Raporturi juridice de munca a cenzorului

Raporturile juridice de munca

Raporturile juridice de munca
Legislaţia muncii nu răspunde cerinţelor noilor relaţii apărute între angajat şi patron, s-au intensificat cazurile de încălcare a drepturilor salariaţilor în procesul prestării muncii şi de remunerare a ei, sînt neglijate condiţiile de protecţie a vieţii şi sănătăţii lucrătorilor, se deminuiază rolul sindicatelor.

Prezenta lucrare are scopul de a determina relaţiile juridice care apar între angajat şi patron dînd naştere unui raport juridic de muncă.
Raporturile juridice de muncă spre deosebire de celelalte raporturi juridice care apar în urma unor releţii sociale reglementate de norma juridică, acestea se specifică prin aceea că sunt acele relaţiile sociale ce apar între o persoană fizică, pe de o parte şi, ca regulă, o persoană juridică, pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către prima persoană în folosul celei de a doua, care, la rîndul ei, se obligă să remunereze şi să ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 143kb
Downloads: 15
Materia: Drept

Drepturi si datorii aferente salariatilor

Angajarea fortei de munca se face prin contractele de munca nagociate intre patronat, sindicat si salariat. Pentru munca prestata in conditiile prevazute in contractul colectiv si cel individual de munca, fiecare angajat are dreptul la un salariu.
Salariul brut este reflectat in contabilitate sub dublu aspect: pe de o parte, ca obligatie fata de personalul angajat de a le plati contravaloarea muncii prestate, iar pe de alta parte constituie o cheltuiala deoarece salariul este expresia valorica a factorului munca consumata in activitatea intreprinderii, iar in contabilitate orice consum de factori reperezinta o cheltuiala.

Alte referate despre: drepturi si obligatii ale salariatilor, contributii sociale aferente salarilor, drepturile si datoriile copiilor

Raportul juridic civil

Elementele raportului juridic constitue structura acestuia, ceea ce înseamnă că lipsa unuia dintre ele atrage inexistenţa raportului juridic. 10

Alte referate despre: raportul juridic civil, raport juridic civil, raportul juridic civil referat

Caracteristicile raportului juridic civil

Caracteristicile Raportului Juridic Civil
Rezulta, asadar, ca daca orice raport juridic este o relatie sociala, nu orice relatie sociala poate primi considerarea de raport juridic.
In viata juridica cotidiana, imensa majoritate a raporturilor juridice in care intra oamenii, sunt raporturi juridice de drept civil.

Alte referate despre: caracteristicile raportului juridic civil, elementele raportului juridic civil, subiectele raportului juridic civil

Procesul penal in Republica Moldova

Procesul penal in Republica Moldova
Putem menţiona că noţiunea de proces penal unele trăsături specifice care permit a-i lucida esenţa , a o defeni şi a o deosebi de alte noţiuni, categorii sau instituţii juridice:

Alte referate despre: procesul penal in republica moldova, proces penal in republica moldova, procesul penal al republicii moldova

Raporturile juridice

Raportul juridic este un raport volitional , deoarece apare datorita vointei oamenilor exprimate prin norma de drept, in baza careia simpla relatie sociala s-a transformat in raport juridic. Norma juridica reglementeaza o relatie dintre doua presoane, in carev una se bucura de un drept juridic. Iar cealalta are o obliagatie corelativa si invers.

Alte referate despre: raporturile juridice de munca, raporturi juridice de munca, raporturile juridice de drept international privat

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului
În legea nr 137/1995,anexa І, prin poluant se înţelege „orice substanţã solidã, lichidã, sub formã gazoasã sau de vapori ori forma de energie (radiaţie electromagneticã, ionizantã, termicã, fonicã sau vibraţii) care, introdusã în mediu, modificã echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.”
Asta ar fi deci o situaţie în care intervine rãspunderea juridicã potrivit normelor dreptului mediului, şi anume, poluarea în sensul arãtat al factorilor de mediu.

Alte referate despre: raspunderea juridica in domeniul protectiei mediului, raspunderea juridica contraventionala in protectia mediului referat, acte juridice in domeniul protectiei mediului

Regim juridic - arme si metode de razboi

Mijloace si metode de razboi interzise prin efectul criteriului „rau superflu”:
-orice proiectil cu o greutate mai mica de 400 grame care ar fi explozibil sau incarcat cu materii fulminante sau inflamabile(Declaratia de la St.Petesburg din 1968)
-gloantele care se dilata sau se turtesc usor in corpul omenesc,cum sunt gloantele cu camasa dura,a caror camasa nu acopera in intregime miezul sau ar fi prevazute cu acizi (Declaratia de la Haga-1899)
-metodele interzise prin Conventia a –IV-a din 1907,precum: „a ucide un inamic care,depunand armele sau nemaiavand mijloace de a se apara,s-a predat fara conditii; de a declara ca nimeni nu va fi crutat;”
-gloante explozive si asimilate;
-arme al caror efect principal este de a rani prin schije care nu sunt localizabile prin raze X in corpul omenesc (Protocolul referitor la schijele nelocalizabile din 10 octombrie 1980).

Alte referate despre: regimul juridic al armelor, regimul juridic al armei nucleare, regimul juridic al armelor chimice

Raportul juridic de munca

Trasatura proprie, fundamentala, caracteristica si determinanta a raportului de munca este constituita din relatia de subordonare existenta intre subiectul acestui raport, in sensul ca persoana care presteaza munca este subordonata celuilalt subiect al raportului respectiv.

Alte referate despre: raportul juridic de munca, raport juridic de munca, raportul juridic de munca referat

Sistemul juridic englez Common-Law

Common-law reprezintă un sistem juridic care guvernează încă teritorii întinse ce depăşesc cu mult limitele Marii Britanii. Dacă insulele britanice nu sunt guvernate în întregime de acest sistem, dreptul englez s-a impus datorită expansiunii coloniale britanice, pe vaste teritorii din Africa, Asia şi America.

Alte referate despre: sistem juridic american common law, sistemul juridic englez common-law, sistemul juridic din common law

Societatea comerciala ca persoana juridica

Societatea comerciala ca persoana juridica
Cu privire la natura juridica a societatii comerciale ,doctrina juridica cunoaste mai multe teorii si anume:teoria contractuala,teoria actului colectiv,si teoria institutiei .Indiferent de teoria adoptata,toti autorii sunt de acord ca la originea societatilor comerciale se afla consimtamantul individual al asociatilor
Societatea comerciala dobandeste personalitate juridica prin indeplinirea unor formalitati cerute de lege care consta in incheierea contractului de societate sau contractul de societate si statutul societatii dupa caz.Astfel,in cazul societatii pe actiuni sau in comandita pe actiuni si societati cu raspundere limitata legea prevede necesitatea unui al doilea act constitutive care este statutul societatii.

Alte referate despre: societatea comerciala ca persoana juridica, societatea comerciala ca persoana juridical, societate comerciala ca persoana juridica

Cariera

Orientarea carierei a unui individ este importanta atunci cand o raportam la profesia pe care acesta o are. Din compatibilitatea celor doua rezulta consecinte importante pentru individ, pentru comportamentul si atitudinile sale la serviciu, cat si pentru starea sa de echilibru si satisfactie. Este

Alte referate despre: plan de cariera, model plan de cariera, plan de cariera model

Piata muncii in Romania

Orice activitate, care se initiaza sau exista in societate, genereaza nevoia de munca. Aceasta reprezinta volumul total de munca necesar activitatilor dintr-o tara pe o perioada data. Dar ea nu constituie in intregime o cerere care se exprima (manifesta) pe piata muncii. Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este remunerarea sa, salarizarea ei.

Alte referate despre: piata muncii, piata muncii referat, piata muncii in romania

Munca

Legislatia noastra cuprinde prevederi referitoare nu numai la reglementarea timpului de lucru si a timpului de odihna, ci si la asigurarea folosirii timpului liber.Prin timp de munca se intelege durata stabilita, dintr-o zi sau saptamanA, in care este obligatorie efectuarea muncii in cadrul contractului individual de munca.

Alte referate despre: protectia muncii referat, protectia muncii, igiena muncii

Personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale

Personalitatea juridica a societatii comerciale
Personalitatea juridica – caracteristica esentiala a societatii comerciale. Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.31/1990, “societatile comerciale cu sediul in România sunt persoane juridice române”. Aceasta dispozitie legala este imperativa, si prin urmare, în opinia noastra, nu va fi posibila constituirea de societati comerciale fara personalitate juridica.

Alte referate despre: personalitatea juridica si nationalitatea societatilor comerciale, personalitatea juridica si nationalitatea socitatilor comerciale, dobandirea personalitatii juridice a unei societati comerciale

Contabilitatea muncii si retribuirii ei

Contabilitatea muncii si retribuirii ei
Contabilitatea financiară este dispusă să asigure:
1.determinarea componentelor averii şi reţinerile;
2.controlul asupra dezvoltării întreprinderii;
3.micşorarea cheltuielilor pentru munca, mecanizarea ei, înlaturarea pierderilor de timp de muncă;
4.reflectarea şi realizarea riguroasă a cheltuielilor legate de producerea şi realizarea bunurilor şi serviciilor;

Alte referate despre: contabilitatea muncii si retribuirii ei, contabilitatea munci si retribuirile ei, organizarea contabilitatii muncii si a relatiilor cu personalul

Planul de ocupare al fortei de munca

Planul de ocupare al fortei de munca
Planul de masuri prioritare al Guvernului pentru integrare europeana a stabilit pentru anul 2006, in domeniul Ocuparea Fortei de Munca, ca una dintre masurile necesare pentru pregatirea deplina a aderarii, elaborarea celui de-al treilea Plan National de Actiune pentru Ocupare PNAO 2006. Prezentul PNAO 2006 are o abordare pragmatica a procesului de elaborare a politicilor privind piata muncii, cu un accent deosebit pe ameliorarea ocuparii din mediul rural si insertia pe piata fortei de munca a persoanelor de etnie rroma. Masurile de implementare a politicilor de ocupare au ca scop cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, prin imbunatatirea calitatii si productivitatii muncii si avand ca rezultat consolidarea coeziunii sociale si teritoriale in concordanta cu liniile directoare integrate. Astfel, cu scopul realizarii unui impact efectiv al masurilor preconizate si pentru incurajarea modificarii structurii economice din mediul rural si multiplicarea ...

Alte referate despre: planul de ocupare al fortei de munca, planul de ocupare a fortei de munca in romania, referat planul national de ocupare a fortei de munca
Referate afisate : 17
Medie note: 8.45 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles