Paralela intre balada si drama mesterul manole

Mesterul Manole

Mesterul Manole - În teatrul lui Blaga, ca şi în teatrul expresionist, personajele nu sunt decât simboluri pentru forţele stihiale ale vieţii. În consecinţă, la baza conflictului dramatic vor sta contradicţiile dintre aceste forţe, care acţionează în spatele personajelor, şi nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceşte. Drama Meşterul Manole a fost publicată la Sibiu în 1927.

Peste doi ani în 1929, la 6 aprilie, piesa vedea şi lumina rampei, în premieră absolută, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Piesa se sprijină pe cunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului, iar autorul altoieşte pe sensul metaforic al baladei populare ideea că tot ce e cu adevărat durabil se obţine prin jertfe. Cunoscuta temă a jertfei zidirii este cunoscută la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 11kb
Downloads: 17
Materia: Romana

Drama creatorului de valori durabil in Mesterul Manole de Lucian Blaga

Acum conflictul e clar şi definitiv instalat; el e de natură interioară, izvorât din înfruntarea lucidităţii meşterului care construieşte încă multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e iraţională, de a sacrifica un om, şi nu pe oricine, ci pe propria-i soţie. Elementele conflictului sunt, aşadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru construcţie, pe de alta, intensa dragoste pentru viaţă, pentru frumuseţea şi puritatea ei, toate întruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sorţii să aleagă între biserică - simbol al Vocaţiei creatoare - şi Mira - simbol al vieţii, al dragostei, al purităţii omeneşti: biserica şi Mira sunt cele două "jumătăţi" ale personalităţii eroului.

Alte referate despre: drama creatorului de valori durabile in, drama mesterul manole de lucian blaga, mesterul manole de lucian blaga drama

Lucian Blaga - Mesterul Manole

Piesa se sprijină pe cunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului, iar autorul altoieşte pe sensul metaforic al baladei populare ideea că tot ce e cu adevărat durabil se obţine prin jertfe. Cunoscuta temă a jertfei zidirii este cunoscută la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada românească este unanim recunoscută ca fiind cea mai aleasă întruchipare artistică. Înnoirea şi înnobilarea acestui mit străvechi prin valorile nemuritoare dobândite de îndrăzneala, tenacitatea şi jertfa generaţiilor mai noi este strâns legată de bogăţia, strălucirea şi unicitatea arhitectonică a mănăstirii de pe Argeş.

Alte referate despre: lucian blaga mesterul manole, lucian blaga mesterul manole rezumat, lucian blaga-mesterul manole

Mesterul Manole

Conflictul dramei incepe a se definii, dar el nu va fi cu desavarsire
instalat in actiunea piesei decat dupa intrarea in scena a Mirei,
sotia lui Manole. Mira cunoaste framantarea interioara a sotului sau
si a inteles sfatul staretului Bogumil. Dupa un plin de neintelesuri
schimb de replici cu Manole din care rezulta puternica dragoste ce-i
leaga pe cei doi soti, are loc scena in care Gaman se manifesta ca
expresie a fortelor oarbe dezlantuite, scena ce devine in contextul
framantarilor lui Manole, o ampla metafora a stihiilor telurice
invrajbite impotriva zidirii, care trebuie invinse prin jertfa, si
Manole intelege ca sfatul lui Bogumil nu e lipsit de talc. Acum
conflictul e clar si definitiv instalat; el e de natura interioara,
izvorat din infruntarea luciditatii mesterului care construise inca
multe altele, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala, de a
sacrifica un om, si nu pe oricine, ci pe propia-i sotie.

Alte referate despre: mesterul manole, mesterul manole rezumat, mesterul manole de lucian blaga

Mesterul Manole - povestirea pe momentele subiectului

Referat despre Mesterul Manole - povestirea pe momentele subiectului
Momentul culminant este infaptuirea jertfei.Manole a acceptat jertfa. Patimacreatiei a fost mai puternica:”Marturisire auziti din parte-mi,c-am inceput sa cladesc fiindca n-am putut altfel”.Piesa confera momentului o dubla semnificatie.

Alte referate despre: mesterul manole lucian blaga momentele subiectului, mesterul manole rezumat pe momentele subiectului, mesterul manole povestire pe momentele subiectului

Mesterul Manole

Solul pleaca si Manole trebuie sa desluseasca zidarilor tâlcul
fagaduielii lui. Unii vor sa-l paraseasca, dar marele mester le
strecoara în suflet sentimentul unui destin implacabil care cere o
jertfa. Hotarârea e pecetluita prin juramânt. Dupa trei zile de
asteptare înfrigurata, în care mesterii se istovesc în tot felul de
banuieli de încalcare a juramântului, ale unuia, împotriva celuilalt
si ale tuturor împotriva lui Manole, apare Mira.

Alte referate despre: mesterul manole povestire, rezumat mesterul manole, mesterul manole de lucian blaga rezumat

Lucian Blaga-Mesterul Manole-conflictul opere

Lucian Blaga comprima datele oferite de partea introductiva a baladei si expozitia dramei incepe cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape descurajat de acest fenomen de nepatruns, Manole masoara si socoteste in odaia sa de lucru, in prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat, Gaman, care doarme intins pe podele un somn agitat, bantuit de vedenii terifiate, ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte in nestire.

Alte referate despre: lucian blaga mesterul manole conflictul opere, referate lucian blaga mesterul manole conflictul opere, lucian blaga mesterul manole comentariu

Mesterul Manole - Blaga

Constatăm deci un echilibru perfect al forţelor conflictului, şi de aici caracterul tragic al acestuia. Ceea ce mai face al saselea mester este de apune ultima caramida, si mitindul pe Manole ca nu el a facut acest lucru.Blaga va insista asupra acestor frământări interioare, făcând din personajul său un erou de tragedie antică, acolo unde balada rezolvă aparent simplu - mai mult prin sugestie - un conflict stârnit de clarificarea în vis a cauzei prăbuşirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic pentru că e fără ieşire. Ieşirea din conflict nu poate avea loc decât prin moartea eroului, o moarte necesară, fără îndoială, iar nu o sinucidere, cum am fi tentaţi, poate, să credem, sau o moarte accidentală, ca în baladă. Întreaga desfăşurare a acţiunii relevă condiţia tragică a creatorului de valori durabile, aflat în luptă cu propriul său destin.

Alte referate despre: mesterul manole blaga, mesterul manole blaga rezumat, mesterul manole blaga comentariu

Monastirea Argesului si Mesterul Manole

In opera folclorica, cei „noua mesteri mari” formau un personaj colectiv, care actioneaza in chip solidar. Nu sunt adevarati creatori, ci numai executanti priceputi ai planului exceptional imaginat de Manole. Accepta, temporar, efortul prelungit, nu insa si implicarea fiintei lor launtrice in elanul constructiv. Necinstea sau numai lasitatea dovedita o vor plati cu moartea.

Alte referate despre: paralela intre monastirea argesului si mesterul manole, comparatie intre monastirea argesului si mesterul manole, paralela dintre monastirea argesului si mesterul manole

Paralela intre Eminescu si Bacovia - Lacul si Moina

Eminescu dedica multe poezii iubitei sale,iunita imaginara care se afla doar in inima si in mintea sa, rezultand tristete dar si fericire aratand intr-un fel singuratatea, singuratate evidentiata diferit de cea a lui bacovia care are multe poezii de tristete in majoritatea vorbind despre morti,boli,indicand distant dintre elsi sotia sa, toate acestea aratand in felul lor ca si Bacovia isi exprima singuratatea,sentimente indefinite, neclarein poeziile simbolice.

Insa criticii literari sunt de parere ca este cel mai mare poet neacordandu-I asa mare importanta lui Bacovia care in poezia “MOINA” isi exemplifica sentimentele de singuratate prin alternanta toamna/iarna:”Si ploua si ninge/Si ninge si ploua”si chiar prin chiar prin tema mortii:”Cu cei din morminte/Un gand ma desprinde”.

Eminescu insa ne demonstreaza experienta criticilor literari ccum ca au dreptate si nu se inseala in privinta sa prin singuratatea exemplificata in poezia “LACUL” ...

Alte referate despre: paralela intre eminescu si bacovia - lacul si moina, paralela intre eminescu si bacovia - lacul si moinacauta referat, paralele eminescu si bacovia lacul si moina

Paralela intre La conac si Hanul lui Manjoala

Referat despre Paralela intre La conac si Hanul lui Manjoala
Nuvela la Hanul lui Manjoala este ilustrata prin mitul folcloric al vrajitoarei malefic.Ideea operei exprima un adevar mitic-ancestral si anume ca acela care foloseste , practica vrajitoria este pedepsit asa cum este pedepsita cocoana Manjoala. In schita la Conac nu este vorba despre o vrajitorie ci apare “dracul” in persoana,influentand calaretul.

Alte referate despre: paralela intre la conac si hanul lui manjoala, eseu de tip paralela intre la conac si hanul lui manjoala, eseu paralel intre la conac si hanul lui manjoala i l caragiale

Paralelea De-a v-ati ascuns si Miorita

"Lacrimile de sange" ale oierului inlocuiesc bocetul traditional si arata durerea imensa a oilor si a ciobanului, ce paraseste viata,lacrimi care sugereaza tristete,regret,ca cel al omului care isi plange existenta in fata mortii.Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau cainii sai.El se gandeste la soarta celor apropiati (mioare si mama) pe care nu vrea sa-i indurereze,la fel ca si tatal,care nu isi poate imagina o despartire de familia sa.Ciobanasul presupune ca va fi cautat de mama sa, pe care ne-o prezinta ca fiind "batrana" si "cu braul de lana".

Alte referate despre: paralela de-a v-ati ascuns cu miorita, paralelea de-a v-ati ascuns si miorita, paralela de-a v-ati ascuns si miorita

Balada culta - compunere argumentativa

Expoziţiunea este înlocuită cu un început „ex abrupto” în care este înfăţişat tabloul confruntării celor două armate,pe fundalul căruia se individualizează câteva personaje:Mihai-vodă care conduce atacul micii oştirii române şi turcimea,condusă de la distanţă de Hassan.Acesta din urmă îi porunceşte lui mihnea să lovească în spate oastea munteană dar Mihai observă manevra,contracarând atacul şi croindu-şi drum către paşă(imtriga).

Alte referate despre: passa hassan este balada culta de argumentat, pasa hassan argumentare balada culta, argumentare pasa hassan balada culta

Balada Miorita

Autorul anonim îsi exprima indirect ideile si sentimentele prin
intermediul actiunii si al personajelor.

Alte referate despre: balada miorita, balada miorita rezumat, balada miorita comentariu

Balada populara

Auzind-o intr-o noapte tainica in jurul unui foc, Russo ramane profund impresionat de frumusetea si mesajul acestei balade, o culege si o da prietenului sau Vasile Alecsandri care o prelucreaza si o publica in 1852 in volumul intitulat „Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”, fiind reprodusa ulterior in 1866 in volumul „Poezii populare ale romanilor”.

Balada cunoaste peste 1400 de variante dar cea mai frumoasa ramane varianta publicata de Vasile Alecsandri. Ea reprezinta cu mijloacele mai simple, intr-o forma cristalina o intreaga filozofie a vietii si a mortii, a eternelor intrebari legate de sensul existentei omului pe pamant.

Balada are la baza o veche ocupatie a poporului roman, oieritul cu fenomenele legate de aceasta: transhumanta, adica deplasarea de la munte la ses si invers a oilor in functie de ciclul anotimpurilor.

In structura compozitionala a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica in care sunt narate ...

Alte referate despre: balada populara, miorita balada populara, mesterul manole balada populara

Paralela Tom Sawyer-Nica

Familia , scoala , prietenii , sotiile reprezinta universul copilariei lui Nica despre care poate vorbi orice elev . Una dintre temele întâlnite în « Amintiri » este si cea a copilariei , jocului si joaca , si semnificatiile ei . Aceasta tema este evideniata cel mai bine prin limbajul folosit de autor, prin tehnica narativa care-l face mereu pe cititor sa-si continue opera , stârnindu-i curiozitatea si umorul în universul humulestean care reprezinta familia , bucuriile , jocurile , fericirea , o existenta într-o colectivitate prietenoasa , o viata sub semnul traditiei care presupune
si sarbatoare , dar si munca.

Alte referate despre: paralela tom sawyer-nica, asemanari tom sawyer - nica din amintiri din copilarie, o paralela intre nica si tom sawyer

Miorita - Balada populara

9. Fiind o baladă populară, creatorul anonim foloseşte o gamă variată de procedee şi mijloace artistice
- spre deosebire de alte balade “MIORIŢA” conţine secvenţe epice (întâmplările), lirice (monologul ciobanului) şi dramatice (dialogul cu oiţa).
- ca moduri de expunere se întâlnesc toate
Genialul poet popular a conceput acţiunea pe două planuri (real şi imaginar) Este folosită cu talent: metafora (“Pe-un picior de plai / Pe-o gură de Rai”), repetiţia şi enumeraţia (“unu-i”), paralelismul uman / natural din portretul ciobanului (“Ochişorii lui / Mura câmpului”) şi alegoria moarte / nuntă.

Alte referate despre: rezumat miorita balada populara, miorita-balada populara, referat miorita balada populara

Balada Miorita - demonstratie

Versul „să le spui curat” introduce această deformare a adevărului pentru că moartea este înlocuită prin nuntă cu ajutorul alegoriei. Nunta este imaginată într-un cadru feeric, cu personaje aparţinând naturii terestre şi cosmosului: soarele, luna , brazii, păltinaşii, munţii, păsările , stelele. Versurile „Că la nunta mea/ A căzut o stea”sunt asociate în concepţia populară cu dispariţia unei fiinţe . Moartea este văzută ca o contopire cu natura. La baza acestei alegorii stă concepţia populară conform căreia tinerilor necăsătoriţi li se face o înmormântare sub forma unei nunţi simbolice. Ciobănaşul presupune că va fi căutat de mama sa pe care ne-o prezintă ca fiind „bătrână” şi „cu brâul de lână”.

Alte referate despre: balada miorita demonstratie, referate balada miorita demonstratie, balada miorita - demonstratie
Referate afisate : 19
Medie note: 8.21 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.