Prima zi de scoala compunere cu numerale 0ea4b

Prima zi de scoala - compunere

Referat despre Prima zi de scoala - compunere
Din punct de vedere caledaristic, vara s-a terminat, iar toamna şi apoi sezonul rece sunt deja sinonime cu şcoala.

Îmi aduc aminte cu multă nostalgie de una dintre cele mai frumoase toamne din viaţa mea de până acum: cea care mi-a oferit bucuria de a păşi pentru prima dată în universul plin de farmec si mister al şcolii. Parcă păşeam pe un tărâm de basm, şcoala era castelul din poveste, iar zâna bună era învăţătoarea. Cu paşi mici şi cu ghiozdanul în spate, ţinând-o strâns de mâna pe mama, ne îndreptam spre şcoală. Eram mândră de mine şi stăpânită de mari emoţii.

Astăzi s-a dovedit a fi însă foarte diferit. Paşii mei mici s-au transformat în paşii mari ai unei adolescente, proaspat absolventă a şcolii generale.

Ghiozdanul a fost înlocuit de mapă, iar mama prezentă pâna acum, astăzi a lipsit. Emoţia s-a dovedit a fi însă şi mai puternică. Inima îmi ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 3kb
Downloads: 9762
Materia: Romana

Budulea Taichii de Ioan Slavici

Timp de cativa ani, Hutu s-a tot tinut de studiile sale si a calatorit prin mai multe tari impreuna cu un episcop. Budulea Taichii se pregatea sa se calugareasca si studia din greu pentru asta. Dar, intr-o zi, primeste o scrisoare de la parintii sai care il roaga sa se intoarca in Romania si Hutu asa si face. Insa continua sa se intalneasca cu episcopul pentru a se pregati si intr-o zi le cunoaste pe cele doua fete ale acestuia si prinde drag de cea mare, Elena.

Alte referate despre: rezumat budulea taichii de ioan slavici, budulea taichii de ioan slavici, budulea taichii de ioan slavici rezumat

Anii de scoala

Fiecare primul sunet este un început, fiecare ultim sunet este un sfîrşit şi un început al sfîrşitului,de fapt în anii de şcoală se iau cele mai importante decizii şi te formezi ca persomalitate pentru a-ţi crea o cale a vieţii.

Chiar de mic copil,începînd a vorbi, a face primele lucruri, devii o personalitate a timpului tău.Însă şcoala este acel impozant astru care ni le destăinuie, ni le dezvăluie şi ni le dezvoltă inhibîndu-le în adîncul sufletului nostru cu măreţie,pentru a ne fi drag ceea ce facem,ceea ce creăm.

Fiind copii şi noi cîndva am fost supuşi acestei trepte de la început părînd grea, iar mai apoi incomitent devenind prietenul devotat al spiritului nostru.Prima încercare a fost primul sunet caracteristic oricărui începător-elev.

Primul zîmbet, primul buchet de flori dăruit din suflet profesoarei, primul pas alături de profesoară în clasă, primul sunet de clopoţelul dus în propria mînă de copil pentru ...

Alte referate despre: anii de scoala, anii de scoala compunere, compunere anii de scoala

Scoala ardeleana - iluminismul romanesc

Reprezentantii Scolii Ardelene au fost mai ales istorici si filologi, ei nu pot fi insa socotiti scriitori.
Totusi, Scoala Ardeleana are marele merit de a fi creat un mediu favorabil literaturii, in mijlocu caruia Ion Budai-Deleanu, cel dintai mare poet roman de talie europeana, a creat "Tiganiada". Opera este o sinteze artistica a ideilor iluministe ale epocii, si reprezinta prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane, fiind sub acest aspect o neasteptata capodopera.
Iluminismul Scolii Ardelene reprezinta prima etapa de modernizare a culturii noastre, inscriindu-se in felul acesta, prin aspectele lui specifice, in iluminismul european.

Alte referate despre: scoala ardeleana - iluminismul romanesc, scoala ardeleana iluminismul romanesc, referat scoala ardeleana iluminismul romanesc

Scoala

Dar toate aceste exemple propun ceea ce am putea numi o imagine negativa a scolii,in care dominanta este data de enumerarea unor limite ale institutiei ,consemnate cu intentie critica.Intelegerea aceasta ar ramane incompleta si falsa daca nu ne-am aminti ca exista si versantul luminos al temei ,cel care,intr-o ordine concurenta dezvolta imaginea pozitiva a scolii.

Alte referate despre: un pedagog de scoala noua rezumat, un pedagog de scoala noua, scoala ardeleana

Caiet bibliografic Nicolae Apostol - artist plastic

Un barbat superb , de o frumusete rara -d-nul Nicolae Stoian , tanar absolvent de scoala normala - cinta dumnezeieste la vioara si desena cu har.Atasat sufleteste de copii - rareori era manios si pina la adinci batranete purtand zambete pe fata -parea tipul invatatorului coborit din romane . Sub privirile sale , Nicolae Apostol a descoperit fascinatia si puterea transpunerii lumii satului in desen si culoare .

Alte referate despre: fisa bibliografica nicolae filimon, elemente de limbaj artistico plastic, fisa bibliografica nicolae balcescu

Creativitate in consilierea si orientarea scolara si profesionala a elevilor

Problema aptitudinilor si a alegerii scolii si ulterior a profesiei a devenit o problema educativa de larg interes. Mai ales in clasele terminale ale ciclurilor scolare munca dirigintilor a devenit un suport solid al orientarii elevilor. Nu numai informatiile furnizate, ci, mai ales, contactul elevilor cu diverse sectoare de activitate joaca un rol esential in consolidarea preferintelor profesionale care stau la baza optiunilor tinerilor.

Alte referate despre: consilierea carierei orientarea scolara si profesionala, orientarea scolara si profesionala a elevilor, referate orientarea scolara si profesionala a elevilor clasei a viii

Judecata in prima instanta a litigiilor comerciale

1.1. Competenta generala reprezinta acea institutie procesuala prin intermediul careia se delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor autoritati statale sau nestatale. Dupa ce se stabileste ca oanumita cauza intra in sfera de activitate a autoritatii judecatoresti, este necesar apoi sa sestabileasca care anume dintre diferitele instante judecatoresti are caderea de a solutiona cauza respectiva.

Alte referate despre: judecata in prima instanta a litigiilor comerciale, judecata in prima instanta a litigiilor comerciale referat, judecata in prima instanta

Scoala Cinica

De asemenea stim ca el nu era atenian liber, fiindca numai tatal sau era nascut in Atena, mama sa dimpotriva a fost sclava de neam tracic. Gomperz ne relateaza ca familia lui Antistene era avuta si ca el si-a pierdut intreaga mostenire si a devenit sarac. Asa se face ca el, inainte de a face cunostinta cu Socrate, 1-a ascultat pe sofistul Gorgias.

Dar nemultumit de grandomania si aviditatea dupa bani a acestui sofist, Antistene il urma pe Socrate. Ca si maestrul sau, Antistene umbla foarte saracacios imbracat. Dar cu toate acestea intre Socrate si elevul sau era, din acest punct de vedere, o mare deosebire. Socrate, este adevarat, neglija exteriorul sau : el umbla cu picioarele goale si imbracat cu o manta roasa etc. Dar la Socrate era vorba despre o indiferenta fata de cele exterioare ale vietii, ce nu era intentionata, ci ca o urmare fireasca a vietii lui spirituale intense. La Antistene, ...

Alte referate despre: scoala cinica, referate scoala cinica, eseu scoala cinica

Judecata in prima instanta

Fiecare din aceste activitati au o reglementare deosebita in raport cu etapa de judecata careia ii apartine dar sunt si norme comune care le reglementeaza, indiferent din etapa din care fac parte.

Alte referate despre: judecata in prima instanta in procesul penal, judecata in prima instanta in procesul civil, referat judecata in prima instanta

Prima constitutie a Romaniei

Scrutinul era secret iar votul cenzitar, deci in functie de venituri. La acea vreme, sufragiul electoral universal era o raritate in Europa.
In ce priveste forma de stat a Principatelor, aceasta a fost la inceput o uniune personala. Singura putere constitutiva comuna era persoana Domnitorului, impus de adunarile elective impotriva intentiei puterilor garante.

Alte referate despre: prima constitutie a romaniei, prima constitutie a romaniei referat, prima constitutie a romaniei dupa revolutie

Prima cruciada

Împăratul Alexie I al Bizanţului îi adresase, în 1095 papei Urban al II lea rugămintea să-l ajute pentru a învinge hoardele selgiucizilor şi pecenegilor şi a recuceri teritoriile pierdute. El dorea să angajeze mercenari , pe care să-i plătească, şi care să-i dea ascultare. În loc de aceasta s-a pomenit cu armată ţărănească, trupe de cavaleri conduse de prinţii lor, ceea ce i-a dat de înţeles că intenţiile celor două părţi nu coincideau.

Alte referate despre: prima cruciada, prima cruciada referat, prima cruciada in evul mediu

Scoala Ardeleana

Scoala Ardeleana - Slujind acelorasi nazuinte,ideile reprezentantilor Scolii Ardelene au foarte multe puncte comune.Identificandu-se in conceptii,ei s-au deosebit totusi temperamental,faurindu-si fiecare o personalitate distinctã.

Alte referate despre: scoala ardeleana referat, iluminismul scoala ardeleana, referat scoala ardeleana

Prima adolescenta

De atunci parintii pot incepe sa inteleaga de ce un adolescent experimenteaza o nevoie psihologica sa iubeasca un alt gen de muzica, sa aiba o alta frizura, sa se imbrace in mod diferit si in general, sa aiba un comportament diferit celui aprobat de catre adulti.Dupa cum a spus Mark Twain: " Cand aveam 15 ani, credeam ca tatal meu era cel mai stupid om de pe pamant. La 20 de ani am fost surprins sa constat tot ce a invatat omul asta in cinci ani!"

Alte referate despre: parandu-mi rau de adolescenta nichita stanescu comentariu prima strofa, prima intalnire in adolescenta, adolescenta la prima intalnire
Referate afisate : 14
Medie note: 8.38 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.