Referat libera circulatie a marfurilor

Libera circulatie a marfurilor

Libera circulatie a marfurilor
Nu toate activitãţile intrau sub incidenţa acestor acorduri.
Obiectivul Tratatului de la Roma a costat în realizarea unui spaţiu economic lãrgit în care întreprinderile celor 6 state semnatare ale acestui tratat puteau opera în condiţii de concurenţã loialã şi realã. Reuşita implementãrii Tratatului a demonstrat cã obiectivele fundamentale, respectiv diminuarea tuturor obstacolelor vamale şi crearea unei Unuini vamale a fost finalizatã cu un an mai devreme.
In anul 1960 la Stockholm are loc o Convenţie privind înfiinţarea Asociaţiei Europene a Liberului Schimb – AELS.
In 1973 au aderat la Comunitate : Anglia, Irlanda şi Danemarca. Grecia a semnat Tratatul în 1979, iar Spania şi Portugalia în 1985. Austria, ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 19kb
Downloads: 31
Materia: Drept

Marfa, utilitatea si valoarea

Marfa, utilitatea si valoarea
Satisfacerea oricarei nevoi se face prin consumul de bunuri.Prin bun este desemnat orice element al realitatii care este apt sa satisfaca o nevoie,indiferent de forma lui de existenta,de natura nevoii satisfacute,de modul cum este procurat de catre consumator.

Alte referate despre: marfa utilitate si valoare, marfa utilitatea si valoarea, marfa utilitate

Dreptul european al concurentei comerciale

Dreptul european al concurentei comerciale - Regulile privind concurenta cuprinse in Tratatul de constituire a Comunitatilor Europene sunt,se pare, un corolar al prevederilor comunitare relative la libera circulatie a marfurilor intrucat scopul edictarii lor este acela de a asigura o concurenta libera, nedistorsionata, care sa promoveze circulatia neingradita a marfurilor si sa impiedice aparitia unor restrictii in functionarea pietii commune, care pot sa afecteze comertul dintre statele membre, interesul general al intrepinderilor si consumatorilor.

Alte referate despre: dreptul european al concurentei comerciale, drept european al concurentei comerciale, dreptul european al concurentei comerciale ii

Libera circulatie a marfurilor

Integrarea europeana a parcurs un drum lung care a inceput spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.Stadiul de integrare exclusiva economica a fost depasit repede, de indata , ce a fost evident ca integrarea economica isi revarsa efectele si asupra altor domenii , ale vietii precum cel : social,sanatate, cultura, educatie si mediu.Frontierele externe ale Uniunii Europene s-au modificat odata cu progresul constructiei europene,dar si cu extinderea Uniunii cu noi state membre.

Alte referate despre: libera circulatie a marfurilor, libera circulatie a marfurilor referat, referat libera circulatie a marfurilor

Interzicerea intelegerilor monopoliste

Ele se adreseaza in primul rand intreprinderilor, presupunandu-se ca statele membre au luat masuri de competenta lor stricta sau la nivel comunitar, care favorizeaza libera circulatie a marfurilor.

Legislatia comunitara sanctioneaza un numar de trei activitatii pe care le considera incompatibile cu economia de piata si anume :
1. incheierea unor intelegeri inte intreprinderile care urmaresc sa impiedice, sa restranga, sau sa distorsioneze concurenta
2. exploatarea abuziva a unei pozitii dominante pe care o detine una sau mai multe intreprinderi ;
3. initierea unor operatiuni de concentrare a capitaluilui prin care se urmareste dobandirea controlului intr-un anumit domeniu ;
Intrucat intreprinderile pot sa incheie o serie de intelegrii prin care pot sa controleze reguluile obiective si lebere ale economiei de piata, denaturand astfel concurenta, legiuitorul comunitar a declarat ca fiind incompatibile cu o astfel de economie si interzise, trei categorii de activitati si anume ...

Alte referate despre: interzicerea intelegerilor monopoliste, interzicerea intelegerilor monopoliste referat, referat interzicerea intelegerilor monopoliste

Libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a persoanelor
Prin politica sa, Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de naţionalitate. În acelaşi timp, se desfăşoară un amplu proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce priveşte controlul la frontierele externe ale Uniunii şi politicile de vize, azil şi imigraţie. Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat să ia parte la măsurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar în cadrul măsurilor referitoare la politica de vize.
După cum am mai menţionat, libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi din cadrul pieţei interne şi a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor.

Alte referate despre: libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a persoanelor in ue, referat libera circulatie a persoanelor

Accident de circulatie cu pagube materiale

Saluta, se prezinta si asculta relatarea libera a conducatorilor auto.
Solicita inmanarea documentelor de identitate, permiselor de conducere, certificatelor de inmatriculare, anexa care atesta efectuarea inspectiei tehnice periodice si asigurarii de raspundere civila auto ori cartilor verzi, dupa caz.
Verifica legalitatea acestora, inclusiv in evidente, pentru a stabili daca sunt sau nu urmarite in temeiul legii.
Audiaza conducatorii auto, clarificand imprejurarile in care s-a produs accidental.

Alte referate despre: accident de circulatie cu pagube materiale, accident de circulatie cu pagube victime, accident cu pagube materiale

Tendinte in sfera distributiei marfurilor

Cele trei tipuri de sisteme de distribuţie verticalǎ:
Un astfel de sistem reuneşte procesele de producţie şi de distribuţie într-o singurǎ unitate. Integrarea verticalǎ este o soluţie preferatǎ de firmele care doresc sǎ deţinǎ un control important asupra canalelor de distribuţie. Ea poate consta în integrarea “în amonte” sau “în aval”.

Alte referate despre: evolutia distributiei marfurilor pe internet, logistica distributiei marfurilor, evolutia distributiilor marfurilor pe internet

Calitatea marfurilor alimentare

* dupa felul materialelor utilizate, pot fi naturale si sintetice;
* dupa stadiul de prelucrare si folosire, pot fi: materii prime,
produse semifabricate si produse finite;
* dupa destinatie pot fi: îmbracaminte, materiale sportive, de uz
casnic, etc.

Alte referate despre: calitatea marfurilor alimentare, calitatea marfurilor alimentare referat, verificarea calitatii marfurilor alimentare

Analiza comparativa a marfurilor

BMW
Celebra firma germana purtind pe capota sigla bleu-alb simbolizind rotirea unei elice de avion, s-a dezvoltat din Bayerische Flugzeug Werke (fondata in anul 1916) care producea motoare pentru avioane. Numele de Bayerische Motoren Werke a aparut abia in 1922, atunci cind a inceput fabricatia motoarelor pentru barci, camioane si motociclete.

Alte referate despre: analiza comparativa a marfurilor, analiza comparativa a marfurilor lcd, referat analiza comparativa a marfurilor

Burse internationale de valori si marfuri

Din punct de vedere economic, bursa reprezintă o piaţă unde au loc tranzacţii bursiere după o anumită procedură reglementată.Schimburile, tranzacţiile se cunosc din cele mai vechi timpuri şi se efectuau, la început, sub formă de troc. Ulterior, regele Lidiei din Asia Mică a înlocuit trocul tradiţional printr-un schimb de mărfuri contra unor piese din argint şi aur.

Alte referate despre: burse internationale de valori, burse internationale de marfuri, burse de valori si marfuri

Burse de valori si marfuri-curs

Burse de valori si marfuri-curs
Legea 52/94 privind valorile mobiliare şi bursele de valori defineşte bursa de valori astfel: este o instituţie cu personalitate juridică asigurând prin acţiuni intermediare automatizate sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă şi echilibrată a tranzacţiilor cu valori mobiliare admise la cotă oferind garanţia morală şi securitatea financiară prin masurarea continuă a lichidităţii respectivelor valori mobiliare.

Alte referate despre: burse de valori si marfuri curs, burse si valori de marfuri, burse de valori si marfuri referat

Bursa de marfuri si valori

e)Bursa de valori este o institutie cu personalitate juridica, care asigura publicului, prin activitatea intermediarilor, autorizatii, sisteme, mecanisme si proceduri adecvate pentru efectuarea tranzactiilor cu valori mobiliare si care constituie piata oficiala si organizata pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cota, oferind economiilor investite in ele garantia morala si securitatea financiara prin masurarea continua a lichiditatii respectivelor valori mobiliare (legea privind Valorile mobiliare si bursele de valori –Nr. 52/1994- M.O.210/ 11.08.1994).

Alte referate despre: bursa de marfuri si valori, referat bursa de marfuri si valori, referate bursa de marfuri si valori

Zone Libere – instrumente importante de promovare a comertului exterior

O zonă de liber schimb este un ansamblu geografic şi economic în care nu există nici un obstacol al schimburilor de mărfuri şi servicii, nici taxe vamale, nici obstacole tarifare. Formarea unei zone de liber schimb poate să fie considerată ca un prim pas spre unificarea economică a regiunii respective.

Alte referate despre: instrumente de plata utilizate in comertul exterior, conceptul de promovare a comertului exterior, instrumente de plata utilizate in comert exterior

Liberul schimb

1.Scurt istoric al zonelor libere
Inca de demult zonele libere erau cunoscute sub denumirea de porturi libere, dar originea lor nu este bine datata. Primul port liber la Marea Mediterana, Cartagina, este mentionat inca din anul 814 i.e.n. Zone libere comerciale au existat in China, Grecia, Roma Antica, zona Mediteranei, coasta de vest a Africii si a Feniciei.

Alte referate despre: principalele obiective ale asociatiei europene a liberului schimb, asociatia europeana a liberului schimb, asociatia nord americana a liberului schimb

Oferta de marfuri

Cererea de marfuri implica Existenta ofertei de marfuri. Aceste doua categorii ale pietei se coreleaza reciproc, se interconditioneaza. De altfel, sensul lor in cadrul pietei poate fi pe deplin lamurit numai considerindu-le parti ale unui tot organic. Pentru ca, in ultima analiza, fiecare dintre cele doua categorii reprezinta, in mod nemijlocit, propriul sau contrariu, re¬prezinta deopotriva si cerere si oferta (cererea de marfuri este oferta de bani, in timp ce alerts de marfuri este cerere de bani).

Alte referate despre: oferta de marfuri, oferta de marfuri referat, cererea si oferta de marfuri

Harvey si circulatia sangelui

Harvey si circulatia sangelui - Astazi este de la sine inteles ca sangele circula prin corpul nostru prin artere si prin vene , si ca este pompat de inima . Stim ca sangele pleaca din inima prin artere si se intoarce prin vene . De asemenea , cunoastem legaturile importante dintre inima si plamani , care permit sangelui sa adune oxigen din plamani si sa elibereze dioxid de carbon . Primul care a demostrat acest sistem circulator a fost medicul englez William Harvey .

Alte referate despre: harvey si circulatia sangelui, circulatia sangelui, circulatia sangelui la mamifere

Transportul marfurilor

3. Transportul naval
Situarea Romaniei la tarmul Marii Negre si de-a lungul Dunarii au creat perspective activitatii pe apa. Transporturile maritime si fluviale sunt modalitati mult mai ieftine fata de cele feroviare, aeriene sau auto, ca urmare a cheltuielilor pentru investitii mult mai reduse, in vederea dezvoltarii infrastructurii.

Productia de bunuri si servicii este amenintata de o serie de fenomene naturale (cutremure, inundatii, alunecari de teren, grindina, seceta) dar si de activitatea premeditata sau inconstienta a oamenilor (incendii, furturi, greve, conflicte militare). In vederea compensarii financiare a pierderilor cauzate de producerea unui anumit risc, se fac asigurari ale marfurilor de catre beneficiari sau transportatori [116, 117].

Alte referate despre: transportul marfurilor referat, transportul marfurilor, gestiunea unei firme de transport marfuri

Productia de marfuri si servicii

Serviciile sunt, in consecinta, activitati imateriale cu caracteristicile urmatoare:
- sunt imateriale si intangibile;
- nu pot fi stocate;
- sunt simultatne productia si consumul lor;
- sunt non-durabile - se consuma in momentul producerii;
- sunt inseparabile de persoana prestatorului , precum si de cea a utilizatorului;
- sunt eterogene.

Alte referate despre: productia de marfuri si servicii, productia de marfuri si servici, productia de marfuri si servicii definitii
Referate afisate : 19
Medie note: 8.33 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles