Referat fizica isaac newton

Isaac Newton

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthrope, Grantham, d. 31 martie 1727, Kensington, Londra) a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracţiei universale şi, prin studierea legilor mişcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 34kb
Downloads: 1357
Materia: Istorie

Fizica de la Arhimede pana la Newton

Einstein ura Plictiseala si lipsa de imaginatie din scoala din Munchen.
Cand esecurile repetate ale afacerii familiei au dus la parasitea germaniei, cu destinatia spre Milano, italia , Einstein a vazut posibilitatea retragerii de la scoala.

Alte referate despre: fizica de la arhimede pana la newton, astronomia pana la newton, fizica de la arhimede la newton

Alchimia si Isaac Newton

Şi se pare – chiar dacă lucrul acesta nu va fi niciodată recunoscut – că îi datorează chiar şi fabricarea aurului, în laborator, un experiment încununat cu succes încă din sec. XIV, descris cu belşug de amănunte în vechile scrieri, păstrate în biblioteci. Uitate sau ignorate dinadins, ele reprezintă o problemă extrem de incitantă pentru cei doritori să dezlege „miracolele” trecutului.

Alte referate despre: isaac newton referat, isaac newton, referat isaac newton

Isaac Newton - poze

In 1679 Newton reia studiile sale asupra gravitatiei si efectelor ei asupra orbitelor planetelor, referitoare la legile lui Kepler cu privire la miscarea corpurilor ceresti, si publica rezultatele in lucrarea De Motu Corporum ("Asupra miscarii corpurilor", 1684).
In lucrarea Philosophiae naturalis principia mathematica ("Principiile matematice ale filozofiei naturale", 1687), Newton stabileste cele trei legi universale ale miscarii (Legile lui Newton), referitoare la inertia de repaus si miscare si la principiul actiune-reactiune. Foloseste pentru prima data termenul latin gravitas (greutate), pentru determinarea analitica a fortelor de atractie, si defineste Legea atractiei universale.

Alte referate despre: referat despre isaac newton, despre isaac newton, isaac newton referat fizica

Isaac Newton - opera si viata literara

Viata lui Newton a decurs linistita, pasnica si monotona; el a murit necasatorit , iar calatoriile lui s-au marginit la mici distante, netrecand granitele Angliei. Newton s-a bucurat de o sanatate robusta, niciodata nu a avut prieteni apropiati, de o varsta cu el.

Cu toata amploarea extraordinara a preocuparilor sale stiintifice, Newton nu a fost un geniu universal, ca Leonardo da Vinci, sau un "polihistor, ca Leibniz. Gandirea si activitatea lui s-au concentrat asupra "filozofiei naturale sau a fizicii, matematicii si astronomiei.

Preocuparile teologice si istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a platit epocii, ca si multi dintre contemporanii lui, desi el insusi era uneori inclinat sa considere preocuparile sale in domeniul teologiei si religiei drept activitatea lui principala. Issac fiind foarte preocupat de tot ceea ce il inconjura, il ambitioneaza sa fie foarte preocupat de toate fenomenele fizice.
...

Alte referate despre: isaac newton referat fizica viata si activitatea stiintifica, isaac newton referat fizica viata si opera, viata si activitatea lui isaac newton

Epoca Newtoniana

Totusi, în acea perioada a avut loc separarea fizicii de metafizica (sau filozofie).De exemplu, Newton a acceptat ideea ca gravitatia poate fi descrisa pe cale matematica, stiind perfect ca legile formulate de el in acest sens nu spuneau nimic despre natura sau cauza fenomenului. El a refuzat sa emita ipoteze neverificabile, spre deosebire de Rene Descartes care, pentru a explica prezenta fortelor gravitationale, a pornit de la supozitia existentei unor vartejuri de aer.

Alte referate despre: epoca newtoniana, epoca moderna, epoca marilor clasici

Isaac Newton

Isaac Newton si-a primit licenta in 1665. Scola a fost inchisa doi ani, timp in care Isaac Newton a studiat natura luminii si constructia telescoaopelor. Dupa o varietate de experimente pe lumina soarelui refractata printr-o prisma, el a ajuns la concluzia ca razele de lumina care difera in culoare difera de asemenea in refractabilitate - aceasta descoperire i-a sugerat ca imaginile pot fi deformate daca razele de lumina trec prin mai multe lentile departate, si a construit telescopul cu oglinzi reflectorizante.

Alte referate despre: isaac newton biografie, viata lui isaac newton, isaac newton bibliografie

Isaac Newton

Scopul principal al acestei societăţi a fost discutarea şi criticarea în comun a cercetărilor individuale ale membrilor şi apoi publicarea acestor cercetări. Cercetarea ştiinţifică iese din izolarea şi intră, cum spune Wells, în a sa Schiţă a Istorie Universale, în cercul cooperaţiei şi al discuţiei, condiţii indispensabile pentru dezvoltarea ştiinţelor.

După stăruinţele unchiului său, doctor la Trinity Colage din Cambridge, a fost trimis în vara anului 1661 în vârstă de 18 ani, la acelrenumit colegiu unde a avut norocul să întâlnească un profesor care în scurt timp i-a devenit prieten; Isaac Barrow, învăţat, tânăr, şi generos-aşa cum stă bine unui profesor.

Alte referate despre: viata si opera lui isaac newton, informatii despre isaac newton, isaac newton date bibliografice

Isaac Newton

Isaac Newton a fost un fizician, matematician şi astronom englez. A fost profesor la Universitatea din Cambridge. El a fost fondatorul mecanicii şi al mecanicii cereşti. A fost membru din 1672 şi preşedinte din 1703 al Societăţilor Regale din Londra.Isaac Newton

Alte referate despre: isaac newton descoperiri, date despre isaac newton, referate isaac newton

Isaac Newton

Newton a luat lucruri cunoscute şi a format teorii matematice pentru a le explica. El a utilizat aceste teorii matematice pentru a prezice prezentarea obiectelor în diferite circumstanţe şi apoi a compara prezicerile sale cu ceea ce a observat în decursul experimetelor.

Alte referate despre: isaac newton si marul, poze isaac newton, inventiile lui isaac newton

Isaac Newton

Telescopul lui Newton poate fi considerat drept un preludiu la toată activitatea ulterioară.

Alte referate despre: isaac newton-referat, referat fizica isaac newton, isaac newton principile mecanice

Isaac Newton

Isaac a reactionat imediat provocandu-l pe atacator, pe care il invinse. Apoi incurajat de mentor, ca dovada a victoriei sale, i-a frecat nasul de zidul Bisericii de langa scoala, cum era pe atunci obiceiul intre elevi. Nefiind multumit de victoria fizica, Newton incerca sa-si invinga adversarul si la invatatura, lucru reusit, devenind repede cel mai bun din clasa; pozitie ce si-a mentinut-o pana la sfarsitul studiilor din Grantham.

In aceasta perioada Newton era debil, timid si foarte retras, izolandu-se de colegii sai. Se distra singur, construind tot felul de jucarii si dispozitive mecanice, pentru care manifesta o deosebita indemanare. Asa spre exemplu si-a facut un zmeu de care a atarnt o lanterna de hartie colorata, pe care il lansa seara speriindu-i pe localnicii care credeau ca e o cometa. Cu alta ocazie a fabricat o moara de vant care functiona si pe vreme linistita, fiind manata de un soarece inchis in ea.

In 1656, abia dupa un an de scoala, Newton ...

Alte referate despre: referate despre isaac newton, referat la fizica despre isaac newton, legenda lui isaac newton

Issac Newton

Issac Newton este cea mai influenta personalitate din istoria stiintei occidentale . In timpul vietii a fost considerat un mare erou intelectual , iar faima de care se bucura in cadrul comunitatii stintifice se mentine nestirbita si azi , dupa aproape 300 de ani . Motivatia este simpla la aparitia lui Newton , lumea fizica era prost inteleasa , pe cand la disparitia acestuia , datorita operei sale , se stia ca e guvernata de legi matematice de o mare precizie . Newton nu a pus bazele revolutiei stiintifice , acesta fiind in plina desfasurare la nasterea sa . El a reusit mai degraba sa modeleze si sa ofere stiintei moderne a fizici instrumentale intelectuale esentiale . Lui Newton i se datoreaza cele trei legi fundamentale ale dinamicii si legea gravitatiei , cu ajutorul carora toate fenomenele fizice , terestre sau celeste , au devenit previzibile , ordonate si , in principiu , subsumabile ratiunii si manipularii prin intermediul tehnologiei . Abia in secolul XX , cand oameni de stiinta ...

Alte referate despre: issac newton, referat issac newton, issac newton referat

Isaac Newton

Copilaria lui Newton se petrece pe cand Carol I Stuart se razboia cu Parlamentul si, infrant, era decapitat la Whitehall (1649) de cavalerii lui Cromwell, care, avand conducerea statului, a schimbat radical orientarile politicii engleze.A intors-o de la telurile ei traditionale, inca medievale, depasite de realitatile istorice, de stapanire pe continent, la o politica comerciala, maritima, de initiative indraznete. Urmand, ca stat, intrepiditatea navigatorilor sai, patria lui Newton isi va ocupa repede locul pe care olandezii il luasera fiind harnici si intreprinzatori, dar si pentru ca Anglia lipsea de la indatoririle ei.

Tanarul Newton va cunoaste desigur exaltarea versurilor lui Milton, ce condamna tirania si canta eroul ciudat care a dominat ...

Alte referate despre: isaac newton in romana, isaac newton poze, informatii isaac newton

Principia lui Newton

De ceastă problemă au mai fost interesaţi şi alţii, precum Christophore Wren sau Edmund Halley, dar nici unul dintre ei nu a soluţionat-o. În 1684, Halley, care era secretarul Societăţii Regale, l-a vizitat pe Newton pentru a-l întreba ce formă ar putea avea orbita unei planete aflate sub incidenţa legii raportului invers proporţional cu pătratul distanţei. Răspunsul lui Newton a venit imediat: „Elipsă, pentru că am calculat-o”. Halley l-a rugat să-i arate calculele. Newton i-a spus că-şi rătăcise hârtiile, dar că se va apuca să refacă toate calculele.

Alte referate despre: principiile lui newton, principiul lui newton, principia lui newton

Principiile mecanicii

Forta de tip reactiune
1.Normala la plan (apare cand corpul este pe un plan).

Din triunghiul OAB componentele greutatii:

este componenta greutatii responsabila de tendinta corpului de a cobori pe plan.

este componenta greutatii care mentine corpul pe plan si prin apasarea planului determina aparitia normalei la plan.
Normala la plan este o forta de tip reactiune care apare cand corpul se afla pe plan si este reprezentata printr-un vector, opus vectorului fortei ce actioneaza perpendicular pe plan.

2.Tensiunea mecanica -pentru corpurile inelastice (elasticitate neglijabila)

Alte referate despre: principiile mecanicii, principiile mecanici newtoniene, principiile mecanicii clasice

Forta gravitationala

Forta gravitationala:Dar Newton s-a gandit mai departe: daca exista o forta de atractie între marul din copac si Pamant, atunci, trebuie sa existe o forta de atractie între oricare doua corpuri din univers. Astfel, exista forte de atractie între Pamant, Soare, Luna, sau alte planete, aceste forte de atractie mentin echilibrul sistemului solar.

Alte referate despre: forta gravitationala, forta gravitationala referat, referat forta gravitationala

Fizicienii lumii - cateva notiuni

Newton a mai determinat perturbatiile reciproce ale planetelor, a explicat anomaliile miscarii Lunii si legatura lor cu fluxul si refluxul.

Alte referate despre: fizicienii lumii, fizicieni lumii, fizicieni lumi

Dinamica, cinematica, statica

b) se impun numai dividendele, iar partea din profit lasata la
dispozitia societatii de capital este scutita de impozit. Practicarea
acestei metode este avantajoasa pentru societatile de capital si
vizeaza simularea acestora in plasarea profitului realizat in noi
investitii;

Alte referate despre: cinematica statica si dinamica, dinamica cinematica si statica, efectul dinamic si static al fortei
Referate afisate : 19
Medie note: 8.03 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles