Referat despre o regiune din franta in limba franceza

Analiza comparativa a activitatilor turistice din regiunea Centru - Franta si regiunea Centru - Romania

Am ales aceste 2 regiuni pentru o analiză comparativă pentru faptul că prezintă elemente distincte ale activităţii, infrastructurii dar şi a potenţialului turistic total diferit chiar dacă redau aceeaşi poziţie geografică în interiorul statului de care aparţin, Regiunea Centru (România) şi Regiunea Centru (Franţa), dar încadrarea/poziţia geografică nu reprezintă un atu real, ci mai degrabă sistemul şi starea economiei naţionale de care dispune cele 2 state, a axei turistice internaţionale recunoscute de foarte mult timp, a diversităţii activităţilor turistice

(turism balneoclimatic montan, cultural-istoric, sportiv, vânătoare şi drumeţii, agroturism, de afaceri, ş.a), a diversităţii activităţilor turistice şi a bazei materiale pusă la dispoziţia maselor turistice, a interesului şi originalităţii obiectivelor promovate cel mai intens, a implicării autorităţilor cât şi a potenţialilor sau posibili potenţiali investitori prestatori de servicii, ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 4420kb
Downloads: 473
Materia: Turism

Turismul in Romania

Cand presiunea gazelor se micsoreaza si nu poate impinge noroiul la suprafata, vulcanul se stinge, devine fosili, iar conurile se modeleaza sub actiunea fortelor subaeriene. Ajunse la baza, conurile se transforma in santuri adanci, iar apoi ogranisme torentiale. Astfel, arealul vulcanilor noroiosi este un adevarat laborator de geomorfologie.
Vulcanii noroiosi reprezinta si un obiectiv pentru botanisti, deoarece datorita prezentei sarurilor emanate de vulcani, au aparut plante deosebite ca ghirinul, branca, pelinul s.a.

Alte referate despre: turism, economia turismului, turismul in europa

Turismul in Europa

Alte tari cu turism dezvoltat sunt : Regatul Unit, Elvetia, Austria, Grecia, Gremania, Portugalia, Cehia, Polonia, Ungaria, Olanda si Belgia ; Satele foarte mici ( Andorra, San Marino, Monaco, de regula, ca principala sursa de venituri, turismul .
In Europa se remarca mai multe tipuri de turism :
- balneo – maritime ;
- cultural – istoric ;
- turism montan ;
- sporturi de iarna .

Alte referate despre: turismul in europa referat, turism in europa, referat turismul in europa

Franta ppt

Cimitirul Pere Lachaise - unul dintre cele mai populare obiective pariziene, contine mormintele multor francezi faimosi, cat si ale unor oameni faimosi din toata lumea, care au ajuns sa traiasca in Franta (inclusiv romani).

Alte referate despre: franta ppt, referat franta ppt, download franta ppt

Analiza comparativa a activitatilor turistice din regiunea Sud Romania si regiunea Midi Pirinei Franta

Aşadar Regiunea Sud România ocupă o suprafaţă teritorială mai mare, ceea ce îi conferă şi un număr al populaţiei mai ridicat cu cca. 611.042 de locuitori. Acest statut este dat şi de poziţionarea în jurul regiunii Bucureşti-Ilfov, regiune care este dată de prezenţa capitalei României, Bucureşti.

Alte referate despre: analiza comparativa a activitatilor turistice din regiunea centru, analiza comparativa a activitatilor turistice din retezat, analiza comparativa a activitatilor turistice

Analiza comparativa a activitatilor turistice din regiunea Piemont si regiunea de Nord Est

Datorită condiţiilor favorabile de care dispune, a frumuseţii locurilor, purităţii aerului, apelor, zonelor montane din judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava, precum şi a inestimabilului patrimoniu cultural şi religios existent, Regiunea Nord-Est deţine un potenţial turistic relativ ridicat, care poate fi comparat cu alte zone turistice renumite din ţară şi din străinătate. În regiunea Piemont activităţile turistice sunt legate de turismul cultural şi culinar, deoarece aici se pot descoperi multe influenţe franceze, mâncăruri delicioase şi vinuri alese Barolot, Barbaresco, Nebiello şi Moscato D’Astri.

Alte referate despre: analiza comparativa a activitatilor turistice din, analiza de piata activitati turistice, naliza comparativa a activitatilor turistice din

Activitatea de turism

ACTIVITATEA DE TURISM PE PLAN MONDIAL
Au fost antrenate mase relativ mari de oameni pentru vizitarea locurilor sfinte, băilor curative,a locurilor de desfăşurare a jocurilor festive. Deosebit de importantă era circulaţia spre băile curative la Roma, oraşul având 854 băi populare şi 14 băi de lux. Primul ghid turistic apare la 1130, scris de Aimeri Picaud, un călugăr francez.

Alte referate despre: activitatea de turism, marketingul in activitatea de turism, analiza resurselor necesare activitatii de turism

Blois - Franta

Referat despre Blois - Franta
Rappelons simplement pour memoire que du X au XIV siecle, les comtes de Blois érigerènt puis tinrent sur ce promontoire dominant d'un côté, un ravin et de l'autre la rive droite de la Loire, le premier château de Blois, siège du comté, que devaient agranoir à peu au fil de siècles leur royaux successeurs. Propriété de la maison du câtillon au XIII siècle. Agrandie dans les dimensions du palai actuel. Elle présente ses courtines définitives, flanqués de trois tours au front du Nord, et d'une tour à l'angle Sud.

Alte referate despre: blois franta, blois-franta, castel oras blois franta

Franta

Cu ocazia Craciunului au loc pe strada spectacole cu marionete, care sunt foarte populare in Paris si Lyon.

Franta
Pe vremuri în Franta, Sfântul Nicolae aducea cadouri micutilor în ziua de 6 decembrie (traditia se mai pastreaza înca în unele zone din nordul tarii). În cea mai mare parte a Frantei, Pčre Noel (Mos Craciun) i-a luat locul lui Mos Nicolae.

Alte referate despre: franta, despre franta, franta referat

Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia

Datorita varietatii teritoriului, caracterizata printr-o mare complexitate geologica si a conditiilor naturale, resursele Regiunii Sud Muntenia sunt remarcabile. Resursele naturale ale subsolului (petrol, gaze naturale, carbune, minereuri radioactive si metalifere, sare, marne calcaroase, sulf, acumulari de gips si izvoare minerale) sunt concentrate in zona muntoasa si de deal si sunt importante, in principal, pentru sectorul energetic, industria chimica si a materialelor de constructii.

Alte referate despre: regiunea de dezvoltare sud muntenia, regiunea de dezvoltare sud est, regiunea de dezvoltare sud vest oltenia

Revolutia franceza ppt

Planul il entuziasmeaza pe Augustin Robespierre si pe colegul sau Ricord, si cei doi il impun generalului comandant al armatei din Italia. La 6 aprilie, divizia Massena ocupa Ventimilie. A treia zi, parasind provizoriu bateriile sale, Buonaparte trece in fruntea a trei brigazi de infanterie si ataca fortul Onegalia. Soldatii piemontezi si englezi sunt decimati. La 9 aprilie, in fruntea oamenilor sai, el patrunde in Onegalia si cateva zile mai tarziu ia parte la cucerirea orasului Ormea.

Alte referate despre: revolutia franceza ppt, revolutia franceza prezentare ppt, revolutia franceza

Regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov

Suprapunandu-se in intregime unor subunitati ale Campiei Romane, regiunea are un cadru natural relativ monoton, in care predomina vaile create de apele curgatoare ce traverseaza regiunea, numeroase lacuri naturale si artificiale. Reteaua de localitati a Regiunii Bucuresti-Ilfov era constituita in anul 2005 din 9 orase, 32
comune si 91 sate. Dintre cele 9 orase doar unul singur avea rang de municipiu (Bucuresti). Ca numar de locuitori se detaseaza Bucurestiul, capitala tarii, cu 1.924.959 locuitori, urmat de Buftea (circa 20.000) si Otopeni (circa 10.000). Existenta oportunitatilor face insa ca numarul real al populatiei care locuieste in regiune sa fie mai ridicat decat cel inregistrat oficial.

Alte referate despre: regiunea de dezvoltare bucuresti-ilfov, regiunea de dezvoltare bucuresti ilfov, referat regiunea de dezvoltare bucuresti-ilfov

Starea mediului in Romania - Raport privind starea factorilor de mediu la nivelul Regiunii Vest in anul 2006

Regiunea Vest are o suprafaţă de 32034 km2, ceea ce reprezintă 13,44% din teritoriul României şi are în componenţă judeţele: Arad, Caras Severin, Hunedoara şi Timiş. Munucipiile capitale de judeţ sunt:
Arad pentru judeţul Arad, Reşiţa pentru judeţul Caraş Severin Deva pentru judeţul Hunedoara Timişoara pentru judeţul Timiş.

Alte referate despre: raport privind starea mediului in romania in anul 2009, raport privind starea mediului in romania, raportul privind starea factorilor de mediu

Incursiuni culinare internationale - bucataria italiana, spaniola, chinezeasca si franceza

Incursiuni culinare internationale - bucataria italiana, spaniola, chinezeasca si franceza - Bucataria italiana este una dintre cele mai renumite la nivel mondial si se caracterizeaza printr-o mare varietate a produselor utilizate, cat si printr-o mare diversitate regionala.

Alte referate despre: incursiuni culinare internationale, preparate culinare din bucataria italiana, referat incursiuni culinare internationale
Referate afisate : 14
Medie note: 8.44 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.