Proprietatea afectata unei scop si fiducia

Proprietatea afectata unui scop si fiducia

Referat despre Proprietatea afectata unui scop si fiducia
Proprietatea afectată unui scop este acea proprietate care este afectată fie exclusiv, fie de preferinţă unui scop care a fost determinat de proprietarul anterior ; proprietarul actual suportă restricţiile în dreptul său, iar la nevoie el va fi obligat să cedeze proprietatea altei persoane. Dar acceptând dobândirea ei, el s-a obligat să se conformeze afectaţiei dorite de autorul său .

Nivel: Facultate
Dimensiune: 13kb
Downloads: 12
Materia: Drept

Dreptul de proprietate

Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita si detenţie precara, unde lipseşte elementul intenţional, animus, fiind prezent numai elementul corpus, adică deţinerea materiala a lucrului; de exemplu, deţin un lucru proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca aşa a dorit proprietarul cand mi-a lăsat lucrul in păstrare ori mi l-a închiriat etc.

Alte referate despre: dreptul de proprietate, dreptul la proprietate, dezmembramintele dreptului de proprietate

Posesia - mijloc de dobandire a proprietatii

Şi atunci, pe bună dreptate, se naşte întrebarea care este deosebirea dintre proprietar şi celelalte persoane care exercită unele sau cvasitotalitatea atributelor dreptului de proprietate?
Răspunsul a fost dat în literatura juridică de specialitate. Astfel, spre deosebire de titularii altor drepturi subiective asupra aceluiaşi bun, proprietarul exercită atributele juridice ale dreptului de proprietate în putere proprie şi în interes propriu.

Alte referate despre: referat posesia mijloc de dobandire a proprietatii, moduri de dobandire a proprietatii, modurile de dobandire a proprietatii

Dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre persoanele fizice si juridice straine

Tocmai de aceea există preocuparea la nivelul institutiilor şi autoritătilor chemate să aplice dispozitiile acestei legi, pentru interpretarea lor corectă, în spiritul Constitutiei şi în conformitate cu Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005.5 În art. 3 al Legii se prevede dobândirea dreptului de proprietate de către străini fără nici o îngrădire, pentru ca în art. 4 şi 5 să se prevadă anumite conditii de dobândire.

Alte referate despre: dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor referate, dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilelor

Proprietatea afectata unui scop si fiducia

Proprietatea afectata unui scop si fiducia
Proprietatea afectata unui scop este acea proprietate care este afectata unui scop care a fost constituit de proprietarul anterior, proprietarul actual fiind nevoit sa suporte restrictiile in dreptul sau. Astfel, proprietarul actua, va fi obligat la nevoie sa cedeze proprietatea altei persoane, dar prin acceptarea dobandirii ei el s-a obligat sa se supuna restrictiilor impuse, sa se conformeze afectatiei dorite de autorul sau.
Proprietatea afectata unui scop si fiducia

Alte referate despre: proprietatea afectata unui scop si fiducia, proprietatea afectata unui scop si fiducia referat, referat proprietatea afectata unui scop si fiducia

Proprietatea afectatat unui scop

O institutie tip in care proprietatea afectata unui scop isi are locul cel mai potrivit este fundatia. Definitia fundatiilor este data in articolul (1) al legii fundatiilor: Fundatia este o organizatie necomerciala, fara membri, infiintata in baza actului de constituire de catre una sau mai multe persoane fizice si/sau juridice, dotata cu un patrimoniu distinct si separat de patrimoniul fondatorilor, care este destinat atingerii scopurilor necomerciale, prevazute in statut.

Alte referate despre: proprietatea afectata unui scop, drept civil drepturi reale proprietatea afectata unui scop si viducia, proprietatea afectate unui scop si fiducia

Proprietatea afectata unui scop

In cadrul sistemului raporturilor juridice de proprietate, specifice unei economii de piata proprietatea privata reprezinta sau trebuie sa reprezinte forma dominanta de proprietate. Intr-adevar, daca proprietatea publica isi are finalitatile sale incontestabile, nu mai putin, bunurile care ii formeaza obiectul, ca principiu, sunt scoase din circuitul civil general.

Alte referate despre: proprietatea afectata unui scop si fiducia- referat, proprietatea afectata unui scop si fiductia, proprietatea afectata unui scop si feducia

Proprietatea intelectuala

-opera sa fie creata de 2 sau mai multe persoane impreuna
-participarea fiecarei persoane fizice la realizarea operei sa fie una creativa
-intre persoanele fizice care participa la realizarea operei sa existe o legatura subiectiva anterioara crearii acesteia.

Alte referate despre: proprietatea intelectuala, proprietatea intelectuala referat, referat proprietatea intelectuala

Mediere si negociere

Dupa ce a aras bine Capra lua impreuna cu fiul cel mic o capita de fan s-au aruncat-o peste dansul, in groapa, ca sa se mai potoleasca focul. Apoi, la urma urmelor, napadira asupra lui si-i mai trantira in cap cu bolovani si cu ce-au apucat, pana-l omorara de tot. Si asa s-a pagubit saramana capra si de cei doi

Alte referate despre: medierea si negocierea conflictelor, decizie mediere si negociere, bunele oficii si medierea in negociere

Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Prin urmare, se poate conchide ca dreptul de proprietate este un drept absolut fata de orice drept real sau drept personal, dar in acelasi timp nu este absolut fata de el insusi, tocmai prin restrangerile la care este supus de lege.

Alte referate despre: exproprierea pentru cauza de utilitate publica, exproprierea pentru cauza de utilitate publica referat, exproprierea pentru cauza de utilitate publica 2011

Proprietatea privata

In legatura cu notiunea de proprietate, in decursul timpului s-au conturat cel putin trei opinii, adesea opuse: una juridica, alta filozofica si alta economica. In sens juridic, proprietatea exprima relatia de posesiune “a ceva” adica a unui bun economic, de catre “cineva”, adica o persoana fizica sau juridica.
Filozofii spun ca omul intra in relatiile de proprietate ca “fiinta totala”, dupa acestia problema proprietatii fiind una de eficienta economica ce implica realizarea personalitatii umane in general.
Din punct de vedere economic, proprietatea exprima un raport de insusire a unor bunuri de catr eom.
In concluzie, proprietatea reprezinta totalitatea relatiilor dintre oameni in legatura cu bunurile, relatii reglate de nrome istoriceste stabilite pe plan social.
Din analiza proprietatii in sens eocnomic, rezulta faptul ca ea apare odata cu societatea umana si va dispare prin desfiintarea acesteia.
Relatiile de proprietate au fost analizate ...

Alte referate despre: proprietatea privata, proprietatea privata referat, referat proprietatea privata

Proprietatea

Proprietatea izvoraste din :
- dreptul primului venit ;
- contractul incheiat intre persoana care munceste si intreprinzator ;
- dreptul de mostenire asupra bunurilor accumulate de ascendenti

Alte referate despre: proprietatea, proprietatea referat, proprietatea si libera initiativa

Proprietatea privata

Istoria economică atestă existenţa concomitentă a mai multor forme de proprietate, în cadrul fiecăreia distingem mai multe modalităţi de însuşire a factorilor de producţie şi de exercitare a prerogativelor proprietăţii de către subiectul acesteia. Atât formele proprietăţii cât şi formele ei de gestiune diferă în timp şi spaţiu. Diversitatea formelor de proprietate şi de gestiune a acestora depinde de: epocile istorice, natura sistemelor economice, sistemul intereselor, competiţia internă şi externă, specificul producţiei, gradul de eficienţă economică, dimensiunea unităţilor economice etc.
În economia de piaţă contemporană coexistă următoarele forme principale :
proprietatea privată, cu forma de administrare individuală, individual-asociativă, privată de familie şi privat-asociativă;
proprietatea publică, aflată în proprietatea statului şi în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale ;
proprietatea ...

Alte referate despre: proprietatea privata si economia de piata, proprietatea privata si libera initiativa, ce este proprietatea privata

Curs - Audit financiar

1.1 Auditul financiar ; definitie, istoric, rol
In conditiile actuale ale dezvoltarii fara precedent a fenomenului de globalizare cand au loc tranzactii din ce in ce mai importante pe piata de capital, cand au loc sciziuni de societati comerciale, cand in fata unei concurente din ce in ce mai agresive au loc fuziuni intre firme de renume mondial din diferite domenii de activitate are loc o crestere accentuata a interesului pentru exhaustivitatea, acuratetea, realitatea si regularitatea informatiilor cuprinse in situatiile financiare precum si exhaustivitatea, proprietatea , evaluarea, existenta si prezentarea patrimoniala a posturilor de bilant.

Toate aceste informatii se produc , se centralizeaza ...

Alte referate despre: suport de curs audit financiar contabil, raport de audit financiaraimobilizarilor in curs, audit financiar

Asocieri de tehnici si mijloace ale kinetoterapiei in vederea cresterii interesului pentru activitatile motrice la varstnici

Plimbarile si odihna in aer liber, asociate cu helioterapie (bai scurte de soare) sunt benefice pentru persoanele in varsta. In statiunile balneo climaterice, apele minerale constituie una dintre principalele surse de tratament. Ele pot fi folosite si extern, sub forma de bai, si intern, sub forma de cura (crenoterapie).

Alte referate despre: tehnici si mijloace de prim ajutor, tehnici si mijloace publicitare, tehnici si mijloace de comunicare interna

Metode de culegere a informatiei - Observatia sociologica

1.a. Definirea observatiei sociologice
Sintetizand diferitele definitii ale observatiei vom preciza ca aceasta este "o metoda de cunoastere stiintifica care consta in contemplarea metodica si intentionala (conforma cu un scop) a obiectelor, fenomenelor si proceselor sociale".

Alte referate despre: observatia sociologica, metode de culegere a informatiei, metode de culegere a informatiei in sociologie

Rene Descartes - Meditatii metafizice

Rezultatul este o opera proteica, oarecum monstruoasa, cu un autor principal si citiva, nu co-autori, ci mai degraba: anti-autori, oricum un caz unic in istorie: o carte ce se oglindeste in propria ei postumitate, si se straduieste nu doar sa o invinga, ci si sa o modifice din temelii.

Alte referate despre: rene descartes meditatii metafizice, rene descartes meditatii metafizice referat, rene descartes-meditatii metafizice referat
Referate afisate : 17
Medie note: 8.42 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles