Referate drept administrativ comparat

Drept administrativ comparat

Drept administrativ comparat
Statul absolutist, totuşi, a concentrat toate cele trei funcţii într-o singură mână, astfel că diferenţele dintre ele erau de interes pur teoretic. Diferenţierea formelor de putere statală a căpătat relevanţa practică doar odată cu apariţia iluminismului, dar împreună cu noţiunea fundamentală de egalitate şi libertate a indivizilor, a dat naştere la cerinţa ca libertatea individuală să fie garantată faţă de statul absolut atotputernic printr-o separare organizaţională a celor trei puteri. În vreme ce în statul absolutist activităţile statale ca întreg erau numite "administraţie" sau guvern, separarea organizaţională a puterilor a dus la o îngustare a conceptului de administraţie.
Drept administrativ comparat

Nivel: Facultate
Dimensiune: 12kb
Downloads: 4264
Materia: Drept

Drept de proprietate publica

Drept de proprietate publica
La început voi aborda semnificaţia unor concepte care sunt legate nemijlocit de proprietatea publică în dreptul civil, pentru a putea percepe materia în întregime, aici voi oferi câteva instrumente economice de bază pentru interpretarea şi explicarea dreptului de proprietate. În acest sens teza va cuprinde trei capitole, fiecare capitol la rândul său va fi alcătuit din câteva secţiuni pentru a putea acoperi întreaga materie propusă de a fio realizată.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Izvoarele Dreptului Civil

Izvoarele Dreptului Civil
Izvorul formal al dreptului se interpretează ca formă de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adică sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.

Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionată de autoritatea publică competentă. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaţiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică prin care voinţa, devenită statală, obţine o haină juridică adecv ...

Alte referate despre: izvoarele dreptului civil, izvoarele dreptului civil - categorie de izvoare a dreptului roman, referat izvoarele dreptului civil

Drept administrativ

Noţiunea contenciosul administrativ
Administraţia Statului are sarcina de a asigura aplicarea legilor , de a edita acte normative in scopul executării legilor , de a asigura funcţionarea seviciilor publice , de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative , ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor acestora , menţinerea ordinii publice. Dacă uneori , în îndeplinirea acestor sarcini , Administratia lezează drepturile sau interesele persoanelor, acestea pot formula o reclamaţie , o contestatie juridică , rezolvată în mod contencios de către organele competente.Ramurile contenciosului administrativ

Contenciosul administrativ este alcătuit din patru ramuri:
contenciosul de plină jurisdicţie; contenciosul de anulare; conteciosul de interpretare; contenciosul de represiune. Datorita jurisprudentei Consiliului de stat din Franta aceasta diviziune a devenit clasica si a fost adoptata in multe state europene, in ciuda faptului ca ea nu ...

Alte referate despre: drept administrativ, izvoarele dreptului administrativ, drept administrativ european

Drept Constitutinal

Dreptul romanesc se prezinta ca un ansamblu sistematizat de norme juridice, cuprinzand mai multe ramuri de drept, precum dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul penal etc. Ramura principala a dreptului romanesc este dreptul constitutional prin care normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice.

Alte referate despre: drept constitutinal, drept constitutinal examen, la drept constitutinal

Diviziunea dreptului in drept public si drept privat

Criteriul utilitatii sociale a influentat deasemenea diviziunea
aceasta.Este utila o delimitare a domeniului public de cel privat.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica si proprietate privata, diviziunea dreptului in drept public si drept privat, drept public si drept privat

Izvoarele dreptului administrativ

Izvoarele dreptului administrativ.Izvoarele materiale reprezintă condiţiile sociale care determină adoptarea unor norme juridice.Pentru ca o regulă de conduită să devină obligatorie pentru cei cărora li se adresează ,este nevoie ca acea regulă să capete o formă juridică,prin care voinţa guvernanţilor să devină voinţă de stat ,obligatorie pentru membrii societăţii ,pentru a putea să intervină în caz de nevoie forţa de constângere a statului.

Alte referate despre: izvoarele dreptului administrativ european, izvoarele dreptului administrativ referat, izvoare drept administrativ

Dreptul penal

Dreptul penal
Termenul drept penal, aşa cum s-a arătat în literatura juridică, este folosit atât pentru a denumi dreptul penal ca ramură a sistemului nostru unitar de drept, cât şi ştiinţa dreptului penal, ca ramură a ştiinţelor juridice care studiază această ramură a dreptului.
Dreptul penal

Alte referate despre: drept penal, drept penal al afacerilor, drept penal international

Dreptul Subiectiv

Drepturile subiective decurg şi sunt strâns legate de dreptul obiectiv, între ele existând o legătură indisolubilă. Drepturile subiective nu pot fi concepute fără a fi prevăzute în normele juridice, deci ele există şi se pot exercita numai dacă sunt recunoscute de dreptul obiectiv pentru că numai recunoaşterea şi ocrotirea printr-o normă juridică a unei valori îi conferă acesteia calitatea de drept subiectiv.
Deşi cele două accepţiuni ale dreptului sunt diferita ca semnificaţie terminologică ele sunt două ipostaze corelate ale dreptului. Dreptul subiectiv nu poate exista în afara dreptului obiectiv deoarece acesta este fundamentul acestora, este cadrul de principialitate şi reglementare juridică a drepturilor subiective şi de executare a obligaţilor corelative. dreptul obiectiv este cel care priveşte şi ocroteşte dreptul subiectiv, iar regula de drept se realizează prin exercitarea dreptului subiectiv.

Alte referate despre: dreptul subiectiv, drept subiectiv, prescriptia dreptului subiectiv civil

Drept administrativ european

J. Schwarze arata ca dreptul comunitar este format in primul rand din norme de drept administrativ, in particular de drept administrativ economic si management public. Aceasta deoarece vizeaza pe de o parte organizarea si functionarea institutiilor comunitare, actele emise de acestea si conformitatea lor cu tratatele de baza ale comunitatii si reglementarile derivate iar, pe de alta parte vizeaza rolul de mijlocitor al administratiilor publice nationale in realizarea politicilor comunitare .

Alte referate despre: drept administrativ european referat, referat drept administrativ european, referate drept administrativ european

Drept administrativ

A administra inseamna a actiona neintrerupt. Este axiomatic faptul ca nu se obtine nimic fara actiune si nu se pastreaza nimic din momentul in care efortul a incetat, filozofia administratiei constand in activitatea sa permanenta, continua. Actiunea administrativa, spunea Traian Herseni, "nu constituie un scop in sine, ea trebuie sa serveasca realitatile sociale in vesnica miscare. Nici oamenii nu sunt pretutindeni identici. De aceea, a administra nu inseamna oriunde acelasi lucru. Ceea ce este valabil intr-o tara, nu este valabil pentru orice tara" .

Alte referate despre: referat drept administrativ, referate drept administrativ, drept administrativ comparat

Dreptul familiei

În cazul de fata ,constructia ramâne bun propriu al sotului
constructor.Daca nu a avut consimtamântul celuilalt sot sau a
construit împotriva acestui consimtamânt ,vor fi incidente regulile
enuntate in articolul 494 COD CIVIL.

Alte referate despre: dreptul familiei, dreptul familiei referat, referat dreptul familiei

Drept administrativ - Principiile organizarii administratiei

- art. 101 (1), care stabileste ca Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a AP

Alte referate despre: principiile organizarii administratiei publice, principiile organizarii administratiei publice locale, principiile organizarii administratiei

Drept administrativ

Dreptul public este format din totalitatea normelor juridice adoptate sau emise de autoritatile statului prin care se realizeaza sarcinile si competentele celor trei puteri - legislativa, executiva si judecatoreasca. Aceste norme sunt ordonate, in principal, in raport de obiectul lor, in ramuri ale dreptului public. Din dreptul public fac parte
urmatoarele rramuri de drept: constitutional, administrativ, penal, procesual civil,procesual penal, international public, financiar.
Celelalte ramuri ale dreptului alcatuiesc dreptul privat.

Alte referate despre: drept administrativ referate, drept administrativ referat, drept administrativ 1

Dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor - Cursul urmăreşte: însuşirea elementelor esenţiale ale dreptului afacerilor ca disciplină distinctă de dreptul comercial, de dreptul comerţului internaţional, şi de alte discipline cu relevanţă în dreptul afacerilor (dreptului muncii, dreptului administrativ, dreptului civil, procesual civil, penal şi procesual penal)Dreptul afacerilor

Alte referate despre: dreptul afacerilor, referat dreptul afacerilor, dreptul afacerilor referat

Psihologie pastorala - relatii extraconjugale - infidelitatea

O casatorie reusita formeaza intodeauna un triunghi : Dumnezeu, barbatul si femeia, dupa cum preciza dr. Cecil Myers. Cuplul format prin casatorie va fi miza unei lupte permanente intre fortele de coeziune, care tin sa consolideze legaturile si fortele de dezbinare care tind sa le rupa, fortele de coeziune sunt cele care asigura fidelitatea.

Alte referate despre: psihologia despre relatii extraconjugale, psihologi despre relatii extraconjugale, relatii extraconjugale psihologie
Referate afisate : 16
Medie note: 8.32 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles