cum apare si în poezia Plugarii: “La voi alearga totdeauna /Truditu-mi suflet sa se-nchine; /Voi singuri strajuiti altarul /Nadejdii noastre de mai bine”.
Goga se deosebeste de samanatoristi în viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendinta de a scruta adânc aspectele sociale ale vietii satului. El nu idealizeaza nici satul si nici taranul, nu se limiteaza la surprinderea elementelor pitoresti, decorative. Dimpotriva, în conceptia lui Goga taranul nu are pe nimeni care sa-l apere: “si nimeni truda nu v-alina”, el, taranul traieste o viata istovitoare: “A voastra-i jalea cea mai mare, /A voastra-i truda cea mai sfânta”. De aceea poetul lor le închina aceste versuri convertite în imn si elegie: “Al vostru-i plânsul strunei mele, /Crestini ce n-aveti sarbatoare, /Voi, cei mai buni copii ai firii, /Urziti din lacrimi si sudoare”.

Alte referate despre: referate octavian goga mesianismul poeziei, octavian goga rezumate poezii, octavian goga rezumat poezii

Octavian Goga - tabel cronologic

1881, 1 aprilie Întâiul mare poet al generatiei Unirii de la 1918 vede lumina zilei, în satul Rasinari-Sibiu, ca fiu al preotului ortodox Iosif Goga si al sotiei sale Aurelia, învatatoare.

1886-1890 Scoala din Rasinari, cu învatatorul patriot Moise Fratila (prototipul probabil din poezia Dascalul, dupa cum Dascalita ar fi sora Victoria, moarta de timpuriu).

1892 Liceul unguresc din Sibiu (azi "Gh. Lazar")

Alte referate despre: octavian goga - tabel cronologic, stefan octavian iosif-tabel cronologic, octavian goga

Apostol Bologa - caracterizare

Curînd această concepţie de viaţă se prăbuşeşte căci îşi dă seama că ea n-a izvorît din liberă alegere ci i-a fost impusă de o anumită conjuctură. În acest moment se declanşează drama lui Apostol cauzată în primul rînd de opoziţia ce apare între conştiinţa umană şi imperativul datoriei exterioare. Autorul examinează minuţios cele trei ipostaze sociale şi morale în care e silit să trăiască eroul în raport cu statul, naţiunea şi patria.

Alte referate despre: apostol bologa caracterizare, caracterizarea lui apostol bologa, apostol bologa

Gazetaria lui Octavian Goga

Conditiile oferite sunt de buna calitate : hoteluri de toate
categoriile dotate cu toate facilitatile moderne, o viata de noapte
activa (discoteci, restaurante, baruri, unele concerte in are liber),
o mare varietate de terenuri si sali de sport si numeroase obiective
de interes turistic pe coasta, de la castele la podgorii.

Alte referate despre: doina de octavian goga comentariu, doina de octavian goga, octavian goga biografie

Caracterizarea lui Apostol Bologa prin raportare la celelalte personaje

In primul rand, personaj cu convingeri ferme, dobandite prin invatatura morala primita de la tatal sau, Iosif Bologa, Apostol are ca deviza cuvintele parintelui: "Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman", devenirea fiindu-i calauzita de idea datoriei.

Desi initial, relatia dintre tata si fiu era tensionata, micul Apostol, neintelegand rostul tatalui si simtind prezenta lui in casa precum o tulburare a echilibrului dintre mama si fiu, odata cu maturizarea lui, vine si respectul cuvenit parintelui. Devenind intelegator, Apostol nu pune la indoiala cuvintele tatalui si nu se opune sentimentului de patriotism insuflat de acesta. Asadar, cunoscutul luptator memorandist, Iosif Bologa, devine modelul etic pentru insusi fiul sau.

Apoi, relatia dintre Apostol Bologa si Klapka evidentiaza caracteristicile prieteniei: sinceritatea, increderea in celalalt, ajutorul in cea mai dificila situatie. Desi, de cele mai multe ori, Apostol il combate pe Klapka, ...

Alte referate despre: caracterizarea lui apostol bologa in raport cu celelalte personaje, caracterizarea lui apostol bologa in relatie cu celelalte personaje, harap alb in raport cu celelalte personaje

Octavian Augustus

Iniţiat de Cesar în arta militară,apoi adoptat şi desemnat prin testament ca unicul moştenitor al dictatorului,Octavian Augustus îşi elimina cu abilitate toţi adversarii politici.

Alte referate despre: octavian augustus, octavian augustus referat, referat octavian augustus

Sfantul Apostol Andrei

"Adevarat zic voua ca voi, cei ce Mi-ati urmat Mie, la innoirea lumii, cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel."
Asa sta scris la Matei:19, 28, cu referire la Apostolii lui Hristos, care aveau sa implineasca opera de evanghelizare.
Andrei, conform Evangheliei dupa Ioan, a fost, cronologic, Apostolul cel dintai chemat, adica primul care L-a cunoscut personal pe Iisus Hristos. El s-a nascut, ca si Simon, fratele sau, supranumit si Chefa(care inseamna piatra, de unde si numele de Petru), in familia pescarului Iona. Numele sau deriva din grecescul Andreas, care se traduce “viteaz”, ”barbat”.
Ca si tatal lor de la care au invatat meseria, Andrei si Petru erau pescari: ”Pe cand umbla (Iisus) pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe simeon ce se numeste si Petru, si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mrejele in mare, caci erau pescari, si le-a zis: Veniti dupa Mine si va ...

Alte referate despre: sfantul apostol andrei, sfantul apostol andrei referat, viata sfantului apostol andrei

Atitudinea Sfantului Apostol Petru fata de Vechiul Testament

Mare personalitate a creştinismului prin activitatea desfăşurată, Sfântul Apostol Petru ne apare ca un erudit al Vechiului Testament pe care îl aplică noii perspective ce se deschidea lumii. Studiile sale, atât cele sinagogale cât şi cele de trei ani şi jumătate la picioarele Mântuitorului, dimpreună cu atributele conferite de Sfântul Duh la Cincizecime i-au dat calitatea de a fi un zelos şi neînfricat misionar. Într-adevăr el a devenit şi a rămas o stâncă a misiunii creştine după ce în prealabil a fost un fidel ascultător al celor vechi. Nenumăratele intervenţii discursive bazate pe texte vetero-testamentare au fost posibile graţie personalităţii sale în întregul ei, şi ca pregătire anterioară, şi ca mandat divin.

Alte referate despre: atitudinea sfantului apostol pavel fata de munca, sfantul apostol petru, viata sfantului apostol petru

Viata Sfantului Apostol Andrei

Numele „Andrei” derivă din grecescul „Andreas”, care înseamnă viteaz, bărbătesc. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfantul Apostol Andrei era iudeu. Acest nume este întâlnit în opera lui Herodot, Plutarh, Pausanias. Acest nume,.ca şi acela de Filip sau Nicodim, devenit foarte comun la iudei sub influenţă grească, începând cu secolul II înainte de era creştină. În Talmudul din Ierusalim se vorbeşte de un rabin numit Andrei. Ocupaţia Sfântului Andrei înainte de a deveni ucenic al lui Iisus era aceea de pescar.

Alte referate despre: referat sfantul apostol andrei, viata sf apostol andrei, viata sfantului apostol pavel
Referate afisate : 17
Medie note: 8.11 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles