Referat delta dunari
Delta Dunarii
Delta Dunarii este cea mai mare rezervatie naturala din Europa. In anul 1991 a dobandit recunoasterea internationala, si a fost inscrisa in Patrimoniului Natural Mondial. Delta Dunarii este o regiune de mare frumusete turistica si de un real interes stiintific. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii se afla pe locul 5 intre zonele umede ale Terrei si pe locul 2 in Europa, dar ca importanta ecologica este a 3-a din lume.
Delta Dunarii reprezinta o zona de atractie turistica, datorita unei vegetatii si faune bogate, precum si a unor caracteristici care ii confera unicitate in intreaga lume.
Pelicanii din Delta Dunarii
Pelicanii, aceste păsări arhaice, rămase din era terţiară, şi-au diminuat mult efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibărit s-au redus treptat, ca urmare a pătrunderii factorului antropic, astfel încât pelicanii au dispărut cu desăvârşire din vestul şi centrul Europei. Deşi pelicanii au mai cuibărit în secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din faţa civilzaţiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestică a arealului lor de cuibărit. În secolul trecut, mai erau comuni şi în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a rămas doar partea estică a continentului, îndeosebi Delta Dunării.
Delta Dunarii - rezervatie a biosferei
Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane, reprezentând: - elemente eurasiatice (28%); - estice (24%); - europene (14%); - cosmopolite si adventive. Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). În deltã îşi gãsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus.
Delta Dunarii- descriere completa
Apele. Prin cele trei brate principale Dunarea varsa in mare o cantitae insemnata de apa (6400mc/an) si aluviuni (peste 67 milioane tone/an)repartizate astfel :
- Bratul Chilia, situat la nrd transporta 60% din volumul de apa si aluviuni si formaeza o delta proprie (secundara)
- Bratul Sulina, situat in partea de mijloc a deltei, are un curs rectiliniu. Este permanent dregat pentru navigatia navelor de mare tonaj ; transporta anual 18% din volumul de apa.
- Bratul Sf. Gheorghe, orientat spre sud, sud-est, cu un curs relativ sinuos,transpota 22% din volumul de apa .
Delta Dunarii si Marea Neagra
Liniste deplina într-o fractiune de secunda
Timp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trait în deplina armonie cu extraordinarul ecosistem al Deltei, castigandu-si existenta din pescuit, cresterea animalelor si din recoltarea stufului. Satele, unde singurele cai de acces sunt canalele care le strabat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteti explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o liniste si un calm depline, aceasta experienta facandu-va sa va imaginati ca ati patruns într-adevar în paginile unui reportaj din revista National Geographic.
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
Delta Dunarii este o campie de altitudine foarte joasa, intinzandu-se la 0,52m deasupra Nivelului Mediu al Marii Negre cu un gradient general da 0,006m/km. Fiind aproape de nivelul Marii Negre, in cazul Deltei Dunarii, hipsometria este limitata la un numar foarte restrans de valori.
Delta Dunarii - un izvor de viata
b) Plante riverane si de plaur - stuf (genul Phragmites) cca 80% si papura (genul Typha) 20%, feriga de apa (Nephrodium thelypteris), macris (Rumex hidrolapatum), "Nu ma uita" (Myositis palustris), izma broastei cucuta de apa (Cicuta virosa)
Delta dunarii
REZERVATIA BIOSFEREI „ DELTA DUNARII ”
Rezervatia Biosferei este un complex de ecosisteme in care exista formatiuni fizico geografice si specii de plante si animale care ii dau o importanta deosebita (geologica, ecologica, estetica), cu valoare de patrimoniu natural, national si universal. Constituirea Rezervatiei Biosferei „ Delta Dunarii ” s-a facut in anul 1990. Unele zone fusesera anterior puse sub protectie ( de exemplu: Padurea Letea inca din anul 1938 iar zona Rosca Letea a primit statutul de Rezervatie a Biosferei in anul 1980).
Delta Dunarii si Marea Neagra
Delta s-a format pe parcursul a peste 16.000 ani si reprezinta cel mai mare sistem de purificare a apei din Europa, filtrind apa Dunarii la intrarea acesteia in Marea Neagra. Cele mai importante brate ale Deltei sunt Chilia, Sulina si Sfantul Gheorghe. Cele mai spectaculoase lacuri: Isac, Gorgova, Rosu, Lumina etc. Si oare ce poate fi mai romantic decat petrecerea unui apus de soare in barcuta cu motor, in reflexele aurii ale soarelui, printre salcii.
Delta Dunarii
"Istros" in limbajul argonautilor si in mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos" la fenicieni, "Danare" - "Donaris" traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius" pentru romani, "Rio Divino" de la curtea lui Carol Quintul si "Le roi des fleuves de l'Europe" in opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul României ultimii 1.075 de kilometri incheindu-si calea prin Delta - cea mai reprezentativa de pe batranul continent si una dintre cele mai complexe din lume.
Delta Dunarii
Numeroase sunt si mamiferele: vulpi, lupi, mistreti, cerbi, nurci, vidre, iepuri, bizami, hermine albe. Foarte importanta este bogatia de peste a deltei. Pentru ocrotirea florei si faunei rare s-au creat o serie de rezervatii si zone de refugiu, care insumeaza cca.40.000 de hectare.
Insemnate rezervatii sunt : Rosca – Buhaiova – Merhei -Hrecisca; Periteasca – Leahova – Portita ; Istria – Lacu Sinoie.
Delta Dunarii
Acest incredibil taram al apelor adaposteste peste trei sute de specii de pasari si nenumarate specii de pesti, de la sturioni la crapi si bibani, în timp ce varietatea de 1 150 de specii de plante cuprinde de la liane împletite pe trunchiurile copacilor în padurile de stejar pana la nuferi. Nu e, deci, de mirare ca UNESCO a desemnat Delta Dunarii ca fiind o "Rezervatie a Biosferei".
Delta Dunarii
Un sector foarte important este ocupat de vegetatia acvatica a carei baza este stuful, constituit in plauri prin aglomerarea radacinilor plutitoare(rizomi). Plaurul constituie elementul portant a celorlalte plante. Stuful este o planta perena care acopera 1500 de kmp din suprafata Deltei si este exploatat economic.
Delta Dunarii
Sub aspect turistic, Delta Dunarii exercita un adevarat miraj. Mii de turisti romani si straini sunt dornici sa vada cu proprii lor ochi aceasta fermecatoare regiune. Interesul de a cunoaste Delta Dunarii il trezeste in primul rand linistea ascunzisurilor ei, unde natura mai pastreaza o lume neatinsa inca de iuresul vietii moderne. Aici, si numai aici, geneza unor noi zone are loc sub ochii nostri. Nicaieri nu putem intalni un pamant atat de tanar, nascut din ape, alaturi de unul batran. Aici sosesc din diferite colturi ale lumii aproximativ 300 de specii de pasari. Ele vin din Asia, Africa, Europa, si chiar dincolo de cercul polar. Delta este inca un urias refugiu pentru ele, unul dintre cele mai cunoscute in Europa.
Delta Dunarii
Delta Dunarii este cea mai reprezentativă delta din Europa şi una dintre cele mai complexe din lume. Aceasta reprezintă un obiectiv de mare atracţie prin prezenţa în cadrul ei a unei variate vegataţii şi faune – piscicole si ornitologice. Aici există cea mai bogată şi mai variată faună ornitologică din Europa si anume peste 300 de specii de pasări, unele dintre ele declarate monumente ale naturii si ocrotite de lege.
Delta Dunarii
Regiunile gurilor Dunarii sunt deasemenea bogate in broaste, sunt cinci specii care pot fi intalnite, salamandra cu creasta de apa si serpi de apa, care pot fi vazuti peste tot, chiar vipere traversand inot canalele cateodata deasemenea aparand in special zona bancului Letea. Testoasele sunt deasemenea prezente. Racii sunt frecvent incurcati in sculele de pescuit.
Delta Dunarii
Al doilea fluviu al Europei si al douazeci si saselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri patrati dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generoasei cai de apa ce-si indeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare" cunoscut, apreciat si "batut" de barcaze feniciene, trireme grecesti, galere romane, corabii si caravele bizantine, genoveze, galioane venetiene, bolozane turcesti, seice cazacesti, remorchere, slepuri si motonave in vremurile mai noi. "Istros" in limbajul argonautilor si in mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos" la fenicieni, "Danare" - "Donaris" traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius" pentru romani, "Rio Divino" de la curtea lui Carol Quintul si "Le roi des fleuves de l'Europe" in opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunarea ...
Delta Dunarii - caracterizare generala
Intre limitele prezentate, Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre periferice) are o suprafaţă de aproximativ 564.000 ha dintre care 442.300 ha pe teritoriul României şi 124.000 ha pe teritoriul Ucrainei.
Fluviul se desparte în trei braţe principale de la nord spre sud, după cum urmează: Braţul Chilia, Braţul Sulina, şi braţul Sf. Gheorghe.
Dunarea si Delta Dunarii
De asemenea intalnim aici o mare varietate de pesti :
- somnul
- stiuca
- bibanul
- scrumbia de Dunare
- sturionii
- morun , nisetru , pastruga
- cega , etc.
In aceata zona intalnim abundenta fito-planctonului si zoo-planctonului.
Delta Dunarii
Are o origine fluvio-maritima si are cea mai mare altitudine pe grindul Letea si este de 12,4m. Este o campie in formare fiind cel mai nou teritoriu din tara noastra . Are un relief pozitiv (uscatul si grindurile ) si un relief negativ (bratele Dunarii , canalele , baltile , iazurile , garlele , mlastinile , etc.)
Medie note: 9.05 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Uite vietatea..nu mai e vietatea! Foame mare prietenas :))
Micutul pare incantat ca masina merge din mainile lui. `Pune mana pe volan!`, se aude indemnul tatalui in timp ce mama isi invata fiul sa claxoneze.
Pentru un rucsac lasat in statia de autobuz s-a mobilizat toata politia, s-a inchis circulatia, au venit genistii. Oare ce pateau baietii daca ii prindea politia?
Tu cum ai reactiona daca ti-ai prinde prietenul cu o blonda in pat?