Referat concurenta comerciala neloiala

Concurenta comerciala neloiala

Concurenta comerciala neloiala
Metoda „bulgăre de zăpadă”, Conform dispoziţiilor art. 4 lit. d al Legii nr. 11/1991 constituie contravenţie încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unei prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători, cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare.
Concurenta comerciala neloiala

Nivel: Facultate
Dimensiune: 20kb
Downloads: 917
Materia: Drept

Drept comercial - cursuri

"Drept comercial - cursuri"sens economic: apare ca o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producător la consumator."Drept comercial - cursuri"sens juridic: noţiunea are un sens mai larg decât sensul economic al acestuia, deoarece pe lângă operaţiuni de schimb şi circulaţie sunt avute în vedere în acest sens şi activităţile de producţie (realizate de producător), de prestare de servicii (realizate de antrepenori sau prestatori de servicii), de executare de lucrări şi operaţiuni de punere în circulaţie.

"Drept comercial - cursuri"
Dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare deoarece el cuprinde normele care reglementează activităţile specifice.

"Drept comercial - cursuri"
În ceea ce priveşte obiectul dreptului comercial, potrivit concepţiei clasice, există 2 sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial:

"Drept comercial - cursuri"
• sitemul obiectiv: care are ca obiect normele ...

Alte referate despre: drept comercial cursuri, drept comercial cursuri referat, drept comercial-cursuri

Drept Comercial Roman

3. Noţiunea de procedură a reorganizării judiciare şi a falimentului în reglementarea legală în vigoare

Alte referate despre: drept comercial, drept comercial roman, dreptul comercial

Evolutia dreptului comercial

Acest cod a fost preluat si de alte tari dezvoltate din punct de vedere economic la acea vreme ca Italia, Spania, Olanda, Anglia, conferindu-i acestuia o recunoastere valorica prin universalizare.
In Italia, datorita evolutiei politice, apare un alt cod comercial care va fi adoptat in anul 1882, cod ce va sta la baza inspiratiei in elaborarea Codului comercial roman din 1887. Codul comercial italian isi inceteaza aplicabilitatea in 1942 odata cu adoptarea unui nou Cod civil care reglementaza si raporturile juridice comerciale, renuntandu-se, astfel, la autonomia dreptului comercial.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Concurenta comerciala neloiala

Uneori enormitatea falsei publicitati este atât de vadita încât nu-l
poate deruta pe consumatorul mijlociu (o anumita baterie nu se uzeaza
decât prin utilizare, desi însusi fabricantul mentioneaza pe produs o
data limita pentru punerea lui în functiune) si într-o asemenea
situatie se apreciaza ca nu exista raspundere juridica pentru falsa
publicitate.

Alte referate despre: concurenta comerciala neloiala, referat concurenta comerciala neloiala, referate concurenta comerciala neloiala

Infractiuni privind concurenta comerciala. Concurenta neloiala

Infractiuni privind concurenta comerciala. Concurenta neloiala
I.1.2. Funcţii. În condiţiile de piaţă liberă concurenţa îndeplineşte câteva funcţii definitorii:
•facilitează ajustarea automată a cererii şi ofertei în toate domeniile
vieţii economice;

Alte referate despre: infractiuni privind concurenta comerciala concurenta neloiala, infractiuni privind concurenta comerciala concurenta, infractiuni privind societatile comerciale

Raportul juridic de concurenta

Raportul juridic de concurenta
Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orce tip de relaţii sociale. Reglementările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugându-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitaţilor vieţii economice. În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.

Alte referate despre: raportul juridic de concurenta, elementele raportului juridic de concurenta, raportul juridic de concurenta referat

Procedura infiintarii unei societati comerciale

Procedura infiintarii unei societati comerciale
Potrivit art. 5 alin. (5) din Legea 31/1990 actul constitutiv se semneaza de toti asociatii, sau, in caz subscriptie publica, de fondatori, iar potrivit art. 6 semnatarii actului constitutiv precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea societatii sunt considerati fondatori.Asociatii semnatari ai contractului unei societati pe actiuni cu constituire simultana cumuleaza, in consecinta, si calitatea de fondatori si, obligatoriu, pe aceea de actionari.

Procedura infiintarii unei societati comerciale
Cu referire la societatea pe actiuni ce se constituie prin subscriptie publica acelasi art. 5 alin. (5) prevede ca actul constitutiv se semneaza de fondatori. Persoanele fizice si persoanele juridice
Persoanele fizice. Legea 31/1990 nu impune nici o restrictie cu privire la calitatea persoanelor fizice de ...

Alte referate despre: procedura infiintarii unei societati comerciale, referate procedura infiintarii unei societati comerciale, procedura infiintari unei societati comerciale

Tip de concurenta la General Motors - studiu de caz

Tip de concurenta la General Motors - studiu de caz
Fiecare firmă este nesemnificativă în contextul pieţei. În contrast, spunem că sunt puţini vânzători ori de câte ori acţiunile oricărei firme sunt observate de rivali, iar aceştia reacţionează. Produsele vânzătorilor sunt considerate a fi identice ori de câte ori consumatorii nu au preferinţe pentru produsul unei anumite firme.

Alte referate despre: tip de concurenta la general motors - studiu de caz, general motors studiu de caz, general motors - studiu de caz

Tendinte in politicile comerciale

Tendinte in politicile comerciale. EVUL MEDIU
Aceasta perioada este una de stagnare. Sistemul feudal si Biserica Catolica au inhibit dezvoltarea economica. Doar in ultima parte a Evului Mediu s-a inregistrat o modificare importanta in special in orasele-republica italiene. Clerul, nobilii, militarii nu puteau face comert, aceasta activitate fiind considerata degradanta. In schimb, negustorii nu aveau bani pentru a-si desfasura normal activitatea. Solutia gasita a fost aparitia formei de asociere “societa en comandita semplice” – societate in comandita simpla existenta si azi in unele tari. In felul acesta, capitalul nobililor, militarilor si clerului era unit cu priceperea negustorilor pentru a se obtine satisfactie de ambele parti.

Alte referate despre: tendinte in politicile comerciale, tendinte ale politicii comerciale, tendinte in politica comerciala

Infiintarea unei societati comerciale

Se prezinta acordul coproprietarilor (daca acestia exista). Daca sediul este situat intr-un imobil cu destinatia locuinta (bloc), care intra sub incidenta Legii locuintelor nr. 114/1996, se realizeaza schimbarea destinatiei din locuinta in sediu social si, potrivit legii, este obligatoriu:

Alte referate despre: infiintarea unei societati comerciale, infiintarea unei societati comerciale referat, infiintarea unei societati comerciale proiect

Activitatea de marketing a unei societati comerciale

Ţelul lor este eficienţa activităţii, dar fără a acţiona în detrimentul flexibilităţii. Oare cum se desfăşoară activitatea de marketing în acest tip de firme? În primul rând, marketingul înseamnă mult mai mult decât un simplu compartiment. Persoanele cu atribuţii în acest domeniu participă la procesul decizional înainte chiar de proiectarea unui produs, iar munca lor continuă mult timp după ce produsul a fost pus în vânzare.

Alte referate despre: activitatea de marketing a unei societati comerciale, activitatea de marketing specifica unei societati comerciale, activitatea de marketing la o societate comerciala

Monopol versus piata cu concurenta perfecta

Monopol versus piata cu concurenta perfecta
Pretul de echilibru pe piata cu concurenta perfecta este legat totodata si de situatia pietelor interdependente si apare spontan ca rezultat al jocului liber al fortelor pietei, in acel punct in care cantitatile cerute dintr-un bun se egalizeaza cu cele oferite. Astfel ca pe perioade foarte scurte cererea este cea care deterrmina formarea pretului, situatia optima fiind reprezentata de egalitatea Cmg=Vmg=Pret.

Alte referate despre: monopol versus piata cu concurenta perfecta, monopol versus piata perfecta, piata cu concurenta perfecta versus piata cu concurenta imperfecta

Societatile comerciale

Pentru aşi împlini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.

Alte referate despre: societati comerciale, prezentarea unei societati comerciale, societatile comerciale
Referate afisate : 15
Medie note: 8.51 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles