Pictori impresionisti francezi

Pictori impresionisti

Observarea si interpretarea anatomiei si psihologiei umane, a naturii si societatii de catre pictori, pasiunea studiului si cercetari experimantale, precum si introducerea unor noi principii morfologice de catre acestia, au servit crearii unor conceptii estetice unitare si puternic originale.

In aceasta pictura, ceea ce ne izbeste astazi este abundenta nudului, mai ales a celui feminin, inteles, pe de o parte ca sa satisfaca gustul obisnuit al publicului, pe de alta parte, ca sa arate ca autorii lui nu au uitat cu totul vechiile precepte ale artei mari. Acest amestec de preferinte contemporane si de canon clasic este la baza celor mai multe din compozitiile mari din aceasta vreme, cu exceptia celor demne de arta marilor decoratori din trecut. Vor aparea deci, pretutindeni, trupuri de femei frumoase, insa asa cum era inteleasa frumusetea in aceasta vreme, in atitudini copiate, mai mult sau mai putin, dupa operele celebre ale maestrilor din trecut.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 16kb
Downloads: 11
Materia: Arte plastice

Camille Pissaro

La varsta de 12 ani, Pissarro este trimis la o scoala din Franta. Timp de cinci ani va locui in Passy, in apropierea Parisului. Timpul liber si-l petrece adesea la muzeul Luvru; de atunci devine vizibila inclinatia lui spre desen. Intors pe insula natala, se intalneste cu Fritz Melbye, peisagist danez, in compania caruia Pissarro picteaza primele sale tablouri.

Alte referate despre: camille pissaro, camille pissarro, camille saint saens

Claude Monet - viata si opera (cu ilustratii)

Alături de marii pictori Pissaro, Renoir şi Sisley, Monet este unul din reprezentanţii cei mai importanţi ai impresionismului. Impresionismul este acel curent artistic care a revoluţionat pictura secolului XIX. Claude Monet a trezit admiraţia contemporanilor săi prin utilizarea de culori luminoase, precum şi cu peisajele sale, în care a transpus pe pânză vibraţia. El este întemeietorul impresionismului. În acest curent imaginea este pulverizată; unii critici de artă spun că este pictat aerul.

Alte referate despre: claude monet viata, viata lui claude monet, viata si opera lui claude monet

Francis Bacon

Referat despre Francis Bacon
Francis Bacon (28 octombrie 1909, Dublin - 28 aprilie 1992, Madrid) a fost un pictor britanic de origine irlandeză, unul din cei mai importanţi pictori ai secolului al XX-lea. În opera lui, realizată pe suprafeţe mari, este tematizată în special suferinţa corpului omenesc, deformat de violenţa vieţii de fiecare zi, într-o existenţă lipsită de sens şi de posibilitate eliberatoare.

Alte referate despre: francis bacon referat, francis bacon, francis bacon despre invatatura

Impresionismul

Impresionismul a aparut la Paris in deceniul 7 al secolului XIX (aproximativ 1867) ca o arta noua, in care un grup de artisti (pictori, apoi sculptori si gravori si, mai tarziu, muzicieni) impartaseau tehnici si abordari similare in exprimarea realitatii asa cum aparea ea simturilor si sensibilitatii lor. Lucrarile pictorilor redau impresia artistului despre lumea inconjuratoare cu ajutorul culorii si a luminii create prin culoare.

Alte referate despre: impresionismul, impresionismul in muzica, impresionismul muzical

Istoria artelor

In 1741 Boucher este angajat sa cocaboreze la decorarea palatului regelui Ludovic XV de la Choisy, pentru care picteaza cincisprezece compozitii si este rasplatit cu o renta pe viata in valoare de 400 lire, care va creste dupa doi ani la 600lire.

Distractia preferata a curtilor regale din epoca fiind teatrul, Boucher ajunge sa se indeletniceasca si cu scenografia, fiind in scurta vreme considerat unul dintre cei mai talentati proiectanti de decoruri teatrale. Va crea vreme de multi ani decoruri pentru teatru, opera si balet. In anul 1748 incepe sa lucreze pentru marchiza de Pampadour – favorita regelui. In scurta vreme, aceasta se erijeaza in protectoarea artistului, si ii obtine locuinta la Louvre si nenumarate comenzi:doua proiecte mari pentru goblenuri, decorarea plafonului Consiliului de Administratie , decorarea apartamentelor sale de la Bellevue si Crecy, proiecte de tapiserie , desene de motive ornamentale pe bibeloiri de portelan neemailate produse de ...

Alte referate despre: istoria artelor plastice, istoria artelor, referat istoria artelor

Renasterea artistica

Arhitectura civila urbana este reprezentata de constructia unor vile si palate ( Medici si Strozzi , Florenta ; Luvru , Paris ) , castele (Blois ), cladiri municipale ( Palatul Dogilor si Turnul Orologiului , Venetia , halele din Ypres ) si pietele publice ( Piata Capitoliului din Roma ).

Alte referate despre: renasterea artistica, renasterea artistica referat, renasterea artistica in italia

Simboluri crestine in arta renascentista

Prin aceasta pictorul umanizeaza binele si raul reprezentat de Iisus, respectiv de personajele ce il inconjoara. Centrul de interes al picturii il constituie chipul lui Iisus in jurul caruia pare sa orbiteze toata actiunea care se desfasoara pe un singur plan. Cele mai evidente contraste sunt cel clar-obscur si cel cald-rece distribuite pe toata suprafata tabloului. Din aceasta opera reiese simbolul crucii ca povara dusa de Iisus.

Alte referate despre: simboluri crestine in arta renascentinarenascentina, simboluri crestine in arta renascentina, simboluri artistice crestine in arta contemporana

Impresionismul si expresionismul muzical

De noile directii si tendinte ale picturii si literaturii franceze de la sfarsitul secolului al XIX-lea nu au fost straini nici muzicienii. Aici, lupta se dadea, in principal, impotriva influentei covarsitoare a wagnerismului.

Alte referate despre: impresionismul si expresionismul muzical, impresionismul si expresionismul muzical wikipedia, poemul simfonic expresionismul muzical impresionismul muzical

Renaissance and Impressionism

The Renaissance is usualy defined as the rebirth of painting and literature inspired by classical models,especially those of ancient Greece.The Renaissance lasted from the fifteenth to the sixteenth century and its centre was Italy.The great artists of the period, who. Include Michelangelo,Leonardo and Botticelli, were able to paint nature and people with great accuracy.

Alte referate despre: italian renaissance tapestry of cupid and psyche, original cast of romeo and juliet during the renaissance 1602, happiness is the biggest achievement and wealth

Regimul politic al Canadei

Cu timpul, caracteristicile francofone ale populaTiei respective s-au consolidat in pofida ruperii contactelor administrative si culturale ale fostei colonii franceze cu Parisul. Mai mult, ele au generat un sentiment naTional al populaTiei francofone, manifestat nu de puTine ori in chip conservator faTa de sentimentul naTional al colonistilor anglofoni. Aceasta contradicTie intre conservatorismul naTional francez si stapânirea britanica consfinTita printr-un document oficial - Pacea din 1763 - nu a disparut nici in prezent. Din punct de vedere constituTional se impune o precizare: in regiunile colonizate exclusiv de Anglia se aplica, anterior cuceririi din 1760, cutuma constituTionala engleza, in timp ce Quebecul era guvernat in conformitate cu tradiTiile constituTionale franceze, la care se adauga, evident, legislaTia civila a metropolei.

Alte referate despre: regimul politic al canadei, referat despre regimul politic al canadei, regimul politic democratic

Prerafaelitii

Autorul primei lucrari prezentate public a fost Rosetti, in 1849, cu ocazia expozitiei "Free Exhibition" din Londra, cu o lucrare semnata P.R.B. In acelasi an apar noi tablouri, semnate cu aceleasi initiale misterioase, la expozitia Academiei Regale. Dupa o serie de expuneri, initialele sunt descifrate si atacarea "printului picturii" Rafael provoaca scandal. Criticii sunt socati si de abordarea prea realista - dupa parerea lor - a temelor sacre.

Alte referate despre: prerafaelitii

Batalia de la Waterloo

insa nepopularitatea lui Ludovic al XVIII ii instabilitatea economica ii sociala a Frantei l-au motivat sa se intoarca la Paris in martie 1815. La scurt timp dupa aceea aliatii au declarat inca o data razboi Frantei. infrangerea finala a lui Napoleon la Waterloo a marcat ultima tentativa de putere a imparatului, aia-numita “perioada de 100 de zile” ii ultimul capitol al remarcabilei sale cariere.

Alte referate despre: batalia de la waterloo, batalia de la waterloo referat, imagini batalia de la waterloo

Renasterea in pictura

Artistii renascentisti sunt preocupati de modelele antice pagane . Ei incearca sa dezvolte stilurile in care au fost create operele antice redescoperite acum.

Alte referate despre: renasterea in pictura, renasterea artistica pictura, renasterea in pictura si sculptura

Agricultura si cresterea animalelor

Agricultura si cresterea animalelor - Inca de la începutul anilor 1500, aventurierii portughezi si spanioli, urmaţi de britanici, olandezi, francezi si germani, au început colonizarea suprafeţelor vaste situate la tropice. In Europa a crescut mult cererea pentru produsele care proveneau doar din regiunile tropicale sau sub-tropicale, printre care condimentele si băuturile.

Alte referate despre: agricultura si cresterea animalelor, agricultura si cresterea animalelor in zonele subtropicale, biodiversitatea culturala agricultura si cresterea animalelor

SNR Rulmenti

Pe de alta parte, in Bulgaria, SNR vinde cel mai mul rulmenti pentru roti, in timp ce partea de rulmenti pentru distributie reprezinta mai putin de un sfert din totalul vanzarilor. "Pietele din Europa de este sunt din ce in ce mai asemanatoare cu cele din vest, datorita brandurilor care vin din Germania, Franta, Japonia sau Italia.

Alte referate despre: rulmenti referat, referat rulmenti, rulmenti

Management - metode de organizare

Compartimentul sau departamentul reprezinta al doilea pas in structura organizatiei. Cu ajutorul formarii acestuia se pot grupa posturile si date in supervizarea unui manager. La randul lor si compartimentele se impart in functionale si operationale.

Alte referate despre: management metode de organizare, management - metode de organizare, management - metode de organizare 3x puncte
Referate afisate : 17
Medie note: 8.21 / 10
Referate noi adaugate la Arte plastice
5 Rubens
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2018 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2018 Evaluare Nationala 2018 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Am inteles