Psihologie

Psihologie si pseudopsihologie

Psihologie si pseudopsihologie
Alaturi de psihologia simtului comun si psihologia stiintifica o a treia arie de preocupari care incearca sa descrie, sa explice si sa faca predictii este pseudopsihologia. Pseudopsihologie este un sistem nonstiintific care numai aparent este similar cu psihologia, deci nu are baza stiintifica. Descrierile, explicatiile si predictiile lor nu pot fi testate, fie – atunci cand sunt testate – se dovedesc nefundamentate.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 13kb
Downloads: 393
Materia: Psihologie

Psihologie diferentiala - curs

Domeniul psihologiei diferenţiale este de mare interes şi se conturează ca o preocupare de prim ordin în numeroase reviste medicale şi farmaceutice, în literatură şi dramaturgie, în istoria ideilor, în estetică şi critică literară, în indexarea de biografii celebre în domeniul judiciar, în psihologie, etc., lărgindu-se aplicabilitatea. Interesul este legat de presiunea ideii de diversitate implicată în mentalitatea ştiinţifică a secolului XX, dată cu o rejecţie intelectuală pronunţată faţă de reducţionismul simplificator.

Alte referate despre: psihologie diferentiala, psihologie judiciara curs, psihologie inversa curs

Psihologie diferentiala - macrotipologie si microtipologie

CARACTERISTICI DE BAZĂ ALE PSIHOLOGIEI DIFERENŢIALE. În genere putem împărţi modul de abordare a criteriilor în cadrul tipologiilor în două mari categorii. Prima ar fi a macropsihologiei diferenţiale în care am putea include tipurile diferenţiate prin implicaţiile zodiacale, fapt efectuat încă din timpuri foarte îndepărtate. Caracteristic pentru această formă de tipologii (pentru că sunt mai multe sisteme de tipologii zodiacale) este faptul că implică în mod dominant influenţele cosmice în destinul şi caracteristicile tipologice diferenţiale. Nu mediul apropiat, ci cel Cosmic, spre deosebire de tipologiile din a doua categorie care consideră structură de suport ereditatea cu o mai mare sau mai mică influenţă a mediului terestru de existenţă. Această a doua categorie de tipologii are variante numeroasă. Ar mai putea fi împărţite numeroasele tipologii existente după alte criterii, cum ar fi determinarea caracteristicilor diferenţiale, după caracteristici ...

Alte referate despre: referate psihologie, psihologie, referat psihologie

Psihologie asociata

Conceptia jacksoniana, a evolutiei sistemu-lui nervos prin integrari
succesive dupa schema tripla descrisa mai sus, poate fi ilustrata si
la nivel psihologic prin fazele dezvoltarii limbajului dupa
Ombredane^7. Dupa acest autor exista utilizari multiple ale limbajului
care se situeaza la nivele diferite ale evolutiei sale: utilizarea
afectiva; utilizarea ludica; utilizarea practica; utilizarea
reprezentativa; utilizarea dialectica. Dupa Ombredane, aceste
utilizari apar în momente succesive ale evolutiei:

Alte referate despre: referate psihologie facultate, psihologie judiciara, referate la psihologie

Psihologie si Pseudopsihologi

O cercetare psihologica poate fi condusa pentru descoperirea a cat mai multe fapte, dar stiinta moderna avanseaza daca reusim sa descriem cat mai multe fapte, complexitatea lumii naturale in termenii a cat mai putine principii fundamentale (Gribbin, Rees, 1990, p.3).

Alte referate despre: model caiet practica psihologie, referat la psihologie, studiu de caz psihologie

Psihologie sociala aplicata

– teorii psihodinamice. Reprezentant: Freud, Jung, Adler, Fromm, Sullivan. Concepte de baza:factorii inconstienti, influente din copilarie, Structura psihicului. Explicarea viselor. Lapsusuri si acte ratate. Accentul este pus pe individ. Rezultate – explicarea agresivitatii, prejudecatilor.Sociabilitaea. In present are un impact minor.

Alte referate despre: psihologie sociala aplicata, referat psihologie sociala aplicata, referate psihologie sociala aplicata

Psihologie developmentala

Orientarea teleomorfă apare desuetă pentru că a interpretat psihicul copilului după tiparele oferite de cel adult. Teoria Homunculus-ului în baza căreia copilul este un om la scară redusă va fi detonată şi rămasă - prin urmare - fără temei în urma intervenţiei lui J. J. Rousseau - autorul romanului Emil sau despre Educaţie - 1762. A rămas celebră şi de o înverşunată actualitate invitaţia pedagogului francez - Începeţi prin a studia mai bine pe elevii voştri căci desigur nu-i cunoaşteţi deloc.

Alte referate despre: psihologie referate, psihologie referat, referat psihologie gandirea

Pe teme de psihologie - Memoria

Asociatiile, legaturi reciproce intre obiecte si fenomene care se reflecta in campul constiintei, se manifesta atunci cand reactualizarea unei imagini, unei notiuni, unei informatii sau unei stari oarecare "cheama", aduce in actualitate alt element - prin asemanare, prin contrast sau prin alaturare (a unor elemente care au fost percepute si intiparite impreuna).

Alte referate despre: referat psihologie memoria, referate psihologie memoria, psihologie memoria

Psihologie economica - Beneficiile metodei si cautarea ajutorului

De curand se speculeaza ideea ca oamenii sunt motivati de cautarea sustinerii in luarea unei decizii. De aceea ar valoriza mai ales anumite proceduri prin care pot abtine acest lucru. Literatura a demonstrat ca oamenii au reactii la procedurile in care alocarea se face prin forme distincte.Vom analiza pe rand cele trei studii propuse si vom comenta rezultatele obtinute:

Alte referate despre: beneficiile metodei si cautarea ajutorului, psihologie economica, psihologie economica referat

Psihologie holistica

METODELE PSIHOLOGIEI
Mucchielli vede-n metodologie totalitatea metodelor utilizate de o ştiinţă şi teoria generală asupra acestei totalităţi.
Introspecţia - Psihologia e trecută la persoana I. Subiectul arbitrar nu poate accede la inconştient - amendamentul behaviorist.
Extrospecţia - exegeza persoanei sau grupului integrate în algoritmul diadic.
Convorbirea - Valenţele erotemice pluvionează textul responsabil de context.
Chestionarul - Interpelarea urmează standarde orale / grafice din raţiuni de anchetă socială sau de natură conexă.
Anamneza - Istoria personală a individului şi sanogenia lui.
Experimentul (observaţia provocată - Bernard) de laborator / standard / natural.
Testele - cei mai buni - constata şi Andrei Cosmovici - sunt de regulă dezavantajaţi prin testele de inteligenţă.
IQ e în şi cu timpul animuabil.

Alte referate despre: psihologie holistica, psihologie holistica wiki, psihologie holistica wikipedia

Metodele psihologiei

Observatia, ca metoda de cercetare, consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferentelor manifestarii comportamentale ale individului ca si a contextului situational al comportamentului.
Continutul observatiei il constituie: simptomatica stabile – se porneste de la premisa ca infatisarea omului nu este muta, dimpotriva, ea poate furniza o serie de informatii.Vechii greci spuneau: ‘’Chipul este oglinda sufletului ‘’ sau ‘’Ceea ce se arata este o imagine a ceea ce nu poate fi vazut.’’

Alte referate despre: metodele psihologiei, metodele psihologiei generale si medicale, metodele psihologiei generale

Victima si victimologia - psihologie judiciara

Istoricul victimologiei
Studiul sistematic al victimei a fost propus, pentru prima oară, de către avocatul român Beniamin Mendelshon în anul 1940 care, în lucrarea sa „The Victimology” propune constituirea unei noi discipline ştiinţifice numite victimologie. Mendelshon îşi începe cercetările în acest nou domeniu pornind de la studiul victimelor infracţiunii de viol, adoptând conceptele şi teoria psihanalizei freudiene.

Alte referate despre: victima si victimologia - psihologie judiciar, referate psihologie judiciara, referat psihologie judiciara

Sinteza psihologie judiciara

Individul cu o astfel de vointa se caracterizeaza prin perseverenta, initiativa, independenta, stapanire de sine, tarie sufleteasca, calitati care intra in structura si dau continutul caracterului; pe de alta parte, vointa se manifesta si se realizeaza in actiunea voluntara a omului, in activitatea sa, ca proces, ca o forma specifica de organizare psihica a intregii activitati, in cadrul sistemului psihic uman vointa fiind un subsistem.

Alte referate despre: psihologie judiciara referate, psihologie judiciara referat, psihologie judiciara si victimologie

Psihologie

Analizand teoretic personalitatea anchetatorului,acesta se contureaza pe anumite coordonate caracteristice si psiho comportamentale vizand:tenacitatea,echlibru psihic,simtul moral,spirit de observatie,rabdare,onestitate,sint justitiar,echilibru emotional,autocontrol,mobilitatea proceselor nervoase superioare si rigurozitatea judecatilor si rationamentelor.

Alte referate despre: gandirea referat psihologie, referate ro psihologie, gandirea psihologie

Psihologie pastorala - relatii extraconjugale - infidelitatea

Legatura trupeasca in care nu se cuvine sa se urmareasca desfatarea, trebuie sa-si gaseasca locul firesc in cadrul mai larg al iubirii, pe care sotii o au unul pentru altul, infaptuind pe plan trupesc o unire asemanatoare celei pe care potrivit cuvantului Scripturii, ei devin un singur trup si un singur duh.

Alte referate despre: relatii extraconjugale psihologie, relatii extraconjugale, psihologie pastorala
Referate afisate : 15
Medie note: 8.59 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.