Predica la inaltarea domnului

Inaltarea Domnului

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după ce a suferit patimi înfricoşate, răstignire şi moarte de care s-au înfricoşat nu numai firea omenească ci sau schimbat şi stihiile cerului şi a pământului, văzând răbdarea cea mai presus de fire omenească a treia zi a înviat din mormântul cel pecetluit şi străjuit cu strajă puternică, arătându-se pe sine biruitor al morţii şi stăpân al vieţii.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 15565
Materia: Religie

Predica Sfantului Apostol Petru

"Sa stie bine dar, toata casa lui Israel,ca Dumnezeu a facut Domn si
Hristos pe acest Isus, pe care L-ati rastignit voi" (Fapte cap 2 v.36)Dupa ce au auzit ei predica Sf. Ap. Petru care acum era plin de Duhul Sf. de care era ajutat sa predice cu mare eficacitate, ei s-au convins de starea vietii lor pacatoasa dar si de crima oribila pe care au savarasit-o omarandu-l chiar pe fiul lui Dumnezeu.De aceea plin de
cutremur si spaima au zis lui Petru celorlalti apostoli: "Fratilor ce
sa facem?" (Fapte cap2 v37). La aceasta intrebare deznadajduita Sf.Ap.

Alte referate despre: viata sfantului apostol petru, predica sf apostol petru, persoana sfantului apostol petru

Originile crestinismului

RASPANDIREA CRSTINISMULUI
Creştinismul s-a adresat mai întâi evreilor. El s-a extins repede la Ierusalim, dar tot aici si-a avut primul martir, pe Ştefan, ucis cu pietre de evrei. Personalitatile cele mai importante care au ajutat la răspândirea creştinismului au fost Pavel si Petru, care a convertit pentru prima data un ne-evreu, pe Cornelius, un sutaş roman. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d. Cr. a decis ca noua religie sa iasă din graniţele ei iniţiale, adresându-se si celorlalte popoare. Creştinismul devine prin aceasta o religie destincta de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel apar primele comunitati de creştini printre evrei, dar si printre greci si romani. Doua acte rituale trebuiau respectate in primul rând pentru a fi considerat creştin : botezul si euharistia ( impartasania).

Alte referate despre: originile crestinismului, originile crestinismului referat, originile crestinismului in romania

Sfantul Ierarh Nicolae

Nu socotesc cu dreptate nici cu vrednicie sa tac si sa nu graiesc acest cuvant, despre o alta minune a Sfantului si Cuviosului Parintelui nostru Nicolae. Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunatati si evlavie vietuind si avand un fiu, unul nascut, anume Vasile si care traia in tara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind impodobit, era imbelsugat si cu avutie multa. Si avea credinta multa spre Sfantul Parinte Nicolae. Pentru aceasta, in toti anii, la pomenirea Sfantului petrecea ziua aceea cu praznuire si punea mese pentru saraci si pentru vecini, prieteni si altii. Insa era o biserica zidita in numele Sfantului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, si acolo, in tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfantului Nicolae. Iara intr-un an, la slavita lui pomenire, mult popor venind la praznic in sfanta lui biserica, atunci si binecredinciosul acela isi trimise pe fiul sau Vasile cu slugile sale, si zise lui: "Mergi, fiule, la biserica Sfantului ...

Alte referate despre: sfantul ierarh nicolae, viata sfantului ierarh nicolae, referate sfantul ierarh nicolae

Aratarea Domnului

Indoiala lui Toma nu a fost intamplatoare. Ea este providentiala, mai ales ca apostolul Toma a fost randuit sa vesteasca Evanghelia la indieni. Dupa aceea, Mantuitorul s-a aratat la sapte ucenici care se osteneau sa prinda peste pe marea Tiberiadei. Dar in noaptea aceea nu prinsesera nimic. Ascultand de cuvintele Domnului de a arunca din nou mreaja, cu toate ca nu mai era timpul potrivit pentru pescuit, ei au prins “multime de peste”.

Alte referate despre: aratarea domnului, aratarea domnului dupa inviere, referat aratarea domnului dupa inviere

Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan

Au trăit în secolul IV al erei creştine, secol numit pe drept cuvânt “secolul de aur al creştinismului”. „De aur” pentru că în acest secol au trăit cele mai mari personalităţi ale Bisericii, dar şi pentru că în acest secol s-a formulat, pentru totdeauna, de către Biserica, prin primele două sinoade ecumenice, dogma fundamentală a creştinismului, Sfânta Treime, precum şi alte învăţături care derivă din aceasta, ca elesiologia, cosmologia etc.

Alte referate despre: sfintii vasile grigorie si ioan, sfintii vasile-grigorie si ioan, sfintii vasile grigore si ioan

Manastirea Golia

Straveche pecete a artei romanesti, biserica manastirii "stralucita si bogat inzestrata" apare ca o constructie monumentala care imbina, dupa exprimarea tarului Petru cel Mare al Rusiei, la 1711, "trei feluri de mestesuguri: lesesc, grecesc si moschicesc". Exteriorul tradeaza influenta Renasterii tarzii, prin intermediul Galitiei: edificiu de tip clasic, din blocuri de piatra fatuita, strajuit de pilastri corintici (cu capiteluri in frunza de acant) si cornisa in stil baroc sustinuta de console. Acoperisul este o aglomerare de turle, turele si cupole dispuse in linie si sustinute de arcaturi etajate (kokosniki).

Alte referate despre: manastirea golia, manastirea golia referat, manastirea golia iasi

Sf Apostoli Petru si Pavel

Sfantul Iacov, fiul lui Zevedeu, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari si a fost frate cu Sf Evanghelist Ioan, cuvantatorul de Dumnezeu, si era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie de la “vanarea pestilor”. A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu acelasi nume, care a fost cel dintai episcop al Ierusalimului si care s-a numit Iacov cel Mic.
La chemarea Domnului, cei doi frati au lasat mrejele si pe tatal lor si au urmat pe Hristos. Ei stiau, ca fosti ucenici ai Botezatorului, ca Iisus este Mesia Hristos si credeau in El, luand aminte la invataturile ce ieseau din preacurata gura Lui si fiind martori la minunile facute de El. Si atat ii iubea Domnul, incat unuia I-a dat spre rezemare pieptul Sau, iar celuilalt I-a fagaduit paharul pe care El insusi l-a baut. Insa si ei atat L-au iubit pe Domnul si atata ravna au aratat fata de Dansul, incat si foc din cer au voit sa pogoare peste cei ce credeau in El. Pe acesti doi frati ...

Alte referate despre: sfintii apostoli petru si pavel referat, sfintii apostoli petru si pavel, referat sfintii apostoli petru si pavel

Sarbatorile la romani - Pastele

Dupa sfarsirea Invierii, a leturghiei si a sfintirii pascai, unul sau
doua dintre ouale sfintite se dau preotului, care le-a sfintit, iar
restul se aduce acasa. Sosind acasa toti se pun la masa si gustand mai
intai din pasca din oua si celelalte bucate incep a manca. Dupa ce
s-au saturat de mancat, prind a ciocni cu oua rosii, si anume mai
intai sotii, apoi copii cu parintii si parintii cu celelalte neamuri
si cunoscuti. Facand aceasta, cred ca cei ce ciocnesc unul cu altul se
vor vedea pe lumea cealalta.

Alte referate despre: sarbatorile la romani-pastele in limba engleza, sarbatorile la romani pastele, sarbatorile la romani pastele in engleza

Craciunul - Sfanta sarbatoare a Nasterii Domnului

Ne umplem de fiecare data de Craciun de aleasa bucurie la fel ca si pastorii Betleemuluisi impreuna cu ei ne infioram la cuvintele ingerului care agrait”’Iata,va binevestesc voua o bucurie mare,care va fi pentru tot poporul,ca vi S-a nascut azi Manturitor,care este Hristos Domnul,in cetatea lui David”(Luca2,10-11).

Ne sarguim si noi ca si magii de la Rasarit sa-i aducem darurile noastre duhonicesti:credinta in locul aurului,dragostea in locul smirnei si nadejdea noastra in locul tamaiei si sa I ne Inchinam,dumnezeiescului prunc care avenit’”sa slujeasca si sa-si dea viata rascumpararea pentru multi”’(Marcu10,45).

Alte referate despre: craciunul-sfanta sarbatoare a nasterii domnului, sfanta sarbatoare a nasterii domnului, obiceiuri si traditii legate de sarbatoarea nasterii domnului

Oastea Domnului

Din acest inceput a iesit pe urma miscarea .Initiativa acestei Miscari este, asadar, pe da-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfatuire si nici o intelegere cu privire la aceasta Miscare. Si de la nimeni n-am avut nici un fel de incredintare speciala pentru infiriparea ei.Si nu numai acestei Miscar este a Domnului, ci si creatia intreaga este a Lui.Dupa Hotararea si Apelul din numarul de Anul Nou, nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei Miscari, despre rezultatul ei, despre mersul ei.

Alte referate despre: oastea domnului, oastea domnului cluj, oastea domnului din cluj

Nasterea Domnului

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în tara cea dintre două râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor. Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în pustie, si ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului.

Alte referate despre: nasterea domnului, nasterea domnului referat, referat nasterea domnului

Predica-mijloc de comunicare publica

In functie de forma sau expresia comunicarii: comunicare verbala( prin apel la cuvantul scris ori vorbit),comunicare non-verbala( prin apel la gesturi,pozitii ) .Dupa cum reiesea si din definitie procesul de comunicare presupune interactiune , care poate fi : fata in fata (participantii la comunicare se impartasesc acelasi timp si spatiu , dialogheaza si folosesc simboluri comune pentru a transmite/recepta mesaje) , mediata( participantii la procesul de comunicare nu se afla neaparat in acelasi timp sau spatiu , se foloseste dialogul dar are un caracter mai deschis , presupune folosirea unui mijloc tehnic de transmitere a mesajului- telefon, scrisoare) , cvasi-interactiunea mediata( participantii nu se afla in acelasi spatiu , emitatorii nu sunt prezenti fizic in timpul comunicarii , se recurge la monolog ) .
In cadrul unei parohii devine foarte importanta interactiunea fata in fata deoarece verbal si non verbal se impartasesc si se stabilesc drept comune o serie de valori si este ...

Alte referate despre: comunicarea publica, cartea mijloc de comunicare, comunicare publica

Ranile domnului nostru Iisus Hristos

Chiar şi sufletele care ar părea fără importanţă vor câştiga valoare veşnică, dar dacă ar fi muiate în Sângele meu. Dacă aveţi greutăţi, sau dacă suferiţi aşezaţi necazurile voastre în Rănile mele. Eu voi uşura povara voastră. La bolnavi să repetaţi adesea rugăciunea: Isuse pentru meritele Sf.Tale Răni, iartă-ne şi îndură-ne pe noi. Această rugăciune înviorează trupul şi sufletul.

Alte referate despre: ranile domnului nostru iisus hristos, referat nasterea domnului nostru iisus hristos, inaltarea domnului nostru iisus hristos

Patimile Domnului

Dupa ce a predicat, Iisus le-a spus ucenicilor Sai: “Stiti ca dupa doua zile vor fii Pastele si Fiul Omului va fi dat sa fie rastignit” Preotii, carturarii si batranii s-au strans in curtea preotului Caiafa si s-au sfatuit cum sa-l prinda pe Iisus si sa-l omoare. Iuda Iscarioteanul s-a oferit sa-l vanda pe Iisus in schimbul a 30 de arginti.
Iisus a vrut sa ia cina de Paste cu ucenicii sai. La aceasta cina, El le-a spus : “Unul dintre voi ma va vinde!” Ucenicii L-au intrebat care va fi tradatorul. Printre ei, L-a intrebat si Iuda.Acestuia, Mantuitorul i-a raspuns: “Da, tu esti!”
Apoi, Iisus a luat o paine si le-a dat-o ucenicilor, spunand: “Luati, mancati, caci acesta este Trupul Meu!” Apoi, luand un pahar de vin si dandu-l ucenicilor , le-a spus: “Luati, beti, caci acesta este Sangele Meu!”Dupa cina, Iisus le-a zis ca toti il vor trada in noaptea aceea. Petru a negat acest lucru, insa Mantuitorul l-a asigurat ca chiar el se va lepada de el, de trei ori, inainte sa ...

Alte referate despre: patimile domnului, patimile domnului referat, referat patimile domnului

Taina Sintei Euharistii

II. Introducere
Sfanta Impartasanie este Taina in care sub chipul painii si al vinului ,se impartaseste crestinul cu insusi Trupul si Sangele lui Iisus Hristos,spre iertarea pacatelor si spre viata de veci,infatisandu-se, totodata,real si nesangeros, jertfa de pe cruce a Mantuitorului.

Aceasra Sfanta Taina a oranduit-o Insusi Domnul nostru Iisus Hristos,care nu numai ca a vobit despre ea, ci a si infaptuit-o insusi in ajunul rastignirii Sale.Dupa ce a mancat cu Apostolii Sai, luand o paine si rugadu-se Tatalui Ceresc, a binecuvantat-o si frangand a zis:.

Alte referate despre: taina sintei euharistii, referate teologie taina sfintei euharistii, taina sfintei euharistii

Intemeierea Bisericii Crestine

La originea Bisericii crestine, infiintata de Sfintii Apostoli dupa invatatura si puterea Mantuitorului, sta un fapt extraordinar: pogorirea Sfintului Duh asupra lor. Dupa zece zile de la inaltarea Mantuitorului la ceruri, la sarbatoarea Cincizecimii, Apostolii se aflau cu totii impreuna in acelasi loc si asupra lor s-a pogorit puterea Duhului Sfant in forma de (Fapte 2, 3) si le-a daruit puteri si haruri supranaturale pentru indeplinirea misiunii lor dumnezeiesti in lume. (Fapte 2,4).

Alte referate despre: intemeierea bisericii crestine, intemeierea bisericii crestine referat, intemeierea bisericii crestine rezumat

Incondeierea oualelor

Astazi, pentru cei mai multi dintre noi, ouale rosii sunt simbolul jertfei supreme a Mântuitorului care marcheaza celebrarea celei mai mari sarbatori a lumii crestine : Pastele. Marturie a sângelui varsat de Iisus rastignit si batjocorit pe cruce, ouale rosii exprima însa,prin semantica cromaticii lor, bucuria Învierii Domnului, prefigurând astfele acest incredibil miracol.

Alte referate despre: incondeierea oualelor, incondeierea oualelor de pasti, incondeierea oualelor referat

Pe meleagurile patriei

In departare se zaresc muntii albastrind cerul limpede,rostogolindu-se unii peste altii. Cam dupa o ora am ajuns la poalele muntelui.Eram nerabdator sa urc si sa strabat padurea,sa simt adierea vantului printre crengile copacilor,mirosul dulce al aerului de padure,farmecul de umbre si culori ce-l imbraca codrul vara.

Alte referate despre: pe meleagurile patriei compunere, pe meleagurile patriei, compunere despre meleagurile patriei
Referate afisate : 19
Medie note: 8.16 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.