Povestiri istorice despre mihai viteazul despre lupta de la calugareni

Mihai Viteazul - lupta impotriva dominatiei otomane

ÎNCEPUTUL DOMNIEI. LUPTA ÎMPOTRIVA DOMNIAŢIEI OTOMANE
Numit în septembrie 1593, Mihai ajunge în cursul lunii octombrie în ţară. Aici, el găseşte o situaţie din cele mai grele, datorii mari către cămătarii din Constantinopol, la care se împrumutaseră domnii dinaintea lui şi chiar el însuşi; o bună parte dintre aceşti cămătari veniţi în Bucureşti, ba unii dintre turci aşezaţăi chiar în ţară, unde începuseră a-şi face case şi geamii. În primul an de domnie, până să-şi consolideze situaţia, Mihai stătu liniştit. Îndată ce se simţi stăpân pe tron şi înconjurat de dregători noi, din generaţia sa, tineri şi viteji, el se hotărî să scuture jugul turcesc. Momentul era prielnic: tocmai atunci se punea la cale în Europa o „Ligă Sfântă”, pentru a duce războiul cu otomanii. Papa îndemna pe toţi creştinii să-şi unească forţele împotriva lor; concentrarea urma să se facă în jurul împăratului german, Rudolf al II-lea, la a ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 23kb
Downloads: 16
Materia: Istorie

Mihai Viteazul - unirea si centralizarea Tarilor Romane

În cetatea Târgoviştei, capitala Ţării Româneşti la acea dată, s-a încheiat în ziua de 9/19 iunie tratatul dintre Rudolf – prin reprezantanţii trimişi – şi Mihai. Domnului român i se recunoştea dreptul la moştenirea scaunului de către urmaşii direcţi, în timp ce împăratul era recunoscut suzeran al Ţării Româneşti, dar obligat a plăti leafa „a 5000 oameni […] iar la nevoie absolută de un ajutor mai mare a i-l presta cu oştile Ardealului şi din alte părţi”. În acelaşi timp Mihai se obliga „să respingă mereu pe turci din partea locului şi să meargă în ajutorul Transilvaniei şi al părţilor vecine Ungariei, când nevoia o va cere”. Cu acest prilej s-a încheiat, prin intermediul lui Mihai, care a invitat la Târgovişte pe solii hanului tătar în frunte cu Hasan-aga, o convenţie secretă între tătari şi imperiali.
Pregătirile turcilor, desfăşurate în această vreme atât pe linia Dunării cât şi la sud de hotar, l-au determinat ...

Alte referate despre: mihai viteazul - unirea politica a tarilor romane, mihai viteazul - prima unire a tarilor romane, mihai viteazul unirea tarilor romane

Mihai Viteazul

CRONOLOGIE
1558S-a nascut Mihai Viteazul, fiu al lui Patrascu cel Bun (domnitor al Tarii Romanesti intre anii 1554-1557).Dupa unii istorici, s-a nascut in 1557.1588Ocupa in ierarhia administrativ-politica a tarii dregatoria de Ban Mic sau Banisor de Mehedinti.1588 (sfarsitul anului)Ocupa dregatoria de Mare Stolnic in domnia lui Mihnea Turcitul1591Mare Postelnic in domnia lui Stefan Surdul1591Zideste manastirea "Mihai Voda" din Bucuresti1592Ocupa dregatoria de Mare Aga, si chiar Ispravnic, in locul unchiului sau Iane, care locuia la Istambul1593Mare Ban al Craiovei in timpul domniei lui Alexandru cel Rau1593 (septembrie)Este numit Domn al Tarii Romanesti de catre Poarta Otomana. Intrarea in Bucuresti si ocuparea tronului au avut loc pe 11 octombrie.1594Mihai Viteazul adera la "Liga Sfanta", ce reprezenta alianta puterilor crestine impotriva turcilor. A incheiat si un tratat de alianta cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, si cu Aron Voda (Tiranul), domnul Moldovei.1594 (toamna) ...

Alte referate despre: mihai viteazul referat, caracterizarea lui mihai viteazul din pasa hassan, caracterizarea lui mihai viteazul

Mihai Viteazul - Unirea de la 1600

În perioada care urmează, în relaţiile cu Poarta, Mihai alternează negocierile cu politica de confruntare armată. Acţiunile lui sunt tot mai îndrăzneţe şi încununate de succes. În aceşti ani reapare însă şi opoziţia boierească, nemulţumită de domnia lui autoritară. Uneltirile de la Istanbul pentru a aduce un nou domn, comploturile boiereşti, năvălirile tătarilor, intenţiile polonilor de a pune în scaun pe Simion Movilă, fratele domnului moldovean, precum şi confruntările dintre imperiali şi otomani în Ungaria îl fac pe Mihai să-şi dea seama că singura soluţie posibilă este pacea cu otomanii, în condiţiile recunoaşterii domniei şi independenţei ţării. Mihai încheie pacea cu otomanii în 1597, nu înainte de a fi întărit alianţa cu Transilvania. Pacea cu Imperiul Otoman a fost determinată de politica nedecisă a Imperiului Habsburgic, de înscăunarea lui Ieremia Movilă ...

Alte referate despre: mihai viteazul unirea de la 1600, www domnia lui mihai viteazul unirea de la 1600 ro, mihai viteazul -unirea de la 1600

Mihai Viteazul - Unirea politica a Tarilor Romane

Angajarea Ţărilor Române în războiul antiotoman de la sfîrşitul sec. al XVI-lea a fost determinată de factori interni şi externi.

Alte referate despre: unirea politica a tarilor romane sub mihai viteazul, unirea politica a tarilor romane sub conducerea lui mihai viteazul, unirea politica a tarilor romane in timpul lui mihai viteazul referat

Mihai Viteazul

Gratie insusirilor sale de mare strateg, cat si vitejiei si spiritului de eroism, Mihai Viteazul a invins marea oaste otomana condusa de Sinan Pasa, la Calugareni (13 / 23 august 1595) si la Giurgiu (octombrie 1595). Prin victorioasele campanii antiotomane intreprinse la S de Dunare (1596, 1598) a incurajat rezistenta popoarelor de aici, care nazuiau dobandirea eliberarii lor de sub dominatia Portii.

Alte referate despre: mihai viteazul, mihai viteazul de nicolae balcescu, referat mihai viteazul

Unirea Tarilor Romane sub Mihai Viteazul

Cu oastea sa, pentru a preintampina actiunea polonezilor, Mihai a trecut muntii, dar a fost infrant. In aceste conditii, domnul se indreapta spre Curtea Imperiala, pentru a-i solicita ajutor imparatului. Mihai ajunge foarte curand la intelegere cu imparatul, deoarece nobilimea se rasculase impotriva reprezentantilor imparatesti, proclamandu-l, din nou pe Sigismund Bathory.

Alte referate despre: unirea tarilor romane sub mihai viteazul, informatii unirea tarilor romane sub mihai viteazul, in ce an a fost unirea tarilor romane sub mihai viteazul

Mihai Viteazul

In anul 1595 Mihai l-a invins pe SINAN PASA la Calugareni ,succesul n-a putut fi exploatat datorita superioritatii numerice a turcilor care au inceput transformarea tarii in Pasalac provincie otomana in fruntea caruia se afla un pasa.

Alte referate despre: pasa hassan caracterizarea lui mihai viteazul, mihai viteazul caracterizare, caracterizare mihai viteazul

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o nouă epocă, care se va desfăşura sub semnul marii lui înfăptuiri politice: Unirea Ţărilor Române. Puternica personalitate a marelui domn şi faptele sale, de răsunet european, au dat un nou curs politic istoriei Ţărilor Române. Ridicându-se împotriva regimului dominaţiei otomane şi biruind în raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care Ţara Românească le avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea Ţărilor Române, Mihai Viteazul a pus sub semnul întrebării, deopotrivă, stăpânirea otomană şi tendinţele de dominaţie ale Imperiului Habsburgic şi Poloniei.

Alte referate despre: caracterizarea lui mihai viteazul de nicolae balcescu, mihai viteazul referat istorie, portretul lui mihai viteazul

Domnia lui Mihai Viteazul

Ca urmare a războaielor purtate în Asia, cu perşii şi, în Europa, cu puterile creştine, cerinţele Imperiului Otoman faţă de Ţările Române au sporit. Amestecul în treburile interne, abuzurile de tot felul şi ştirbirea autonomiei interne vădeau intenţia de a le transforma în paşalâcuri. Tributul Ţării Româneşti ajunsese la suma de 155 000 galbeni. Singura soluţie de a ieşi din acest impas era o angajare de puterile creştine în lupta antiotomană.

Alte referate despre: domnia lui mihai viteazul, ce semnificatie a avut domnia lui mihai viteazul pentru tarile romane, domnia lui mihai viteazul pe scurt

Mihai Viteazul

Nu se invrednici de nici o cinste corpul neansufletit pe care batjocorisera dusmanii si-l sfasiasera cainii, dar nu indrazni sa trimita imparatului (Rudolf II) proba sangeroasa a infamiei sale. Astfel capu putu fi "furat de Radu Florescu care-l aduse neclintitului credincios Radu Buzescu". Sunt cuvintele lui Nicolae Iorga, cel ce veghea cat traia, sa nu se stinga candele de la Manastirea Dealu, unde "zace cinstitul si raposatul cap al lui Mihai Marele Voievod, ce au fost Domn al Tarii Romanesti si Ardealului si Moldovei".

Alte referate despre: rezumat mihai viteazul de nicolae balcescu, caracterizare mihai viteazul pasa hassan, mihai viteazul de nicolae balcescu rezumat

Mihai Viteazul si originea lui

Bibliografie:
Mihai Viteazul – Unirea şi centralizarea ţărilor române de Ştefan Paşcu – Ed. Politică Bucureşti – 1973
Academia Română - Istoria Românilor volumul IV – Ed enciclopedică – Bucureşti – 2001
Mihai Viteazul în memoria urmaşilor – de Victor Petrescu, Mihai Stan – Ed. Bibliotheca - 2001

Alte referate despre: originea lui mihai viteazul, originea lui mihai viteazul referat, cetatea de floci originea lui mihai viteazul

Mihai Viteazul

Veacul al XVI-lea reprezintă una dintre cele mai frământate şi, în acelaşi timp, strălucite epoci ale istoriei Continentului european. Pe planul spiritual şi cultural, al ştiinţelor şi al artelor, e perioada apogeului uriaşei mişcări a Renaşterii. Pe planul politic propriu-zis, în timp ce Conquistadorii cutreieră �lumea nouă�, Carol Quintul eşuează în tentativa de a domina Europa. Rusia pregăteşte viitoarea teroare a primului ţar, Ivan cel Groaznic. Rivalităţi, războaie, cuceriri, se succed fără răgaz. Acum se perfecţionează regulile strategiei militare.Economia europeană e în mod principal agricolă. Calamităţi se abat peste popoare greu încercate: foametea, care macină ţărănimea, invazii, răscoale şi epidemii.

Alte referate despre: referat despre mihai viteazul, mihai viteazul-caracterizare, referate mihai viteazul

Nicolae Balcescu - portret literar

Nicolae Balcescu a fost om politic, istoric, scriitor si unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai revolutiei de la 1848. Capitolul « Mihai Viteazul » face parte din opera ampla intitulata « Istoria romanilor sub Mihai Voevod Viteazul ».
Personajul prinicipal al fragmenyului este Mihai Viteazul caruia scriitorul ii realizeaza un portret individual fizic si moral.
Astfel, el era « un baerbat ales, vestit si laudat », atat prin frumuseatea trupului sau cat si « prin vitrutiile lui alese si felurite » si prin credinta catre Dumnezeu . Banul este inobilat de sentimentul dragostei fata de tara, dar se remarca si prin ingaduiala catre cei asemenea, omenia catre cei mai de jos, dreptatea catre toti deopotriva, la care se adauga sinceritatea, statornicia si darnicia ce impodobea mult laudatul sau caracter.
Diplomat si intelept, insusiri dovedite prin « sfatul lui drept si priceput », impresionant prin chip, dar mai ales prin fapte, ...

Alte referate despre: mihai viteazul de nicolae balcescu portretul literar, mihai viteazul de nicolae balcescu portret literar, nicolae balcescu opere literare

Pasa Hassan - caracterizarea lui Mihai Viteazul

Voievodul roman devine un symbol al vitejiei si demnitatii unui popor care isi apara cu daruire tara, luptand cu pretul vietii pentru acest pamant.

Alte referate despre: pasa hassan caracterizarea lui mihai viteazul in antiteza ca pasa, pasa hassan portretul lui mihai viteazul, pasa hassan-caracterizarea lui mihai viteazul

Mihai Viteazul

Domania lui Mihai a inceput,potrivit obiceiurilor prin confirmarea
Portii.ea s-a confruntat inca de la inceput cu agravarea dominatiei
otomane si cu sporirea fiscalitatiiimpuse de imperiu.A detinut
dfiferite functii in sfatul domnesc. Cu asentimentul sultanului sprijinit de boieri si de principele Transilvaniei,ocupa tronul T.R.Desi ajutat de sultan si de cei mentionatiel este adeptul politicii antiotomane.

Alte referate despre: caracterizarea personajului mihai viteazul, caracterizarea lui mihai viteazul din balada pasa hassan, mihai viteazul unirea

George Cosbuc - poezia evocarii trecutului de lupta si a razboiul de independenta

Toate acestea , sunt ganduri care framanta pe ranit, si-n ele e un dor imens de viata, dar si intelegere pentru cei care sufera, si delicata grija , ca sa nu intristeze pe ai sai, pentru starea in care se afla. Din ultimele randuri ale caprarului Nicolae rezulta ca dorinta camaradului sau nu s-a indeplinit, scrisoarea avand un deznodamant tragic. Este pretul de sacrificiu pe care l-a dat ostasul roman in Razboiul pentru independenta tarii.

Alte referate despre: george cosbuc poezia lupta, george cosbuc poezia trecutului eroic, lirica peisagistica george cosbuc poezia vara

Lacul de Mihai Eminescu

Vizual, natura este dominată de „lumina blândei lune”, care este şi ea personificată prin epitetul „blândă” şi care la Eminescu este astrul tutelar, care veghează evenimentele ce se petrec pe pământ. Elementele auditive sunt exprimate prin sintagme sugestive pentru ipostaza naturii de participant activ şi sensibil la zbuciumul interior al eului liric, în dorinţa de împlinire a cuplului de îndrăgostiţi: „îngânaţi de glas de ape”; „vântu-n trestii lin foşnească”, „unduioasa apă sune!”. Din aceste strofe se desprinde şi ideea armoniei perfecte între planul real, al naturii şi planul ideal, al visului de iubire absolută, dintre planul exterior, al decorului natural şi cel interior, al sentimentelor.

Alte referate despre: lacul de mihai eminescu, poezia lacul de mihai eminescu, lacul de mihai eminescu comentariu
Referate afisate : 18
Medie note: 8.12 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.