Poluarea cu petrol pe dambovnic 695

Poluarea cu petrol

Poluarea cu substante chimice
Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.

Poluarea cu substante chimice
La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 25kb
Downloads: 22
Materia: Chimie

Apa si petrolul

Petrolul reprezintă un amestec de hidrocarburi rezultat din materie organică acumulată în regiuni marine subsidente în diferite perioade geologice care a suferit o descompunere lentă în condiţii de mare presiune. În istoria omenirii, el a fost cunoscut în regfiunea Golfului Persic încă din mileniile VI – V a.Chr., fiind multă vreme folosit la construcţii, călăfătuirea corăbiilor etc. Abia de la mijlocul secolului XIX-lea s-a trecut treptat la valorificarea lui industrială fiind mai întâi folosit ca lubrefiant, iar apoi în petrochimie. Petrolul este substanţă care prin ardere degajă căldură , este o resursă epuizabilă. Rezervele mondiale de petrol sunt apreciate la circa 134,5 miliarde tone.

Alte referate despre: apa si petrolul rivalitate, apa si petrolul, petrolul in apa

Poluarea mediului

Poluarea mediului
Poluarea atmosferica – dupa definitia Comisiei Europene din 1967 – corespunde prezentei substantelor straine sau unei variatii importante a proprietatilor componentelor aerului, variatie care este susceptibila, tinand cont de cunostintele stiintifice in etapa respectiva, sa provoace un efect nociv, sau o imbolnavire.

Alte referate despre: poluarea mediului inconjurator, poluarea mediului, referat poluarea mediului

Poluarea

În acelasi timp, râurile si pâraiele ofera un traseu convenabil pentru reziduurile industriale lichide. Desi evacuarea deseurilor de către fabrici este strict controlata, este de ajuns un mic accident pentru ca deseurile toxice sa distruga un râu.

Alte referate despre: poluarea aerului, poluarea solului, poluarea

Poluarea mediului

Poluarea mediului
Poluarea apare atunci cand o substanta daunatoare este adaugata mediului inconjurator. Poluarea poate afecta apa aerul si solul. Dioxidul de sulf emanat de centralele de energie electrica cauzeaza ploile acide, care distrug lacurile si vegetatia. Accidentele cu peroliere au poluat oceanele si au distrus viata salbatica si habitatul lor.

Alte referate despre: poluarea mediului referat, poluarea mediului inconjurator referat, referat poluarea mediului inconjurator

Poluarea mediului inconjurator

Poluarea mediului inconjurator
Impotriva poluarii aerului de catre autovehicule se preconizeaza: folosirea turbinelor cu gaz, a unui combustibil combinat (benzina si gaz nepoluant) si extinderea automobilului electric. Se estimeaza ca in mari si oceane, diversate, anual, circa 5 mln. tone de titei, iar o tona se raspândeste pe o suprafata de minimum 12 km2. In aceste conditii, pelicula de hidrocarburi afecteaza procesul de evaporare, având consecinte directe asupra climei, acesta constituind una dintre cauzele majore, care determina seceta in anumite zone.

Alte referate despre: poluarea mediului inconjurator prezentare power point, referat despre poluarea mediului inconjurator, despre poluarea mediului inconjurator

Poluarea cu metale

Carbunele, titeiul si gazele naturale reprezinta surse de energie neregenerabile sau conventionale.Efectele energiei s-au facut simtite datorita cresterii sporite a productiei si consumului de energie, urmate totdeauna de efecte adverse asupra mediului si sanatatii umane.

Alte referate despre: poluarea cu metale grele, poluarea cu metale, poluarea cu metale grele a solului

Poluarea mediului

Poluarea mediului - Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în organism multiple funcţii, fără apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale.

Poluarea mediului - Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)

Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii mai ales social – economice a acestuia.

Privită istoric, ...

Alte referate despre: poluarea mediului ambiant, referat despre poluarea mediului, poluarea mediului imagini

Poluarea atmosferei

De exemplu, ozonul se formează deasupra arealelor urbane prin reacţii dintre poluanţii primari şi componenţii normali ai atmosferei. Monoxidul de carbon şi oxizii de azot sunt principalii poluanţi emişi de arderile de combustibil. Funinginea şi dioxidul de sulf sunt poluanţii primari produşi în principal prin arderile de combustibili fosili în centralele energetice, precum petrolul şi cărbunele.

Alte referate despre: poluarea atmosferei, poluarea atmosferei referat, referat poluarea atmosferei

Poluarea cu substante chimice

Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.

Alte referate despre: poluarea cu substante chimice, poluarea cu substante chimice organice, poluarea cu substante chimice judetul bacau

Poluarea

Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi: efectul de serã, încãlzirea globalã, poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide.

Alte referate despre: poluarea apei, poluarea apei referat, poluarea solului referat

Poluarea orasului Craiova

Poluarea orasului Craiova - Factorii poluanti
Sunt elemente ale mediului inconjurator existenti in mod natural sau introdusi de om ca urmare a activitatii sale

Poluarea orasului Craiova - Clasificare:
- Fizici:zgomotul,radiatii
- Chimici:compusi chimici
- Biologici:de diferite specii de plante si animale

Alte referate despre: poluarea orasului craiova, poluarea in craiova, poluarea orasului ploiesti

Poluarea apei, solului si aerului

In anumite conditii meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol pana la distante apreciabile de locul de producere, fenomen care s-a observat si in tara noastra.De asemenea intre sursele naturale de poluare putem mentiona eruptiile vulcanice, emanatiile de gaze din sol, poluarea produsa de procese naturale de descompunere in sol a substantelor organice, incendiile din paduri, etc.

Alte referate despre: poluarea apei solului si aerului, referat poluarea apei solului si aerului, poluarea apei solului si aerului referat

Poluarea solului

Surse de poluare a solului si modul de dispersie a poluantilor
Sursele principale ale poluarii solurilor sunt :
-aplicarea pe scara larga a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura
-folosirea sistemelor extinse de irigatii
-depozitarea deseurilor solide
-depunerile atmosferice de substante toxice produse ca urmare a activitatilor umane .
Deteriorarea solurilor se realizeaza prin :
-axpansiunea agriculturii
-defrisare si eroziune
-supraexploatarea solurilor

Alte referate despre: referat poluarea solului, referat despre poluarea solului, poluarea solului cu metale grele

Poluarea aerului

In cele din urma, lacurile si padurile contaminate pot ajunge sa fie lipsite de viata. Regiunile care sunt in drumul vantului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa si estul Statelor Unite si Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot sa afecteze si sanatatea umana si obiecte create de oameni; ele dizolva incet statui istorice din piatra si fatade din Roma, Atena si Londra.

Alte referate despre: poluarea aerului referat, referat poluarea aerului, referat despre poluarea aerului

Poluarea apelor

Faptul ca poluarea poate prejudicia turismul este lesne de inteles : rari sunt aceia care nu au intalnit inca o plaja murdara. Si faptul ca ea poate sa fie fatala culturilor de stridii se intelege de la sine. Tot asfel, este usor de inteles ca sanatatea noastra poate fi grav afectata : se stie ca anumite uleiuri deversate in mare contin produse cancerigene.

Probleme grave ridica, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur, care atinge o mare acumulare pe lantul trofic. Ansamblul consecintelor ecologice ce rezulta din poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarma pentru a se pune capat comportamentului iresponsabil al civilizatiei industriale cu privire la calitatea apei.

Controlul poluarii este o problema majora a omenirii.Zone intinse pot deveni in curand de nelocuit si multe plante si animale pot disparea.Opinia publica forteaza in zilele noastre guvernele si intreprinderile sa combata poluarea.

Alte referate despre: poluarea apelor, poluarea apelor oceanice, poluarea apelor referat

Poluarea fonica - masuri si tehnologii de reducere a poluarii fonice

Raportul WHO (World Health Organization) 2000 “Criteriul de sănătate ambientală- Zgomotul comunitar” arată că zgomotul poate avea reacţii adverse producând tulburări de somn, efecte cardiovoasculare, perturbaţii psihice, interferate cu surzenie.

Alte referate despre: poluarea fonica masuri, masuri de reducere a poluarii fonice, tehnologii moderne de reducere a poluarii fonice

Poluarea solului

Formarea stratului de humus reprezintã un proces foarte lent şi de duratã care presupune mai multe etape. Humusul este un component important al solului reprezentat de resturile vegetale şi animale putrezite sintetizat de bacterii şi ciuperci.
Degradarea solului reprezintã îndepartarea stratului de humus sau/şi modificarea acestuia.

Alte referate despre: poluarea solului referat chimie, poluarea solului in republica moldova, poluarea solului cu pesticide
Referate afisate : 18
Medie note: 8.14 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2018 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2018 Evaluare Nationala 2018 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Am inteles