Paralela intre dr comercial si dr civil

Paralela intre drept comercial si drept civil

Paralela intre drept comercial si drept civil
Dreptul comercial, ca disciplina de studiu, se ocupa cu actele (faptele) comerciale, cu obligatiile ce deriva din ele, cu comerciantii – persoane fizice sau juridice, cu contracte comerciale, cu titlurile comerciale de valoare, cu falimentul etc.
Paralela intre drept comercial si drept civil

Nivel: Facultate
Dimensiune: 21kb
Downloads: 13
Materia: Drept

Drept de proprietate publica

Unele secţiuni vor conţine şi ele divizări pentru a crea o imagine cât mai reală a problemelor abordate în teză.În fiecare capitol sunt amenajate trimiterile din doctrina de specialitate ce mi-au servit drept puncte de reper la elaborarea tezei, acestea vor fi de ajutor pentru a completa cunoştinţele vis a vi de tema în cauză.
Primul capitol cu titlul „ Dreptul de proprietate”, noţiuni generale, este împărţit în două acţiuni ce se referă la aspectele legate de atribuţiile şi caracterele proprietăţii ce posedă bunurile materiale ce ţine de natura omului şi pe parcursul întregii vieţi el tinde spre a-şi satisface propriile cerinţe.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Competenta penala a instantelor judecatoresti

Exista competenta personala a instantelor de judecata privind calitatea de militar (cu exceptia elevilor din liceele militare),in cazul infractiunilor comise de judecatori,procurori si notari care fac obiectul unor instante superioare in grad.
Avem competenta personala si fata de calitatile de presedinte al Romaniei,deputat,senator si membru al guvernului,calitati ce implica competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie care judeca,de asemenea,pe toti cei care au comis fapte penale si au calitatea de judecatori la Curtea Constitutionala,membri ai Curtii de Conturi,
judecatori,procurori si controlori financiari de la aceasta Curte,presedintele Consiliului Legislativ,sefii cultelor religioase si ceilalti membri ai clerului cu rang de arhiereu sau echivalentul acestuia.

Alte referate despre: competenta penala a instantelor judecatoresti, competenta materiala a instantelor judecatoresti, competenta generala a instantelor judecatoresti

Evolutia dreptului comercial

Evolutia dreptului comercial
Aparitia si evolutia dreptului comercial poate fi confundata in fapt cu aparitia si evolutia relatiilor comerciale. Inceputurile acestora se regasesc in comertul maritim, a carui practica era supusa si dirijata de uzuri bazate pe respectarea intelegerilor si pe bunacredinta. Uzurile aveau caracter international.
Evolutia dreptului comercial

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Teoria generala a dreptului

Teoria generala a dreptului
Statul este principala institutie politica a societatii.
Aparut cu aproape sase milenii in urma in Orientul antic(Egipt,Babilon,China,India),statul continua sa fie si azi instrumentul conducerii sociale,iar dezbaterile privind natura,functiile,mecanismul si formele sale continua sa polarizeze atentia unor cercuri largi de specialisti in domeniul politologiei,al sociologiei,al dreptului.
Teoria generala a dreptului

Alte referate despre: teoria generala a dreptului, referat teoria generala a dreptului, teoria generala a dreptului anul 1

Dreptul civil

Dreptul, in general, se imparte in primul rand in Drept international (public si privat) si Drept national.Dreptul national se imparte si el in drept public si drept privat.Dreptul public se ocupa de constituirea statului si a puterilor publice si de raporturile dintre stat si particulari in general. Principalele lui subdiviziuni sunt: dreptul constitutional, dreptul administrativ, drept penal etc. Dreptul privat se ocupa de actele particularilor care nu pun in discutie decat interesele individuale; el este dreptul persoanelor private (persoane fizice si persoane juridice de drept privat).

Alte referate despre: drept civil, drept civil partea generala, dreptul civil

Notiuni introductive privind dreptul comercial

Sistemul subiectiv a stat la baza primelor reglementari legale anterioare marii codificari a dreptului comercial de la inceputul secolului al XIX-lea ,ulterior sistemul subiectiv a fost adoptat de codul comercial german de la 1900.Dupa un alt sistem denumit sistemul obiectiv,dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comertului;adica activitatilor de productie,de comert,de antrepriza sau de prestari de servicii.Acest sistem se refera la normele care se aplica unor acte sau fapte de comert.

Alte referate despre: notiuni introductive privind dreptul penal al afacerilor, notiuni introductive privind dreptul afacerilor, privind dreptul comercial

Proba raportului juridic civil

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si ,prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative. Cuvantul proba are ca sinonim pe acela de dovada. Sub aspect terminologic, termenul "proba" este folosit in trei sensuri: mijloc juridic de stabilire a existentei drepturilor subiective si obligatiilor civile; operatiunea de prezentare in justitie a mijloa-celor de proba: inscrisuri, marturii, marturisiri, probe materiale, expertize; rezultatul obtinut prin folosirea diferitelor mijloace de dovada ("reclamantul a probat dreptul sau prin...").

Alte referate despre: proba raportului juridic civil concret, proba raportului juridic civil proba inscrisurilor, raportul juridic civil proba si mijloacele de proba

Raportul juridic civil

5. Notiunea de bunuri si principalele clasificari ale acestora.
Bunul repr orice valoare necesara satisfacerii nevoilor umane si succeptibila sub forma unui drept real.

Alte referate despre: raportul juridic civil, raport juridic civil, raportul juridic civil referat

Logodna in noul cod civil

Legalizarea sa ar pune sub semnul intrebarii institutia casatoriei, in afara careia nu poate exista familia. In Romania s-a initiat un proiect de lege de catre Presedintele Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputatilor, care este si lider al Partidei Romilor (mandatul 2000-2004), privind recunoasterea concubinajului ca forma de convietuire. Potrivit unor studii, dupa revolutie, a crescut foarte mult numarul persoanelor care traiesc in concubinaj.

Alte referate despre: logodna in noul cod civil, diferente intre vechiul cod civil si noul cod civil, comparatie vechiul cod civil noul cod civil

Psihologie pastorala - relatii extraconjugale - infidelitatea

O casatorie reusita formeaza intodeauna un triunghi : Dumnezeu, barbatul si femeia, dupa cum preciza dr. Cecil Myers. Cuplul format prin casatorie va fi miza unei lupte permanente intre fortele de coeziune, care tin sa consolideze legaturile si fortele de dezbinare care tind sa le rupa, fortele de coeziune sunt cele care asigura fidelitatea.

Alte referate despre: psihologia despre relatii extraconjugale, psihologi despre relatii extraconjugale, relatii extraconjugale psihologie

Paralela intre Eminescu si Bacovia - Lacul si Moina

Referat despre Paralela intre Eminescu si Bacovia - Lacul si Moina
Eminescu un poet al lirismului are multe poezii de dragoste in care iubita sa mult iubita nu apare.Eminescu dedica multe poezii iubitei sale,iunita imaginara care se afla doar in inima si in mintea sa, rezultand tristete dar si fericire aratand intr-un fel singuratatea, singuratate evidentiata diferit de cea a lui bacovia care are multe poezii de tristete in majoritatea vorbind despre morti,boli,indicand distant dintre elsi sotia sa, toate acestea aratand in felul lor ca si Bacovia isi exprima singuratatea,sentimente indefinite, neclarein poeziile simbolice.

Alte referate despre: paralela intre eminescu si bacovia - lacul si moina, paralela intre eminescu si bacovia - lacul si moinacauta referat, paralele eminescu si bacovia lacul si moina

Paralela intre La conac si Hanul lui Manjoala

Referat despre Paralela intre La conac si Hanul lui Manjoala
Nuvela la Hanul lui Manjoala este ilustrata prin mitul folcloric al vrajitoarei malefic.Ideea operei exprima un adevar mitic-ancestral si anume ca acela care foloseste , practica vrajitoria este pedepsit asa cum este pedepsita cocoana Manjoala. In schita la Conac nu este vorba despre o vrajitorie ci apare “dracul” in persoana,influentand calaretul.

Alte referate despre: paralela intre la conac si hanul lui manjoala, eseu de tip paralela intre la conac si hanul lui manjoala, eseu paralel intre la conac si hanul lui manjoala i l caragiale

Paralela Tom Sawyer-Nica

Invatand- prin intermediul alegoriei , umorului si satirei – ce e rau si ce e bine, ce e frumos si ce e urat in comportamentul unor semeni, copiii vor sti sa discearna valorile adevaruului si a frumosului, in viata lor de fiecare zi. Nimic nu se compara cu naivitatea si fericirea copilariei. Acesta ne este prezentata pe scurt prin micul univers al ei al copilariei, cu toti cei care faceau parte din ea când toate erau frumoase si toti erau sanatosi , când la oricare copil viata este frumoasa in anii cei dintâi ai vietii .

Atat in colpilaria lui Nica cat si in copilaria lui Tom Sawyer, se pot recunoaste aproape toti copiii prin faptele, traznaile, pataniile lor, cat si prin bogata imaginatie cu care sunt dotati. Copilaria este si va fi sursa de inspiratie a mai multor scriitori ce au relatat inocenta dar si curajul copiilor. Printre acestia se numara Ion Creanga cu ,, Amintiri din copilarie ...

Alte referate despre: paralela tom sawyer-nica, asemanari tom sawyer - nica din amintiri din copilarie, paralela dintre parsonajele nica si tom sawyer

Paralela intre Povestea lui Harap Alb si Aleodor imparat

Basmul este specia epicii populare, in proza sau mai rar in versuri, de mare intindere si raspandire, in care se nareaza intamplari reale ce se impletesc cu cele fantastice. La actiune participa personaje imaginare, inzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezinta binele si raul, iar in final acesta din urma este invins. basmul lui Ion Creanga este, asa cum s-a mai spus, un mic roman de avenuri, desi in linii generale respecta schema arhetipala a basmului popular. "Paralela intre Povestea lui Harap Alb si Aleodor imparat"

Alte referate despre: paralela intre povestea lui harap alb si aleodor imparat, paralela intre povestea lui harap alb si aleodor imparat 3x puncte, paralela intre poveste lui harap-alb si aleodor imparat

Asigurari de raspundere civila

In asigurarea prin efectul legii de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule sunt cuprinse - cu unele exceptii - toate persoanele fizice si juridice detinatoare de autovehicule supuse inmatricularii si folosite pe drumurile publice. De asemenea, sunt cuprinse in asigurare si persoanele dintr-o anumita tara posesoare de autovehicule pe care le folosesc pe teritoriul unei alte tari, daca nu poseda documente internationale de asigurare valabile si pe teritoriul acelei tari.

Alte referate despre: asigurari de raspundere civila referat, asigurari de raspundere civila, referat asigurari de raspundere civila
Referate afisate : 16
Medie note: 8.45 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles