Raspunderea disciplinara

Raspunderea disciplinara

Raspunderea disciplinara
Răspunderea disciplinară intervine în cazurile în care o persoană încadrată în muncă într-o unitate sau o instituţie săvârşeşte cu vinovăţie o abatere de la obligaţiile de serviciu , inclusiv norme de comportare . Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară , având dreptul de a aplica , potrivit legii , sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară .
Raspunderea disciplinara

Nivel: Facultate
Dimensiune: 15kb
Downloads: 17
Materia: Drept

Raspunderea Internationala a Statelor

In timp ce art.1 afirma ca orice fapt international ilicit al unui stat naste raspunderea internationala a acestuia, art.2 specifica conditiile necesare pentru calificarea unui fapt al unui stat ca fiind ilicit prin identificarea elementelor sale componente. Astfel, 2 elemente sunt identificate : in primul rand conduita statului trebuie atribuita unei legi internationale, iar in al doilea rand acea conduita sa constituie o incalcare a unei obligatii internationale care incumba acelui stat la momentul respectiv.

Alte referate despre: raspunderea internationala a statelor, raspunderea internationala a statului, raspunderea internationala a statelor referat

Raspunderea penala

1. Constituţia Republicii Moldova. - Chişinău, 1995.
2. Codul penal al Republicii Moldova cu modificări şi completări la data de 15 februarie 2002.-Chişinău, 2002..
3.Codul de procedură penală cu modificări şi completări la data de 15 martie 2001.-Chişinău, 2001
4. Drept penal. Partea specială. - Bucureşti, 1995.
5. Borodac Alexandru. Curs de drept penal: Partea specială. Vol. I. - Chişinău, 1996.

Alte referate despre: raspunderea penala, raspunderea penala in dreptul mediului, raspunderea penala a persoanei juridice

Raspunderea civila a comitentilor pentru fapt

In literatura de specialitate s-a afirmat că „răspunderea juridică este complexul de drepturi si obligaţii conexe care, potrivit legii, se naşte ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi al îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept”.

Alte referate despre: raspunderea civila a comitentului, raspunderea civila delictuala pentru fapta altuia, raspunderea civila in materia faptelor monopoliste

Raspunderea civila delictuala

Masurile de raspundere sunt indreptate (in cazul cand e imposibil de a recupera in natura raportul juridic incalcat) spre a modifica drepturile si obligatiile partilor astfel, ca, in rezultatul final sa fie obtinute scopul urmarit de la bun inceput, de asemenea pierderile si prejudiciul cauzat prin incalcarea obligatiei sa fie reparate de persoana vinovata. Stabilirea clauzei penale sau repararea prejudiciului in cazul neexecutarii obligatiei contractuale in conditiile in care este reala aceasta executare, are drept scop obtinerea rezultatului concret (executarea unei lucrari, punerea in circulatie a unor marfuri, produse calitative, in baza de contract de cumparare- vanzare).

Alte referate despre: raspunderea civila delictuala, raspundere civila delictuala, raspunderea civila delictuala referat

Raspunderea juridica in domeniul economico - financiar

Raspunderea juridica in domeniul economico - financiar
“Evaziunea fiscală este sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat şi fondurilor speciale extra bugetare de către persoanele fizice şi juridice române sau străine, denumite în continuarea contribuabili”1).
În toate timpurile, multitudinea obigaţiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor, au făcut să stimuleze ingeniozitatea acestora în a inventa diverse procedee de eludare a legilor fiscale.

Alte referate despre: raspunderea juridica in domeniul economico-financiar, formele raspunderii juridice in domeniul economico-financiar, raspunderea juridica in domeniul financiar

Raspunderea vanzatorului pentru viciile lucru

Raspunderea vanzatorului pentru viciile lucru
Nu pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare drepturile personale nepatrimoniale si cele patrimoniale care au caracter strict personal(dreptul de uz,abitatie,de clientele) sau drepturile prevazute de lege sau contracte intuitu personae (dreptul la intretinere,de pensie,etc.)

Alte referate despre: raspunderea vanzatorului pentru viciile lucrului vandut, raspunderea vanzatorului pentru viciul bunului vandut, raspunderea vanzatorului pentru vicii

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului
Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului
Prin sancţionarea juridicã a faptelor anti-mediu, pe lângã scopul firesc respectiv, se urmãreşte educarea celui sancţionat şi a celorlalţi cetãţeni pentru formarea acelei conştiinţe ecologice, de mediu în general, fãrã de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii poluãrii, depoluãrii şi îmbunãtãţirii condiţiilor de mediu.

Raportul juridic de constrângere, care are în conţinutul sãu o pluralitate de drepturi şi obligaţii, de drept material (substanţial) şi de drept procesual, apare ca rezultat al sãvârşirii unor fapte ilicite şi duce la aplicarea sancţiunilor juridice.
Astfel, orice încãlcare a normelor juridice poate da naştere unui raport juridic de constrângere care se stabileşte între stat şi autorul faptei ilicite.

Alte referate despre: raspunderea juridica in domeniul protectiei mediului, raspunderea juridica contraventionala in protectia mediului referat, acte juridice in domeniul protectiei mediului

Raspunderea juridica

Raspunderea, ca si responsabilitatea, sunt notiuni filozofice al caror continut s-a circumscris, de cele mai multe ori, cu ajutorul notiunilor de liber arbitru, discernamant si liberate. Altfel spus, responsabilitatea unui individ sau tragerea lui la raspundere pentru anume fapta nu se poate concepe decat in conditiile in care acesta a actionat liber si in deplina cunostinta de cauza.

Alte referate despre: raspunderea juridica, raspunderea juridica referat, raspunderea juridica a functionarului public

Raspunderea functionarilor

Raspunderea functionarilor
Acestora li se adauga unele trasaturi cu influenta internationala, date de organizatiile internationale, cu precadere cele regionale.
Functia publica la nivel comunitar este deseori criticata pe motive ce tin de birocratie si tehnocratie, prin conceptul numit eurocratie. Aceste aspecte pornesc de la faptul ca functionarii comunitari detin un rol important in cadrul institutiilor comunitare.

In prezent, acestia numara peste 36.500 - cifra ce este considerata rezonabila in comparatie cu administratiile marilor metropole ale lumii. Din acest total, cea mai mare parte a functionarilor isi desfasoara activitatea in cadrul Comisiei europene - peste 21.500, urmand in ordine descrescatoare Parlamentul european, Consiliul de ministri, Curtea de conturi, Curtea de justitie si Tribunalul de prima instanta.

2. Definirea conceptului de functionar public comunitar si clasificarea functionarilor comunitari.Definirea notiunii de functionar ...

Alte referate despre: raspunderea functionarilor publici, raspunderea functionarului public, raspunderea functionarilor comunitari

Fuga de raspundere - eseu

Cu mici excepţii legiuitorul dă Legi bune. Se poate obiecta că aceste Legi nu au „expunerea de motive” şi că dese ori sunt tardive (durează mult prea mult legiferarea).
Aplicarea Legii presupune însă asumarea înţelegerii ei sub sancţiunea unei interpretări eronate sau părtinitoare. Neavând „expunerea de motive” accesoriu strict necesar corectei interpretări a literei sale, Legea devine caducă înainte de aplicare. Sunt astfel necesare „Instrucţiuni de Aplicare a Legii” emise de persoane net inferioare legiuitorilor. Dar emitentul instrucţiunilor de aplicare „interpretează” Legea, de cele mai multe ori prin incompetenţă, dar uneori cu rea voinţă declarată.

Alte referate despre: fuga de raspundere, referat fuga de raspundere, fuga de raspundere a asistentelor medicale

Raspunderea contraventionala a functionarului public

Din aceasta perspectiva ,cercetarea raspunderii juridice, ca institutie complexa a dreptului, a formelor sale ca institutii ale diferitelor ramuri de drept, trebuie sa depaseasca traditionalele cadre ale tehnicitatii juridice, realizandu-se o deschidere mai mult spre filosofie, praxiologie, psihologie sociologie, etc.

Alte referate despre: raspunderea contraventionala a functionarului public, raspunderea contraventionala a functionarilor publici, raspunderea contraventionala a functionarilor publici referat

Raspunderea comitentului pentru faptele prepusului sau

Raspunderea civila delictuala este obligatia unei persoane de-a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala.
Desi supuse unor regimuri juridice diferite, intre cele doua forme de raspundere civila nu exista deosebiri fundamentale, ambele fiind angajate odata cu intrunirea urmatoarelor conditii:

Alte referate despre: raspunderea comitentului pentru faptele prepusului sau, raspunderea comitentului pentru faptele prepusului, raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor

Raspunderea penala

In mod corespunzator si in concordanta cu schimbarea etapelor procesului de realizare a raspunderii penale se schimba si organele de drept:
-de ancheta;
-de urmarire penala;
-de judecata;
-institutiile penitenciare.

Alte referate despre: raspunderea penala a functionarului public, raspundere penala, raspunderea penala in dreptul muncii

Abordarea disciplinara a familiei

Cunoasterea acestora conditioneaza de multe ori psibilitatea ca un tanar sa poata lucra la firmele multinationale sau straine, de a profesa cu success intr-un domeniu sau altul, de a utiliza computerul pentru acces la informatii foarte importante sau pentru a relationa cu alti tineri. O limba straina reprezinta pentru un tanar o cale de a-si implini visele sau macar de a fi mai aproape de implinirea lor.

Alte referate despre: abordarea disciplinara a familiei, abordarea sociologica a familiei, abordare disciplinara

Raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate mediului inconjurator

-subiecttii pot fi persoane fizice sau juridice;
-raspunderea civila are caracter patrimonial, ea vizand patrimoniul si asigurand inlaturarea consecintelor pagubitoare suferite de victima.
II. Raspunderea civila delictuala in dreptul mediului In cadrul raspunderii civile delictuale in dreptul mediului se sanctioneaza o conduita reprobabila, antisociala, a subiectilor de drept, persoane fizice sau juridice, care prin faptele lor ilicite (comisive sau omisive) produc pagube factorilor de mediu sau mediului inconjurator in ansamblul sau.

Alte referate despre: raspunderea pentru prejudicii cauzate mediului, raspunderea civila in domeniul protectiei mediului, raspunderea juridica pentru prejudiciile cauzate de aeronave

Asigurari de raspundere civila

Aceasta despagubire se plateste in cuantumul real al pagubelor cauzate, dar care sa nu depaseasca 2000 salarii minime stabilite pe republica la data producerii evenimentului asigurat, indiferent de numarul pagubitilor.Conditiile acestui tip de asigurari sunt consemnate in Anexa nr.1, la Hotararea Guvernului Republicii Moldova nr. 956, din 28.12.1994. Aceste conditii stabilesc principiile de baza ale asigurarii obligatorii de raspundere civila a detinatorilor de autovehicule pentru pagubele produse vietii, sanatatii si bunurilor tertelor persoane in urma accidentelor rutiere care au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova.

Alte referate despre: asigurari de raspundere civila referat, asigurari de raspundere civila, referat asigurari de raspundere civila
Referate afisate : 17
Medie note: 8.17 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles