Referat - ludwig van beethoven
Ludwig van Beethoven
Istoria muzicii universale cunoaşte mulţi compozitori mari, ale căror lucrări au supravieţuit veacurilor, dar singur Beethoven, dintre toţi , a fost supranumit Titanul. Titan, ca artist şi ca om deopotrivă, fiindcă în artă, ca şi în viaţă a învins prejudecăţile timpului său, a încurajat năzuinţele spre libertate ale popoarelor ce se trezeau din lungul somn al unei istorii vitrege, a înlăturat destoinic piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat, asemenea unui vultur, deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă ceas.
Ludwig van Beethoven s-a născut în ajunul unei epoci când Europa era străbătută de la un capăt la altul de ideile noi ale schimbării orânduirii feudale. Ideile acestea acţionau ca un ferment asupra gândirii tuturor, deşteptând în popoarele asuprite energii proaspete. Pentru felul cum a ştiut, prin muzica sa, să înaripeze sufletele, să devină un ecou al frământărilor timpului când a trăit, ...
Beethoven
Partea intai, dominata de sentimente de zazvratire, parea contemporanilor lui Beethoven ceva semanand a salbaticie. Intr-adevar , ea este plina de glasuri amenintatoare. Conflictul este pus la temelia constructiei primei teme. Fanfara eroica resuna ascunsa si prevazatoare, dupa care se precipita intonatiile de o neliniste trepidanta. Fortele sumbre sunt intruchipate in motivul scurt, repetat cu indarjire, insistent, implacabil.
Ludwig van Beethoven
Ludwig van Beethoven - Titan, ca artist şi ca om deopotrivă, fiindcă în artă, ca şi în viaţă a învins prejudecăţile timpului său, a încurajat năzuinţele spre libertate ale popoarelor ce se trezeau din lungul somn al unei istorii vitrege, a înlăturat destoinic piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat, asemenea unui vultur, deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă ceas.
Ludwig van Beethoven
Revolutionar intr-adevar deoarece a inteles sa-si poata exprima nestanjenit gandurile si descatusa puterile ce mocneau intr-insul, in vederea fauririi unei societati noi, a unei lumi libere si drepte.
Conditiile in care Beethoven a trait si creat o opera pe cat de vasta, pe atat de importanta, au fost cum nu se poate mai vitrege. A vazut lumina zilei intr-o familie impovarata de griji fara numar, a trebuit sa se zbata mereu spre a studia muzica si a-si castiga existenta, fiinta cea mai apropiata - un nepot de frate, in care isi pusese toata nadejdea - l-a dezamagit prin purtarile sale, ba a trebuit sa indure si lovitura cea mai cumplita a unui muzician, pierderea auzului la 29 de ani, o lovitura cumplita si brusca!
Si Titanul a invins cu adevarat, creand o opera nemuritoare, ale carei sunete strabat lumea de la un capat la altul, ca niste chemari la incredere, la lupta neintrerupta impotriva raului, la infratitrea tuturor oamenilor.Beethoven a cunoscut inca din tinerete ...
Beethoven
In scrisoarea cvasilegala trimisa fratilor sai in 1802 si cunoscuta sub numele de “Testamentul de la Heiligenstadt”descrie agonia determinata de surzenia sa crescanda. Dupa 1805 dovezile privind excentricitatile lui Beethoven devin tot mai numeroase. Incepe sa apara foarte rar in public, ultima sa interpretare cu public producandu-se in 1814.
Beethoven
Inca dintr-o perioada timpurie a vieţii a manifestat o atitudine ursuza, neglijandu-şi propria persoana şi dispreţuind toate aparenţele sociale. Beethoven nu şi-a ascuns simpatiile republicane şi multe din lucrarile lui au ca tema libertatea personata sau politica.
El a fost , de asemenea, admiratorul pasionat al unei serii de tinere femei nascute in familii nascute din inalta societate.
Simfoniile
Aparitia lui Ludwig van Beethoven (1770-1827) a fost rodnica pentru
istoria simfoniilor si, în general, pentru întreaga muzica. În
calitate de discipol al lui Haydn, primele doua simfonii ale lui
Beethoven au reflectat traditia vieneza. Cea de-a treia simfonie,
Eroica, a fost un punct de cotitura în evolutia acestei forme
muzicale. Aceasta a fost prima lucrare a compozitorului în care si-a
exprimat pentru prima data propriile idealuri, si nu a realizat pur si
simplu o forma abstracta prestabilita. Lucrarea reflecta diverse
aspecte ale personalitatii compozitorului si este influentata de mai
multi factori, printre care surditatea artistului si revolutiile din
Europa acelor vremuri. Cu toate aceste, Eroica este, mai ales, o
încercare îndrazneata de solutionare a problemei - considerata pâna
atunci insurmontabila - dezvoltarii perfectiunii atinse de ...
Johannes Brahms
A început să şi compună, însă eforturile sale n-au primit atenţia cuvenită până în 1853, când a mers într-un tur de concerte alături deEduard Reményi. În acest tur, a făcut cunoştinţă cu Joseph Joachim, Franz Liszt şi mai târziu a fost introdus marelui compozitor german Robert Schumann.
Vincent Van Gogh
Tinereţea Artistului
Van Gogh s-a născut la 23 martie 1853, în Groot Zundert,un orăşel olandez. Tatăl lui era preot protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori şi negustori de artă.
Vincent van Gogh
La perspective
La perspective exceptionnellement élevé dans laquelle la chaise a été peinte, le font plus proche du spectateur et l’invite a s’asseoir.Van Gogh n’a fait aucune tentative de rendre la perspective des objets d'une façon trop réaliste.
Van Gogh
Pe 17 aprilie îi scrie lui Theo: „Am adus o pictură. Pe podul rulant trece o căruţă nu prea mare, fundalul este cerul albastru. Şi râul este albastru, malul portocaliu şi verde, un grup de spălătorese poartă baticuri şi caftane colorate”.
Bauhaus - Ludwig Mies van der Rohe
Mies van der Rohe, ultimul conducător al Bauhausului, a fost arhitectul care a explorat pînă la capăt drumul deschis de Gropius. El a creat o arhitectură “obiectivă”, de o perfecţiune formală atât de categorică încât orice încercare de a o depăşi mergând pe aceiaşi cale s-a dovedit imposibilă. Expresia plastică precisă, proporţiile desăvârşite, simplitatea rafinată a operelor sale a dus până la extrema sa limită limbajul raţionalist obiectiv în arhitectura modernă.
Copilul din Brabant de Vincent Van Gogh
Vincent Van Gogh s-a nascut la 30 martie 1S53, la Groot-Zundert, care pe atunci era un biet sat din Brabant, la frontiera olandezo-belgiana. A murit la 29 iulie 1890, la Auvers-sur-Oise, in Ile-de-France. Intre aceste doua date se inscrie exisAZtenta paminteasca a unei fiinte, un scurt dar stra-lucitor destin, unul dintre cele mai extraordinare destine ale vremurilor noastre. Extraordinar, nu prin vreo actiune pe care ar fi exercitat-o asupra epocii sau prin vreo influenta artistica imediata. Extraordinar prin complexitatea dramei sale inteAZrioare.
Ludwig von Mises - Actiunea umana - un tratat de teorie economica
1. Economie şi praxeologie
Economia este cea mai tânără dintre toate ştiinţele. În ultimii două sute de ani, este adevărat, din disciplinele cunoscute vechilor greci s-au născut numeroase ştiinţe noi. Dar în cazul acestora tot ceea ce s-a întâmplat a fost că anumite părţi ale cunoaşterii, care-şi găsiseră deja locul în complexul vechiului sistem de învăţare, au devenit autonome.
Europe
The well-known conductor Herbert von Karajan was asked to write three instrumental arrangements - for solo piano, for wind instruments and for symphony orchestra and he conducted the performance used to make the official recording. He wrote his decisions on the score, notably those concerning the tempo. Karajan decided on crotchet = 120 whereas Beethoven had written minim = 80.
Medie note: 8.39 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!



