Piramidele din egipt

Marea piramida de la Giseh

Piramidele din Egipt au fost întodeauna, încă de la început, trecute printre Cele Şapte Minuni ale Lumii Antice, însă de fapt Marea Piramidă de la Giseh a fost în centrul atenţiei şi în fruntea listei. Este singura din Cele Şapte Minuni care mai există încă într-o formă aproape complectă şi uşor de recunoscut, ea fiind şi cea mai veche. Construită pentru faraonul Keops, din dinastia a-IV-a, în jurul anului 2560 î.e.n. piramida reprezintă cea mai înaltă realizare a constucţilor de piramide din Regatul Vechi al Egiptului.
În mod curios în ciuda dimensiunilor şi a importanţei Marii Piramide, a ajuns la noi o singură reprezentare completă a creatorului ei, Keops. Este vorba despre o minusculă statuietă din fildeş a faraonului, găsită în 1993, de către Petrie, în fundaţile templului închinat zeului Osiris de la Abydos. Faraonul este aşezat ţinând în mâna dreaptă un îmblăciu, şi purtând Coroana Roşie a Egiptului de Jos. În faţa tronului ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 16kb
Downloads: 17
Materia: Geografie

Egipt

Egipt.Valea şi Delta Nilului au favorizat dezvoltarea civilizaţiei egiptene, de aceea marele Herodot a numit Egiptul, pe bună dreptate, un „dar al Nilului”.

În Egipt a luat naştere a doua mare cultură a istoriei, apărând cu câteva secole după ce s-a constituit civilizaţia sumeriană în Mesopotamia, acesta având o influenţă foarte mare asupra dezvoltării civilizaţiei egiptene la începuturile ei. Deşi Mesopotamia era deschisă oamenilor şi ideilor noi, Egiptul era caracterizat de o anumită izolare.

Alte referate despre: egiptul antic, egiptul antic referat, zeii egipteni

Egipt

Egiptul se afla in partea nord-estica a continentului african, pe tarmurile a doua mari.Suprafata totala a tarii este de aproximativ 1.002.000 kmp, mai mult de 90% din aceasta suprafata fiind desert. Unitatile geografice majore din tara sunt: Desertul Vestic sau Desertul Libian la vest de Nil, o fasie estica a Saharei, Desertul Estic sau Desertul Arab la est de Nil, Peninsula Sinai care este pe suprafata Asiei Mici si Delta Nilului, care reprezinta majoritatea suprafetei arabile din tara.Intreaga istorie si economie a tarii au fost definite de unul dintre cele mai lungi fluvii din lume, Nilul, care strabate Egiptul de la sud la nord pe o distanta de aproximativ 1200 km, impartind in acest fel suprafata tarii.

Alte referate despre: monarhia egipteana, arta egiptului antic, piramidele egiptene

Marea Mediterana

Fluviul Nil are o lungime de 6.671 km si cu un debit mediu de 2.830 m³/s.Este singurul fluviu care la revarsare nu produce pagube. Nilul se varsa in mare printr- o delta in Alexandria, Egipt. Subdiviziunile Marii Mediterane sunt: marea Adriatica, Ionica, Egee si Tireniana. Intreaga coasta are o lungime de 46.000 km si strabate 22 de tari.

Alte referate despre: marea mediterana, marea mediterana referat, referat marea mediterana

Marea Piramida de la Giseh

Inainte de inceperea propriu- zisa a activitatii era necesar sa fie pregatit terenul – trebuia nivelat si laturile trebuiau sa fie orientate cu multa grija fata de punctele cardinale. In cazul Marii Piramide s-a facut insa o exceptie. In centrul zonei propuse pentru constructie a fost lasata o portiune de roca nedislocata.

Alte referate despre: marea piramida de la giseh, poze cu marea piramida din giseh, marea piramida giseh

Cele sapte minuni ale lumii antice

Este deci extrem de greu pentru noi astazi sa impartasim emotia care ii facea pe oameni sa se minuneze in antichitate. Fiecare capitol din aceasta carte descrie una din Cele Sapte Minuni ale Lumii Antice si priveste, in afara de monumentele in sine, la oamenii care le-au conceput si le-au construit, avand viziunea de a crea ceva de care lumea sa se poata minuna.

Alte referate despre: cele sapte minuni ale lumii antice, cele sapte minuni ale lumii antice referat, referat cele sapte minuni ale lumii antice

Piramidele

Piramida cea mare de la Gizeh, una dintre operele de arhitectura cele
mai vechi - care a impresionat de-a lungul timpurilor si impresioneaza
inca prin dimensiunile ei si prin imensulvolum construit din piatra -
poate fi considerata pe drept, cel mai caracteristic monument al
Egiptului antic. Cu toate ca, in decursul veacurilor, a fost in
repetate randuri analizate si studiate, dezvaluind cercetatorilor date
si aspecte noi

Alte referate despre: piramidele, piramidele din egipt, piramidele din egipt referat

Cele 7 minuni ale lumii

Gradinile suspendate ale Samiramidei .
Ele apartineau reginei Samiramida, sotia regelui Habucodonosor.
Descrierea facuta de Diodor ne prezinta Gradinile suspendate astfel
au forma patrata in trepte sau de amfiteatru
terasele au sol artificial, plin cu arbori de toate speciile ce aminteau reginei de tara ei

Alte referate despre: cele minuni a lumii antice, cele minuni ale lumii antice, cele minuni ale lumii

Epoca piramidelor

Primul rege al noului stat egiptean a fost legendarul Menes . Viata acestui prim conducator al Primei Dinastii , care a trait in jur de 3100 i.h. , este invaluita in mister si el este asemanat de unii istorici prin Na’rmer . Menes a fost conducator timp de multi ani pana la primii constructori ai marilor piramide din Dinastia a IV – a ( aprox . 2613-2494 i.h.), dar aceast perioada a marcat inceputul civilizatiei egiptene.

Alte referate despre: filme artistice in epoca piramidelor, coliziune in epoca piramidelor, epoca piramidelor

Ramses 2, Kheops si Micherinos

Khufu,sau in limba graca , Kheops, a fost un mare rege egiptean, a domnit intre 2551-2526 I.Hr. Khufu a fost cel de-al doilea rege al a 4-ei dinastii, cunoscuta si sub numele de dinastia Memphite. Lucurl cel mai imrotant pe care Khufu l-a facut in timpul domniei lui a fost construirea Marii Piramide, la Giza/Gizeh, langa Cairo. Acest monument colosal a devenit una dintre cele Sapte Minuni ale lumii ( fiind si singura care mai exista din cele 7) si ramane una din cele mai notabile strucutri din istoria arhitecturii. In 1954 barca funerala a lui Khufu (lunga de 38metri) a fost descoperita langa Marea Piramida.

Alte referate despre: piramida lui kheops, ramses, ramses al 2 lea

Fuga israelitilor din Egipt

Sunt ,desigur,simple ipoteze, dar ele gasesc un argument deloc neglijabil in insusi textul biblic: in decursul exilului sau, Moise a trait multa vreme in Peninsula Sinai,printre madianiti, o populatie nomada de la care a invatat cum sa supravietuiasca in conditiile aspre ale desertului de piatra si nisip – o experienta pe care avea sa o foloseasca din plin in timp ce-si conducea poporul catre “Tara Fagaduintei”.

Alte referate despre: fuga israelitilor din egipt, fuga evreilor din egipt, plecarea israelitilor din egipt harta

Piramidele si Templele In Egiptul Antic

Baza pătrată a celei dintâi piramide (care ocupă o suprafaţă de mai bine de 5 ha) avea latura de 237,50 m si înşţimea de 147 m (azi 138 m), terminată cu o platforma de 6 m2, 2.300.000 blocuri de calcar gălbui dispuse în 220 de rânduri, erau acoperite cu lespezi de calcar fin alb. Singura intrare în piramidă se află pe latura nordică, la o înălţime de 16,5 m. în interior a fost construit una devărat sistem de coridoare, galerii, canale de ventilaţie etc., totalizând câteva sute de metri în lungime (galeria cea mai lungă este de 47 metri cu o înălţime de 8,5 metri).

Alte referate despre: piramidele si templele in egiptul antic, referat piramidele si templele in egiptul antic, piramidele egiptului antic

Descoperiri arheologice in Egipt

In 1906 un arheolog german a descoperit o editie a memoriilor lui ahiqar si s-a dus in insula elephantine care este astazi parte a orasuluiaswan in s egiptului pentru a continua descoperirile arheologige. El a observat ca multe din proverbele lui se aseamana cu pildele lui solomon.

Alte referate despre: descoperiri arheologice in egipt, descoperiri arheologice din egipt, imagini cu descoperiri arheologice din egipt

Piramidele egiptene

Arta egipteană impresionează în primul rând prin surprinzătoarea modernitate. Îl impresionează mai puţin pe contemplatorul cu preferinţe pentru estetica barocă, romanică sau realistă; în schimb îl va entuziasma pe devotatul artei clasice.

Alte referate despre: piramidele egiptene referat, referat piramidele egiptene, despre piramidele egiptene

Egipt

Cele mai apreciate piese ale colectiei sunt comorile gasite in mormantul lui Tutankhamon si cele 12 mumii expuse in boxe in vid. Dat fiind faptul ca muzeul are foarte multe de oferit va recomandam sa-l explorati cel putin timp de doua zile.

Alte referate despre: zei egipteni, egipt, zeii egiptului

Dumnezeu in conceptia filozofilor

In lumea vizibila, soarele face ca lucrurile sa fie laminate, si deci vazute. In lume inteligibililui, suprasensibila, idea Binelui este deasupra tuturor celorlalte idei. Asa cum spune Platon, Binele este “pricina pentru tot ce-I drept si frumos; ea zamisleste in domeniul vizibil lumina pe domnul acesteia, iar in domeniul inteligibil chiar ca domneste, producand adevar si intelect”.

Alte referate despre: dumnezeu in conceptia filozofilor, dumnezeu in conceptia lui mircea eliade, dumnezeu in conceptia lui mircea aliade

Lista cronologica a principalelor descoperiri astronomice

3000 i.e.n.: Primele scrieri astronomice din Egipt, Babilon in China.
2697 i.e.n.: Cea mai veche scriere despre o eclipsa de soare in China.
2500 i.e.n.: Se stabileste calendarul solar la egipteni.
2315-2287 i.e.n.: Primele relatari despre aparitia cometelor, in China.
1100 i.e.n.: Se determina inclinarea ecuatorului pe ecliptica de catre astronomul chinez Ciu Kong.

Sec. VII-VI i.e.n.: Se stabileste perioada SAROS, de repetare a eclipselor.
585 i.e.n. 28 mai: O eclipsa de Soare in Asia Mica, prezisa de Tales.
535 i.e.n.: Apare idea sfericitatii Pamantului (Pitagora)
466 i.e.n.: Prima observare a cometei Halley in China.
433 i.e.n.: Stabilirea ciclului de 19 ani a fazelor lunare (Meton).


Sec. IV i.e.n.: Eudos din Cnidos emite sistemul sferelor omocentrice. Heraclit din Pont sustine rotatia Pamantului in jurul axei.
360 i.e.n.: Apare lucrarea “Despre cer” a lui Aristotel, ...

Alte referate despre: lista cronologica a principalelor descoperiri astronomice, 3 lista cronologica a principalelor descoperiri astronomice, lista cronologica a principalelor descoperiri i fizica
Referate afisate : 17
Medie note: 8.47 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.