Personalitatea domnitorului stefan cel mare

Personalitatea domnitorului Stefan Cel Mare

STEFAN CEL MARE ( 1433 1504 ) "Stefan Voda, domn cel mare, seaman pe lume nu are, decat numai mandrul soare " Stefan al III-lea, supranumit Stefan cel Mare (n. 1433, Borzesti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei ntre anii 1457 si 1504. Perioada domniei 1457 - 1504 Nascut 1433 Borzesti Decedat 2 iulie 1504 Suceava Predecesor Petru Aron Succesor Bogdan al III-lea cel Orb Parintii : - Era fiul lui Bogdan al II-lea si nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domneasca a Musatinilor (sau Musatestilor), ntemeiata de Margareta-Musata, mama lui Petru I (1374-1392).

Nivel: Liceu
Dimensiune: 36kb
Downloads: 1
Materia: Istorie

Stefan Cel Mare si Sfant

Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotind-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus friu ambitiilor nesanatoase ale boierilor nesatiosi, lacomi de marire si avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a actionat enegric impotriva tendintelor vadite de dezbinare, luind apararea taranilor exploatati fara nici o mila de marii feudali.

Alte referate despre: stefan cel mare si sfant, stefan cel mare si sfant referat, referat stefan cel mare si sfant

Domnia lui Stefan cel Mare

Impreuna cu armata ungara (sosita prea tarziu), Stefan a intrat in Muntenia si l-a izgonit pe Basarab, punandu-l in locul acestuia pe Vlad Tepes (1476). Dupa nici o luna Basarab s-a intors cu ajutor turcesc si l-a omorat pe Tepes. In vara anului 1484, Baiazid a reusit sa cucereasca cele doua cetati atat de importante pentru Stefan: Chilia si Cetatea Alba. Din acest moment Moldova putea fi tinuta de turci sub o continua amenintare. Turcii vor ramane aici mai mult de trei veacuri facand sa se simta din ce in ce mai tare stapanirea lor.

Alte referate despre: domnia lui stefan cel mare, domnia lui stefan cel mare referat, importanta domniei lui stefan cel mare

Stefan Cel Mare

Refacerea domeniului domnesc ruinat de predecesorii sai a echilibrat raportul de forta economica intre Stefan si marii posesori de pamant
- stimuleaza cresterea avutiei micii boierimi si taranimii prin danii si favorizarea cumpararilor
- restructurarea principalelor institutii ale statului, in special sfatul domnesc: sporeste numarul dregatorilor curtii

Alte referate despre: stefan cel mare referat, portretul lui stefan cel mare, caracterizarea lui stefan gheorghidiu

Stefan cel Mare si sfant in legende

DE SUBLINIAT însa ca opera mareata a lui Stefan Cel Mare s-a integrat si a ramas vie si în traditia populara, în legende îndeosebi, care sunt inserate în cronici, cum este cea a lui Ion Neculce, în Dictionarele localitatilor, mai ales judetene, în albume, în culegeri folclorice si într-o masura mare în legendele batrânilor, transmise, fara încetare, din generatie în generatie. În acest context, Stefan Cel Mare a ramas un mit si un titan nemuritor al Moldovei, al României, în si prin legende izvorâte din istorie.

Alte referate despre: stefan cel mare si sfant in legende, stefan cel mare si sfant in legenda, legende despre stefan cel mare si sfant

Personalitatea domnitorului Stefan cel Mare

Stefan cel Mare, fiul lui Bogdan al Il-lea (1449-1451) si al Mariei (sau Oltea), fiica de boier din neamul Basarabilor, nepotul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), vine la domnie in primavara anului 1457 fiind sustinut de un corp de oaste, pus la dispozitia lui de Vlad Tepes. Reuseste sa-i inlature de la domnie pe Petru Aron si este uns ca domn "la locul ce se cheama Direptate" pe Siret, la 14 aprilie 1457 in prezenta Mitroplitului, boierilor si ostenilor.

Alte referate despre: personalitate domnitorului stefan cel mare, personalitatea domnitorului stefan cel mare, referate personalitatea domnitorului stefan cel mare

Domnia lui Stefan cel Mare

Domnia lui Stefan cel Mare - Dupa cucerirea Constantinopolului, sultanul Mahomed al-II-lea si-a indreptat toate fortele impotriva popoarelor din Balcani si de la Dunare sarbi, bulgari, romani, unguri si albanezi.

Alte referate despre: moldova si statele vecine in timpul domniei lui stefan cel mare, informatii despre domnia lui stefan cel mare, referat domnia lui stefan cel mare

Stefan cel Mare

Stefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea si nepotul unui alt mare si luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun si Drept. A domnit intre anii 1457-1504. La vremea cind pe cimpul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Stefan Voda avea cam douazeci de ani. Dar cu toata tineretea domnitorul s-a aratat vrednic de fapte si actiuni ce au consolidat puterea Tarii Moldovei, amenintata de multi dusmani hrapareti dinafara hotarelor ei.

Alte referate despre: caracterizare stefan gheorghidiu, referat stefan cel mare, stefan gheorghidiu caracterizare

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare care in politica sa externa Stefan Voda a demonstrat inalte calitati de diplomat, evitand sa aiba concomitent doi inamici puternici. Aceasta i-a permis sa pastreze independenta tarii, alternand relatiile pasnice cu conflictele militare cu puternicile state vecine, aflate in ascensiune - Ungaria, Polonia si Imperiul otoman.

Alte referate despre: moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, wikipedia moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, republica moldova in timpul domniei lui stefan cel mare

Moldova in timpul lui Stefan cel Mare

Politica internă. Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al Il-lea (1449-1451) şi al Măriei (sau Oltea), fiică de boier din neamul Basarabilor, nepotul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), vine la domnie în primăvara anului 1457 fiind susţinut de un corp de oaste, pus la dispoziţia lui de Vlad Ţepeş. Reuşeşte să-i înlăture de la domnie pe Petru Aron şi este uns ca domn "la locul ce se cheamă Direptate" pe Şiret, la 14 aprilie 1457 în prezenţa Mitroplitului, boierilor şi oştenilor.

Alte referate despre: moldova in timpul lui stefan cel mare, moldova pe timpul lui stefan cel mare, moldova in timpul lui stefan cel mare eseu

Imnul lui Stefan cel Mare - demonstratie

“Ca sentinele falnice
Carpatii te pazesc
Si de sublime-ti glorie
Cu secul ei soptesc!”

Al doilea octet al poeziei evoca vitejia domnitorului, care a “infruntat cu dispret moartea”, luptand alaturi de ostasi sai in batalie pentru independenta:
“Maret in sanul luptelor
Si-n pace-ai fost maret”

Alte referate despre: imn lui stefan cel mare demonstratie, imnul lui stefan cel mare demonstratie, imn lui stefan cel mare demonstratie ca este imn

Imnul lui Stefan cel Mare

Imnul lui Stefan cel Mare - In secolul al XIX-lea imnul devine un cantec solemn. Patriotic, exprimandu-si idealurile de unitate nationala ale popoarelor,dorinta lor de libertate si solidaritate.Imnul lui Stefan cel Mare

Alte referate despre: imnul lui stefan cel mare, imn lui stefan cel mare, imn lui stefan cel mare de vasile alecsandri

Eul ca nucleu al personalitatii

2. Personalitatea autoevaluata PA
totalitatea reprezentarilor, ideilor, credintelor individului despre propria sa personalitate – imaginea de sine
imaginea de sine se origineaza nu doar in personalitatea sa reala, ci si in alte fatete ale ei – personalitatea ideala, manifestata sau proiectata
imaginea de sine este in functie de capacitatea de cunoastere de sine a omului
exista situatii de suprapareciere si de subapreciere a propriilor insusiri si trasaturi, de dilatare sau de ingustare a lor

Alte referate despre: eul ca nucleu al personalitatii, eul nucleu al personalitatii, constiinta ca nucleu al personalitatii

Personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale

Elementele constitutive ale personalitatii juridice a societatii comerciale. Societatea comerciala întruneste toate elementele constitutive ale persoanei juridice, astfel cum sunt prevazute de Decretul nr. 31/1954: existenta unei organizari de sine statatoare si a un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anume scop.

Alte referate despre: personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale, personalitatea juridica si nationalitatea socitatilor comerciale, dobandirea personalitatii juridice a unei societati comerciale

Evolutia personajului Stefan Gheorghidiu

Al doilea plan este timpul psihologic, spontan, caracterizat de memorie involuntară şi de flash-back-uri, prezent în istorisirea mult mai subiectivei poveşti de iubire dintre el şi femeia pe care şi-o credea predestinată. Discuţia de la popotă, dintre camarazii săi, îl face să sară cu gândul peste începutul relaţiei lor, direct în mijlocul îndoielilor şi frământărilor: „bănuiam că mă înşală”. Revine la memoria unor timpuri mai dulci abia când este cuprins de reproşuri din partea conştiinţei, şi îşi aminteşte transformarea sentimentelor sale din orgoliu în iubire. În fine, prima parte a romanului se încheie cu evenimentele imediat dinaintea începerii războiului.

Alte referate despre: evolutia personajului stefan gheorghidiu, evolutia personajului stefan gheorghidiu pe parcursul romanului, evolutia unui cuplu de personaje stefan gheorghidiu si ela

Imnul lui Stefan cel Mare de Vasile Alecsandri

DEF: Invocaţia retorică este o formulă de adresare către o persoană imaginară de la care nu se aşteaptă răspuns. Invocaţiile retorice sunt alcătuite de obicei din interjecţii şi substantive în cazul vocativ.

Poetul îl invocă pe Ştefan, al cărui mormânt este bine păzit de Carpaţi. Acesta îşi exprimă sentimentele de admiraţie şi de laudă prin intermediul figurilor de stil, expresiilor şi adjectivelor. Poetul îi spune acestuia că din inimile noastre, nu va pleca niciodată şi va rămâne viu atât în prezent cât şi în viitor.

Alte referate despre: imnul lui stefan cel mare de vasile alecsandri, imnul lui stefan cel mare de vasile alecsandri rezumat, imnul lui stefan cel mare de vasile alecsandri demonstratie

Imnul lui Stefan cel Mare - argumentare - plan

Personajul este prezentat într-o aură de legendă deoarece Carpaţii şoptesc cu secolele despre vitejia şi eroismul lui Ştefan cel Mare. În strofele II-V, imaginea eroului este construită din trei perspective temporale diferite: trecut, prezent şi viitor.

Alte referate despre: imnul lui stefan cel mare argumentare--- plan---, imn lui stefan cel mare argumentare, imnul lui stefan cel mare argumentare

Personalitatea

Personalitatea umana ,ca “abstractie” psihologica extrem de complexa si cu determinari multiple este greu de definit in mod exthaaustiv,pana in prezent numarul definitilor depasind cifra de suta.Cele mai multe definitii dezvolta o conceptie integrativa si dinamica ,relevand caracterul specific uman,unitar si sintetic al personalitatii,legatura ei stransa cu conduita,determinarea ei biologica si sociala.

Personalitatea este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socio-culturala (P.P.Neveanu) ,inzestrat cu functii cognitive,axiologice,proiectiv-creative,dinamico-ernergetice,afectiv-emotionale si volitiv-caracteriale,programatice si operationale, manifestate in comportament.

Alti autori definesc personalitatea in lumina teoriei in vatarii sau a teoriei sistemelor,interpretand-o din punct de vedere cibernetic(C.Balaceanu si Ed. Nicolau).Ca sistem suprastructurat deschis,personalitatea este rezultatul dezvoltarii unitare prin procesul invatarii a insusirilor innascute ...

Alte referate despre: personalitatea, personalitate, pronumele personal

Imn lui Stefan cel Mare - Vasile Alecsandri

Imn lui Stefan cel Mare - Vasile Alecsandri - Scriitor pasoptist, Vasile Alecsandri, a fost totodata om al timpului sau, participant activ la evenimentele politice si istorice importante ale vremii sale, care si-au gasit ecou si in creatia sa.Imn lui Stefan cel Mare - Vasile Alecsandri

Alte referate despre: imn lui stefan cel mare vasile alecsandri, imnul lui stefan cel mare vasile alecsandri, imnul lui stefan cel mare -vasile alecsandri
Referate afisate : 19
Medie note: 8.13 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles