Referat leonardo da vinci viata

Leonardo da Vinci - viata si activitatea

Pe la mijlocul anului 1460 familia s-a stabilit în Florenţa, unde lui Leonardo i s-a oferit cea mai bună educaţie. El a avansat rapid atât social cât şi intelectual. Leonardo da Vinci era chipeş, perseverent în conversaţie, un bun muzician şi improvizator. Prin 1466 a fost apreciat ca garzone al lui Andrea del Verrocchio. În atelierul acestuia, Leonardo a fost introdus în multe activitaţi, de la pictarea pieselor din altar până la sculptarea unor mari monumente din marmură sau bronz.

În 1472 a intrat în cercul pictorilor din Florenţa, iar în 1476 era încă considerat asistentul lui Verrocchio. În 1478 Leonardo da Vinci a devenit un maestru independent. Primul său angajament a fost să picteze piesele din altar, din capela Palazzio Vecchio. Prima sa mare operă a fost “Adoraţia Magilor” (începută în 1481, dar neterminată). Alte lucrări din tinereţea sa sunt: “Benoise Madonna” (1478), portretul “Ginerva de Benci” (1474) şi “Sfântul Jarome” ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 89kb
Downloads: 14
Materia: Arte plastice

Leonardo DaVinci

În 1480, Leonardo DaVinci este acceptat la vestita academie din piaţa San Marco din Florenţa. Neînţeles de contemporanii săi ,artistul scapă şi astăzi oricăror clasificări .Leonardo DaVinci nu este un umanist tipic , în sensul strict clasic al acestui termen .Nu este un filozof-erudit, ci mai degrabă un autodidact ferm ancorat în realitate şi în tot ce este concret .Nu are încredere în reflecţiile prea mistice ale filozoficilor epocii sale.

Alte referate despre: leonardo davinci, referat leonardo davinci, leonardo davincii

Leonardo da Vinci - pictura

Intreaga arta a secolului al XV-lea florentin, cu izbanzile si problemele sale, a fost rezumata si dusa pana la cea mai inalta expresie a sa de mostenitorul genial care a fost Leonardo da Vinci. Expresia si proportia, perspectiva si anatomia ;compozitia geometrica stricta si « redarea »detaliului, relieful figurilor si integrarea lor in peisaj, toate aceste exigente contrarii deveneau pentru Leonardo compatibile gratie clarobscurului :la el, lumina si umbra creeaza spatiul, invaluie formele, estompeaza departarile, armonizeaza culorile si sunt uneori parca variabila materia a tablourilor sale.

Alte referate despre: leonardo da vinci picturi, leonardo da vinci picturi monalisa, leonardo da vinci pictura

Leonardo Da Vinci - biografie

Leonardo si-a luat numele de la locul unde s-a nascut in 15 aprilie1452 ,, Leonardo Da Vinci inseamna de fapt Leonardo din Vinci, un orsel situat la doar cativa km de Florenta, care era unul dintre marile centre al culturii si artei italiene.

Alte referate despre: leonardo da vinci biografie, leonardo da vinci biografia, leonardo da vinci-biografie

Leonardo da Vinci

In 1516 a acceptat o invitatie in Franta,unde a devenit “primul pictor,constructor si arhitect” al noului rege,Francisc I,mare iubitor al artelor.Onoruruile ce i-au fost acordate apar intr-o legenda-chiar daca e doar o legenda-care relateaza ca artistul a murit(la 2 mai 1519) in bratele regelui.

Alte referate despre: leonardo da vinci referat, referat leonardo da vinci, leonardo da vinci

Leonardo da Vinci

1. Umanismul apare
datorita..........................................................
........
2. Primele studii referitoare la miscarea de rotatie apartin
lui............................
3. Temele frecvente in pictura renascentista
sunt:..........................................
4. Sculptori din epoca renascentista sunt
:...................................................
5. Umanismul este o miscare culturala
care.................................................

Alte referate despre: referat despre leonardo da vinci, viata lui leonardo da vinci, referate leonardo da vinci

Leonardo Da Vinci - viata

Intre anii 1495-1498 realizeaza o mare compozitie murala, "Cina cea de Taina" pe peretele din fund al refectoriului manastirii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano, atingand culmea maiestriei sale artistice. Spre deosebire de alti pictori care, in redarea acestui subiect, infatisau clipa in care Isus anunta ca va muri in curand, Leonardo reprezinta desfasurarea dramatica ce urmeaza rostirii cuvintelor "Unul dintre voi ma va vinde", moment in care apostolii, ce si-au revenit din surpriza primei clipe, isi exprima in mod diferit revolta lor sufleteasca, iar Iuda cuprins de panica schiteaza un gest de aparare.

Alte referate despre: leonardo da vinci viata si activitatea, leonardo da vinci viata si opera, leonardo da vinci viata

Comportamentul si adaptarile animalelor in mediul lor de viata

2. V@natul cooperativ. Unele specii, cum ar fi leii ]i cimpanzeii,
coopereaz` ca s`-]i opin` prada, v@n@nd [mpreun` ]i [mp`rind hrana.
Leii sunt singurele feline mari care tr`iesc [n grup. Grupurile lor
numite grupuri familiale, sunt alc`tuite din doi sau trei lei ]i
c@teva leoaice ]i puii lor . Leoaicele v@neaz` cel mai mult, lucr@nd
[n echipe ca s` p`c`leasca turmele de antilope ]i zebre, prada lor
favorit`. Odat` aleas` prada, echipa se desparte ]i se apropie din
diferite direcii [ncerc@nd s` separe victima de turm`. Apoi ele fac
un atac combinat sau o ambuscad`. Dac` v@n`toarea reu]e]te prada este
[mp`rit` de grupul familial, masculii av@nd « prima [mbuc`tur` ». Un
animal s`lbatic va asigura unui grup de lei destul` hran` pentru dou`
zile.

Alte referate despre: comportamentul si adaptarile animalelor in mediul lor de viata, comportamentul si adaptarile animalelor la mediul lor de viata, comportamenteul si adaptarile animalelor la mediul lor de viata

Viata lui Mihai Eminescu

Viata lui Mihai Eminescu - Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută in Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.Viata lui Mihai Eminescu

Alte referate despre: viata lui mihai eminescu, despre viata lui mihai eminescu, viata lui mihai eminescu referat

Viata in societate

Privind in jurul nostru, constatam ca diferentele dintre oameni sunt legate nu numai de infatisare, obiceiuri , mod de a gandi, etc. Ele pot fi si diferente de sansa, de reusita in viata. Chiar daca oamenii sunt egali in fata legii, sansele lor de a se realiza, de a reusii nu sunt egale: unii se nasc in familii sarace, altii in familii bogate, unii se bucura de afectiunea si protectia ambilor parintii, altii sunt orfani, unii sunt sanatosi, altii handicapati, etc.
De multe ori diferentele dintre oameni dau nasterela neintelegeri, la conflicte. Conflictele sunt preferabile apatiei si indiferentei. Acestea sunt sterile si daunatoare.

Discriminarea este o forma de incalcare a dreptului de egalitate a sanselor, de afirmare si dezvoltare a personalitatii. Discriminarea este favorizata de urmatoarele situaii:
- etnocentrismul
- generalizarea propriei experiente de viata
- dezvoltarea prejudecatilor
- cunoasterea insuficienta a celorlalti
Discriminarea este practicata ...

Alte referate despre: viata in societate, modul de viata in societatea antica, modul de viata in societatile postindustriale

Despre viata viitoare

Judecata va fi dreapta si fara partinire. In urma judecatii particulare,fiecare suflet este trimis in rai sau in iad,precum bogatul si saracul Lazar din pilda spusa de Iisus .Un alt loc sau o alta stare intre rai si iad nu exista.

Alte referate despre: viata viitoare, despre viata viitoare, viata viitoare si rugaciunile despre cei morti

Viata Sfantului Nicolae

Având adevãratã întelepciune si minte curatã, de-a pururea vedea pe Dumnezeu si totdeauna zãbovea în sfintele biserici, dupã cum zice proorocul: Voit-am a fi lepãdat în casa Dumnezeului meu. De multe ori, câte o zi întreagã si câte o noapte, petrecând în rugãciunile cele gânditoare de Dumnezeu si în citirea dumnezeistilor cãrti, învãta întelegerea cea duhovniceascã si se îmbogãtea cu dumnezeiestile daruri ale Sfântului Duh, cu care se pregãtea pe sine locas vrednic, precum este scris: Voi sunteti biserica lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu vietuieste în voi.

Alte referate despre: viata sfantului nicolae, viata sfantului nicolae pe scurt, referate religie viata sfantului nicolae

Viata - eseu

Viata - eseu - Cit de bine e sa fii fericit, dar universul incearca noi schimbari, rotindu-se in nestirea infinitului ... Si eu incerc numai suferinta , asteptare , dor ... Timpul trece si eu ramin , cautind aceeasi suferinta.

Alte referate despre: viata eseu, ce este viata eseu, despre viata eseu

Viata omului si energia

Cum facem întreaga lume sa lucreze 100% pentru umanitate, în cel mai scurt timp posibil prin cooperare spontană fără a afecta negativ natura şi fără a se creea dezavantaje pentru nimeni?

Alte referate despre: referate despre viata omului si energia, cum ar arata viata omului fara energie electrica, viata omului si energia electrica

Viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava

Viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava:Nu se cunoaste cu exactitate anul nasterii sale dar avand in vedere ca a patimit in jurul anilor 1330 se presupune ca s-ar fi nascut spre sfarsitul secolului al XIII-lea. Orasul sau natal este Trapezunt (azi Trabzon in Turcia), oras situat pe malul sud-estic al Marii Negre.Viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava

Alte referate despre: viata sfantului ioan cel nou de la suceava, viata sf ioan cel nou de la suceava, sfantul ioan cel nou de la suceava aducerea moastelor la suceava

Teoria ciclului de viata privind consumul si economisirea

Teoria ciclului de viata privind consumul si economisirea
Trebuie să se facă distincţia între consumul final şi consumul intermediar. Prin consum final se înţelege totalitatea cumpărărilor care permit satisfacerea directă a nevoilor agenţilor economici fără a participa sau a contribui la sporirea producţiei .

Alte referate despre: teoria ciclului de viata privind consumul si economisirea 6ea1f html, teoria ciclului de viata privind cosumul si economisirea, teoria ciclului de viata
Referate afisate : 16
Medie note: 8.20 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles