Procesele psihice

Interactiunea imaginatiei cu procesele cognitive si motivatia

Omul este capabil de o performanţă unică, aceea a realizării unităţii dintre trecut, prezent şi viitor, imaginaţia fiind legată mai ales de ceea ce va fi.Detaşându-se de prezentul imediat, de aici şi acum, omul îşi organizează şi proiectează acţiunile, anticipând atât drumul care va fi parcurs,cât şi rezultatele care vor fi obţinute.Dacă omul nu ar avea imaginaţie, ar reacţiona, orientându-se numai pas cu pas după indicatorii perceptivi din contextul real în care îşi desfăşoară activitatea şi deci nu ar avea o direcţie precisă, ar învăţa fragmentar, sacadat, cu stagnări şi erori până la un rezultat oarecare.Dispunând de imaginaţie, poate să-şi elaboreze mintal scopul şi planul desfăşurării activităţii, pe baza căruia să se conducă, să-şi regleze permanent acţiunile, să evite erorile şi să aibă mai mare eficienţă.Mai mult chiar, omul poate interveni activ, transformativ, creativ în ambianţă, poate obţine mereu ceva nou, ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 11kb
Downloads: 4982
Materia: Psihologie

Imaginatia si creativitatea

Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei ;
caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea
rezultatului muncii creatoare.

Alte referate despre: imaginatia si creativitatea, imaginatia si creativitatea referat, referat imaginatia si creativitatea

Formele imaginatiei - analiza comparativa

Acest proces cognitiv complex este specific numai omului, apare pe o anumită treaptă a dezvoltării sale psihice, adică după ce au apărut alte procese şi funcţii psihice care-i pregătesc desfăşurarea:dezvoltarea reprezentărilor, achiziţia limbajului, evoluţia inteligenţei, îmbogăţirea experienţei de viaţă etc.
De fapt, imaginaţia odată apărută interacţionează permanent cu toate procesele psihice şi mai ales cu memoria, gândirea şi limbajul.Procesul imaginativ include aceste interacţiuni în mod obligatoriu, însă în acelaşi timp el se deosebeşte de respectivele procese psihice şi dispune şi de mecanisme specifice de procesare a datelor experienţei anterioare.

Memoria este cea care oferă material de combinare pentru imaginaţie, cum ar fi: reprezentări, idei, trăiri afective etc. şi, totodată, conservă produsele sale finale.Dar imaginaţia se deosebeşte clar de memorie.Aceasta are caracter reproductiv, adică este cu atât mai ...

Alte referate despre: formele imaginatiei - analiza comparativa, formele imaginatiei analiza comparativa, analiza comparativa

Interrelatii imaginatie - gandire

Se ştie că momentele de intense trăiri afective sunt urmate de un maximum al productivităţii imaginative.Vestea despre obţinerea unui premiu la olimpiadă ne proiectează repede, imaginativ, într-un posibil cadru festiv prilejuit de acest eveniment. Cercetările au arătat că nivelul crescut al afectivităţii, chiar când are o tonalitate negativă, este mai favorabil combinărilor imaginative decât trăirile afective pozitive, dar slabe.
La fel ca şi trăirile afective, motivele întreşin o receptivitate crescută pentru anumite elemente ale realului, permit aducerea acestora în prim-plan, reliefarea lor după alte criterii decât cele ale gândirii, generarea unor noi legături şi restructurări.Dorinţa puternică de a dispune de un telefon mobil de ultimă generaţie ne face repede să ne proiectăm imaginativ în grupul prietenilor şi să stârnim admiraţia lor.Aspiraţia de a urma medicina după terminarea liceului face ca cel în cauză să se viseze adesea ...

Alte referate despre: interrelatii imaginatie-gandire referat, imaginatie gandire, relatia imaginatie gandire

Creativitatea

“Comportamentul “ poate referi la produsele noi nu numai in ce priveste situarea lor inafara experientei trecute a individului.Comportamentul individului trebuie sa manifeste un nivel inalt de sinteza,originalitate si relevanta fata de problema abordata spre a-l putea califica drept “creativitate”. “Comportamentul creator”va fi descoperit mai frecvent in oricare populatie data decat la persoanele creatoare si e de asteptat ca acest comportament sa fie normal atribuit in aceasta populatie ,in acelasi fel ca majoritatea caracteristicilor fizice si psihice.

Alte referate despre: creativitatea, creativitatea referat, creativitatea la prescolari

Motivatia

Motivatia - Mecanismele de culegere si prelucrare a informatiei sunt elaborate in timpul “activitatii” subiectului care are la baza o structura nervoasa determinata genetic. In cursul acestei activitati se organizeaza perceptia, se formeaza deprinderile, este stocat continutul memoriei de lunga durata, se construiesc practicile de adaptare cel mai larg generalizabile. Pe de alta parte este evident ca toate aceste mecanisme au o valoare adaptativa doar in masura in care el este activ.

Alte referate despre: motivatia, motivatia muncii, studiu de caz-motivatia in munca

Rolul desenului in dezvoltarea creativitatii

Un alt manual de psihologie descrie creativitatea ca fiind "printre
cele mai confuze si mai gresit folosite concepte în cadrul studiului
comportamentului uman" (Child, 1981).

Alte referate despre: rolul desenului in dezvoltarea creativitatii, rolul desenului in dezvoltarea creativitatii la prescolarii mari, rolul desenului in dezvoltarea creativitatii prescolare

Procese psihice insusirile psihice

In anul 1879 a fost deschis primul laborator de psihologie in Leiptig (Germania) de catre W.Wundt.
Psih. – stiinta despre suflet fiindca studiaza fenomeme psihice ale omului. Fenomenele psihice se grupeaza astfel

Alte referate despre: procese psihice, procese psihice cognitive, procesele psihice

Fenomene psihice

În decursul activitătii sale, omul receptionează, stochează si prelucrează informatiile cu ajutorul unor forte psihice adecvate si specializate senzorial-perceptive, mnezice sau rational-logice, ce constituie de fapt mecanismele psihice informational-operationale ce pot
fi grupate în două categorii:
a) de receptionare si prelucrare primară a informatiilor:
senzatii – specific psihologic, proprietăti, legi
perceptii – acceptiunile notiunii, determinanti; mecanismele si legile perceptiei
reprezentările – caracterizare psihologică, clasificare, proprietăti

Alte referate despre: fenomene psihice, fenomenele psihice, clasificarea fenomenelor psihice

Fenomene psihice

Senzaţiile sunt procese psihice senzoriale şi în acelaşi timp imagini primare care semnalizează asupra însuşirilor concrete şi separate ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor sau organelor de simţ. Procesele senzoriale şi în special senzaţiile sunt cele mai simple legături, corelări, stabilite cu mediul intern sau extern. De aceea senzaţiile sunt fenomene psihice elementare şi primare

Alte referate despre: caracteristicile fenomenelor psihice, abordarea empirica a fenomenelor psihice, procese si fenomene psihice

Particularitatile dezvoltarii psihice si fizice a copiilor din Casele de Copii

Particularitatile dezvoltarii psihice si fizice a copiilor din Casele de Copii
Problema învăţării şi educării copiilor orfani şi copiilor, care au rămas fără tutela părinţilor, este strâns legată de problemele ocrotirii sănătăţii lor, măririi posibilităţilor funcţionale şi de adaptare.
Particularitatile dezvoltarii psihice si fizice a copiilor din Casele de Copii

Alte referate despre: particularitatile dezvoltarii psihice, particularitatile dezvoltarii psihice a prescolarului, particularitatile dezvoltarii psihice a adolescentului

Abordarea psihica a proceselor psihice

Abordarea psihica a proceselor psihice
Deci, psihicul nesatistăcut din punct de vedere emoţional doreşte, după cum spuneam, să iubească mai mult; iar intelectul său investigator doreşte să cunoască mai mult. Creatura umană conştientă bănuieşte că ambele dorinţe sânt supuse la o uşoară dietă; că există cu adevărat mai multe lucruri de iubit şi mai multe lucruri de cunoscut undeva în misterioasa lume din afară, şi că, în plus, puterile sale afective şi capacitatea sa de înţelegere sunt demne de un obiectiv mai important şi mai durabil decât cel furnizat de iluziile simţurilor.

Alte referate despre: rolul proceselor psihice senzoriale in profesia de kinetoterapeut, importanta proceselor psihice in activitatea mea, clasificarea proceselor psihice

Tulburari psihice

La contactul cu viata de detentie pot apare o serie de tulburari psihice. Desigur ca nu ne referim aici la manifestarile care tin de constitutia subiectului sau cele declansate în stare de libertate, ci numai la acelea care apar ca reactii fata de încarcerare. Acestea apar mai ales la detinutii primari. Ele survin la putin timp dupa depunere si sunt tranzitorii.

Alte referate despre: tulburari psihice, tulburari psihice referat, tulburarile psihice

Abordare mistica a proceselor psihice

Dar nu se poate spune în nici un caz că dorinţa de iubire nu e decât o parte a dorinţei de cunoaştere perfectă; fiindcă acea ambiţie strict intelectuală nu include nici un fel de adoraţie, nici un sacrificiu de sine. nici o reciprocitate a sentimentelor dintre cel care cunoaşte şi obiectul cunoscut. Doar cunoaşterea, luată singură, e o chestiune de receptare, nu de acţiune; ţine de ochi, nu de aripi; e o problemă moartă în viaţă, în cel mai bun caz.

Alte referate despre: importanta proceselor psihice, rolul proceselor psihice senzoriale in profezia de kinetoterapeut, rolul proceselor psihice senzoriale in viata noastra

Relatia somnului cu bolile psihice

Somnul REM (rapid eye movement) este definit drept perioada de somn cu miscari oculare rapide si este caracterizata prin activitate electrica rapida si de amplitudine scazuta pe EEG insotite de aritmie respiratorie si cardiaca, iar muschii din grupele musculare mari sunt atoni. Este stadiul de somn asociat cu visul.(1) Somnul non-REM (non rapid eye movement) definit ca perioada de somn fara miscari oculare rapide.

Alte referate despre: bolile psihice, bolile psihice referat, toate bolile psihice

Procesele politice ale centralizarii monarhice in Franta

In plus,francezii invatasera toate lectiile militare ale razboiului;iar la Castillon,ca si la Formigny in 1450,englezii fusesera batuti cu aceleasi tactici cu care invinsesera la randul lor mai inainte la Crecy, Poitiers ori Azincourt:defensiva pe pozitii fortificate,eficientizarea tirului infanteriei,sarjele ordonate si extrema mobilitate a cavaleriei -la care francezii adauga si utilizarea artileriei de camp.Insa marea inovatie a epocii,.a carei importanta politica,militara si economica este incalculabila,era introducerea armatei permanente in Franta la 1445,opera a regelui Carol VII.

Alte referate despre: procesele politice, etapele centralizarii statului in franta, aprecierea activitatii regimurilor politice din sua anglia si franta
Referate afisate : 17
Medie note: 7.80 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles