Referat decebal

Decebal - regele dacilor

Regele Decebal s-a nascut intre anii 55 si 60 (d.H.), era fiu al lui Scorillo, pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa existand o dovada scrisa: textul (in limba daca) “DECEBALUS PER SCORILLO”.
Talentul militar al tanarului dac l-a ridicat destul de repede pe Decebal in fruntea armatei, iar cand unchiul sau Duras - Diurpaneus a devenit prea batran pentru a mai fi rege, i-a cedat nepotului sau locul din fruntea poporului geto-dac.

El ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid.
Era anul 87 (d.H.), cand imparatul roman Domitian pornise o ofensiva impotriva Daciei, iar getii aveau nevoie de un conducator tanar, neinfricat si inteligent. Acesta s-a dovedit a fi Decebal. De altfel, intreaga s-a domnie a fost la fel de zbuciumata, trebuind sa isi conduca de nenumarate ori armata in luptele cu legiunile romane atacatoare.

Dupa ultimile cercetari numele de ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 15kb
Downloads: 4029
Materia: Istorie

Statul dac sub conducerea lui Decebal

Pacea din 88 cu toate ca are caracterul unui compromis ( necesara din cauza epuizarii ambelor tabere ), ea confirma un nou client al Romei. In urma incheierii pactului, Dacia castiga mesteri priceputi la lucruri folositore atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi. Hotarele Daciei ramaneau neschimbate: de la Carpati pana la Dunare, cu puncte de reper Tibiscus ( Timis ), Rabon , Aluta –Olt , Axiopolis (Cernavoda ), gurile Dunarii, la N. pana la Tyras..Insa aceasta pace a fost socotita de Romani o mare rusine , caci vazura in ea o forma deghizata de a plati tribut barbarilor. Lucrul acesta contribui la omorarea imparatului Domitian, la care luara parte senatorii nemultumiti de tirania lui si chiar , se spune, sotia lui.

Alte referate despre: statul dac sub conducerea lui decebal, statul dac sub conducerea lui burebista si a lui decebal, statul dac sub conducerea lui burebista si decebal

Viata lui Decebal

Era eroul zilei, întors victorios de pe câmpul de luptă, ca general al oştiIor dace. Nimeni altul mai bine ca dânsul nu putea să devină urmaşul regelui Duras, cu atät mai mult cu cât Decebal era principe mostenitor. In tradiţia traco-dacică, regele era ales pe viaţă si nu întotdeauna fiul celui precedent putea (sau trebuia) să fie ales succesor. El însă avea merite personale, dovedite în luptă, chiar în preajma succesiunii atât de bine chibzuite de unchiul său. N-a avut şi nu era cazul să se vorbească despre alţi candidaţi la suprema comandă a regatului, care se restrângea tot, mai mult sub încleştarea romană.

Alte referate despre: viata lui decebal, viata-lui-decebal, informati despre viata lui decebal

Decebal - regele dacilor

Regele Decebal s-a nascut intre anii 55 si 60 (d.H.), era fiu al lui Scorillo, pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa existand o dovada scrisa: textul (in limba daca) “DECEBALUS PER SCORILLO”.
Talentul militar al tanarului dac l-a ridicat destul de repede pe Decebal in fruntea armatei, iar cand unchiul sau Duras - Diurpaneus a devenit prea batran pentru a mai fi rege, i-a cedat nepotului sau locul din fruntea poporului geto-dac.

Alte referate despre: decebal regele dacilor, despre decebal regele dacilor, decebal regele daciei

Burebista-Traian-Decebal

Dacia în timpul lui Burebista În prima jumătate a anului 100 î.Hr. dezvoltarea societăţii dacice, întărirea aristocraţiei tribale militare şi transformarea ei în clasă politică au determinat trecerea la organizarea de tip statal. Burebista, care îşi începe domnia în anul 82 î.Hr. Conform istoricului Iordanes, Burebista a moştenit o puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor şi uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea centrală.

Alte referate despre: burebista traian decebal rezumat, burebista-traian-decebal, burebista traian si decebal

Statul dac condus de Decebal

În anul 101 începe primul război daco-roman încheiat în 102 cu victoria romanilor. Tot în acest an Deceebal semnează un tratat de pace cu Traian ale cărui condiţii sunt ca Decebal să nu mai construiască cetăţi de apărare şi să dărâme zidurile cetăţilor existente, să cedeze unele teritorii din Dacia romanilor, să nu mai încheie tratate de alianţă împotriva Imperiului Roman. Aceste condiţii făceau ca statul dac să fie vulnerabil împotriva unui atac.

Alte referate despre: statul dac condus de decebal, statul dac condus de decebal si burebista, statul geto-dacilor condus de decebal

Decebal

Il proclama asociat (pliniu cel tanar – panegiricul lui traian)
98, Nerva moare, Traian guverneaza singur
98 – Traian consolideaza limes-urile, inspecteaza granita dunareana
4 legiuni in Pannonia : I Adiutrix, XIII Gemina
3 Moesia Superior: II Adiutrix, IV Flavia Felix
2 Moesia Inferior: I Italica, V Macedonica

Alte referate despre: decebal, decebal referat, referat decebal

Decebal

Razboiul i-a sfirsit in 106 en prin cucerirea cetatilor din Muntii Orastiei, Decebal se retrage spre nord dar este ajuns de cavaleria romana si pentru a nu fi capturat se sinucide. Capul sau a fost adus imparatului de catre cercetasul Claudius Maximus Tiberius , la Ranisstorum si trimis apoi la Roma,unde a fost aruncat pe treptele Gemoniae.

Dupa ultimile cercetari numele de Decebal ar fi o porecla, insemnind CEL VITEAZ, numele real a lui Decebal fiind DIURPANEU.Un important scriitor roman, Dio Cassius, s-a folosit pentru a-si scrie opera de o serie de o serie de autori antici,ca Polybius sau Titus Livius dar i-a trecut cu vederea pe Caesar , Salustius, Tacitus sau Suetonius care i-ar fi largit mult baza de informare. Cu privire la Decebal el spune:

"Cel mai insemnat razboi al romanilor de atunci a fost cel impotriva dacilor, asupra carora , in vremea aceea, domnea Decebal. Duras care domnise mai inainte lasase lui Decebal de bunavoie domnia" ( cartea LXVII, cap. 6, paragraful ...

Alte referate despre: traian si decebal, referat despre decebal, decebal si traian

Istoria geto-dacilor sub conducerea lui Burebista si Decebal

Dezvoltarea economica si sociala a Daciei pre-romane s-a
reflectat direct in organizarea politica statala. "Pentru acele vremuri,, diferite formatiuni statale ale dacilor au cunoscut o viata materiala si spirituala avansata - sublinia Nicolae Ceausescu la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din iunie 1982. Ele au intretinut relatii cu alte popoare si civilizatii din vecinatate".

Alte referate despre: istoria geto-dacilor sub conducerea lui burebista si decebal, istorie geto-dacilor sub conducerea lui burebista si decebal, istoria geto-dacilor sub conducerea lui burebista

Razboaiele daco-romane

Nivelul înalt de dezvoltare a geto-dacilor prezenta pentru romani un obstacol în calea unor noi cuceriri în zona Carpato-Dunăreană. Geto-dacii au sesizat pericolul roman şi au întreprins acţiuni în vederea perfecţionării organizării militare a statului. Se construiesc noi cetăţi pe locul celor vechi (Blidaru, Piatra Roşie), se întăresc celelalte (cetatea de scaun Sarmisegetusa, unde se afla şi cancelaria regală, Costeşti, Baniţa etc.). Statul daco-get era mai restrâns ca teritoriu decât regatul lui Burebista. El cuprindea spaţiul de la cursul superior al Nistrului până la Dunăre, incluzând teritoriul Transilvaniei şi pământurile din vestul Moldovei .unde alături de geţi se aşezaseră triburi sarmatice, care au alcătuit o "confederaţie de neamuri" opuse Romei. Stepa Dunării, pământurile dintre Dunăre, Balcani (Haemus) ...

Alte referate despre: razboaiele daco-romane, razboaiele daco-romane referat, razboaiele daco romane

Regatul Dac

3 ENIA
THIAMARKOS
Regatul lui este atestat epigrafic după 44 î.Hr. pe Valea Oltului. A avut reşedinţa la Ocniţa-Buridava

Alte referate despre: regatul dac, regatul dac referat, regatul dac a lui burebista

Viata economica a Daciei in Epoca Romana

Provincia Dacia Romana a cunoscut importante prefaceri determinate de politica dusa de Traian si urmasii sai. Urmarile cuceririi romane s-au resimtit asupra tuturor domeniilor vietii societatii dacice. Dacia Traiana a continuat in linii mari viata economica a Daciei lui Decebal.
Au existat, insa, o serie de schimbari atit in domeniile economice traditionale cit si in noile activitati economice inregistrate in noua provincie imperiala. Principalele sectoare economice au fost: agricultura, cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile, comertul si circulatia monetara.

Alte referate despre: viata economica in cahul in epoca moderna, viata economica a dacilor, viata economica a dacilor in lumea antica

Etnogeneza romaneasca

Statul dac a fost creat in timpul regelui Burebista(82-44 I.H.) sprijinit de marele preot Deceneu.Intinderea statului dac:-N:Carpatii Padurosi-S:Muntii Haemus(Balcani)V:Dunarea Mijlocie-E:Gurile raului Bug
Burebista ajunge la conflict cu Caesar, conducatorul Imperiului Roman, deoarece l-a sprijinit pe dusmanul acestuia, Pompei. Luptele dintre cei doi nu au mai avut loc, intrucat, in anul 44 I.H., ei au fost asasinati.

Alte referate despre: etnogeneza romaneasca, etnogeneza romaneasca referat, referat etnogeneza romaneasca

George Cosbuc

*nsu*i nebiruitul Osman a fost luat prizonier. E *ngrijorat *ns*
pentru cei r*ma*i acas* *i care-i sunt dragi. Are nevast* *i copil. El
stie c* nevestei *i este greu f*r* d*nsul, ca feciorului, pe care-l
l*sase "cu cre*tetul c*t masa", i-ar trebui o caciul*. Se intereseaz*
dac* preotul *i-a v*ndut juncanii c*ci ar fi vrut s*-i cumpere, *i
n-are acum banii. Si-ar mai dori o coas* s-o aib* c*nd se va *ntoarce.
O roag* pe m*icu*a s* pun* preotul s*-i citeasc* o slujba pe care o va
pl*ti el, la *ntoarcere. Toate acestea , sunt g*nduri care fr*m*nta pe
r*nit, si-n ele e un dor imens de via**, dar *i *n*elegere pentru cei
care sufer*, *i delicat* grij* , ca s* nu *ntristeze pe ai s*i, pentru
starea *n care se afl*. Din ultimele r*nduri ale c*prarului Nicolae
rezult* c* dorin*a camaradului s*u nu s-a *ndeplinit, scrisoarea av*nd
un deznod*m*nt tragic. Este pre*ul de sacrificiu pe care l-a dat
osta*ul rom*n in R*zboiul pentru independen*a **rii.

Alte referate despre: george cosbuc, george cosbuc biografie, george cosbuc-la oglinda comentariu

Titanic Vals de Tudor Musatescu

Titanic Vals de Tudor Musatescu
Dupa ce Dinu pleaca in culmea fericirii, reintra Gena in scena. Aceasta auzind discutia celor doi dinainte, o intreaba pe Miza ce a determinat-o sa ia aceasta decizie, iar ea ii marturiseste ca e insarcinata cu iubitul ei Gigi,care a plecat in armata inainte de a afla ca va fii tata. Dina dragoste si din dorinta de a-l salva pe Dinu din aceasta capcana, Gena ii propune surorii sale un plan, in care cele doua pleaca pentru o vreme in provincie, pana se va naste copilul, iar ea il va trece pe numele ei si va prelua aceasta responsabilitate a Mizei.

Planul vine ca o scapare pt Sarmisegetuza si aceasta accepta fara sa mai stea pe ganduri si prin urmare a anulat intalnirea cu Dinu .
Mai spre seara, cand se adunasera toti la masa, veni vorba despre fratele lui Spirache, putred de bogat si singur pe lume care a plecat cu intr-o croaziera pe mare. Dacia si Chiriachita isi fac planuri si dau in carti, ca vasul sa se scufunde, iar astlef toata averea sa ...

Alte referate despre: titanic vals de tudor musatescu, titanic vals de tudor musatescu rezumat, despre tema din titanic vals de tudor musatescu

Antropologia muntilor Poiana Rusca

Atat marturiile materiale descoperite in urma sapaturilor arheologice efectuate pe ambele versante ale Carpatilor si in tot spatiul romanesc, care confirma izvoarele scrise, cat si trasatura definitorie a romanilor, transmisa din generatie in generatie, de a fi strans legat de locul nasterii, de vatra de formare, sunt dovezi peremptorii privind vatra de geneza a poporului nostru.Sapaturile arheologice, arata istoricul Gh. Platon, "ii atesta pe autohtoni vietuind in mod neintrerupt pe teritoriul vechii Dacii, ale caror urme edificatoare pot fi vazute la fata locului, in teritoriu, si in numeroasele muzee si expozitii organizate.

Alte referate despre: muntii poiana rusca, muntii poiana rusca referat, padurea din muntii poiana rusca
Referate afisate : 16
Medie note: 8.15 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.