Peste varfuri de mihai eminescu

Peste varfuri de Mihai Eminescu

Poezia Peste varfuri de Mihai Eminescu, publicata in volumul Poezii, editat de Titu Maiorescu in decembrie 1883, exprima un sentiment de profunda melancolie. In poezia Peste varfuri de Mihai Eminescu cadrul natural – codrul de arini – este surprins in momentul noptii (indicat de substantivul luna).

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 5kb
Downloads: 7568
Materia: Romana

Mihai Eminescu

Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" Iaşi
Se reîntoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaşi. Continuă să publice în Convorbiri literare. Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care-l determină să scrie şi-l introduce la Junimea. Situaţia lui materială e nesigură; are necazuri în familie (îi muriseră mai mulţi fraţi, îi moare şi mama). E îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef (în 1880) la ziarul Timpul. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, care-i ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului ...

Alte referate despre: lacul de mihai eminescu, mihai eminescu, viata lui mihai eminescu

Mihai Eminescu

Pe trei februarie 1889, Eminescu este internat la spitalul „Mărcuţa” din Bucureşti. În noaptea de 15 iunie, la ora trei, poetul moare în sanatoriul doctorului Şuţu. Corpul defunctului a fost depus pe 17 iunie în groapă, la umbra unui tei din cimitirul Bellu

Alte referate despre: mihai eminescu referat, referat mihai eminescu, fat frumos din lacrima de mihai eminescu rezumat

Mihai Eminescu

Nãzuind necontenit spre un plan de viaţã superior etic şi artistic, cãutậnd cu patos adevãrul şi refuzậnd consecvent compromisul,Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului,a sinceritãţii în faptele de viaţã şi a înãlţimii de gậndire.

Alte referate despre: dorinta de mihai eminescu, mihai eminescu biografie, mihai eminescu lacul

Peste varfuri - Mihai Eminescu

Peste varfuri - Mihai Eminescu - Cel mai mare poet roman, “Luceafarul poeziei romanesti”, este autorul unei opere unice, prin profunzime, originalitate si valoare artistica.Peste varfuri - Mihai Eminescu

Alte referate despre: peste varfuri mihai eminescu, peste varfuri mihai eminescu comentariu, peste varfuri-mihai eminescu

Paralelism intre Sonet de Mihai Eminescu si Sonet de George Bacovia

"Paralelism intre Sonet de Mihai Eminescu si Sonet de George Bacovia"
„Mainile reci” accentueaza imposibilitatea unei apropieri fizice, iubirea pierduta nefiind recuperata. Incaperea , sau cadrul interior este la Eminescu un prilej de visare, un cadru perfect al interiorizarii: „Dar si mai bine-i cand afara-i zloata,/ Sa stai visand la foc…”. Materia inconjuratoare impune visarea romantica, pe cand la Bacovia este motivul pentru care eul se adanceste in angoasa si frig.

Alte referate despre: paralelism intre sonet de mihai eminescu si sonet de george bacovia, paralelismul intre sonet de mihai eminescu si sonet de george bacovia, paralelism intre sonet de mihai eminescu si sonet

Floare albastra - Mihai Eminescu

Floare albastra - Mihai Eminescu - De-a lungul vietii, Mihai Eminescu a scris poezii filozofice precum “Luceafarul”, “Scrisoarea I”, poezii de inspiratie folclorica sau mitologica “Revedere”, poezii ce au ca tema natura “Dorinta”, “Sara pe deal”, “Lacul”, sau iubirea “Floare albastra”. Floare albastra - Mihai Eminescu

Alte referate despre: floare albastra mihai eminescu, floare albastra mihai eminescu comentariu, comentariu floare albastra mihai eminescu

Mihai Eminescu- istoric

Eminescu este un mare istoric al romanilor. Nici unul dintre marii istorici (Cantemir, Hasdeu, Iorga, Pirvan) nu a patruns atit de adinc pe cit a patruns Eminescu, sensul devenirii noastre, nu a perceput, atit de deplin, toate meandrele curgerii in timp a neamului romanesc, nu a simtit mai exact decit el pulsatiile acestei vieti romanesti, cu clipele de maretie si cu cele tragice, cu ceasurile de glorie si cu cele de cumpana , pina la marginea prapastiei.

Alte referate despre: mihai eminescu istorie, mihai eminescu istoric, mihai eminescu istoria

Memento mori de Mihai Eminescu

In episoade diferite ca intindere sunt evidentiate succesiv Babilonul, Egiptul, biblica Palestina, Grecia si Roma Antica, Dacia mitica, si in sfarsit Franta Revolutiei si a Imperiului napoleonian. Episodul Babilonului este un prilej de a sugera motivul soartei schimbatoare ("fortuna labilis"). Eminescu dovedeste o cultura extraordinara pentru 22 de ani (mitlologie si istorie universala) si o mare capacitate de a exprima artistic, intr-o limba extrem de nuantata, aceste realitati.
Din intregul poem "Memento mori" episodul egiptean este singurul publicat de Eminescu insusi ("Egipetul"). Fragmentul dedicat magiei faraonului insetat de cunoastere isi gaseste dezvoltarea in nuvela fanatstica neterminata "Avatarii faraonului Tlŕ"

Alte referate despre: memento mori de mihai eminescu, memento mori de mihai eminescu comentariu, comentariu memento mori de mihai eminescu

La steaua de Mihai Eminescu

La steaua de Mihai Eminescu - Comparatia alegorica a sentimentului de dragoste cu un fenomen ale mecanicii cosmice produce nostalgia contemplarii spatiilor stelare “ La steaua care a rasarit /E-o cale atit de lunga/Ca mii de ani i-au trebuit/ Luminii san e ajunga. Poetul figureaza marile translatii din spatiu cosmic, in contaratimp cu perceptia umana limitata. Care poate intelege numai consecintele vizibile, nu cauzalitatea deplina a fenomenelor, inclusive ale trairilor umane “Poate de mult s-a stins in drum/In departari albastre/ Dar raza ei abia acum / Lucii vederii noastre”.

Alte referate despre: la steaua de mihai eminescu comentariu, la steaua de mihai eminescu, la steaua de mihai eminescu-rezumat

Mihai Eminescu - Portret liric si romantismul eminescian - Bacalaureat

-> incompatibilitatea cuplului din „Luceafărul” este dată de schema filozofiei lui Platon (Hyperion „din forma cea dintâi”, nu poate înţelege iubirea decât în frumos şi bine, în timp ce Cătălina „chip de lut” înţelege iubirea senzorial)

Alte referate despre: portretul liric shi romantismul eminescian, mihai eminescu text liric eminescian, variante bacalaureat mihai eminescu opera lirica

Floarea albastra de Mihai Eminescu - comentariu

Floarea albastra de Mihai Eminescu - De-a lungul vieţii , Eminescu a scris poezii filozofice precum „Luceafărul”, „Scrisoarea I”, poezii de inspiraţie folclorică sau mitologică „Revedere”, poezii ce au ca temă natura-„Sara pe deal”, „Lacul”, sau iubirea- „Floarea albastră”.

Alte referate despre: comentariu floare albastra de mihai eminescu, floare albastra de mihai eminescu comentariu, floare albastra de mihai eminescu

Calin file din poveste de Mihai Eminescu

Sunt sunt folosite doua metafore unica in literatura noastra (''cuibar rotind pe ape''si ''bulagari fluizi'')care ne sugeraza stralucirea si faramecul noptii.Stralucirea noptii,care a cuprins padurea este amplificata de imaginea lunii care ''zace''. Verbul "zace"are sensul de intensitatea luminozitatii lunii,care mareste misterul cadrului naturii.Luna este simbolul iubiri si al farmecului.

Totul este invaluit de miresma florilor ce dau vazduhului calitatea de "tamaiet".Cdrul natural este paradisiac si este relizat prin acumularea de imagini vizuale ,auditiuve si olfacive care poarta amprenta genuluio eminescian. Patrea a doua a poemului ne prezinta imagine nunti imparatesti .

Alte referate despre: calin file din poveste de mihai eminescu, rezumat calin file din poveste de mihai eminescu, comentariu calin file din poveste de mihai eminescu

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu se deosebeşte de toţi scriitorii vremii sale şi prin aceea că opera lui întreagă n-are nici în cea mai slabă măsură şi supt nici un raport caracterul local, provincial, ci numai caracterul general românesc. E cel dintîi scriitor roman care scrie către toţi românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor.r.

Alte referate despre: lacul mihai eminescu, luceafarul de mihai eminescu comentariu, date despre mihai eminescu
Referate afisate : 14
Medie note: 7.99 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles