Poporul roman

Poporul roman

Conviţuirea îndelungată a dacilor cu romanii precum şi prelurea unor elemente noi de la populaţiile migratoare au dus la formarea poporului care au ocupat spaţiul dintre Carpaţi, Balcani si Marea Neagră. În timpul domniei lui Mihai Viteazul în anul 1600 mai exact 27 mai s-a realizat pentru prima dată unirea politică a celor trei ţari româneşti cu un singur conducător . Unirea de la 1600 nu a fost de lungă durată căci în 1601 Mihai a fost prins şi asasinat.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 9kb
Downloads: 18
Materia: Istorie

Formarea poporului roman si a limbii romane

FORMAREA POPORULUI ROMÂN ŞI A LIMBII ROMÂNE
În operele autorilor medievali, începând cu cei bizantini (Kekaumenos, sec. XI; Kinnamos, sec. XII) se constata că românii, numiţi de ei vlahi, sunt colonişti romani aduşi de Traian din Italia. Cronicarii medievali maghiari constatau, că vlahii erau "pastorii romanilor", că ei locuiau în Panonia până la venirea hunirlor (sec. V).

Alte referate despre: formarea poporului roman si a limbii romane, formarea poporului roman si al limbii romane, referat formarea poporului roman si a limbii romane

Arhitectura Romana

Arta romana s-a dezvoltat la inceput la Roma, primul oras-stat roman. Cu timpul, aceasta arta a patruns in toata Italia si de acolo, mai departe, in provinciile romane. La formarea artei romane au contribuit si unele elemente locale din provinciile cucerite. Astfel, mai intai Etrucia, in perioada republicana a Romei, apoi Grecia, in epoca ei imperiala, provincii cu traditii cultural artistice puternice, care au influentat mult arta romana.

Alte referate despre: arhitectura romana, arhitectura calculatorului, arhitectura orientala

Etnogeneza romanilor

Cel mai important factor al romanizării a fost constituit de către limba latina care a fost răspândita datorita armatelor si coloniilor romane. Aceasta limba latina răspândita de către armate si colonii nu era limba latina originala ci era o limba latina populara.

Alte referate despre: etnogeneza romanilor, texte istorice despre etnogeneza romanilor, etnogeneza romanilor este o problema istorica nationala si politica

Castrul roman Bumbesti-Jiu

Castrul roman Bumbesti-Jiu
Zidul gros de 1,40m, înalt de 3m, avea numai temelia adâncita cu un
metru mai jos de nivelul solului. Zidaria se compune din var, lespezi si
bolovani rotunzi luati de Jiu. În spatele zidului, valul (forma de aparare) are aceeasi înaltime si lat jos de 5. în el, zidul incintei înfige o serie de stâlpi de zid îngusti ce 0.30m si lungi de 1,30m.
La început, asa cum arata istoricul D. Tudor în lucrarea „Oltenia
romana”, Bucuresti, 1978, castrul a fost facut numai cu un val de pamânt.

Alte referate despre: castrul roman bumbesti jiu, castrul roman bumbesti-jiu, ruinele castrului roman bumbesti-jiu

Biserica Ortodoxa Romana

In anul 1370, in Tara Romaneasca se infiinteaza o noua mitropolie la Severin, iar la inceputul secolului al XVI-lea cate o episcopie la Ramnicu Valcea si Buzau. La est de Carpati, in secolul al XV-lea s-au infiintat episcopiile de la Roman si Radauti, iar in secolul al XVI-lea episcopia de la Husi si in 1864 episcopia Dunarii de Jos.

Alte referate despre: biserica ortodoxa referat, referat biserica ortodoxa, biserica ortodoxa romana referat

Forme de ocrotire a copilului aflat in dificultate

Plasamentul familial a avut o evolutie diferita in tarile dezvoltate.
Aceasta situatie trebuie sa fie pe deplin acceptata de familia care primeste copilul si sa faca obiectul unei urmariri permanente de catre personalul specializat.In organizarea programelor, s-a avut in vedere ca plasamentul familial este un demers specific pentru care este nevoie de:cadru juridic si reglementari administrative precise;practicieni cu o formare profesionala adaptata;mijloace de control;statut clar si solid pentru familiile ocrotitoare.

Alte referate despre: forme de ocrotire a copilului aflat in dificultate, referat forme de ocrotire a copilului aflat in dificultate, forme de protectie a copilului aflat in dificultate

Biserica Ortodoxa Romana

Mitropolitii Tarii Romanesti si ai Moldovei, impreuna cu Bisericile lor, au stat intotdeauna in legatura canonica cu Patriarhia ecumenica din Constantinopol si s-au bucurat de o deosebita cinste din partea lumii ortodoxe. In anul 1885, Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a semnat tomosul de recunoastere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, care, consacrandu-i acesteia deplina egalitate in drepturi cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, o mentinea totodata in interdependenta cu ele din punct de vedere dogmatic, canonic si liturgic.

Alte referate despre: referat despre biserica ortodoxa, biserica ortodoxa, biserica ortodoxa in timpul comunismului

Baltagul - demonstratie ca este roman

Desfasurarea actiunii este constituita din plecarea la drum alaturi de fiul sau, Gheorghita, si gasirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor. Punctul culminant il reprezinta marturisirea crimei infaptuita de cei doi criminali iar deznodamantul o infatiseaza pe Vitoria cu planurile ei de viitor.

Modul de expunere dominant este naratiunea. Dialogul are si el rol in caracterizarea indirecta a personajelor iar descrierea prezinta locurile si aspectul fizic al personajelor. Naratiunea este modul de expunere prin care se realizeaza fapte si intamplari intr-o succesiune logica.

Alte referate despre: baltagul demonstratie ca este roman, baltagul-demonstratie ca este roman, romanul baltagul demonstratie ca este roman politist

Enigma Otliei - roman de tip balzacian

Atat mos Costache cat si Pascalopol ar putea arv putea fii considerati parintii Otiliei,deoarece intr-un fel sau altul ii hotarasc destinul.Mos Costacheisi exercita rolul de tata , lamentabil ,desi o iubeste pe Otilia .El se ganfdeste la viitorul ei vrea chiar sa o infieze dar amana la nesfarsit acest lucru.

Alte referate despre: enigma otiliei roman de tip balzacian, enigma otiliei roman de tip balzacian in incipitul romanului, enigma otiliei roman de tip balzacian realist

Orasul Roman ca sistem

Elementele reprezinta componenta sistemului.Mai multe elemente formeaza un sistem. In cazul nostru elementele sistemului sunt: populatia. masinile, cladirile.

Alte referate despre: orasul roman, istoria orasului roman, orasul romanesc

Mandru de a fi roman

Deci o goana pentru venituri la buget, nu grija fata de muncitorii obiditi. Ce mi-e furtul prin inselare a jumatate din munca efectuata sau cersitul? Cred ca Romanii implicati, culti, instruiti, cu o presupusa etica severa si prestanta sunt mult mai culpabili decat intinderea mainii pe la colturi.Sa fiu mandru ca am aceeasi nationalitate cu acesti hoti, care nu sunt nicidecum o oarecare minoritate? Sa ma fereasca Dumnezeu.

Alte referate despre: mandru de a fi roman, mandru sunt ca sunt roman, mandru de a fi roman compunere

Izvoarele dreptului roman

I. Obiceiul
În epoca prestatală viaţa societăţii romane era reglementată de obiceiuri nejuridice, formate prin repetarea unor comportări, conform cerinţelor economiei primitive.
Obiceiurile ne juridice erau întemeiate pe vechi tradiţii şi exprimau interesele tuturor membrilor societăţii, aşa încît erau respectate de bună voie.

Alte referate despre: izvoarele dreptului roman, izvoarele dreptului romanesc, izvoarele dreptului roman referat

Aspecte de drept constitutional privind principalele institutii din sistemul de drept roman si sistemul de drept francez

Totuşi, Constituţia americană care continuă să existe până în prezent, permite «puterilor» separate să funcţioneze. Această situaţie se explică, de obicei, prin forma de guvernământ federativă şi caracterul deschis al Constituţiei, care a permis numeroase amendamente, în schimb, Constituţia franceză din 1791, datorită rigidităţii cu care a aplicat acest principiu a ajuns la blocaj . Pe de altă parte. Constituţia din 1793, din Franţa, care nu a fost niciodată aplicată, reflectă concepţia iacobină a democraţiei, care repudiază separaţia puterilor în numele legitimităţii democratice. Puterea trebuia să fie monopolizată de adunarea aleasă prin vot universal a cărei voinţă se considera că se identifică cu aceea a majorităţii.

Alte referate despre: aspecte de drept internatinal privind extradarea, drept constitutional privind libertatea de exprimare, drept constitutional comparat si institutii politice referat

Demonstrarea Baltagului la specia roman

Romanul este o opera epica de mare intindere,cu actiune complexa si desfasurata pe mai multe planuri narative , cu un nr mare de personaje individualizate prin diverse procedee, cuprinzand toate modurile de expunere surprinzand aspecte diversificate ale existentei.

Tema operei e cea a cautarii si a cunoasterii adevarate.”Baltagul” ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc de la munte la confluenta cu civilizatia orasului, de la sfarsitul secolului al 20-lea si inceputul sec.19-lea.

Romanul “Baltagul” este o opera epica, deoarece naratorul ominiscient care este obiectiv,neimplicat si neutru isi exprima indirect sentimentele si conceptiile prin intermediul personajelor.In multe momente prin stilul indirect liber si monologul interior al Vitoriei,dar si prin actiunea si relatarea la persoana a III-a, ceea ce argumenteaza detasarea totala a autorului.

Personajele sunt numeroase ,protagonista ...

Alte referate despre: demonstrarea baltagului la specia roman, apartenenta baltagului la specia roman, integrarea baltagului in specia romanului referat

Procesul de formarea al limbii romane si al poporului roman

Procesul de formarea al limbii romane si al poporului roman - Formarea limbii romane si a poporului roman este o problema esentiala a istoriei noastre,reprezentand totodata un proces complex care incepe odata cu razboaiele daco-romane(exemplu:informatii in acest sens avem mai cu seama de la Columna lui Traian).Procesul de formarea al limbii romane si al poporului roman

Alte referate despre: procesul de formarea al limbii romane, procesul de formare a limbii romane, procesul de formare al limbii romane

Conditia juridica a sclavilor in dreptul roman

Numai prin cumularea celor două capacităţi – de folosinţă (sau de drept) şi de exerciţiu (sau de fapt) – un cetăţean roman se putea bucura de capacitate deplină de exerciţiu, restul oamenilor liberi având o capacitate ceva mai restrânsă. În consecinţă, doar persoana care era şef de familie dispunea de capacitate completă.
În conformitate cu dreptul roman, personalitatea juridică deplină implica existenţa celor trei elemente: libertatea, cetăţenia şi familia; lipsa unuia din elementele menţionate micşora sfera competenţei juridice a individului, acesta dispunând de o personalitate juridică restrânsă;

Alte referate despre: conditia juridica a sclavilor in dreptul roman, conditia juridica a sclavului in dreptul roman, capacitatea juridica a persoanelor in dreptul roman
Referate afisate : 17
Medie note: 8.76 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles