Parazitoze intestinale
Deficienta de vedere
Constituirea unei dominante în viaţa individului are o influenţă deosebită asupra organismului, dar şi asupra personalităţii. Vederea organizează şi reglează mişcarea, postura, echilibrul, supleţea, armonia actelor motorii de conduită, pronunţia verbală, mimica şi pantomimica. Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine un dezechilibru deosebit de mare în activitatea nervoasă superioară, în structurarea automatismelor, în starea ei morală, în integrarea socială a acesteia.
Bolile Sistemului Nervos Central
Bolile Sistemului Nervos Central - Nervii trimit şi transportă mici semnale electrice prin întregul corp. Ei sunt implicaţi în toate acţiunile noastre şi în felul în care percepem lumea din jur – prin vedere, auz, miros, gust şi atingere.
Celulele epiteliale de la nivelul mucoasei gastrice si intestinale
Celulele epiteliale de la nivelul mucoasei gastrice si intestinale
Examenul cu lupa permite observarea unui mare număr de şanţuri circulare care delimitează ariile mamelonare sau gastrice, ce constituie relieful mic al stomacului. Pe suprafaţa ridicăturilor mamelonare se deschid numeroase orificii care reprezintă deschiderea criptelor gastrice.
Boli inflamatorii intestinale
Numeroase observaţii clinice şi epidemiologice demonstreazã intervenţia factorilor genetici în patogeneza BII (tabelul 2).
BC şi RCUH nu sunt afecţiuni clasice genetic transmisibile. Este postulat un model de susceptibilitate poligenic interesând câteva gene predispozante. O serie de gene şi familii de gene implicate în reglarea rãpunsului imun au fost propuse ca susceptibile pentru bolile inflamatorii intestinale: genele complexului major de histocompatibilitate HLA clasa a II-a situate pe cromozomul 6 (BC se asociazã cu haplotipul DR1/DQw5, iar RCUH cu haplotipul HLA-DR2) (Neigut D, Pronjansky R, Trucco M et all 1992; Toyada H, Wang S-J, Yang H et all, 1992), genele pentru lanţul greu (localizate pe cromozomul 14) şi uşor (pe cromozomul 2) al imunoglobulinelor, genele reglatoare ale expresiei complementului ( pe cromozomii 6, 19), genele care codificã receptorul antigenic al celulelot T (de pe cromozomii 7, 14), sau cele care codificã imunodeterminanţi ca factorul ...
Totul despre apendicita acuta
Examenul obiectiv-consta in modificari in functie de stadiul bolii si de localizarea apendicelui,febra 38-39*C cu pulsul ridicat reprezinta semne al stadiului incipient al boli.Valori mai ridicate arata prezenta unei infectii sau a unei complicatii cum ar fi abcesul sau perforatia. Apare durerea la palparea zonei apendiculare dreapta iar daca in timpul examinarii facem si flexia coapsei pe abdomen durerea se intensifica. Apare si contractura musculara este localizata sau difuza ea devine vizibila atunci cand exista iritatie peritoniala in evolutia apendicitei acute sau cand apar complicatii.
Coagulopatii prin hipovitaminoza K
Riscul de boala hemoragica apare in special la:nou nascuti prematuri;
nou nascuti care primesc direct sau indirect (de la mama, prin secretia lactata) antibiotice; nou nascuti din mame epileptice (barbituricele administrate mamei pana in ultimul trimestru de sarcina ajung prin circulatia fetala si prin secretia lactata la fat, unde, determina o crestere a clearance-ului hepatic al vitaminei K).
Dermatoze
Tulburarile morfo-functionale ale sistemului nervos si caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central, excitatia, inhibitia, mobilitatea, care impreuna permit identificarea unei modalitati de activitate nervoasa superioara, au un rol deosebit de important asupra aparitiei si evolutiei multor dermatoze.
Daunele alcoolului
Alcoolul măreşte riscul apariţiei bolilor de inimă, a infarcturilor şi determină creşterea presiunii sângelui. Alte afecţiuni cauzate de abuzul de alcool includ: gastrita, pancreatita, neurita (afecţiuni nervoase) şi ulcerul digestiv. Persoanele care consumă alcool în cantităti prea mari au şanse mai mari decât altele să sufere de anxietate, paranoia sau depresie. Şansele apariţiei demenţei sunt, de asemenea mult crescute. Pe scurt, organismul se poate adapta efectelor negative produse de alcool.
Constipatia cronica la copil
Tabelul 2. Intrebari utile in cadrul anamnezei– A prezentat copilul perioade de continenta?– Care este frecventa si natura episoadelor de incontinenta?– Copilul poate ajunge usor la toaleta? Copilului ii este teama sa mearga la toaleta?– Ce masuri au incercat parintii pana acum?– Care este atitudinea parintilor si a copilului fata de aceasta problema?– Se asociaza dureri abdominale sau perianale?– Se asociaza enurezis?
Tabelul 3. Elemente ale examenului clinic– Palpati abdomenului pentru a descoperi prezenta maselor intraabdominale– Efectuati inspectia regiunii perianale pentru a decela prezenta:– papiloamelor cutanate– afectiunilor dermatologice– infectiilor– parazitilor– Evitati tuseul rectal la copii
MANAGEMENT
Tratamentul trebuie sa constea in masuri igieno–dietetice si, daca este cazul, farmacologice, pentru a restabili functia normala a intestinului.PreventieEvaluati aportul alimentar de lichide si fibre (Tabelul 4). Parintilor le puteti oferi ...
Hepatita virala E
Virusul acestei hepatite se transmite mai frecvent pe cale acvatica, si ea se atirna la grupul infectiilor intestinale.
Maladia de obicei se incepe lent, dupa o perioada de incubatie cu durata de circa 30 zile, variind intre 14-50 zile,
Durata perioadei preicterice alcatuieste 4 zile, variind 1-9 zile. Pentru ea mai caracteristic e sindromul dispepsic, deseori insotit de dureri in regiunea rebordului costal drept si regiunea epigastrala, ce ating uneori o intensitate vadita, fiind in unele cazuri primele simtome in debutul acestei maladii, in acesta perioada temperatura este normala, spre deosebire de HVA, rar (circa 10%) ea este marita, nedepasind 38º.
Invatarea - psihologia scolarului
Baza de cunoştinţe are un rol esenţial, atât în procesarea secundară a informaţiei senzoriale, cât şi în toate prelucrările ce au loc la nivelul memoriei de lucru sau atenţiei. Modul de organizare a cunoştinţelor în memorie facilitează reactualizarea lor. Comportamentul este ghidat de cunoştinţele şi scopurile din câmpul atenţiei sau de cunoştinţele şi structura de scopuri active în memoria de luicru.Arhitectura cognitivă a psihicului uman (totalitatea mecanismelor cognitiv impenetrabile, necesare şi suficiente pentru realizarea unui comportament inteligent) permite sistemului cognitiv uman să înveţe din mediul sau din propria experienţă.
Ochiul si Vederea
Membrana externă, numită sclerotica, de culoare albă sidefie, fibroasă şi rezistentă, inextensibilă la adult, dar uşor extensibilă în prima copilărie, este numită şi scoica sclerală, deoarece menţine forma globului ocular şi a fost asemuită cu sistemul osos din alte părţi ale organismului. Este formată din fibre conjunctive-elastice, împletite în patru straturi, în sistem de reţea de balon, care îi dă rezistenţa şi starea opacă, netransparentă.
Psihologie sociala aplicata
– teorii ale rolului social. Reprezentanti:R Linton, Merton. Mead, Parsons.Conceptele de baza sunt cele de status si rol. Anticiparea rolului, cererile de rol. Accentul este pus pe mediu. Rezultate in stiinta:autoprezentare, manipularea impresiei. In present are un impact moderat.
Vederea
Portiunea intunecata din centrul ochiului, pupila,regleaza cant. de lumina primita.Cand lumina este slaba,pupila va fi mai mare,daca se micsoreaza,va lasa o cant. redusa de lumina,la fel cain cazul diafragmei din spatele lentilei aparatului de fotografiat.Stratul din profunzimea globului ocular,retina,corespunde filmului fotografic.
Cum functioneaza ochiul ?
Ochiul nostru este mult mai complex decat aparatul foto.Cu ajutorul aparate-lor foto nu putem decat sa fixam imaginile din lumea exterioara pe un film fotografic,in timp ce animalele si oamenii pot interpreta informatia aparuta pe retina si pot actiona potrivit informatiei primite.
Acest lucru este posibil datorita faptului ca prin intermediul nervului optic ochiul are legatura cu creierul.Nervul optic se ataseaza de globul ocular la portiunea posterioara a acesteia printr-un mic pedicul.Informatia ...
ochiul uman instrument optic
Ochii sunt oganele văzului. Putem vedea obiectele pentru că razele solare sunt reflectate de acestea şi intră in ochi. Celulele fotosensibile din fundul ochilor trimit informaţiile la creier, care le interpretează ca imagini. Fiecare ochi vede obiectele dintr-un unghi diferit pentru a ne ajuta să vedem tridimensional (vedere stereoscopică)
Expertiza de marketing pentru iaurt
e) Imediat in perioada urmatoare SC Agora SRL a sistat comercializarea produselor din lotul respectiv si a trimis o adresa catre SC Brenac SRL in care se prezinta situatia, cerand in acelasi timp inlocuirea lot de iaurt Royal.
Suplimente nutritive
Testele pentru determinarea efectele suplimentelor sunt facute pe grupuri de subiecti, iar rezultatele sunt o medie a rezultatelor participantilor. Deci unii dintre noi raspundem mai bine la anumite suplimente, altii nu, asa ca nu trebuie etichetate suplimentele prin prisma unei experiente singulare.
Uita de aceste pareri preconcepute gresite si informeaza-te.
- Suplimentele nutritive nu sunt droguri.
- Suplimentele nutritive nu produc impotenta sau alte efecte negative.
- Suplimentele nutritive nu fac muschii sa se lase dupa ce nu le mai iei.
- Suplimentele nutritive nu te fac sa te ingrasi dupa nu le mai iei.
- Suplimentele nu sunt substante minune care sa te scuteasca de orice efort in atingerea obiectivelor tale
Aceste suplimente se impart in:
- suplimente cu concentratie mare de carbohidrati (peste 70%) si mica de proteine (10-25%) recomandate in special celor care vor sa ia rapid in greutate. Ele sunt bogate in calorii si sunt foarte utile in special ectomorfilor ...
Medie note: 8.91 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Uite vietatea..nu mai e vietatea! Foame mare prietenas :))
Micutul pare incantat ca masina merge din mainile lui. `Pune mana pe volan!`, se aude indemnul tatalui in timp ce mama isi invata fiul sa claxoneze.
Pentru un rucsac lasat in statia de autobuz s-a mobilizat toata politia, s-a inchis circulatia, au venit genistii. Oare ce pateau baietii daca ii prindea politia?
Tu cum ai reactiona daca ti-ai prinde prietenul cu o blonda in pat?