Principii didactice referat

Pedagogie

Pedagogia este ştiinţa socioumană care studiază educaţia la nivelul funcţiei şi a structurii sale specifice prin metodologii de cercetare specifice, care vizează descoperirea şi valorificarea unor legităţi, principii şi norme de acţiune specifice. Abordarea problemelor fundamentale ale pedagogiei presupune explicarea şi înţelegerea conceptelor de bază ale domeniului, care pot fi aplicate, analizate, sintetizate, apreciate critic la nivelul ştiinţelor educaţiei considerate fundamentale.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 107kb
Downloads: 20970
Materia: Romana

Forme de organizare a invatamantului

- Lecţia, precizează I. Cerghit, este o ,,entitate de învăţământ, care este ceva mai mult decât o formă sau un cadru de organizare a instrucţiei, căci presupune mecanisme şi legităţi de structurare şi funcţionare ce trebuie bine cunoscute" (Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, 1983, p. 14).

Alte referate despre: forme de organizare a invatamantului, forme de organizare ale invatamantului, formele de organizare a invatamantului traditional

Proiect de Lectie - pedagogie

Elemante anterior invatate:
~ Metoda voltampermetrica (manual) – demonstratie, experiment, exercitiu

Alte referate despre: proiect de lectie pedagogie, plan de lectie pedagogie, proiect lectie pedagogie

Proiect pedagogie

Obiectivul 2: Sa defineasca termenul de piata(comportament final) cu
propriile cuvinte si pe baza discutarii anterioare a caracteristicilor
acesteia(conditie), fara greseli de fond(criteriu de reusita).

Alte referate despre: pedagogie, referate pedagogie, referat pedagogie

Pedagogie concentrata

Tipuri de curriculum:trunchi comun;la decizia şcolii;nucleu aprofundat;extins;elaborat în şcoală;formal ( oficial ) / real;cadrul curr ( planurile de inv. );programele şcolare;reglementări, ghiduri aplicare;manuale alternative;materiale support folosite la clasă;ghiduri ptr. înv. – prof.;învăţat / evaluat;ascuns.

Alte referate despre: pedagogie referat, studiu de caz pedagogie, curriculum pedagogie

Curriculum in pedagogie

Înainte de a defini personalitatea trebuie sa definim persoana. Persoana înseamna individul uman concret. Personalitatea însa, este o constructie teoretica elaborata de psihologie, în scopul întelegerii si explicarii modalitatilor de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care îl numim persoana umana.

"PERSONALITATEA este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea si comportamentul sau caracteristic." Personalitatea scolarului este totalitatea insusirilor biofizice,psihologice si socio-cultulare ,inascute sau dobandite ori organizate intr-un intreg ,care ii asigura un compartament adecvat cerintelor scolii si societatii .In procesul sau sau de formare personalitatea scolarului se prezinta in continua schimbare urmarind sa acumuleze tot ceea ce este util sis a valorifice intr-un mod propriu experinta acumulata petru a raspunde corespunzator cerintelor noi si tot mai complexe ale mediului ...

Alte referate despre: curriculum in pedagogie, curriculum la pedagogie, curriculum referat pedagogie

Proiect de lectie(Pedagogie) 2

Etapa organizatorica - Organizarea clasei pentru desfasurarea activitatii de laborator - Activitate frontala - 1.Face prezenta elevilor - 2.Imparte clasa in grupe de cate patru elevi - 3.Pregateste materialele si
le distribuie pe mese

Alte referate despre: proiecte de lectie pedagogie, proiect de lectie-pedagogie, lectie pedagogie

Organizatia internationala a comertului - Principii si reguli ale sistemului comercial internataional

Succesul obţinut de GATT în micşorarea tarifelor la nivele atât de joase, împreuna cu o serie de recesiuni economice în deceniul lui 1970 şi în primii ani ai lui 1980, a împins guvernele la crearea altor forme de protecţie pentru sectoarele care se înfruntau cu o mai mare concurenta pe pieţele exterioare. Înaltele rate ale şomajului şi numeroasele falimente din timpul crizelor acelor ani au impulsionat guvernele din Europa Occidentala si America de Nord să creeze noi tipuri de bariere comerciale fără taxe, să încerce sa încheie cu concurenţii săi acorduri bilaterale de distribuţie a mărfii şi să obtină subvenţii pentru a se menţine pe poziţie în comerţul produselor din industria de creştere a oilor. Aceste fapte au micşorat credibilitatea si efectivitatea GATT.

Alte referate despre: organizatia internationala a comertului, organizatia internationala a comertului si securitatea globala, referat la organizatia internationala a comertului fostul gatt

Principiile didactice

Pornind de la afirmatiile potrivit carora procesul de invatamant este forma cea mai organizata prin care se realizeaza educatia, admitem de la inceput necesitatea unor principii care sa orienteze si sa imprime un anumit sens acestui proces. Subliniem, insa, ca in viziunea noastra, asa cum rezulta din definitia pe care am dat-o, pricipiile didactice se refera la procesul de invatamant din punct de vedere al functionalitatii sale, al interdependentei si relatiilor dintre componentele sale, dintre acestea si continutului sau.

Alte referate despre: principiile didactice, principiile didactice referat, principiile didactice si responsabilitatile profesorului

Principii comuniste

Această "concepţie materialistă" a comunismului, arată că din sistemul economic derivă toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură...). De asemeni dezvoltă "concepţia determinismului", potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus, nu de gândirea acelui individ ci de clasa la care aparţine, şi de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societăţi comuniste.

Alte referate despre: principii comuniste, principiile comuniste, valori si principii comuniste

Principii si probleme ale rezolvarii statistice

Principii si probleme ale rezolvarii statistice
Cunoaşterea şi stăpânirea fenomenelor şi proceselor economico-sociale depinde de informaţia de care dispunem. Pe informaţie se fundamentează decizia în orice obiect de activitate. O decizie bună este posibilă numai dacă dispunem, pentru fundamentarea ei, de o informaţie adecvată, autentică care să descrie profund şi complex fenomenele şi legăturile dintre ele.

Alte referate despre: principiile si problemele economiei turismului, principiile si problemele cu care se confrunta economia turismului, principiile si problemele economiei turism

Retroactiuni ale comunicarii didactice

Retroactiuni ale comunicarii didactice
În sens larg, prin feed-back se înţelege modalitatea prin care finalitatea redevine cauzalitate, în timp ce modalitatea prin care anticiparea finalităţii redevine cauzalitate constituie feed-forward-ul. Dacă feed-back-ul îşi exercită acţiunea după atingerea finalităţii, feed-forward-ul acţionează preventiv, controlând secvenţial avansarea către finalitatea urmărită.

Alte referate despre: retroactiuni ale comunicarii didactice, referat retroactiuni ale comunicarii didactice, bariere in calea comunicarii didactice

Principii matematice ale cunoasterii la Kant

Dar cum se aplică sau cum se ,,concretizează” conceptele cantitative pure ale intelectului? Beaufret, într-o digresiune, prezintă modurile posibile de concretizare ale conceptelor. Conceptele dinamice – cel mai dinamic concept fiind conceptul cauzalităţii, în interpretarea puternică a lui Beaufret – se aplică sau subsumează intuiţiile empirice prin schematizare.

Alte referate despre: principii matematice, teoria cunoasterii la kant, principiile matematice ale filozofiei naturale

Principii de guvernare bizantina in secolele VIII-XII

Imperiul bizantin era continuatorul Romei; el era un fel de magistratura in care imparatul detinea puterea provizorie. Factorii constitutivi ai epocii romane subzistau chiar daca acestia deveneau din ce in ce mai formali. Imparatul era imperator, proclamat de armata, iar Senatul devenise un simplu factor social, care nu intervenea decat in cazurile dificile. Aprobarea sa se manifesta prin prezenta senatorilor in timpul ceremoniilor de la hipodromul din Constantinopol, unde avea loc aclamarea imparatului de catre popor. Aceasta procedura facea din imparat "alesul lui Dumnezeu", conform formulei consacrate.

Alte referate despre: principii de guvernare corporativa, formatiuni statale romanesti in secolele ix - xii, crearea sfintului imperiu roman de origine germana secolele ix -xii

Principii si norme de evaluare si reevaluare a activelor patrimoniale

In toata lumea, pamantul si cladirile reprezinta unul dintre cele mai mari si mai valoroase active ale statelor, municipalitatilor, firmelor si ale persoanelor fizice.Estimarea adecvata a valorii proprietatilor imobiliare si analiza competenta a celorlalte aspecte aferente proprietatilor conduc la decizii corecte referitoare la dispozitia si folosirea proprietatilor.Persoanele care se ocupa cu evaluarea proprietatilor imobiliare se numesc evaluatori si ei sunt organizati in asociatii profesionale. In Romania exista doua asociatii profesionale care au intre obiective si evaluarea proprietatilor imobiliare, acestea fiind Corpul Expertilor Tehnici si Asociatia Nationala a Evaluatorilor.rn

Alte referate despre: principii si metode de evaluare a riscurilor naturale si antropice, principiile si normele care stau la baza protejarii consumatorului, referat principii si norme de invatare

Integrarea copiilor cu CES

Daca F.E.Verza (2002,p.285) defineste institutionalizarea ca ,,reprezentand incadrarea unor copii cu diverse tipuri de deficiente in institutii specializate unde acestia beneficiaza de hrana, ingrijire, odihna, educatie specializata si chiar locuri de munca, sub supravegherea unui personal specializat", E.Bonchis (2000,p.127) considera ca ,,a institutionaliza un copil inseamna a-l plasa intr-un mediu din care lipsesc lucrurile personale, evenimentele personale, lipsesc activitatile adecvate/individualizate fiecarei persoane, lipseste contactul cu lumea exterioara si perspectiva viitorului".
Continua autoarea:,, personalul controleaza toate deciziile iar rezidentul isi pierde autonomia si inceteaza a se mai vedea pe sine insusi ca avand alte roluri sau relatii intr-o lume exterioara institutiei, el devine practic dependent de institutie si incapabil de organizare a propriei sale vieti".

Alte referate despre: integrarea copiilor cu ces, referat integrarea copiilor cu ces, integrarea copiilor cu ces in invatamantul de masa

Nivelul de cunoastere - raport de autoevaluare

Deoarece acest rol presupune, printre altele, asocierea şi responsabilitatea elevului în demersul propriei formări, dar şi în actul evaluării, nota nu poate continua să reprezinte exclusiv o “sentinţă” la sfîrşitul sau pe parcursul procesului. Judecata evaluativă, inclusiv marcarea ei într-un sistem convenţional de semne – notele în cazul sistemului nostru educaţional, trebuie să reprezinte şi pentru cel evaluat un instrument care îi poate oferi toate informaţiile necesare luării unor decizii.

Avînd în vedere modificarea în ultimii ani a structurii şi rolul examenelor şi intenţia de a cuprinde în viitor evaluarea curentă în cadrul acestora, se pune problema, în care pe de o parte, în acest sens, devine din ce în ce mai necesară centrarea evaluării pe întreaga gamă de capacităţi şi abilităţi specifice fiecărei discipline, în scopul unei evaluări cu adevărat valide. Din acest punct de vedere se ia în consideraţie regîndirea sistemului ...

Alte referate despre: nivelul de cunoastere - raport de autoevaluare, model de raport de autoevaluare la educatoare, raport de autoevaluare educatoare
Referate afisate : 17
Medie note: 8.17 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles