Raportul juridic de munca referat

Raportul juridic de munca

Potrivit doctrinei de specialitate, raporturile juridice de munca sunt definite ca fiind acele relatii sociale reglementate de lege, ce iau nastere intre o persoana fizica, pe de o parte, si ca regula, o persoana juridica pe de alta parte, ca urmare a prestarii ueni anumite munci de catre prima persoana in folosul celei de a doua, care, la randul ei, se obliga sa o remunereze si sa creeze conditiile necesare prestarii acestei munci.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 162kb
Downloads: 562
Materia: Drept

Raportul juridic civil

În funcţie de certitudinea conferită titularilor:
pure
simple
drepturi afectate de modalităţi (termen, condiţie, sarcină)

Alte referate despre: raportul juridic civil, raport juridic civil, raportul juridic civil referat

Raporturile juridice de munca

Raporturile juridice de munca
Legislaţia muncii nu răspunde cerinţelor noilor relaţii apărute între angajat şi patron, s-au intensificat cazurile de încălcare a drepturilor salariaţilor în procesul prestării muncii şi de remunerare a ei, sînt neglijate condiţiile de protecţie a vieţii şi sănătăţii lucrătorilor, se deminuiază rolul sindicatelor.

Alte referate despre: raporturile juridice de munca, raporturi juridice de munca, raporturile juridice de munca se caracterizeaza prin

Raportul juridic de concurenta

Raportul juridic de concurenta
Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orce tip de relaţii sociale. Reglementările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugându-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitaţilor vieţii economice. În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.

Alte referate despre: raportul juridic de concurenta, elementele raportului juridic de concurenta, raportul juridic de concurenta referat

Raporturile juridice

In acelasi timp, normele juridice se realizeaza in viata numai prin raporturi juridice, ceea ce nu inseamna ca in mod necesar actiunea unei norme juridice creeaza un raport juridic. De exemplu, norma juridica intre stat si o persoana concreta pina cind ultima nu a incalcat interdictia data. Pri urmare, permisele aparitiei raportului juridic sint: existenta normei juridice,subiectele de drept si faptele juridice.

Intelegerea notiunii raportului juridic iplica abordarea trasaturilor sale esentiale. Raportul juridic este un raport social , deoarece se poate forma numai intre oameni, fie in mod individual, ca persoane fizice, fie organizatii in diverse grupuri, colective, denumite persoane juridice, fie in persoana statului reprezentat prin organele sale. Raporturile juridice sint legate indisolubil de viati si activitatea oamenilorin societate. Numai oamenii prin vointa lor pot transforma conditiile prevazute de norma juri in cadrul carora apar drepturi si obligatii.

Alte referate despre: raporturile juridice de drept international privat, raporturile juridice, raporturile juridice dintre parinti si copii

Raportul Juridic

Pentru ca raportul juridic sa se nască (existe) şi să se desfăşoare trebuie să aibă anumite condiţii obligatorii, acestea fiind: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice.
Norma juridică reprezintă condiţia fundamentală a naşterii unui raport juridic, este cea care determină apariţia acestuia. Norma juridică are o contribuţie decisivă la prefigurarea raportului juridic, întrucât ea este cea care determină conţinutul acestuia. Norma juridică nu poate fi aplicată decât în şi prin raporturi juridice, motiv pentru care, de cele mai multe ori, raporturile juridice sau fost calificate ca norme juridice în acţiune.

Alte referate despre: raportul juridic, raportul juridic referat, raport juridic

Impozitele si taxele publice, raportul juridic obligational fiscal

Impozitele si taxele publice, raportul juridic obligational fiscal
Impozitele şi taxele reprezintă în general forme/instrumente de prelevare din veniturile/valoarea nou creată/averea persoanelor juridice şi fizice (demumiţi contribuabili) la dispoziţia statului în vederea constituirii fondurilor publice generale neceseare acoperirii nevoilor sociale ale societăţii statului.
Impozitele si taxele publice, raportul juridic obligational fiscal

Alte referate despre: raportul juridic obligational impozite si taxe referat, raportul juridic obligational, continutul raportului juridic procedural fiscal

Proba raportului juridic civil

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si ,prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative. Cuvantul proba are ca sinonim pe acela de dovada. Sub aspect terminologic, termenul "proba" este folosit in trei sensuri: mijloc juridic de stabilire a existentei drepturilor subiective si obligatiilor civile; operatiunea de prezentare in justitie a mijloa-celor de proba: inscrisuri, marturii, marturisiri, probe materiale, expertize; rezultatul obtinut prin folosirea diferitelor mijloace de dovada ("reclamantul a probat dreptul sau prin...").

Alte referate despre: proba raportului juridic civil concret, proba raportului juridic civil proba inscrisurilor, raportul juridic civil proba si mijloacele de proba

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului
În legea nr 137/1995,anexa І, prin poluant se înţelege „orice substanţã solidã, lichidã, sub formã gazoasã sau de vapori ori forma de energie (radiaţie electromagneticã, ionizantã, termicã, fonicã sau vibraţii) care, introdusã în mediu, modificã echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.”
Asta ar fi deci o situaţie în care intervine rãspunderea juridicã potrivit normelor dreptului mediului, şi anume, poluarea în sensul arãtat al factorilor de mediu.

Alte referate despre: raspunderea juridica in domeniul protectiei mediului, raspunderea juridica contraventionala in protectia mediului referat, acte juridice in domeniul protectiei mediului

Regim juridic - arme si metode de razboi

de a plasa pe orbita, in jurul Pamantului si pe alte corpuri ceresti,vreun obiect purtator de arme nucleare sau orice alte arme de distrugere in masa prin Tratatul din 27 ianuarie 1967;
de a plasa pe orbita in jurul Lunii sau pe o alta traiectorie in directia sau in jurul Lunii a vreunui obiect purtator de arme nucleare sau de a utiliza astfel de arme pe suprafata sau in solul Lunii,prin Acordul guvernand activitatile statelor pe Luna si pe celelalte corpuri ceresti din 18 decembrie 1979;

Alte referate despre: regimul juridic al armelor, regimul juridic al armelor chimice, regimul juridic al prizonierilor de razboi

Sistemul juridic englez Common-Law

A doua categorie de teritorii au aparţinut altor puteri coloniale, cum ar fi Africa de Sus stăpânită iniţial de buri sau provincia Quebec fostă colonie franceză. Principiul de la care s-a pornit în aceste regiuni a fost menţinerea sistemelor juridice existente înaintea ocupaţiei britanice, în măsura în care nu au fost abrogate prin actele normative ale autorităţilor coloniale britanice sau printr-o regulă stabilită ulterior de organele locale.

Alte referate despre: sistem juridic american common law, sistemul juridic englez common-law, sistemul juridic din common law

Codul Muncii

Codul Muncii
g) in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora; h) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul; i) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;
j) salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;

Alte referate despre: codul muncii, referat codul muncii, codul muncii referat

Munca

Potrivit art.113, alin.1 din Codul Muncii, modul concret de stabilirea programului de lucru integral in cadrul saptamanii de lucru de 40 de ore, precum si in cadrul saptamanii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncala nivelul angajatorului sau, in absenta acestuia, va fi prevazut in regulamentul de ordine interioara.
Art.10(5) din Contractul colectiv de munca la nivel national prevede ca in sectoarele de munca unde regimul de lucru este influentat de sezoane, durata timpului de lucru se stabileste prin negocieri cu sindicatele, cu conditia ca media saptamanii sa nu depaseasca 48 de ore, inclusiv orele suplimentare, iar durata programului zilnic sa nu depaseasca 12 ore.

Alte referate despre: protectia muncii referat, protectia muncii, piata muncii

Personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale

Personalitatea juridica reprezinta capacitatea unui subiect de drept de a fi titular de drept si obligatii având în acest sens o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anume scop.
Nationalitatea reprezinta legatura esentiala a unui subiect de drept cu un anume sistem de drept ale carui reguli generale legate de capacitate, organizare si functionare îi sunt aplicabile.

Alte referate despre: personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale, personalitatea juridica si nationalitatea socitatilor comerciale, dobandirea personalitatii juridice a unei societati comerciale

Planul de ocupare al fortei de munca

- ocuparea fortei de munca din domeniul rural ;
- insertia pe piata fortei de munca a persoanelor de etnie rroma ;
- ameliorarea discrepantelor zonale si regionale si utilizarea cat mai eficienta a fondurilor comunitare, in special a Fondului Social European.

Alte referate despre: planul de ocupare a fortei de munca in romania, planul de ocupare al fortei de munca, referat planul national de ocupare a fortei de munca
Referate afisate : 15
Medie note: 8.45 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles