Referat mussolini

Benito Mussolini

Mussolini a fost primul copil al unui fierar. Mai tarziu el si-a exprimat mandria fata de originea sa umila si adeseori pomenea despre sine ca este un om din popor, un om al poporului. Familia Mussolini, de fapt nu era chiar atat de umila pe cat afirma el. Tatal sau care era atat fierar cat si jurnalist socialist, era fiul unui locotenent din Garda Nationala, iar mama sa era profesoara. Cu toate acestea familia Mussolini era saraca. Ei locuiau in doua camere aglomerate la al doilea etaj al unui mic palazzo.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 7kb
Downloads: 1047
Materia: Istorie

Mussolini

În sufragerie, de pildă, există trei mese: pentru nobili, pentru bogaţi şi pentru săraci. Musolini, mândru, certăreţ – i-a spus mamei lui: „Într-o zi Italia se va teme de mine” – spumegă în tăcere, aruncă o călimară unui profesor în obraz, încearcă să fugă, este adus înapoi, îl răneşte cu briceagul pe un coleg de clasă. Totuşi este menţinut, fiind un elev bun, dar familia n-are bani şi trebuie să-l retragă pe Benito de la colegiu după ce-i fusese respinsă o cerere de bursă.

Se înscrie ca intern la colegiul din Forlimpopoli. În curând este exclus din cauza comportîrii lui şi continuă cursurile ca extern, locuind la o bătrânică. Continuă să fie acelaşi ştrengar fără bani, care se pasionează pe neaşteptate pentru muzică. A fi licean e un privilegiu de care nu se bucură toţi italienii de vârsta lui.

În 1896, Mussolini nu-i decât elev la colegiul din Forlimpopoli; cântă din trombon în fanfară, ...

Alte referate despre: mussolini, benito mussolini, mussolini referat

Viata si activitatea lui Mussolini

Mussolini s-a născut la 29 iulie 1883 în Predappio – un orăşel din Romagna. Mama sa era învăţătoare, iar tatăl, Alessandro, era meşter fierar, cam palavragiu şi vorbăreţ, amator de femei şi de băutură, corespondent al ziarelor anarhiste din Forli şi care se mândreşte că scrie despre socialism şi revoluţie. Familia Mussolini o scoate greu la capăt. Tatăl a izbutiti totuşi să construiască o mică batoză, pe care o închiriază tăranilor, iar mama, Rosa, născută Maltoni, contribuie cu salariul ei la gospodărie. Când moare, în 1905, la vârsta de 46 de ani, istovită de muncă după o viaţă de devotament, Alessandro se instalează ca hangiu la Forli. Acolo trăieşte cu Anna Giudi, văduva unui ţăran ruinat.

Alte referate despre: viata si activitatea lui mussolini, istorie-viata si activitatea lui mussolini, viata si activitatea lui benito mussolini

Benito Mussolini - biografie

Benito Mussolini s-a născut la 29 iulie 1883 în Predappio - un orăşel din Romagna. Mama sa era învăţătoare, iar tatăl, Alessandro, era meşter fierar, cam palavragiu şi vorbăreţ, amator de femei şi de băutură, corespondent al ziarelor anarhiste din Forli şi care se mândreşte că scrie despre socialism şi revoluţie.

Alte referate despre: benito mussolini biografie, benito mussolini biografia, biografia lui benito mussolini

Benito Mussolini

În timpul şederii sale în Elveţia, a intrat deseori în conflicte cu poliţia locală pentru vagabondaj şi încăiereri.
În 1904 se întoarce în Italia pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu.
Predă, din nou, în şcoli elementare, între 1907 - 1908.
În 1909, se mută în Trent, Austria, astăzi Trento, Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând, în acelaşi timp, la câteva din scrierile sale timpurii.

Alte referate despre: benito mussolini referat, referat benito mussolini, benito mussolini wikipedia

Mussolini

La varsta de 19 ani pe cand era un tanar scund si palid cu niste ochi
caprui mari si intunecati, a parasit Italia pentru a pleca in Elvetia
cu un medalion nichelat al lui Karl Marx in buzunarele sale care de
altfel erau goale. In urmatoarele luni a trait dupa o zi [pe alta
sarind din slujba in slujba.

Alte referate despre: mussolini biografie, referat mussolini, partidele conduse de stalin mussolini hitler

Romania si problema evreiasca intre 1938 - 1944

Datorita crizei sistemului de partide politice de care a profitat regele Carol al II-lea pentru a-si impune guvernarea autoritara (1938), si datorita evolutie situatiei internationale care a marcat asccensiunea la putere,in mai multe tari din Europa a fascismului,Garda de Fier a castigat o mai mare influenta in perioada 1934-1937.

Alte referate despre: problema evreiasca intre 1938-1940, problema evreiasca 1941-1944, regimul lui ion antonescu 1940 - 1944 problema evreiasca

Regimurile totalitare

Trăsătura comună a regimurilor totalitare este că, ajungând la putere, ele caută să distrugă organizarea democratică. Diferenţa dintre ele constă în aceea că regimul hitlerist îşi manifestă în mod explicit scopurile (exterminarea evreilor), cel leninist le ascunde în permanenţă. Mai mult, bolşevismul îşi anexează idealurile universale de umanitate, libertate şi dreptate, în timp ce este exact contrariul, ceea cel face cu mult mai periculos decât nazismul. În plus, dacă regimul nazism nu a rezistat decât 12 ani, sfârşind prin a se prăbuşi în războiul pe care l-a declanşat, regimul comunist, prin prezenţa sa în tabăra învingătoare după cel de-al doilea Război Mondial, s-a întărit.

Alte referate despre: regimuri totalitare, regimurile totalitare, regimuri totalitare in perioada interbelica

Totalitarismul

Inrăutăţirea situaţiei populaţiei a cauzat o serie de greve muncitoreşti şi mişcări sociale la sate, pe care guvernul de orientare liberală cu greu le putea stăpânii.

Alte referate despre: totalitarism, totalitarismul, secolul 20 intre democratie si totalitarism

Al doilea razboi mondial si Hitler

Adolf Hitler s-a nascut pe data de 20 aprilie 1889 , in orasul austriac Braunau.
In 1913 , pentru a evita serviciul militar ,paraseste Viena , mutandu-se in Munich.
Dupa asasinarea lui Franz Ferdinand , si declansarea Primului Razboi Mondial, Hitler se inroleaza in armata Bavariana.
Pana in 1918 , Hitler este avansat la gradul de caporal, deasemenea este decorat.
Sfarsitul razboiului , si infrangerea fortelor germane , au declansat revolutia comunista, organizata si condusa de evrei.
Veteranii , din urma Primului Razboi Mondial au infiintat o organizatie paramilitara numita "Camasile Negre",
care avea scopul de a infrange revolutuia comunista, si de a inlatura conducatorii evrei.
O urmare a infrangerii Germaniei a fost prabusirea monarhiei , fiind inlocuita de republica, formandu-se Republica Weimar.
O alta consecinta o reprezinta tratatul de la Versailles, care obliga Germania ...

Alte referate despre: al doilea razboi mondial si hitler, al doilea razboi mondial cu hitler, al doilea razboi mondial despre hitler

Romania in perioada interblica

Regatul Romaniei a progresat in perioada interbelica, o noua Constitutie fiind adoptata in 1923. Majoritatea guvernelor romanesti din aceasta perioada au pastrat forma dar nu si substanta unei monarhii constitutionale liberale. La 15 octombrie 1922 are loc la Alba-Iulia incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria ca suverani ai Romaniei Mari. Partidul National Liberal, in frunte cu Ion I. C. Bratianu, sfatuitorul Regelui Ferdinand, a fost forta politica dominanta dupa Primul Razboi Mondial si pana la moartea aproape concomitenta a Regelui Ferdinand si a lui I.I.C. Bratianu.

Alte referate despre: romanul in perioada interblica, romania si anglia in perioada interblica, mb in perioada interbleica

Secolul XX intre democratie si totalitarism

Puterea executiva,puterea legislativa si puterea judecatoreasca,pe cand in Franta viata politica a republicii este mai tumultoasa,existau un numar mare de partide care au indus o anumita instabilitate ,deceniul al treilea fiind dominat de coalitii cu un contur politic nedefinit-Blocul National care dorea blocare accesului la putere a extremelor politice care inceupusera sa isi faca simtita prezenta imediat dupa inchierea razboiului.

Alte referate despre: secolul xx intre democratie si totalitarism, referat secolul xx intre democratie si totalitarism, europa in secolul 20 intre democratie si totalitarism

Secolul XX intre democratie si totalitarism

Daca principalele regimuri fasciste - cel italian si cel german - au fost invinse in al Doilea Razboi Mondial si s-au prabusit, victoria obtinuta cu acest prilej de Uniunea Sovietica si ocuparea de catre armatele acesteia a celei mai mari parti a Europei centrale si de rasarit au dus la instalarea, intre 1944 Si 1948, prin lovituri de forta si prin fraudarea alegerilor, a unor regimuri comuAZniste in Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria si in estui Germaniei. Dupa 1944, comunistii au luat puterea, cu sprijinul direct sau indirect al Uniunii Sovietice, si in alte tari: lugoslavia, Albania, China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba.

Alte referate despre: secolul 20 intre democratie si totalitarism eseu, secolul xx-intre democratie si totalitarism, romania secolului xx intre democratie si totalitarism

Hitler si nazismul

Filosofia lui Hitler
Bazat pe fantezii, nu fapte, si pe glorificarea fortei, autoritatea brutala si intoleranta, filosofia lui Hitler era opusul a tot ce era civilizat si rational; iar unul dintre avantajele luir era faptul ca, dupa ce a ajuns la putere, multi oameni refuzau sa creaza da va lua in serios propriile idei.

Alte referate despre: hitler si nazismul, adolf hitler si nazismul, fascismul in germania hitler si nazismul - teorie si practica

Benito Mussolini

Mussolini a fost primul copil al unui fierar. Mai tarziu el si-a exprimat mandria fata de originea sa umila si adeseori pomenea despre sine ca este un om din popor, un om al poporului. Familia Mussolini, de fapt nu era chiar atat de umila pe cat afirma el. Tatal sau care era atat fierar cat si jurnalist socialist, era fiul unui locotenent din Garda Nationala, iar mama sa era profesoara. Cu toate acestea familia Mussolini era saraca. Ei locuiau in doua camere aglomerate la al doilea etaj al unui mic palazzo.
Tatal sau petrecea o mare parte a timpului in taverne discutand politica, tot acolo ducandu-se si o mare parte din banii familiei, iar mesele celor trei copii ai familiei Mussolini nu erau tocmai indestulatoare.
Benito era un copil neastamparat care nu respecta regulile si era extrem de agresiv. La scoala era de nestapanit iar acasa era mereu indispus. Deoarece profesorii din sat nu il puteau controla, el a fost ...

Alte referate despre: moartea lui benito mussolini, referate benito mussolini, referat despre benito mussolini

Politica externa a Italiei 1933-1936

Politica externa a Italiei 1933-1936 adica în perioada dintre cele două războaie mondiale e marcată de ascensiunea la putere a lui Mussolini, care devine şeful guvernului la 31 octombrie 1922.Politica externa a Italiei 1933-1936

Alte referate despre: politica externa a italiei 1933-1936, politica externa a italiei 1928-1933, politica externa a italiei

Italia

Economia: Ţară cu economie dezvoltată, locul 5 pe glob în care industriei îi revine un rol crescând: concentrează ⅓ din populaţia activă şi contribuie cu 1/3 la PNB şi înregistrează cel mai ridicat ritm de creştere dintre ţările membre C.E.E. Foarte diversificată şi bazată în cea mai mare parte pe materiile prime din import. Este mai dezvoltată în Nord (peste 80% din producţia industrială se află concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova, care acoperă mai puţin de 1/3 din suprafaţa Italiei) şi mai puţin dezvoltată în Sud (Mezzogiorno).

Alte referate despre: italia, referat italia, unificarea italiei
Referate afisate : 17
Medie note: 8.08 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.