Proprietate publica

Drept de proprietate publica

Drept de proprietate publica
Prezenta lucrare a fost concepută ca o introducere în studiul de drepturi. Oportunitatea scrierii ei este condiţionată de următoarele două aspecte. Pe de o parte, în toate Universităţile şi Colegiile juridice, precum şi la facultăţile de profil din alte Universităţi ce studiază dreptul conform programelor de studiu sunt prevăzute cursuri de bază şi speciale la „Drept civil”. Pe de altă parte în ultimii ani în România şi Republica Moldova au survenit schimbări radicale în „codurile civile”.

Am elaborat această teză pornind de la câteva considerente. În primul rând mi-a servit drept imbold faptul că din punct de vedere juridic proprietatea este văzută ca o relaţia de apropiere juridică a bunurilor care se referă prin intermediul drepturilor reale, ale căror prerogative care se manifestă în anumite ponderi şi limite de la un drept real la altul, potrivit reglementărilor juridice din diferite sisteme de drept ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 43kb
Downloads: 14
Materia: Drept

Izvoarele Dreptului Civil

Izvoarele Dreptului Civil
Izvorul formal al dreptului se interpretează ca formă de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adică sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.

Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionată de autoritatea publică competentă. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaţiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică prin care voinţa, devenită statală, obţine o haină juridică adecv ...

Alte referate despre: izvoarele dreptului civil, izvoarele dreptului civil - categorie de izvoare a dreptului roman, referat izvoarele dreptului civil

Dreptul de proprietate

1. Definiţia si caracterele dreptului de proprietate.
Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte.
Posesia
Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea stăpânire un lucru” etc.
Codul civil roman (art. 1846) defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru” sau ,,folosirea unui drept”, de noi insine sau de altul in numele nostru.
Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita si detenţie precara, unde lipseşte elementul intenţional, animus, fiind prezent numai elementul corpus, adică deţinerea materiala a lucrului; de exemplu, ...

Alte referate despre: dreptul de proprietate, dreptul la proprietate, dezmembramintele dreptului de proprietate

Tipuri de contracte

Prima excepţie este conţinută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, care spune că, terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite, prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică. Nerespectarea acestei legi se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului. La fel, contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege în cazul vânzării silite prin licitaţie publică.
b. Contractul de v-c este un contract sinalagmatic (bilateral) deoarece prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante. Vânzătorul are obligaţia să predea bunul vândut şi să-l garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi pentru viciile ascunse ale bunului vândut, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul convenit şi să preia lucrul.

Alte referate despre: tipuri de contracte, tipuri de contracte comerciale, tipuri de contracte civile

Apararea drepturilor de autor

1. exemplarele de operă şi fonograme care se presupune că sunt contrafăcute;
2. materialele şi echipamentele destinate pentru confecţionarea şi producerea acestira;
3. conturile şi alte documente care pot servi drept dovezi ale acţiunilor săvîrşite cu încălcarea prezentei legi(art.38(9)al L.privind drepturile de autor şi drepturile conexe).

Alte referate despre: apararea drepturilor de autor, apararea drepturilor de autor si a drepturilor conexe, concluzii cu privire la apararea drepturilor de autor

Evolutia dreptului comercial

Evolutia dreptului comercial
Franta a fost prima tara in care a fost legiferat cometul. Incepand cu edictul lui Carol al IX-lea dat in anul 1563- prin care s-au creat jurisdictiile consulare- continuand cu ordonantele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comertul terestru si cele din 1683- privind comertul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonantele lui Colbert – opera de legiferare culmineaza cu adoptarea in anul 1807, in timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Proprietatea afectata unui scop si fiducia

Proprietatea afectata unui scop si fiducia
O institutie tip in care proprietatea afectata unui scop isi are locul cel mai potrivit este fundatia. Definiţia fundaţiilor este dată în articolul (1) al legii fundaţiilor: Fundaţia este o organizaţie necomercială, fără membri, înfiinţată în baza actului de constituire de către una sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice, dotată cu un patrimoniu distinct şi separat de patrimoniul fondatorilor, care este destinat atingerii scopurilor necomerciale, prevăzute în statut. Asa cum o definiste legea, fundatia este un subiect de drept infiintat de una sau mai multe persoane, care avand la baza un act juridic intre vii sau pentru cauza de moarte, realizeaza un patrimonio afectat, in mod permanent si irevocabil, atingerii unui scop de interes general sau comunitar.

Alaturi de proprietatea afectata unui scop poate fi inclusa si fiducia sau proprietatea fiduciara, chiar daca in tara noastra aceasta un detine o reglementare ...

Alte referate despre: proprietatea afectata unui scop si fiducia, proprietatea afectata unui scop si fiducia referat, referat proprietatea afectata unui scop si fiducia

Proprietatea publica

Actul administrativ este obligatoriu atat fata de persoanele fizice sau juridice carora li se adreseaza, cat si fata de organul care l-a emis, tinut sa-l respecte el insusi, pe tot parcursul valabilitatii lui. Aceasta obligativitate a actului administrativ deriva din faptul ca el este dat pe baza si in executarea legii, si din aceasta cauza se bucura de prezumtia de legalitate.

Alte referate despre: proprietatea publica, proprietatea publica si privata, proprietatea publica referat

Dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre persoanele fizice si juridice straine

Per a contrario, categoriile de persoane mentionate în această normă, care au calitatea de rezidenti, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedintele secundare, respectiv sedii secundare, de la data aderării României la Uniunea Europeană.
Potrivit dispozitiilor art. 2 litera c din Legea nr.312/2005, prin rezident persoană fizică se întelege „străinul care are un drept de rezidentă pe teritoriul României”, iar prin rezident persoană juridică se întelege „persoana juridică străină care are cel putin un sediu secundar pe teritoriul României, în conditiile legii”.

Alte referate despre: dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor referate, dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilelor

Contracte translative de proprietate

Contracte translative de proprietate.Potrivit art. 1306 C. civ., „pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege”, de unde rezultă că orice persoană poate încheia un contract de vânzare cumpărare, fie în calitate de cumpărător, fie în calitate de vânzător, dacă legea nu îi interzice expres acest lucru. Prin urmare, regula o constituie capacitatea, incapacitatea fiind excepţia.

Alte referate despre: contracte translative de proprietate, contractele translative de proprietate, tipuri de contracte translative de proprietate

Dreptul de proprietate

Dreptul de proprietate
Trecerea la economia de piaţă în Moldova a generat mari schimbări în toate sferele vieţii sociale: crearea noilor unităţi economice, modificarea organizaţiilor statale, adoptarea noului Cod civil. Dezvoltarea normală a vieţii sociale necesită respectarea normelor de conduită. Odată cu procesul de restructurare, s-au produs schimbări esenţiale şi în societate.
Dreptul de proprietate

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, atributele dreptului de proprietate, dreptul de proprietate privata

Imprumuturile de stat si datoria publica

Imprumuturile de stat si datoria publica
Împrumuturile de stat se realizează prin contracte-convenţie interne şi/sau internaţionale, pe bază voluntare, de rambursabilitate şi cu o contraprestaţie astfel încât un astfel de raport juridic, ca act de decizie politică-strategică este raţional să se utilizeze numai după epuizarea tuturor celorlalte instrumente. Utilizarea unui studiu tehnico-economic şi juridic care să justifice instrumentul oportun în alegerea deciziei de acoperire a nevoilor sociale-proiectului care trebuie realizat apreciând că reprezintă un demers naţional şi acceptabil pentru întreaga societate.

Alte referate despre: imprumuturile de stat si datoria publica, imprumuturile de stat si datoria publica in romania, imprumuturi de stat si datoria publica

Centralizare si descentralizare in administratia publica

Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia aflată pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone mai mici sau mai mari, sunt unităţile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună, etc.

În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central, care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese.

Profesorul Paul Negulescu afirma că în orice ţară sunt două categorii de interese: unele care au un carecter cu totul ...

Alte referate despre: centralizarea si descentralizarea in administratia publica, centralizare si descentralizare in administratia publica, referat centralizarea si descentralizarea in administratia publica

Contabilitate publica

În mod concret, institutiile publice în sensul Legii finantelor publice sunt:
- Senatul Romaniei;
- Camera Deputatilor;
- Presedentia României;
- Guvernul;
- Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei centrale de stat;
- Consiliile comunale, orăsenesti, ale sectoarelor municipilui Bucuresti, municipale si judetene;
- Institutiile de stat de subordonare centrală sau locală (institutiile publice si serviciile publice cu personalitate juridică, unitătilor administrativ-teritoriale).

Alte referate despre: contabilitate publica, contabilitatea publica, proiect contabilitate publica

Consultarea publica in Romania

Consultarea publica in Romania
În cadrul studiului nu am considerat în mod limitativ practica consultării doar în aplicarea legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică sau 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, diverse formule de consultare publică având loc şi în afara acestei legislaţii. Cu toate acestea, datele cu privire la consultarea publică sunt disponibile la autorităţile publice numai strict pe cele două acte normative precizate mai sus.

Alte referate despre: consultarea publica in romania, administratia publica in romania, administratia publica din romania

Etica in administratia publica

•obliagtii fata de constitutie;
•obliagtii fata de legi;
•obliagtii fata de natiune si tara;
•obliagtii fata de democratie;
•obliagtii fata de normele de organizare birocratica;
•obliagtii fata de profesie si profesionalism;
•obliagtii fata de familie si prieteni;
•obliagtii fata de sine;
•obliagtii fata de colectivitatile cu care vin in contact;
•obliagtii fata de interesul public sau bunastarea generala;
•obliagtii fata de umanitate sau lume;
•obliagtii fata de Dumnezeu sau religie.

Alte referate despre: etica in administratia publica, etica in administratia publica referat, etica in administratia publica suport de curs

Administratia publica

Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei, oraşului sau a judeţului printr-un aparat propriu, format din funcţionari publici de conducere si de execuţie. Aceste organe ale administraţiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administraţia publică locală în unităţile administrativ teritoriale, respectiv in judeţe, oraşe si comune. Prin aceste dispoziţii legale Statul român recunoaşte că în interiorul sau colectivităţile locale se administrează prin aleşii săi şi prin forţele proprii, dar sub controlul jurisdicţional al legalităţii din partea autorităţilor statale.

Alte referate despre: administratia publica, administratia publica locala, administratia publica centrala
Referate afisate : 17
Medie note: 8.59 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles