Pelicani din delta dunarii

Pelicanii din Delta Dunarii

Pelicanii, aceste păsări arhaice, rămase din era terţiară, şi-au diminuat mult efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibărit s-au redus treptat, ca urmare a pătrunderii factorului antropic, astfel încât pelicanii au dispărut cu desăvârşire din vestul şi centrul Europei. Deşi pelicanii au mai cuibărit în secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din faţa civilzaţiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestică a arealului lor de cuibărit. În secolul trecut, mai erau comuni şi în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a rămas doar partea estică a continentului, îndeosebi Delta Dunării.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 13kb
Downloads: 1154
Materia: Biologie

Pelicani din Delta Dunarii

Pelicanul comun si pelcanul cret
Datorită măsurilor de protecţie, în prezent, pe teritoriul Deltei Dunării cuibăresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni si aproximativ 100 de perechi de pelicani creţi. În zilele noastre, aici se găseşte cea mai mare populaţie de pelicani comuni din Europa .

Alte referate despre: pelicanii din delta dunarii, pelicanul din delta dunarii, pelicani din delta dunarii

Pasari cinegetice

Unii cred că fazanii au fost naturalizaţi în Marea Britanie de către romani şi, cu mult timp înainte de aceasta, cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, a fost domesticit pentru prima data cocoşul roşu de junglă.Sute de specii diferite de găini provin din acesta.Pe lângă asigurarea unei surse de carne, creşterea selectivă a dat naştere unor găini care depun oua zilnic aproape tot timpul anului.

Alte referate despre: pasari cinegetice, poze desene pasari cinegetice, somnoroase pasarele

Delta Dunarii

Delta Dunarii ocupa 2,5 % din suprafata tarii, se intinde la varsarea Dunarii in Marea Neagra si s-a format intre cel 3 brate ale sale:Chilia, Sulina si Sfantul Gheorghe. Intre aceste brate se intinde fastele grinduri aluvionare(de mal), cu numeroase, paduri de salcii, cu pasuni si bogate terenuri agricole.

Alte referate despre: delta dunarii referat, referat delta dunarii, delta dunarii

Autoidentificarea si criza de 3 ani

Autoidentificarea si criza de 3 ani
Lofenfeld a constatat că după dezvoltare, copiii cu miopie înnăscută se aseamănă cu copiii văzători, deprivaţi din casele de copii. Aceste rezultate se manifestă în formă de întârziere totală sau parţială a dezvoltării, apariţiei unor particularităţi motore şi particularităţi de personalitate şi comportament. T. Levin care a cercetat personalitatea copiilor surzi folosind testul lui Rorşah a constatat faptul că, caracteristicile reacţiilor emoţionale, fanteziilor, controlului la aceşti copii sînt asemănătoare cu particularităţile analogice a orfanilor. Unii autori consideră că m primele luni ale vieţii influenţa deprivării senzoriale asupra dezvoltării psihice a copilului este maximală

Alte referate despre: marea criza economica din anii 1929-1933, criza economica asia anii 90, criza si prabusirea anii 80 din romania

Delta

Delta Dunării este unul dintre cele mai frumoase locuri din ţara noastră, care merita văzut de către toţi. Ea este una din marile bogaţii ale ţării noastre. Ea s-a format datorită Dunării care la vărsare se împarte în trei braţe, Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe şi apoi se varsă in mare.

Alte referate despre: delta dunari cu imagini cu tot, delta dunarii-compunere in limba engleza, referat delta dunari

Delta Dunarii

Al doilea fluviu al Europei si al douazeci si saselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri patrati dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generoasei cai de apa ce-si indeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare" cunoscut, apreciat si "batut" de barcaze feniciene, trireme grecesti, galere romane, corabii si caravele bizantine, genoveze, galioane venetiene, bolozane turcesti, seice cazacesti, remorchere, slepuri si motonave in vremurile mai noi.

Alte referate despre: referat despre delta dunarii, delta dunarii referat biologie, delta dunari

Delta Dunarii si Marea Neagra

Delta Dunarii si Marea Neagra - Toate acestea au fost brazdate de-a lungul timpului pe cel mai nou pamint al Europei!!! Stiati oare ca 20% din teritoriul Deltei se afla sub nivelul Marii?! Delta Dunarii are forma unui triunghi echilateral cu laturi de circa 80 km si astfel este una din cele mai intinse zone umede din lume!!! Delta Dunarii si Marea Neagra

Alte referate despre: delta dunarii si marea neagra, delta dunarii si marea neagra - biocenoza si biotrop, delta dunarii si marea neagra referat

Delta Dunarii

Delta Dunarii - In functie de intesitatea activitãtii centrilor barici principali se instaleazã conditii specifice de vreme : zile de iarnã blânde (când activeazã centrul baric nord-est european), zile de iarnã geroase, cu vânturi puternice (când actioneazã anticiclonii nord-atlantici), zile de varã calde si uscate (când actionazã anticiclonii tropicali atlantici), zile de varã ploioase (când interactioneazã aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).

Alte referate despre: rezervatia biosferei delta dunarii, delta dunari referat, referat delta dunarii biologie

Delta Dunarii- descriere completa

Flora este reprezentata prin plante cum sunt stuful, papura, rogozul, nuferii etc.,in zonele cu lacuri garle si mlastini, pri arbori ca salcia ,plopul, stejarul frasinulsi plante agatatoare. Padurea Letea are un aspect luxuriant.

Alte referate despre: referate delta dunarii descriere completa, delta dunarii- descriere completa, www delta dunarii- descriere completa 5269 html

Delta Dunarii

Liniste deplina într-o fractiune de secunda
Timp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trait în deplina armonie cu extraordinarul ecosistem al Deltei, castigandu-si existenta din pescuit, cresterea animalelor si din recoltarea stufului. Satele, unde singurele cai de acces sunt canalele care le strabat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteti explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o liniste si un calm depline, aceasta experienta facandu-va sa va imaginati ca ati patruns într-adevar în paginile unui reportaj din revista National Geographic.

Alte referate despre: delta dunarii descriere, delta dunarii compunere, referate delta dunarii

Delta Dunarii

Delta Dunarii sau “TARA APELOR”, cu chipul ei geometric, veritabil muzeu natural este cea mai noua si mai joasa regiune a tarii noastre. Este un unicat in Europa prin flora si fauna. Delta Dunarii s-a format pe locul unui fost golf marin care treptat s-a format in liman, apoi a devenit delta, forma incomplet consolidata.

Alte referate despre: animale din delta dunarii, referat despre delta dunari, compunere despre delta dunarii

Delta Dunarii

Delta Dunarii sau “TARA APELOR”, cu chipul ei geometric, veritabil muzeu natural este cea mai noua si mai joasa regiune a tarii noastre. Este un unicat in Europa prin flora si fauna. Delta Dunarii s-a format pe locul unui fost golf marin care treptat s-a format in liman, apoi a devenit delta, forma incomplet consolidata.

Alte referate despre: delta dunarii rezervatie a biosferei, descriere delta dunarii, delta dunarii biocenoza si biotop

Delta Dunarii

Al doilea fluviu al Europei, ca marime, Dunarea isi trage apele de pe o suprafata de nu mai putin de 805 300 km2, ceea ce inseamna ca bazinul ei de receptie este de 3,5 ori mai intins decat suprafata Romaniei., reprezentand cam a treisprezecea parte din continentul nostru. Pana a ajunge sa-si verse apele in Marea Neagra, Dunarea strabate 2 860 km, pe care ii parcurge trecand sau atingand tarmurile a opt tari. In acelasi timp, trei capitale europene se oglindesc in apele sale: Viena, Budapesta si Belgrad.

Comparata cu suprafetele altor delte din Europa, Delta Dunarii (5640km2) este a treia ca marime. Cea mai mare intindere o ocupa Delta Volgai (13000km2), dupa care urmeaza Delta Kubanului (9000km2). Dunarea si Delta sa sunt cunostiinte vechi ale omenirii. Despre Dunare au vorbit popoarele antichitatii. Egiptenii si grecii ii spuneau Istros, iar romanii foloseau doua denumiri: ...

Alte referate despre: delta dunarii biotop si biocenoza, compunere delta dunarii, referat biologie delta dunarii

Delta Dunarii

A descrie aceasta viata, a incerca sa infatisezi cat de cat bogatia si frumusetea ei , a indrasni sa patrunsi in legile ei , in misterele existentei fiecarei vietuitoare , oricant de mica si neinsemnata ar fi ea cercetand inextricabila legatura care inlantuie toate vietuitoarele deltei intr-un tot armonios , este o sarcina dificile pe care cu greu iti vine sa ti-o asumi. Imensele stufarisuri ofera adapost , hrana si posibilitati de inmultire pentru numeroase animale.Aici traiesc peste 300 de specii de pasari; mamifere :vulpea , nutria , nurca, cainele enot, vidra ,nevastuica ,sarpele de nisip ,broaste testoase;.O alta bogatie a deltei o reprezinta speciile numeroase de pesti(peste 150 de specii).

Alte referate despre: delta dunarii power point, despre delta dunarii referat, rezervatia naturala delta dunarii

Delta Dunarii - un izvor de viata

Rezervatia Biosferei "Delta Dunarii" ca orice alt tinut umed cuprinde componente fizice, chimice si biologice cum ar fi apa, solul, aerul, plantele si animalele. Procesele ce au loc intre aceste componente fac ca Delta Dunarii sa furnizeze functii, produse si servicii care sunt foarte importante atat pentru populatie cat si pentru companiile private si de stat care functioneaza in aceasta zona.

Functiile asigurate de Delta Dunarii sunt urmatoarele:
• controlul inundatiilor;
• furnizarea de apa potabila;
• retinerea sedimentelor;
• retinerea substantelor toxice;
• stabilizarea tarmului;
• sprijinirea biodiversitatii;
• recreere.

Alte referate despre: delta dunarii si mediul de viata al animalelor, viata in delta dunarii, modul de viata al vietuitoarelor din delta dunari

Delta dunarii - vegetatia

In Delta Dunarii sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci,
lopatari, tiganusi si cormorani, de pelicani si cormorani, de
pescarusi, de avoazete si ciocântorsi, de chirighite, de chire.
Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integrala
Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa si este un exemplu de
colonie mixta*. Aici se asociaza mai multe mii de perechi de pelican
comun, cu zeci, pana la sute de perechi de pelican cret si cormoran
mare, într-un peisaj care de aminteste de Jurasic Park. Accesul în
apropierea coloniilor este permis numai specialistilor, care au
autorizatii speciale obtinute de la ARBDD din Tulcea.

Alte referate despre: delta dunarii vegetatie, delta dunarii-vegetatie si animale, delta dunarii vegetatia
Referate afisate : 17
Medie note: 8.03 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles