Politica regionala a uniunii europene continut si evolutie

Politica Regionala a U.E. - continut si evolutie

Cu toate că Tratatul de la Roma recunoaşte, în preambul, importanţa problemelor regionale şi fixează obiectivul ″unei dezvoltări armonioase prin reducerea decalajului între diferitele regiuni şi a rămânerii în urmă a celor mai puţin favorizate″, el nu prevede o politică regională.

Abia Actul Unic European, intră în vigoare la 1 iulie 1987,care a introdus în tratat titlul intitulat ″Coeziunea economică şi socială″, a furnizat o bază instituţională dezvoltării unei politici regionale. Până în 1975 (anul în care s-a creat un fond structural special-Fondul European de Dezvoltare Regională-F.E.D.E.R.), Comunitatea nu a jucat un rol activ în acest domeniu. Putem spune deci, că punerea în practică a unei adevărate politici comunitare regionale este destul de recentă.

Construcţia europeană are ca efect crearea unui ansamblu de state care întreţin legături economice strânse şi rezolvă împreună problemele de interes comun. Totuşi, ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 14kb
Downloads: 5894
Materia: Stiinte Politice

Regimul politic - comparatie Portugalia si Belgia

Actualul sistem constitutional portughez este, si el, rezultatul unui porces de tranzitie de la un regim politic dictatorial (fascist) la o societate civilabazatape principiile fundamentale ale democratiei constitutionale occidentale si ale statului de drept.
Portugalia, condusadictatorial de catre Antonio de Oliveira Salazar, din 1932 pânala retragerea sa, în 1968, a reusit, dupacel de al doilea razboi mondial, sa îsi mentinastructurile si principiile totalitare de guvernare si sale impunatimp de trei decenii celor guvernati. Chiar mai mult, Portugalia a
facut parte, alaturi de Spania, din comunitatea politicasi economicaa statelor occidentale democratice, unde a fost membru cu drepturi depline.

Alte referate despre: regimul politic - comparatie portugalia si belgia2x puncte, regimul politic - comparatie portugalia si belgia, regimul politic-comparatie portugalia si belgia

Politica regionala a UE

Astfel, coeziunea economică şi socială nu numai că este prezentă la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, dar importanţa sa este reflectată prin crearea unui fond omonim (Fondul de coeziune) ce sprijină grăbirea procesului de convergenţă şi atingere a nivelelor medii de dezvoltare ale UE, a patru state membre mai puţin dezvoltate: Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda. Principiul subsidiarităţii - care reprezintă gradul crescut de implicare a statelor membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor comunitare- este prezent şi la nivelul altor politici.

Alte referate despre: politica regionala, politica regionala a uniunii europene, politica regionala a ue

Transpunerea in Romania a normelor Uniunii Europene in domeniul impozitarii indirecte - TVA si accize

Daca aceasta distinctie exista chiar si pentru bunuri de capital identice, autoritatea vamala nu poate stabili usor sub care lege opereaza importatorul. Inspectorii fiscali trebuie sa se asigure ca nu s-au emis solicitari frauduloase pentru un echipament exceptat de la plata TVA si folosit totodata pentru o amânare de la plata TVA. În practica celor mai multe tari, toate bunurile importate sunt supuse TVA, inclusiv inputurile pentru productie si bunurile de capital.

Alte referate despre: transpunerea in romania a normelor uniunii europene, aplicarea normelor uniunii europene in romania, romania si bugetul uniunii europene

Politica externa si de Securitate comuna a Uniunii Europene

Tot in accepţiunea grupului de la Copenhaga accepţiunea Grupului de la Copenhaga, regiunile(comunităţile) de securitate au următoarele caracteristici , oglindite perfect de construcţia europeană: au în componenţă două sau mai multe state; aceste state constituie o grupare geografică coerentă; relaţia între statele respective este marcată de interdependenţă din punctul de vedere al securităţii, în sens pozitiv sau negativ, dar care este oricum în mod semnificativ mai puternică între statele respective decât cea dintre ele şi alte entităţi din afara comunităţii; modelul securităţii interdependente trebuie să fie profund şi durabil.

Alte referate despre: politica externa si de securitate comuna a uniunii europene, politica externa si de securitate comuna a uniunii europene referat, politica externa si de securitate comuna a uniunii europene 2010

Cadrul constitutional al Uniunii

Cadrul constitutional al Uniunii
Conferinţa Interguvernamentală din decembrie 2000 are meritul de a finaliza formarea Tratatului adoptat la reuniunea Consiliului European de la Nisa (9-11 decembrie 2000) şi semnat de guvernele statelor membre la 26 februarie 2011.
Cadrul constitutional al Uniunii

Alte referate despre: cadrul institutional al uniunii europene, principii constitutionale ale uniunii europene, sistemul constitutional al uniunii europene

Uniunea Europeana - componenta

Uniunea Europeana - componenta
Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate, altele au durat mii de ani şi au fost însoţite de porogrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat în timpul aşa-numitei Pax Romana, în cadrul Imperiului Roman. Una dintre primele propuneri pentru o unificare pacifică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851.

Alte referate despre: uniunea europeana componenta, componenta uniunea europeana, uniunea europeana

Uniunea Europeana

Uniunea Europeana
UE ar fi trebuit de fapt sa fie cunoscuta drept “Comunitatiile Europene”.la plural. Ea a început sub forma a trei organizaţii distincte, dar totuşi înrudite intre ele “Comunitatea Europeana A Cărbunelui si Otelului (European Coal And Steal Community sau ECSC/CECO), Comunitatea Europena a Energiei Atomice (Euratom) si Comunitatea Economica Europena (CEE numita si Piaţa Comuna). ln practica.institutiile si politica acestora au devenit tot mai greu de distins, proces confirmat de amendamentele successive aduse tratatului.

Alte referate despre: uniunea europeana referat, romania si uniunea europeana, referat uniunea europeana

Piata capitalurilor

Piata capitalurilor
Ne referim la titlurile de valoare (titlurile mobiliare) cunoscute în teoria şi practica economică sub numele de acţiuni şi obligaţiuni.
Acţiunile şi obligaţiunile au aparut în viaţa economică şi au început să domine piaţa aşa cum societăţile mari şi foarte mari sunt cele constituite sub forma juridică de “societăţi de capital”. Chiar dacă în procesul dezvoltării economico-sociale şi societăţile de tip “I.M.M.” create sub aspectul formei juridice sub forma unor societăţi “de persoane” şi “mixte” este de subliniat faptul că forţa economică, tehnică, financiară, de cercetare-dezvoltare aparţine “societăţilor de capital” în care unitatea divizionară a capitalului este “acţiunea” iar posesorul ei “acţionarul”.

Alte referate despre: piata capitalurilor, piata capitalurilor referat, referat piata capitalurilor

Parlamentul european

Dupa Amsterdam, noi domenii au intrat in sfera co-deciziei: masuri de motivare a ocuparii fortei de munca, politica sociala, cooperare a vamilor, statistica, combaterea fraudei fata de interesele financiare ale comunitatii, reguli de protectie pentru combaterea discriminarii pe baza de nationalitate, politica de transport, Fondul Social European, pregatirea profesionala, deciziile de implementare a politicii europene de dezvoltare regionala, dezvoltarea cooperarii si altele.

Alte referate despre: parlamentul european, parlamentul european referat, referat parlamentul european

Bugetul Uniunii Europene

Tratatul de la Maastricht a stabilit principiul conform caruia bugetul, fara a prejudicia alte venituri, este finantat integral prin resurse proprii. Resursele proprii se compun din impozite, prime, sume suplimentare, sau compensatorii, un anumit procent din taxa pe valoarea adaugata, un anumit procent din produsul nominal brut al statelor membre, amenzi, penalitati, impozite pe salariile functionarilor comunitari

Alte referate despre: bugetul uniunii europene, bugetul uniunii europene referat, referat bugetul uniunii europene

Impactul extinderii Uniunii Europene asupra procesului de integrare europeana

Având în vedere importanţa covârşitoare a acestor negocieri pentru destinul ţărilor candidate se cer respectate trei condiţii fundamentale:
- transparenţa totală
- cunoaşterea până la detaliu a dosarelor
- profesionalismul negociatorilor

Alte referate despre: impactul extinderii europene asupra procesului de integrare europeana, impactul extinderii uniunii europene asupra dezvoltarii turismului, impactul extinderii ue asupra procesului de integrare europeana

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

De asemenea, în cadrul dreptului comunitar derivat cu privire la drepturile fundamentale, instituţiile comunitare trebuie să ţină seama de dispoziţiile internaţionale în materia drepturilor omului, mai ales de cele prevăzute de CEDO. A existat chiar o iniţiativă a Parlamentului European ca Uniunea să adere la Convenţia amintită, dar Curtea de Justiţie, într-un aviz dat în 1996, a arătat că o asemenea aderare nu este posibilă datorită diferenţelor de sistem dintre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană - UE, ca organizaţii care au la bază metode diferite de cooperare .

Astfel, apar doua tratate despre care amintim mai jos, unul reprezentand drepturile „pozitive” , celalalt reprezentand drepturile „negative” – de a nu face.

Alte referate despre: carta drepturilor fundamentale a uniunii europene, carta drepturilor fundamentale ale uniunii europene, carta drepturilor fundamentale a uniunii europene referat

Constitutia Uniunii Europene

Constitutia Uniunii Europene
În fine, Germania, ca exponent al ţărilor cu populaţie numeroasă, a susţinut că pragurile de 55% din numărul de state şi de 65% din populaţie ar reprezenta un echilibru just între statele mici, mijlocii şi mari, idee susţinută şi de preşedinţia irlandeză a UE. Acest ultim punct de vedere a reuşit să se impună în cele din urmă, fiind inclus în noua Constituţie. Dacă în Spania compromisul a fost acceptat ca fiind „răul cel mai mic”, în Polonia opoziţia a calificat gestul guvernului drept o ruşine naţională, afirmând că premierul Marek Belka ar trebui judecat pentru înaltă trădare, având vina de a fi cedat în acest aspect – cheie.

Alte referate despre: constitutia uniunii europene, constitutia uniunii europene referat, constitutia uniunii europene 2009

Reglementarea cetateniei Uniunii Europene

Reglementarea cetateniei Uniunii Europene
Alte dispozitii relative la cetatenia europeana sunt cuprinse in art. 255 par. 1 din Tratatul CE, care reglementeaza dreptul de acces la documentele institutiilor comunitare ( Consiliu, Comisia, Parlamentul European).Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reglementeaza in Capitolul V intitulat “Cetatenie”- drepturile ce decurg din calitatea de cetatean european si anume:-art. 39 – dreptul de vot si de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European;

Alte referate despre: reglementarea cetateniei uniunii europene, referat reglementarea cetateniei uniunii europene, reglementarea cetateniei europene

Legislatia Uniunii Europene privind politicile sociale si ocuparea fortei de munca

Legislatia Uniunii Europene privind politicile sociale si ocuparea fortei de munca
Prin adoptarea, în 1992, odata cu Tratatul de la Maastricht, a
Protocolului privind politica sociala (anexat Tratatului instituind
Comunitatea Europeana), statele membre si-au exprimat dorinta ca
Uniunea sa continue eforturile în domeniu. Mai mult, conform
protocolului, Uniunea putea "recurge la institutiile, procedurile si
mecanismele prevazute de Tratat în scopul adoptarii actelor si
deciziilor necesare pentru a pune în practica acest acord". În urma
intrarii în vigoare în 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul
privind politica sociala a fost încorporat în Tratatul instituind
Comunitatea Europeana.

Alte referate despre: legislatia uniunii europene privind politicile sociale, referat privind politicile sociale pentru ocuparea fortei de munca, legislatia uniunii europene privind politicile social

Constitutia Uniunii Europene

Acest Tratat poate intra in vigoare doar cand va fi adoptat de fiecare
din tarile semnatare, in conformitate cu procedurile interne de
ratificare ale fiecaruia. Odata ratificata de catre toti semnatarii,
Constitutia Europeana poate intra in vigoare, in principiu, conform
Tratatului, la 1 noiembrie 2006.

Alte referate despre: constitutia uniunii europene de la roma 180702003, constitutia uniunii europene adoptata la roma 18 07 2003, constitutia uniunii europene adoptata la roma

Cadrul general al Constitutiei Uniunii Europene

3. Cadrul general al Constitutiei
"Daca Europa doreste cu adevarat sa incorporeze o viziune a societatii, o viziune a pacii si o antanta a popoarelor, atunci ea are nevoie de o Constitutie proprie" (Valery Giscard d'Estaing - presedintele Conventiei)

Alte referate despre: cadrul general al constitutiei uniunii europene, cadrul general al constitutiei ue, caracteristica generala a institutilor uniunii europene
Referate afisate : 18
Medie note: 8.58 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles