Povestea lui harap alb referat

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga - Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult

Eroul însumează o serie de calităţi umane excepţionale, însă nu are calităţi supraumane, e construit mai degrabă pe o schemă realistă. Are însă un cal năzdrăvan care vorbeşte şi poate zbura, este sprijinit de ajutoare, personaje fabuloase şi groteşti. Luptă cu forţele răului, în final este ucis, dar este reînviat cu ajutorul unor obiecte magicei şi descântece. Personajul basmului parcurge un drum al iniţierii, la finalul căruia trebuie să treacă într-un plan superior al existenţei.
Statutul iniţial al personajului este cel de neiniţiat. El trăieşte într-un orizont al inocenţei, justificată prin tinereţea sa: lipsit de experienţa vieţiii. Deşi are calităţi umane deosebite, aceastea nu sunt actualizate de la început, ci şi le descoperă prin intermediul probelor la care este supus.

El apare în scenă după ce fraţii săi mai mari eşuează în încercarea de a-şi asuma un destin de excepţie. Niciunul nu este destul de vrednic pentru ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 9kb
Downloads: 16
Materia: Romana

Harap Alb - caracterizarea personajului

Harap-Alb asemenea oricarui Fat-Frumos din basmul popular este: personaj principal, fiind prezent in toate momentele subiectului, pozitiv, protagonist, real si nu fabulos (nu are nici o calitate supranaturala ,G. Calinescu asemanandu-l cu un flacau de la tara datorita mentalitatii sale ). Este de asemenea un personaj rotund; nu este doar fiul de imparat si mezinul mai inzestrat decat ceilalti, ci o fiinta complexa, cu defecte si calitati. Desi este atat de mult ajutat de ceilalti si poate fi considerat de lectorul inocent o simpla marioneta, totusi calitatile ii sunt relevate in fraze ezoterice: inteligent, intelept, bun, sociabil, vesel. Invata din greseli, progreseaza si cu fiecare secventa este mai aproape de summumul initierii.

Alte referate despre: harap alb caracterizarea personajului principal, harap alb caracterizarea personajului, harap alb caracterizare personajului principal

Argumentare basm cult - Harap alb

Acţiunea se desfăşoară lineară, succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitate şi aspaţialitatea convenţiei: „Au cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară. (...) Ţara în care împărăţea fratele cel mare era tocmai la o margine a pământului, iar crăiia ăstuilalt la altă margine.” Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit. Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii; în plan simbolic: de la imaturitatea, la maturitate.
În basm sunt prezente clişeele compoziţionale. Formula iniţială, „Amu cică era odată”, şi formula finală, „Şi veselia a ţinut ani întregi, şi acum mai ţine încă.”, ...

Alte referate despre: argumentare basm cult harap alb, argumentare basm cult - harap alb, argumentare basm cult harap-alb

Povestea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal

Tanar harnic,omenos,prietenos si milostiv Harap-Alb detine virtuti consecrate in sistemul etic popular.Pentru adolescentul dornic de a deveni imparat, momentul cheie este intalnirea cu Sfanta Duminica,deghizata in cersetoare,care il roaga sa o miluiasca.Tanarul print isi demonstreaza calitatile oferind ajutor dezinteresat si celor mai umile fiinte.

Alte referate despre: povestea lui harap alb caracterizarea personajului principal, povestea lui harap alb - caracterizarea personajului principal, povestea lui harap-alb caracterizarea personajului principal

Valoarea de bildungsroman a povestirii Harap Alb

Tocmai de la una ca dumneata te-ai găsit să aştept ajutor[….] nu căuta să mă vezi gârbovă ci zdrenţuroasă, dar prin puterea ce îmi este dată, ştiu dinainte ceea ce au să izcodească puternicii pământului şi râd cu hohot de nepriceperea şi slăbiciunea lor!”

Alte referate despre: bildungsroman al povestirii harap alb, valoarea bildungsroman povestirii harap-alb, rezumatul povestirii harap alb

Caracterizarea lui Harap Alb

A doua probã, la care se descurajeazã de asemenea, constã în aducerea pietrelor cerbului. Ajutat de aceeaşi Sfânta îndeplineşte şi acestã misiune. Vânarea cerbului face trecerea de la viaţa la moarte, de la profan la sacru, de la condiţia obişnuitã la suveranitate cum afirmã Eliade. Groapa este un spaţiu regenarator pentru Harap Alb.

Alte referate despre: rezumat harap alb, harap alb rezumat, harap alb

Particularitati ale bamului Povestea lui Harap Alb

Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acţiune implicând fabulosul, supranaturalul, care înfăţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui.

Alte referate despre: particularitatile basmului cult povestea lui harap alb, particularitatii de constructie povestea lui harap alb, particularitatile basmului cult povestea lui harap- alb

Povestea lui Harap-Alb

Fiul cel mic al craiului intruchipeaza binele in timp ce spanul reprezinta raul. Harap-Alb este obligat de span sa duca la indeplinire mai multe probe.

Alte referate despre: povestea lui harap alb, povestea lui harap alb rezumat, povestea lui harap alb comentariu

Povestea lui Harap-Alb

Referat despre Povestea lui Harap-Alb
În realizarea poveştilor sale, Ion Creangă porneşte de la modele populare, caracterizînd teme de circulaţie universală cu o vechime uneori mitică. Cercetătorii operei scriitorului romăn au găsit asemănări între capra cu trei iezi şi un motiv din fabulele lui La Fontaine, între Soacra cu trei surori şi un basm armean, între Punguţa cu doi bani, şi unele povestiri indiene, sau între Povestea lui Harap-Alb şi omul fără barbă al lui Emile Legrand, fără să fie vorba de o influenţă directă asupra lui Creangă, care n-avea cum să cunoască toate aceste scrieri.

Alte referate despre: rezumat povestea lui harap alb, povestea lui harap-alb, povestea lui harap alb povestire

Povestea lui Harap-Alb

Basmul cult este o specie populara sau culta a genului epic, iar in cazul de fata, Povestea lui Harap-Alb este un basm cult. Basmul este o povestire a unor intamplari intr-un mod fantastic si neobisnuit. Dupa parerea mea, basmul s-ar putea incadra intr-o categorie alaturi de fabula, deoarece fabula scoate in evidenta multe defecte si aduce reprosuri oamenilor, prin intermediul animalelor, iar basmul este ceva fabulos.

Alte referate despre: povestea lui harap alb momentele subiectului, povestea lui harap alb povestire pe momentele subiectului, povestea lui harap-alb rezumat

Eseu- Povestea lui Harap Alb

Personajele lui au un comportament, gesturi, o psihologie, o mentalitate şi un limbaj care amintesc de lumea concretă ţărănească humuleşteană, de eroii prin detalii realiste, lumea fabuloasă coboară într-un plan de existenţă care poate fi localizat geografic şi istoric, personajele de la Harap-Alb la simpaticii monştri care îl însoţesc, se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte.

Harap-Alb nu are decât puţine din atributele legendarului Făt-Frumos, el este un ţăran obişnuit dar harnic şi omenos, ce se maturizează pas cu pas prin aventurile existenţei. Permanent, el este ajutat să izbândească de Sfânta Duminică, de crăiesele furnicilor şi al albinelor, de calul năzdrăvan, de cei cinci coloşi, dar numai pentru că merită acest lucru, fiindcă este îndatoritor, milostiv, muncitor.

Alte referate despre: eseu povestea lui harap alb, eseu povestea lui harap alb basm cult, eseu povestea lui harap-alb

Povestea lui Harap-alb

Ajunşi la casa lui Verde-Împărat , Spînul se dă drept nepotul moştenitor şi din orgoliu nemăsurat îl supune pe adevăratul nepot unor încercări deosebite, poruncindu-i, pe rînd, să aducă „sălăţile” din grădina ursului, pietrele nestemate din grădina cerbului şi pe fata împăratului Roş.

Alte referate despre: basmul cult povestea lui harap alb, povestea lui harap alb de ion creanga, comentariu povestea lui harap alb

Povestea lui Harap-Alb

Tipologic, craiul este un părinte exemplar, deci, opoziţia autoritară a acestuia ar fi imorală şi nefirească. Prin urmare, consimte: ,,Dar dă, cercă şi tu, să vezi cum ţi-a sluji norocul. Vorba ceea: "
Astfel cititorul este nevoit să admire şi să-şi însuşească lecţia pe care i-o dă craiul în calitate de părinte.

Alte referate despre: ion creanga povestea lui harap alb, povestea lui harap alb referat, povestea lui harap alb caracterizarea personajelor

Basmul - Povestea lui Harap-Alb

Influenţa folclorică este însă mai largă şi nu se reduce doar la prelucrarea nucleelor narative universale. Ion Creangă valorifică şi alte elemente care conferă poveştilor un caracter specific, popular-românesc. basmul “Povestea lui Harap-Alb” a apărut în revista “Convorbiri literare”, la 1 august 1877, apoi în acelaşi an în ziarul “Timpul”.

Alte referate despre: subiectul basmului povestea lui harap alb, basmul povestea lui harap alb, basmul povestea lui harap alb comentariu

Povestea lui Harap-Alb - Ion Creanga

2. Elemente de filosofie folclorica romaneasca
Elementele de factura populara ale basmului sunt: tema (triumful binelui asupra raului), motivele, personajele, ajutoarele, elementele miraculoase, fuziunea dintre real si fabulos (ce incepe inca din incipit) si limbajul.

Alte referate despre: povestea lui harap alb ion creanga, rezumat povestea lui harap alb ion creanga, povestea lui harap alb ion creanga rezumat

Povestea lui Harap-Alb

Basmul cult este o specie narativa a carei structura epica se supune unor stereotipii. Acestea vizeaza atat constructia subiectului, structura narativa, cat si constructia personajelor. Personajele sunt purtatoare ale unor valori simbolice, implicate intr-o actiune cu specific fabulos, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.

Alte referate despre: povestea lui harap alb rezumat momentele subiectului, referat povestea lui harap alb, povestea lui harap alb eseu

Relatia dintre incipit si final intr-un basm Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Imparatul Verde nu are urmasi si ii cere fratelui sau sa i-l trimita pe cel mai destoinic dintre feciori. Dupa esecul fiilor mai mari, mezinul isi incearca norocul si, sfatuit de Sfanta Duminica, ii cere tatalui sau calul, hainele si hainele de pe vremea cand era mire, si dupa ce trece proba curajului, la care este si el supus, porneste in calatoria de initiere nu inainte de a se semnala o interdictie din partea tatalui: sa nu se imprieteneasca cu omul rosu si mai cu seama de cel span.

Alte referate despre: relatia dintre incipit si final in basmul cult povestea lui harap alb, demonstratie ca e basm povestea lui harap alb de ion creanga, relatia dintre incipit si final intr-un basm cult
Referate afisate : 17
Medie note: 8.38 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles