Referat la istorie despre razboiul peloponesiac

Razboiul peloponesiac

Liga se numea in realitate “atenienii si aliatii lor”.
Liga de la Delos se prezintă ca formă exterioară îmbrăcată într-o alianţă ofensivă şi defensivă cu caracter permanent. În cadrul acestei Ligi, Chios, Samos, Lesbos, erau datoare a pune la dispoziţia forţelor armate ale Ligii nave militare, în vreme ce polisurile mai mici trebuiau să depună un phoros, adică o contribuţie bănească, în tezaurul Ligii, aflat la templul lui Apollo şi al Artemidei din Delos. Tezaurul era administrat de aşa-numiţii hellenotamiai, care erau aleşi de ekklesia ateniană.

Şedinţele se ţineau la Delos, fiecare membru având un vot, indiferent de mărimea sau forţa sa. În cadrul Ligii aveau să se dezvăluie în timp un mare dezavantaj, dat fiind că membrii Ligii erau legaţi etern în această alianţă. Atena va utiliza această clauză, reprimând cu brutalitate orice încercare de emancipare.

Spartanii, conducatori ai Ligii Peloponesiace nu au fost in totalitate de ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 19kb
Downloads: 13
Materia: Istorie

Orasul Atena

Democraţia ateniană a fost desavârşita in timpul guvernării lui Pericle (443-429 Î.H.), secolul al-V-lea fiind considerat “secolul de aur al Atenei”. În Atena cetăţenii erau egali în faţa legii , democraţia dând toate puterile : legislative , juridice şi executive unei Adunări populare şi unui consiliu format din cetăţeni.

Alte referate despre: orasul atena, caracteristici geografice ale orasului atena, despre orasul atena

Atena - perioada antica

Din punct de vedere al origini, ateneieni se lăudau că sunt o populaţie autohtonă, de rasă pură, nefiind niciodată cuceriţi de alţii, dar Tucidide comentează acid afirmaţia arătând ,, că acest lucru se întâmplase, totuşi, deoarece Atica avea un sol sărac, chiar dacă forţa Acropolei nu era deloc irelevantă” . În regiunea Aticii, au păstrat dialectul ionic, confirmând tradiţia ateniană că teritoriul lor, deşi atacat, nu a fost ocupat, şi a devenit refugiu pentru popoare dispersarsate şi un punct de plecare pentru imigraţia viitoare . Dar există şi alte dovezi care infirmă această tradiţie lucru sugerat de vestita întrecere dintre Poseidon şi Atena pentru dominaţia Acropolei, când Atena a oferit un măslin sacru ca simbol şi Poseidon un izvor mineral.

Alte referate despre: atena-perioada antica, atena perioada antica, perioada antica din atena

Tucidide

Timpul insa a fost folosit cu intelepciune. In timpul acestui exil, Tucidide a facut cercetari si a scris una dintre cele mai mari opere istorice ale antichitatii. Textul sau cuprinde neintelegerile dintre Atena si Sparta dintre anii 431-421, pana in 404.

Alte referate despre: tucidide, tucidide razboiul peloponesiac, tucidide- razboiului peloponesiac

Performante tragice in istoria omenirii - razboiul ca stare de permanenta

"Performante tragice in istoria omenirii - razboiul ca stare de permanenta"
Se pare că războiul a apărut pe pământ o dată cu apariţia acestei flori a creaţiei: omul. Din zorii istoriei până astăzi lumea a fost zguduită de mii de conflicte, diferite ca durată, cauze, intensitate şi urmări. În anul 1939 se publică o statistică internaţională referitoare la istoria războiului în lume, evidenţiind următorul ,,clasament”: Germania – 24; Italia – 32; Spania – 75; Austro-Ungaria – 131; Rusia – 151; Anglia – 176; Franţa – 185. De departe însă, cele mai traumatizante experienţe războinice ale pământenilor au fost cele două războaie mondiale care au zguduit Terra în secolului al XX-lea.

Alte referate despre: holocaustul-pagina tragica in istoria omenirii, referat la istorie despre razboiul rece, compunere importanta cartii in istoria omenirii

Obiectul de studiu al teoriei istoriei

- de aceea, azi se vorbeste de "spatiile ontologice" ale istoricului; aceste spatii ontologice sunt elementele precedente, bagajul, instrumentarul teoretic al istoricului; au aparut din nevoia de a raspunde la cateva intrebari pe care scrisul istoric constient si le-a pus de-a lungul vremii

Alte referate despre: obiectul de studiu al teoriei economice, evolutia obiectului de studiu a teoriei economice, obiectul de studiu metodologia teoriei economice

Formarea constiintei istorice - Studiu de caz

Temele fundamentale abordate de cronicari, dar şi de ceilalţi literaţi preocupaţi de conştiinţa istorică a românilor sunt:

Alte referate despre: formarea constiintei istorice studiu de caz, formarea constiintei istorice-studiu de caz, formarea constiintei istorice - studiu de caz

Istoria Miscarii Legionare

Istoria Miscarii Legionare.Aceasta lucrare se doreste a fi un istoric a ceea ce a insemnat fenomenul legionar in Romania, fara a avea pretentia de a atinge toate amanuntele cu privire la miscarea legionara, dar accentuand elementele esentiale privitoare la aparitia, dezvoltarea, perioada culminanta si suprimarea sau disparitia fortata a acesteia. Lucrarea este o sinteza, cu spicuiri din cartile de istorie, precum si carti scrise de membrii ai miscarii.Istoria Miscarii Legionare

Alte referate despre: istoria miscarii legionare, istoria miscari legionare, istoria miscari legionare in romania

Istoria economica a Romaniei

- comati – multimea oamenilor simpli dar liberi.
Statul lui Burebista avea ca intindere tinuturile cuprinse intre Slovacia la vest, Carpatii Padurosi la nord ,Marea Neagra la Est si Muntii Balcani in sud si a constittuit o puternica forta politico-militara economica.

Alte referate despre: istoria economiei, citate despre istoria economiei, istorie economica

Istoria romanilor

In istoria scrisa, populatia de la nordul Dunarii (getica), a fost prima data mentionata de Herodot, "parintele istoriei" (sec. IV inainte de Hristos). El ne-a vorbit despre povestea campaniei regelui persan Darius I, impotriva scitilor din stepele aflate la nord de Pontic (anul 513 inainte de Hristos). El a scris ca getii erau cei mai mari luptatori dintre traci. Ei au fost singurii care au rezistat regelui persan, pe drumul dintre Bosfor si Dunare.

Alte referate despre: referate istorie, referat istorie, formarea constiintei istorice

Istoria economiei romanesti

Omul paleolitic s-a deosebit de stramosul sau prin faptul ca a prelucrat piatra, reusind sa conceapa si sa faureasca aproape toate tipurile de arme din silex, lemn si os care s-au folosit si în perioadele urmatoare. Perioada de tranzitie de la paleolitic la neolitic (10.000 - 5500 î. Hr.) se caracterizeaza în general prin transformari pe toate planurile: trecerea unor comunitati de la stadiul de vînator-culegator la acela recoltator si apoi de cultivator de plante, domesticirea animalelor, ceea ce va conduce firesc spre sedentarizare, omul fiind legat de gospodarie si de vatra casei. Vînatoarea ramîne, totusi, o activitate de baza.

Alte referate despre: istoria economiei romanesti, referate istoria economiei romanesti, istoria economiei romanesti dupa 1990

Grecia

Astfel, in partea continentala se afla muntii Rodopi (in N, la granita cu Bulgaria), masivul Olimp (2917 m), muntii Pindului (2637 m) si muntii Peloponesului (2407 m). Insulele au si ele un relief accidentat (800-1000 m alt.), in insula Creta trecand de 2400 m. Campiile ocupa suprafete mai mari doar in N tarii (Campia Thessaliei, Campia Macedoniei). Seismele sunt frecvente, iar activitatea vulcanica se face simtita in ins. Thira/ Santorin. Clima este mediteraneana, cu veri toride (iulie – 27 C la Atena), temperate de brize pe litoral si de altitudine in restul tarii. Iernile sunt blande si umede, ploioase in S si aspre, cu zapezi, in muntii dinN. Precipitatiile, in general reduse (Atena, circa 400 mm/an), sunt mai bogate in NV.

Alte referate despre: grecia antica, grecia antica referat, grecia referat

Platon

Este cel dintai filosof de la care ne-au ramas scrieri complete: 35 de scrieri si 13 scrisori ( dintre care doar una, a 7-a, se pare ca este autentica). El a impus forma Dialogurilor, in care problemele filosofice sunt abordate prin dialogul dintre Socrate si diversi cetateni atenieni.

Alte referate despre: platon, platon banchetul, platon referat

Istorie, literatura si constiinta istorica

A fost descoperit de Grigore Cretu in podul manastirii Voronet, in 1871, in timpul uneia din calatoriile profesorului prin plaiurile bucovinene. Din acest codice s-au pastrat inceputul si sfarsitul si cateva pagini de mijloc. In forma in care se afla azi, textul cuprinde partea de la sfarsitul Evangheliei: Faptele Apostolilor. A fost publicat in 1885 de G. Sbiera. Manuscrisul a fost daruit apoi Academiei romane unde se pastreaza si astazi.
Psaltirea Scheiana
Acest document a fost proprietatea lui G. Asachi, trecand apoi in posesia lui Sturdza Scheianu, un mare bibliofil, care si-a daruit intreaga colectie Academiei Romane.
Textul cuprinde Psalmii lui David si cantarile adaugate de oicei in urma Psalmilor, incheindu-se cu simbolul atanasian.

Alte referate despre: istoria literaturii si constiinta istorica, istorie literatura si constiinta istorica, istorie litaratura si constiinta istorica

Scurt istoric al aparitiei prezumtiei nevinovatiei

Scurt istoric al aparitiei prezumtiei nevinovatiei
Primele elemente embrionare ale prezumţiei nevinovăţiei apar încă în sec. XVII într-o serie de documente cum ar fi: petiţia drepturilor din 1628 şi Habeas Corpus Act din 1679, conform cărora tribunalelor le-a fost încredinţat controlul asupra reţinerilor şi arestării cetăţenilor.
Scurt istoric al aparitiei prezumtiei nevinovatiei

Alte referate despre: scurt istoric al aparitiei prezumtiei de nevinovatie, scurt istoric al aparitiei si dezvoltarii igienei, scurt istoric al aparitiei pietei alcoolului

Istoria limbii romane

Istoria limbii romane - Lingvisti romani si straini de prestigiu, istorici, arheologi, au pus in evidenta, in decursul timpului, date si documente de limba care statueaza originea limbii romane, originea si caracterul ei.Istoria limbii romane

Alte referate despre: istorie, referate la istorie, romanitatea romanilor in viziunea istoricilor
Referate afisate : 16
Medie note: 8.22 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.