Referat timpul liber

Loisir - educatie pentru petrecerea timpului liber

În sport se regăsesc manifestările tipice jocurilor, ca libertatea şi iniţiativa acţiunilor,motivaţia imediatălegată de însăşi activitatea desfăşurată, satisfacţia efectuării unor acţiuni care scot ăn evidenţă calităţile şi măiestria personală. Jocurile însoţesc înteraga evoluţie a amului, până la bătrâneţe; chiar dacă formele de manifestare se modifică ,principalele carcteristici se păstreză, dând fiecărei vârste o savoare particulară, răspunzând unor nevoi şi tendinţe firesc şi permanent umane.

Jocurile reprezintă o serie de caracteristici prin care apropierea de activităţile sportive apare firească. Château J., (Copilul şi jocul), spune că adevăratul joc este serios, are reguli severe şi presupune ostenela până la istovire. El mai adaugă că jocul repreuintă o lume aparte, diferită de a adulţilor. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre sport- este o lume aparte, diferită de cea obişnuită, creează într-un anumit ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 10kb
Downloads: 34
Materia: Romana

Despre joc si joaca

1.Tudor Arghezi, "Cuvinte potrivite", texte alese, schita biografica,
prefata, documentar, comentarii, îndreptar analitic, întrebari si teme
de lucru, index terminologic de Ion Apetroaie, Editura Institutului
European, Iasi, 1997

Alte referate despre: joc si joaca, joc si joaca eseu, eseu joc si joaca

Jucarie joc vorbe

JUCARIE … JOC … fac parte din acelasi camp semantic. Ne zboara mintea imediat la copilarie, la acea perioada extraordinara a vietii pe care toti dintre noi o traversam si dupa care toti tanjim, maturi fiind. Atunci totul, dar absolut totul e perfect. Lumea e a noastra. Suntem cu adevarat fericiti si nu ne gandim decat la prezent.
La prima vedere “jucarie” e un cuvant banal: obiect cu care se joaca copiii. Nimic mai simplu. Cu toate acestea insa, e mult mai complex decat credem. In fond, viata noastra e un joc, tot ceea ce facem si ce spunem. Tot ceea ce gandim
Iata! Jucaria e folosita pentru joc, la fel cuvintele sunt folosite in jocul vietii. Chiar noi oamenii poate ca suntem niste jucarii.
Asadar, sa patrundem incet-incet catre semnificatiile subtile ale acestei teme si a acestui cuvant: jucarie.
Jucaria de vorbe… e o arta! Iar arta este o indeletnicire care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesita pricepere, cunoastere, capacitati deosebite.
In ce consta ...

Alte referate despre: jucaria de vorbe, jucarie de vorbe, cea mai frumoasa jucarie este jucaria de vorbe

Mes loisirs

Photographie
La photographie prend des photographies d'une personne ou d'une chose. Une photographie est un type special d'image qui est imprime sur un film en utilisant un appareil-photo. Les photographies sont differentes des autres images, parce qu'elles montrent que quelque chose presque exactement comme elle les regards et vous les faites un avec le clic du bouton

Alte referate despre: mes loisirs, mes loisirs preferes, mes loisirs le hambal

Teorii despre joc

Teoria genetica a pus in lumina un factor caruia anumite conceptii despre invatare nu-i acordasera nici o atentie, acela al mecanismelor de auto-reglare sau de echilibrare.

Alte referate despre: teorii despre joc, teorii ale jocului, teori despre joc

Timpul si Spatiul - istoria mentalitatilor

Timpului masurat in decade predominant pana atunci i-a succedat definitiv , timpul hepdomadar. Acest nou calendar s-a impus in activitatile profesionale , sociale si politice. Timpul de lucru este definit printr-o perioada de 6 zile de lucru si o pauza la fiecare a 7 a zi.

Alte referate despre: timpul si spatiul istoria mentalitatilor, timpul si spatiul in istorie, referat timpul si spatiul in istorie

Egiptul in timpul faraonilor

Egiptul in timpul faraonilor, civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma neschimbata, lasand mostenire capodopere arhitecturale monumentale si comori fabuloase. Piramidele, Sfinxul si mormantui lui Tutankamon sunt admirate si azi de intreaga lume.Egiptul in timpul faraonilor

Alte referate despre: egiptul in timpul faraonilor, egiptul in timpul faraonului, egiptul pe timpul faraonilor

Libera circulatie a persoanelor

Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte în Tratatul de la Roma (Titlul IV - vize, azil, imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor) şi a prevăzut o perioadă de 5 ani până la momentul în care se vor aplica procedurile comunitare şi în aceste domenii.

Alte referate despre: libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a persoanelor in ue, referat libera circulatie a persoanelor

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare care in politica sa externa Stefan Voda a demonstrat inalte calitati de diplomat, evitand sa aiba concomitent doi inamici puternici. Aceasta i-a permis sa pastreze independenta tarii, alternand relatiile pasnice cu conflictele militare cu puternicile state vecine, aflate in ascensiune - Ungaria, Polonia si Imperiul otoman.

Alte referate despre: moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, wikipedia moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, republica moldova in timpul domniei lui stefan cel mare

Moldova in timpul lui Stefan cel Mare

Victoriile repurtate de domnitor au permis Moldovei să devină un factor politic şi militar de un prestigiu extern incontestabil. Pilda de vitejie, înţelepciune, profundă credinţă a marelui domnitor a rămas întruchipată în folclor, în opere scrise şi de artă.

Alte referate despre: moldova in timpul lui stefan cel mare, moldova pe timpul lui stefan cel mare, moldova in timpul lui stefan cel mare eseu

Planificarea in timp a publicitatii

Forester a propus utilizarea metodologiei sale referitoare la "dinamica industriala" pentru a testa politicile de publicitate ciclica. El considera ca impactul publicitatii asupra constiintei consumatorului se manifesta cu intarziere, informarea consumatorului are, la randul ei, un impact intarziat asupra vanzarilor fabricii si, in sfarsit, vanzarile realizate de catre fabrica au un impact intarziat asupra cheltuielilor cu reclama.

Alte referate despre: reguli de comportare pe timpul alarmei publice, planificare strategica in sectorul public, reguli de comportare in timpul alarmei publice

Calatoria in timp

"Calatoria in timp"
Iar daca un corp se deplaseaza prin spatiu cu viteza luminii atunci viteza pe axa timpului acelui corp va fi 0.

Alte referate despre: calatoria in timp, calatorie in timp compunere, compunere calatorie in timp

Femeia moderna si criza de timp

A fi stapana pe timpul tau inseamna sa traiesti in armonie si echilibru cu tine insati, dar si cu lumea din care faci parte. Este bine sa facem o lista cu prioritati. Este evident ca nu exista solutii fara compromisuri. Trebuie sa invatam sa spunem NU, dar sa refuzam politicos. Este evident ca nu le putem face pe toate. Omul macinat de sentimentul vinovatiei este irascibil, vulnerabil, obosit, fara randament, dezorientat temporal.

Alte referate despre: femeia moderna referat, femeia moderna, statutul femeii moderne

Managementul timpului in educatia adultilor

Exista persoane care lucreaza 16-17 ore/zi si sapte zile pe saptamana
fara ca, in mod obligatoriu, sa-si indeplineasca sarcinile considerate de el si de ceilalti, ca fiind interesante si satisfacatoare.
c. Cand avem foarte mult de munca suntem indispensabili. Apreciind ca
sunt mult mai siguri de munca lor decat de a celorlalti, multe persoane
acumuleaza sarcini suplimentare. Ele nu incearca nici sa planifice, nici
sa organizeze, nici sa delege, nici sa formeze alte persoane pentru efectuarea unor activitati, ceea ce conduce, in mod inevitabil, la imposibilitatea de a desfasura activitatea in mod corespunzator.

Alte referate despre: educatia adultilor pentru timpul liber-analiza conceptuala comparativa, analiza comparativa- educatia adultilor- educatia pentru timpul liber, educatia pt timpul liber a adultilor

Bugetul de timp

Pe bună dreptate vă veţi pune întrebarea: “Cum este mai bine să vă gospodăriţi timpul, spre a trage cât mai multe foloase pt. conturarea personalităţii, întra-alfel spus, cum să vă organizaţi raţional întregul votru buget de timp?” Într-adevăr, utilizarea raţională a timpului presupune instalarea unui regim de viaţă şi de muncă sănătos, în care să fie dozate raţional activităţile dedicate studiului, odihnei, jocului, plimbărilor în aer liber, lecturii, vizionării de filme, audieri emisiunilor de radio şi televiziune, îndeletnicirilor practice, artistice ş.a.
Dar să vedem cum s-ar contura programul unei zile obişnuite de lucru din cursul unei săptămâni, după datele culese de noi dintr-o cercetare pe această temă:

Alte referate despre: bugetul de timp, constrangerea bugetului de timp, gestionarea bugetului de timp
Referate afisate : 15
Medie note: 8.31 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.