Proprietatea intelectuala

Proprietatea intelectuala

Opera colectiva -este opera in care contributia personale ale co-autorilor formeaza un tot fara a fi posibil data fiind natura operei sa se atribuie vreun dr. distinct uneia dintre autori asupra ansamblului operei create. In lipsa unei conventii contrare opera colectiva apartine persoanei fizice sau juridice din initiativa careia sub responsabilitatea si sub numele careia opera a fost creata (ex. ziar, dictionar, enciclopedie).

Autorul poate fi persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera. Este exclus ca aceasta calitate sa fie atribuita persoanei juridice deoarece numai persoanele fizice sunt inzestrate cu capacitatea de creatie adica sunt inzestrate cu inteligenta, inspiratie, indemanare,talent, educatie.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 13kb
Downloads: 477
Materia: Drept

Dreptul proprietatilor intelectuale

Principiile adevăratului autor al operei. Exceptii de la principiul adevăratului autor. Calitatea de autor al unei opere nu o poate avea, potrivit legii române, decât persoana fizică sau persoanele fizice, singurele susceptibile să realizeze o activitate intelectuală, creativă, care presupune personalitate, inteligentă, simt estetic, fortă
creatoare, facultatea de a gândi si formula idei si a le expune într-o formă personală, autentică.

Alte referate despre: referat dreptul proprietatilor intelectuale, dreptul proprietatilor intelectuale, principiile dreptului proprietatilor intelectuale

Proprietate intelectuala - drept de proprietate industriala

Subiectele primare lato-sensu:sunt subiecte intermediare, in sensul ca obtin brevetul de inventive doar intr-un mod subsidiar, dupa ce un subiect primar stricto-sensu, nu si-a exercitat in termen dreptul la eliberarea brevetului;subiect primar stricto-sensu poate fi: inventatorul salariat, in anumite conditii.

Alte referate despre: dreptul de proprietate industriala si intelectuala, proprietatea industriala si dreptul de autor, drept de proprietate industriala

Proprietatea afectatat unui scop

Proprietatea afectata unui scop este acea proprietate care este afectata unui scop care a fost constituit de proprietarul anterior, proprietarul actual fiind nevoit sa suporte restrictiile in dreptul sau. Astfel, proprietarul actua, va fi obligat la nevoie sa cedeze proprietatea altei persoane, dar prin acceptarea dobandirii ei el s-a obligat sa se supuna restrictiilor impuse, sa se conformeze afectatiei dorite de autorul sau.

Alte referate despre: proprietatea afectata unui scop si fiducia, proprietatea afectata unui scop, drept civil drepturi reale proprietatea afectata unui scop si viducia

Proprietatea afectata unui scop

Potrivit art. 480 din Codul civil "Proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege". Sintagma "a se bucura", luata in sens larg, are in vedere atat dreptul de a intrebuinta bunul, cat si de a-i culege fructele si chiar daca aceasta expresie nu este strict juridica, ea include in realitate doua din atributele dreptului de proprietate, posesia si folosinta (jus utendi si jus fruendi).

Alte referate despre: proprietatea afectata unui scop si fiducia referat, referat proprietatea afectata unui scop si fiducia, proprietatea afectata unui scop si fiducia- referat

Proprietatea publica

Intre notiunea de domeniu public
si cea de proprietate publica nu se poate pune semnul egalitatii - notiunea de domeniu public se refera la bunurile care constituie obiectul dreptului de proprietate publica in timp ce notiunea de proprietate publica se refera la un drept subiectiv.
In functie de subiectele dreptului de proprietate domeniul public poate fi national, judetean sau local.

Alte referate despre: proprietatea publica, proprietatea publica si privata, proprietatea publica referat

Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Plecand de la aceasta definitie, aratam ca proprietatea este dreptul cel mai deplin, fiind singurul drept subiectiv care confera titularul sau trei atribute: posesia, folsinta si dispozitia.

Alte referate despre: exproprierea pentru cauza de utilitate publica, exproprierea pentru cauza de utilitate publica referat, exproprierea pentru cauza de utilitate publica 2011

Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

1.2.Caracterele dreptului de proprietate.
Putem distinge caracterele dreptului de proprietate din diverse perspective. Fiind considerat in prevederile art. 1 alin.1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene pentru Drepturile Omului ca un "drept fundamental", dreptul de proprietate, prezentat prin prisma regulilor de drept privat, este dotat cu trei grupe de caracteristici principale: dreptul de proprietate este abslout si inviolabil, deplin si exclusiv, perpetuu si transmisibil.

Alte referate despre: procedera privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, exproprierea privind cauza de utilitate publica, exproprierea dreptului de utilitate publica

Propietatea intelectuala in campul competitional economic

Referat despre Propietatea intelectuala in campul competitional economic
Schimbari în structura capitalizării firmelor. Raportul între antreprenoriatul productiv-economic si cel scientist. Între informatie si cunoastere se manifestă diferente instrumentale si de expresie. Aceste diferente sunt legate de competitia pentru noua cunoastere prin noi informatii. În cadrul competitiei se urmăreste adjudecarea avantajului.

Alte referate despre: campul competitional economic, propietatea intelectuala, camp competitional economic

Protocolul Gramofonul

Stirea publicata de ziarul nostru privind declansarea operatiunii „Gramofonul“ a declansat o adevarata isterie. Rebeliunea se manifesta, bineinteles, pe Internet, domeniul vizat de aceasta actiune a Politiei si a Parchetului. Celor cateva sute de mii de romani, cu varste diverse, dar preponderent adolescenti si tineri, nu le vine sa creada ca le este atinsa a doua identitate, cea de pe Internet.

Alte referate despre: protocolul de la kyoto, protocolul de la kyoto referat, protocolul arp

Educatia Intelectuala

Însusirea volumului de cunoştinţe, a priceperilor şi deprinderilor nu este însă suficient pentru a asigura pregătirea omului contemporan. Complexitatea vieţii sociale moderne solicită un om cu capacităţi intelectuale bine dezvoltate. Dinamica vieţii în societate prezintă mereu aspecte noi, variate. Pentru a face faţă la asemenea solicitări şi pentru a găsi soluţiile cele mai potrivite, omul societăţii noastre trebuie să posede nu numai o bogătie de cunoştinte, ci şi capacitatea de a gândi corect şi creator.

Alte referate despre: educatia intelectuala, educatia intelectuala referat, referat educatia intelectuala

Proprietatea

Proprietatea particulară este de trei feluri:
a) proprietate particulară mică: o întâlnim sub forma micilor magazine, atelierelor meşteşugăreşti în care nu se lucrează cu angajaţi ci doar prin munca individului sau a familiei (asociaţii familiare).
b) proprietate particulară mijlocie: o întâlnim în industrie, în agricultură sub forma unor unităţi ce prestează diferite activităţi şi în care se lucrează cu maximul 50 angajaţi.
c) proprietatea particulară asociativă: se întâlneşte în ambele ramuri ale economiei, în agricultură sub forma asociaţilor agricole, iar în industrie prin societăţi pe acţiuni S.A.

Alte referate despre: proprietatea, proprietatea privata, proprietatea referat

Proprietatea

Bunurile se pot afla in proprietate private sau in proprietate publica .
Proprietatea private sau particulara are un character personal . Proprietarul are control deplin asupra bunurilor pe care le poseda , putand interzice altor persoane sa le intrebuinteze .

Alte referate despre: proprietatea si libera initiativa, referat proprietatea, proprietatea periodica

Subiecte statistica pentru specializarea management

Formele concrete de manifestare a caracteristicilor la nivelul fiecarei unitati se numesc variante.Numarul de unitati in care se inregistreaza aceeasi varianta se numeste frecventa sau
pondere.

Alte referate despre: subiecte statistica, subiecte statistica economica, statistica anul 1 management

Curentul electric stationar

Dispozitivele care asigura conversia unui tip de energie electrica poarta numele de generatoare electrice.
Generatoarele electrice au un singur rol: mentin într-un circuit o diferenta de potential constanta la bornele lor.

Alte referate despre: curentul electric stationar, legile curentului electric stationar, referate fizica curentul electric stationar
Referate afisate : 15
Medie note: 8.58 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles