Planeta in transformarea

Planeta celor doi sori

Horia Arama(nascut in 1930)scriitor contemporar,poet si prozator si-a inceput activitatea literara cu poezie pentru copii si s-a afirmat ulterior ca autor de literatura SF prin volumele,,Moartea pasari sageata'' , Dincolo de paradis , Cosmonautul cel trist.Povestirea ,,Planeta celor doi sori'' a fost publicata in almanahul ,,Anticipatia'' in anul 1986 si apartin literaturi SF deoarece subiectul vizeaza viata pe o alta planeta decat Terra.Ahra este o planeta guvernata de un soare diurn si altul nocturn.Situata la un capat de galaxie este o planeta ciudata,iar locuitori ei duc o viata dubla aflata sub influenta celor doi sori

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 12kb
Downloads: 3269
Materia: Romana

Planeta celor doi sori de Horia Arama

Fiind un pământean, el înregistrează cu emoţie tot ceea ce se petrece în jurul său, implisându-se afectiv şi simţind la sfârşit nostelgia despărţirii (“Am simţit atunci dulcea durere a nostalgiei după viaţa lor imposibilă, incomodă, fără sens, dar şi fără pereche.”) El este caracterizat în mod indirect de către Riluri, care spune că este “un rătăcitor perpetuu, izolat, serios şi puţin suficient, un bezmetic în căutare de fantome”.

Alte referate despre: rezumat planeta celor doi sori de horia arama, planeta celor doi sori de horia arama, planeta celor doi sori de horia arama rezumat

Planeta celor doi sori de Horia Arama - rezumat

El mai descrie cum brusc,in cateva ore,orasul devenise ca un carnaval.Pleca din camera sa de hotel sa rataceasca prin oras pana cand la un monent dat o zareste pe Riluri care nu putea fi descrisa mai bine decat ca dansa.Uimit ca reusise sa gaseasca hotelul fiind surd,orb si anesteziat ce se potrivea mai bine era somnul.

Alte referate despre: planeta celor doi sori de horia arama - rezumat, momentele subiectului din planeta celor doi sori de horia arama, momente ale subiectului-planeta celor doi sori de horia arama

Calatoria

Romanul consemneaza aventurile prin care trece in cursul unei calatorii, echipajul goeletei romanesti „Speranta” comandata de Anton Lupan.Echipajul, alcatuit din cativa membri- capitanul Anton
Lupan,Gherasim,Ieremia,Haramb,Cristea Busuioc,Ismail,Mihu si mai tarziu Adnana,parcurge marile si oceanele lemii, pornind de la gurile Dunarii, pentru a ajunge in indepartata Tara de Foc, in cautarea unui prieten pierdut.

Alte referate despre: calatoria, calatoria in timp, calatoria lui magellan

Planeta in transformare

Planeta in transformare - Acum 4500 milioane de ani , Pamantul era o imensa sfera gazoasa. Gazele s-au transformat in minerale. Treptat ,metalele grele , fierul si nichelul, au coborat spre centrul Pamantului. Rocile usoare si mineralele de la suprafata s-au racit si s-au solidificat.Planeta in transformare

Planeta in transformare -Daca am sectiona Pamantul prin centru am vedea cele 3 straturi ale lui: nucleul , la mijloc ; mantaua formata din roca si a carei parte superioara este alcatuita dintr-o roca semifluida numita magma si invelisul exterior, mai dur , numit scoarta. Scoarta este cel mai subtire din cele 3 invelisuri si este alcatuita dintr-o multime de bucati separate , numite placi , care se imbina precum piesele unui mozaic urias .

Alte referate despre: planeta in transformare, geografie cu planeta in transformare, planeta an transformare

Elemente pentru transmiterea si transformarea miscarii

Condiţia de funcţionare : Mf 12 Mt (Mt – momentul de torsiune ce trebuie transmis, Mf – momentul de frecare) sau
Mf 12 =kaMt(II.3)
unde ka = coeficientul de siguranţă la alunecare (ka = 1,05…1,2).

Alte referate despre: elemente pentru transmiterea si transformarea miscarii, referat despre elemente pentru transmiterea si transformarea miscarii, transmiterea si transformarea miscarii in sistemele tehnice

Planeta Venus

Planeta Venus - Cu toate ca planeta Venus este cu putin mai mica fata de planeta noastra Pamant nu ar fi un loc foarte frumos de locuit.Este mult mai fierbinte pe Venus (temperatura medie de 480 grade C ) comparativ cu Mercur care este mai aproape de Soare.Asta datorita straturilor de nori albi si grosi care opresc caldura sa iasa.

Alte referate despre: planeta venus, planeta venus referat, compunere despre jungla de pe planeta venus

Planeta Saturn

Planeta Saturn - Isi trage denumirea de la zeul secerisului la romani: Planeta Saturn; - din cele 5 planete din antichitate Saturn a fost cunoscutã ultima; - are o miscare înceatã de 30 de ani in jurul Soarelui;- la o distantã de 2 ori mai mare de Pãmânt decât Jupiter;Planeta Saturn

Alte referate despre: planeta saturn, planeta saturn referat, referat planeta saturn

Planeta Neptun

Pete intunecate
S-au dezvoltat cateva pete întunecate pe Neptun. Cea mai mare, cam de marimea Pamantului, numita Marea Pata Intunecata, comparabila cu o furtuna uriasa, ca Marea Pata Rosie de pe Jupiter. Marea Pata Intunecata a fost vazuta pentru prima data în 1989 de sonda Voyeger 2. In anii 1990 însa, Telescopul Spatial Hubble nu a gasit-o. Nimeni nu cunoaste motivul disparitiei Marii Pete Intunecate si nici daca va reaparea.

Alte referate despre: planeta neptun, informatii despre planeta neptun, despre planeta neptun

Planeta Pluto

Oamenii de ştiinţa cred că odată cu îndepărtarea planetei Pluto de Soare, atmosfera ar putea ingheţa şi deveni solidă, şi ulterior cădea pe suprafaţa planetei. NASA plănuieşte să trimită o sondă , Pluton Express, sa studiez atmosfera înainte de îngheţare. Poate va fi lansată in secolul XX I

Alte referate despre: planeta pluto, planeta pluto referat, planeta pluton

Planeta Pluto

In cea mai mare perioada, Pluto este cea mai îndepartata planeta de
Soare. În traseul sau orbitar de 249 de ani, timp de 20 de ani este
mai aproape de Soare decât Neptun. Orbita planetei se intersecteaza cu
cea a planetei Neptun, si din 1979 pâna în 1999, a intersectat orbita
planetei Neptun si a devenit din nou cea mai îndepartata din sistemul
nostru solar si va ramâne asa pentru inca 228 de ani.

Alte referate despre: despre planeta pluto, informatii despre planeta pluto, referat planeta pluto

Planeta Marte

Scutul vulcanic,Olympus Mons(Muntele Olimpus), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Acest munte are 25 km înălţime şi o bază de 600 km în diametru. În aceeaşi regiune cu el se află alţi trei vulcani, numiţi Arsia Mons (17 km inaltime), Pavonis Mons (14 km inaltime) şi Ascraeus Mons (18 km inaltime), şi cel mai mare canion,Valles Marineris, lung de 4000 km şi adânc de 7 km.

Alte referate despre: planeta marte, planeta marte referat, referat despre planeta marte

Bioenergetica proceselor metabolice

2.Compusii simpli formati sunt asimilati prin transferul lor in interiorul celulei unde are loc prelucrarea pe diferite cai catabolice in compusi intermediari. Aceasta transformare este specifica si se caracterizeaza prin aceea ca produsii simpli sunt foarte diversificati. In urma transformarilor enzimatice din acesti produsi rezulta piruvat sau acetil coenzima A, produsi intermediari intalniti la marea majoritate a microorganismelor.

Alte referate despre: biochimia proceselor metabolice, caractere generale ale proceselor metabolice, reglarea proceselor metabolice
Referate afisate : 13
Medie note: 8.07 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles