Primul nostru poet mitropolitul dosoftei

Mitropolitii Dosoftei si Varlaam

Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 16kb
Downloads: 2023
Materia: Istorie

Biserica in timpul lui Constantin cel Mare

La citeva luni de la victoria asupra lui Maxentiu, Constantin, impreuna cu Liciniu, devenit prin casatoria cu una din surorile sale, cumnatul sau, au publicat edictul de la Milan din ianuarie 313, prin care se acorda libertate religioasa deplina crestinismului, care devine religio licita = religie permisa in Imperiu. Totodata, se anulau toate hotaririle anterioare luate contra crestinilor si se retrocedau Bisericii locasurile de cult si averile confiscate de imparatii precedenti.

Alte referate despre: biserica in timpul lui constantin cel mare, biserica in timpul lui constantin, biserica din timpul lui constantin

Mitropolitul Dosoftei - Mitropolitul Moldovei

Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul
mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara,
de origine macedoromana.

Alte referate despre: mitropolitul dosoftei al moldovei, portretul mitropolitului dosoftei al moldovei, dosoftei mitropolitul moldovei

Primul razboi mondial

Sârbii au ocupat poziţii defensive contra austriecilor. Primul atac a avut loc pe 16 august, între elemente ale diviziei XXI Austro-Ungară şi elemente ale Diviziei Combinate a Serbiei. Lupta a avut loc noaptea şi nici un oponent nu s-a evidenţiat până ce Stepa Stepanovic nu a regrupat forţele sârbe.

Alte referate despre: primul razboi mondial, primul razboi mondial referat, referat primul razboi mondial

Romania in Primul Razboi Mondial

La intrunirea Consiliului de Coroana din 21 iulie/3 august, guvernul Roman a hotarat sa adopte o politica de neutralitate. Sedinta a fost prezidata de rege si la ea au participat si membrii guvernului, fosti Prim-ministrii si conducatorii principalelor partide care au cantarit doua optiuni posibile.Prima – intrarea imaediata in razboi de partea Puterilor Centrale - era sustinuta de Carol care si-a exprimat increderea in victoria Germaniei si a facut apel la sentimentul onoarei celor prezenti pentru indeplinirea angajamentelor din trat fata de Germania si Austro-Ungaria.

Alte referate despre: romania in primul razboi mondial, cauzele primului razboi mondial, romania in timpul primului razboi mondial

Primul razboi mondial

Primul război mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: cel German, cel Austro-Ungar, cel Otoman şi cel Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman şi Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război.

Alte referate despre: romania in primul razboi mondial referat, participarea romaniei la primul razboi mondial, desfasurarea primului razboi mondial

Primele mari civilizatii

Primele mari civilizatii - Cel mai lung fluviu de pe Glob este Nilul (cu afluentul Kagera-6670).In urma cu 5000,pe malurile lui se nastea civilizaţia egipteana.A fost cea mai mare civilizaţie a Africii.

Alte referate despre: primele civilizatii, primele civilizatii europene, cauza aparitiei primelor civilizatii in europa sudica

Triburile germanice in primele secole ale mileniului I

Triburile germanice in primele secole ale mileniului I - Izvoarele care cuprind cele mai ample informaţii despre germani sunt lucrările De bello gallico (scrisă la mijlocul sec. I a. Ch. de Caesar) şi De origine et situ germanorum (scrisă în jurul anului 98 p. Ch. de Tacitus). Triburile germanice in primele secole ale mileniului I

Alte referate despre: triburile germanice din secolul 10, triburile germanice, germania in primul razboi mondial

Mitropolitul Antim Ivireanu

Mitropolitul Antim Ivireanu - Se pare că era vlăstarul unei familii îstărite de georgieni din părţile Azovului, care pe vremea aceea se aflau sub stăpânire turcească. Căzuse din tinereţe în sclavie, fără să ştim în ce împrejurări şi nici cum a izbutit să-şi recapete libertatea. Del Chiaro, care l-a cunoscut personal, ne spune că era „înzestrat cu talente rare”, că „cunoştea sculptura, pictura şi broderia” şi că „ridicase la perfecţiune arta tipografiei”. Mitropolitul Antim Ivireanu

Alte referate despre: mitropolitul antim ivireanu, arta oratoriei religioase mitropolitul antim ivireanu, mitropolitul antimi ivireanu

Dimensiunea religioasa

În Braşov se întâlnesc în această vreme doua persoane care au jucat un rol de seamă în începuturile cărţii româneşti:diaconul Coresi, care venea din Târgovişte cu materialul de tipar chirilic, Hans Benkner, primarul oraşului Braşov, proprietarul primei fabrici de hârtie din Ardeal.

Alte referate despre: dimensiunea religioasa a existentei, dimensiunea religioasa a existentei studiu de caz, studiu de caz dimensiunea religioasa a existentei

Literatura religioasa a Basarabiei

În 1883 tipografia eparhiala a fost închisa. Acesta a constituit o
lovitura serioasa culturii românesti, data de arhiepiscopul
Chisinaului si Hotinului Serghie. Pentru acesti ani fixam apogeul
realizarii politicii si edeologiei de rusificare a bastinaselor
basarabeni dupa ce patrunde intens rusificarea.

Alte referate despre: referate literatura religioasa a basarabiei, literatura religioasa, literatura religioasa in limba romana

Cortul Sfant si Biserica

Biserica este un edificiu(lăcaş sfânt) construit şi amenajat pentru practicarea cultului creştin.
Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca „un chivot din lemne ce nu putrezesc,acoperit pe dinauntru si pe afara cu aur curat care sa poarte in sine legea scrisa pe table.

Alte referate despre: asemanari si deosebiri dintre cortul sfant si biserica, cortul sfant si biserica in comparatie, cortul sfant

Biserica Balaneanu Iancu Nou

Ea a plecat in munti si a devenit sfanta. Zece mii de ostasi au primit porunca sa il scoata din inchisoare pe Sf. Haralambie si sa il taie bucatele. Dupa ce acestea au fost infaptuite, in timpul noptii, imparatul a trimis o suta de osteni sa vada ce s-a intamplat. Deasupra gramezii de carne era o lumina mare si ingerii luau bucatelele si le puneau la loc, refacand trupul Sfantului. Acesta a fost ridicat la cer si Dumnezeu l-a intrebat ce vrea pentru suferintele sale. Sf. Haralambie a dorit ca bolile sa nu se apropie de oamenii care postesc de ziua sa.

Alte referate despre: biserica balaneanu iancu nou, biserica balaneanu iancu-nou, biserica balaneanu iancu

Cultura si biserica

4.Mari personalităţi universitare:
Albert cel Mare (1193-1280);
Toma d’Aquino (1225-1274);
Roger Bacon.

Alte referate despre: cultura si biserica in evul mediu, cultura in biserica, cultura si biserica medievala

Octavian Goga - primul volum

Goga e un ,, poet tragic”, o sensibilitate melancolică, elegiacă în linie eminesciană, vitalizată de o supremă voinţă de putere în numele unei colectivităţi, de un instinct al servirii unei cauze. Ceea ce se observă imediat în poezia lui Goga şi ceea ce rămâne ca un prelung ecou al versurilor lui este starea de jale, de boală sufletească, chiar inexplicabil şi intraductibil, asemeni dorului din poezia populară.

Alte referate despre: o doina de octavian goga din volumul din umbra zidurilor, toamna de octavian goga prima strofa, dimineata octavian goga prima strofa

Judecata in prima instanta

Cand cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea sau cand a intervenit vreo una din cauzele de incetare a procesului penal prevazute in art. 10, procurorul pune, dupa caz, concluzii de anchetare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.

Alte referate despre: judecata in prima instanta, judecata in prima instanta in procesul penal, desfasurarea judecatii in prima instanta

Prima constitutie a Romaniei

Puterea judecatoreasca era incredintata magistratilor dar inamovibilitatea judecatorilor era prevazuta numai pentru magistratii Inaltei Curti de Justitie si Casatie, care era comuna celor doua principate. Aceasta limitare era justificata fara indoiala de lipsa de juristi pregatiti , la nivel local.

Alte referate despre: prima constitutie a romaniei, prima constitutie, prima constitutie a frantei

Primii pasi in calculator

Pentru a imprima un table, de pe prima linie se apasa Table – Insert – Table. Se selecteaza cate coloane si cate linii se vor folosi in urmatorul table si cu ajutorul mausului se apasa tasta O.K.

Alte referate despre: primii pasi in calculator, prima retea de calculatoare, primi pasi in calculator
Referate afisate : 18
Medie note: 8.07 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Acest site foloseste cookies: Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici OK